Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Bine, Maca!»

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-SC Bacău 1-0

«Bine, Maca!»

Poartă numărul 13 pe tricou, iar acesta pare să-i aducă și lui noroc, dar și echipei la care evoluează. «Bine, Maca!» s-a auzit prima dată în urmă cu aproape 4 ani, cînd Marius Macare debuta cu gol pentru Unirea într-un amical hibernal. «Bine, Maca!» s-a auzit și sîmbătă, 11 octombrie 2014, la meciul dintre Unirea Slobozia și Sport Club Bacău, cînd jucătorul de 29 de ani a marcat primul gol, și stagional, și al doilea personal, de cînd Unirea evoluează în Liga a II-a. Omul fără de care linia mediană a Unirii nu se poate configura a făcut diferența pe tabelă și a fost printre cei mai buni în meciul cu moldovenii. Mîngîiată de ultimele raze fierbinți ale toamnei, partida dintre Slobozia și Bacău a mustit de amorțeală în prima parte. Butonat de un arbitru care, probabil, și-a făcut ucenicia în baschet fluierînd orice contact, meciul s-a aprins pentru prima oară în minutul 15, la capul lui Lozneanu, însă fundașul central n-a nimerit ținta. La doar două minute, Luncanu trimite peste pentru ca, în replică, Daniel Ene să înalțe zmeul la pasa lui Bolat (’20) și să reia peste din poziție favorabilă la centrarea lui Gohoreanu (’33). Golul vine în repriza secundă, cînd Marius Macare are inspirația unui șut din 15 metri, care poposește în colțul din dreapta portarului Răzvan Pietraru, mascat ce-i drept de proprii apărători. Jocul continuă sub stindardul uzurii, doar șutul telefonat al lui Stan (’66) sau execuția peste poartă a băcăuanului Hurdubei reușind să mai anime asistența. Unirea a mers lin către a doua victorie a sezonului și către locul 6, loc de play-off. Adrian Mihalcea a folosit următoarea echipă: Dobre, Ibrian, Lazăr, Soare, Toma-Stan (Florea ’75), Macare, Bolat, Ghoreanu-Ene (Gheorghe ’62), Jianu (Tudorache ’86). Cu Florinel Ibrian printre remarcați, Unirea ia o gură de oxigen înaintea unei săptămîni de foc. Miercuri, 15 octombrie, slobozenii vor evolua la Pitești cu speranța de a încurca socotelile liderului Academica Argeș. Sîmbătă, 18 octombrie, pe «1 Mai» va poposi FC Voluntari. Trupa ilfoveană a surprins în ultima etapă prin victoria cu 2-0 în deplasarea de la Săgeata Năvodari.

8 marcatori în 7 meciuri Unirea înscrie cu toate compartimentele. Edificator în acest sens este faptul că Stelian Stan și, mai ales, Romeo Soare sînt golgheterii echipei cu cîte două reușite, cu toate că profilul lor este, în general, defensiv. Au mai marcat în acest start de sezon cîte un gol Lazăr, Macare, Drăguț, Gheorghe, Ene și Ciprian Tănasă. Ultimul ar putea fi etichetat drept «fotbalistul de o repriză al Unirii», el despărțindu-se prematur de echipa noastră, forțat de probleme personale. Așadar, în 7 etape, Unirea a marcat de 10 ori prin 8 jucători. Cel mai prolific compartiment a fost apărarea, cu 5 reușite. Atacul a punctat de 3 ori, iar linia de mijloc de 2 ori...

Juniorii au clacat la Constanța Juniorii A și B pregătiți de Ion Ionescu, respectiv Marius Milea, au avut de înfruntat la finele săptămînii, în deplasare, echipele similare ale Farului Constanța. Cu o evoluție bună și ocazii serioase gol pînă în minutul 60, cînd tabela indica 0-0, juniorii A au avut o cădere inexplicabilă în ultima jumătate de oră, cînd au primit nu mai puțin de 5 goluri. Astfel, Farul a bătut cu 5-0, iar Unirea pică de pe 3 pe 5. Înfrîngere și la juniorii B, dar nu atît de drastică. Farul s-a impus aici cu 3-2, pentru slobozeni marcînd Dobre și Florea. În etapa a opta, juniorii A și B vor întîlni pe teren propriu reprezentatele LPS Galați.

