REPORTAJ

AZORICA

De zeci de ani, iubitorii de cîini din Slobozia reclamă abuzurile autorităților locale. Anul trecut, obligată de reglementările legislative în vigoare, Primăria Slobozia a reușit să înființeze un serviciu de ecarisaj «ca la carte» și să angajeze un medic veterinar care să gestioneze din punct de vedere medical activitatea adăpostului pentru cîini din incinta DADP Slobozia. Numărul adopțiilor rămîne însă infim, deși procedura este suportată de către municipalitate.

Cîinii noștri cei de toate zilele
Adăpostul pentru cîini din incinta Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia este la marginea orașului, în spatele Penitenciarului. Investiția (mai exact termopanele cu care a fost înzestrat adăpostul!) a suscitat, la momentul inaugurării, vii polemici. Apoi, acestea s-au stins, iar activitatea de ecarisaj a fost ignorată. Doar cînd și cînd, vreo gospodină lăsată fără maidanezul pe care îl hrănește în fața blocului, plînge prin paginile publicațiilor locale acuzînd «criminalii» care i-au luat odorul. Ori, și mai rar, vreun slobozean mușcat înfierează patriotic «neimplicarea autorităților». Miercuri, cînd medicul veterinar Adrian Mocioniu ne-a permis accesul în sala de operații a adăpostului, cîini erau puțini. Vreo 20, cu tot cu pui. Stelică Orășeanu, responsabilul care se ocupă de activitatea din acest stabiliment, susține că situația este sub control, în ciuda opoziției pe care o întîmpină de la cetățenii orașului. «Uite-i! Aicea sînt! Eu i-aș da, dar nu am cui. Nu vine nimeni. Doar cînd și cînd, cîte unul care vrea să-și recupereze cîinele. Altfel rar, rar de tot, vine cineva să adopte un maidanez... Cine știe cum!». Adăpostul e un șir de boxe de beton, curate, dar neprietenoase. Cîinii mai mult schelălăie decît latră și par neajutorați. Nici nouă nu ne dă ghes inima să adoptăm unul. Deși sîntem îmbiați să alegem, că din două în două săptămîni sînt eutanasiați...

Microciparea este singura soluție
Sala de operații a adăpostului e o chichineață de unu’ jumate pe doi, utilată spartan. Pe masa de operații, legată de toate cele patru picioare, o maidaneză cît un iepure este pregătită pentru sterilizare. Adrian Mocioniu, medicul veterinar al adăpostului și președintele Colegiului Medicilor Veterinari Ialomița operează și ne explică în același timp. «În condițiile în care am ști cîți cîini avem în curți, cîți sterilizați, cîți nesterilizați, am putea elabora o strategie adecvată și am putea găși soluții pentru cei nedoriți. Noi, medicii veterinari din Ialomița, avem capacitatea să facem acest lucru. Sînt 50 de cabinete veterinare și alte 50 de cabinete care nu au neapărat specificul asta. Dar cineva trebuie să ne plătească!». Inertă sub efectul anesteziei, maidaneza pe care am decis în gînd să o botezăm Azorica, se lasă sterilizată. Operația costă 40 de lei. La fel și eutanasierea. Pe lîngă aceste costuri, municipalitatea suportă și consumabilele, de la medicamente la bisturiu. La aceste cheltuieli se adaugă costurile de prindere, cazarea animalelor și salariile hingherilor. În total, în jur de 100 de lei. Anual, prin adăpost, trec cam 100 de cîini. Jumătate dintre aceștia se întorc în oraș, jumătate sînt eutanasiați. «Pe termen lung, soluția cea mai bună o reprezintă sterilizarea și microciparea acestor cîini. La Slobozia, microciparea maidanezilor este suportată de către Primărie. La București, de exemplu, adopția unui cîine poate costa pînă la 500 de lei. Aici, practic, e gratis...».

Hingheri și oameni de bine
Azorica dă semne de viață. Doctorul Mocioniu a terminat operația de sterilizare. Asistenta o coase, aproape pe viu. Ne albim. Pe asistentă o cheamă Adreea Popa, are 22 de ani și este studentă. S-a angajat pe perioada vacanței, pentru practică. «Cîinii sînt extrem de rezistenți, nu vă panicați. Uneori, cînd sterilizăm mai mulți, nici nu se trezesc bine din anestezie și fug. Probabil că s-au adaptat mai bine decît ceilalți!». Andreea refuză să exprime o părere pro sau contra eutanasierii. Ea vrea doar să devină medic veterinar pentru că iubește animalele. Păreri au, în schimb, angajații adăpostului. «Dom’le, problema nu sînt cîinii, ci oamenii. Animalul e animal, dar omul e mai rău ca el. Ne înjură, ne scuipă, ne amenință... Iar dacă ajungem, cine știe cum, să îl luăm din fața blocului ori de pe la colțurile unde îi hrănesc, de multe ori nici nu mai vin după ei. Sau vin, fac actele de adopție și le dau drumul înapoi pe stradă!» ne explică unul dintre angajați. Eliberarea unui cîine adoptat în spațiu public reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare. Oamenilor însă nu le pasă. După cum nu le pasă de faptul că, prins cu regularitate în spații publice, cîinele capătă un instinct teritorial și devine agresiv față de ceilalți.

Lătrău este mascota adăpostului. Un maidanez puternic, sur, plin de vlagă. A fost prins undeva prin zona MB-urilor, după zeci și zeci de încercări nereușite. «Tot primeam sesizări. Și de fiecare dată îl ratam. Era un război între noi. Pînă într-o zi, cînd am dat nas în nas cu el... Am tras fără să mai ochesc. A fugit, că îl vedeți cît de puternic e. Și la BRD n-a mai rezistat. S-a așezat pe trepte și așa l-am prins. Acum e cîinele nostru. L-am botezat Lătrău!» povestește Stelică Orășeanu. Acum Lătrău păzește adăpostul și știe de stăpîn. Stelică Orășeanu susține că, atunci cînd  este eliberat din lanț, cîinele nu mai pleacă. «Se învîrte prin curte, se gudură pe lîngă toți și se întoarce. Acum asta e casa lui...».

7 Octombrie 2014, 09:20 (82398 vizualizări - 114 comentarii)