14 Octombrie 2014, 14:10 (6339 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 04 Iul 2026
290 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Roșiori: Răniți de un șofer fără permis

Inconștiența unor tineri era să-i arunce în brațele morții. În dimineața zilei de duminică, 12 iulie 2020, aceștia s-au urcat în mașina condusă de un tânăr de 24 de ani care nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2020, 11:30
(3585 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 521 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 11 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 521, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2020, 16:05
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A fost găsit ialomițeanul evadat din Penitenciarul Rahova

În seara zilei de vineri, 10 iulie 2020, polițiștii ialomițeni au reușit să-l identifice pe tânărul de 32 de ani care, în luna martie, a evadat din Penitenciarul Rahova. Acesta se afla pe un câmp din localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 23:20
(2814 vizualizări - 2 comentarii)


USR PLUS Ialomița susține strângerea de semnături on-line

Organizația USR PLUS Ialomița trage un puternic semnal de alarmă în ideea în care România se pregătește de Alegerile Locale care vor alea loc duminică, 27 septembrie 2020. Conform Legii 115/2015, fiecare ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 19:10
(3185 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut după ce a furat portofelul unei bătrâne

Un bărbat de 53 de ani, din Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat portofelul unei bătrâne de 71 de ani, plecată la cumpărături la un supermarket din oraș. Femeia a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 19:05
(2496 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 514 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 10 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 514, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:05
(2076 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Beat la volan, a derapat cu mașina

Un cetățean din Gura Ialomiței a sesizat joi dimineața, 9 iulie a.c., în jurul orei 3,00, faptul că un autoturism a derapat pe raza localității. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:25
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Arestat pentru «furt calificat»

Miercuri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:20
(2440 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma verificării în bazele de date, s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:15
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Bărbulești

Razie la Bărbulești

Peste 160 de efective ale Poliției și Jandarmeriei au descins în dimineața zilei de joi, 9 iulie a.c., în comuna Bărbulești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:10
(3291 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 503 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 9 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 503, cu 39 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 16:05
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 464 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 8 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 464, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 16:05
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește municipiul Fetești/Ialomița, RAJA Constanța va sista furnizarea apei, joi, 9 iulie ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 12:40
(3487 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Evenimentul a fost semnalat de un lucrător al unei firme marți, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,25. În sprijinul bărbatului de 43 de ani s-au deplasat de urgență 3 echipaje de salvare de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 11:40
(4181 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două utilaje agricole, puse în funcțiune pe un câmp din zona localității Ion Roată. Cel mai probabil flăcările au izbucnit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 19:05
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo-Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii (ce vor atinge în anumite intervale viteze de 80-90 km/h), averse ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:55
(5120 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența alcoolului

În urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au identificat , pe raza localităților Rădulești, Slobozia și Țăndărei, 4 conducători auto care circulau pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:50
(2814 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Movila

Incendiu la o casă din Movila

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și membrii serviciului voluntar cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu care ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:05
(3506 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 455 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 7 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 455, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 16:05
(2693 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 00:20
(12148 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 iulie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Slobozia au oprit pentru control, pe raza localității Misleanu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma solicitării ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 19:10
(3675 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 444 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 6 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 444, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 16:05
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni integrate pentru combaterea COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivelul județului Ialomița se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2020, 11:20
(3250 vizualizări - 0 comentarii)


Șosele însângerate în județul Ialomița

Șosele însângerate în județul Ialomița

Zi neagră pe șoselele din Ialomița sâmbătă, 4 iulie 2020. Cinci persoane au fost rănite și una a murit în urma a 3 accidente rutiere, petrecute pe raza localităților Fetești, Coșereni și Misleanu. Cel mai ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2020, 15:15
(4169 vizualizări - 5 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 440 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 3 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 440, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi, 2 ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 16:05
(2671 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis sau cu permise suspendate

Joi, 2 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Balaciu în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza de competență au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 14:40
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de un autoturism

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier în municipiul Slobozia, în care un autoturism a lovit un pieton. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:55
(2638 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Vineri dimineață, 3 iulie a.c., în jurul orei 3,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o șiră de baloți din paie în gospodăria unui cetățean din Cartierul Vlașca ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:50
(2948 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: A luat foc ghena de ventilație

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 16,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o ghenă Slobozia. Incendiul a fost stins operativ de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:45
(2662 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Săveni: Incendiu la o anexă gospodărească

Săveni: Incendiu la o anexă gospodărească

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 11,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Săveni. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:40
(3110 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...