Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cosâmbești, comuna unde nu se întâmplă nimic

Orizont administrativ ZERO

Cosîmbești, comuna unde nu se întîmplă nimic

În timp ce, la Centru, Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, vinde iluzii administrative, localitățile din jur continuă să rămînă subfinanțate. Se întîmplă la Cosîmbești, comună adjudecată de PSD Ialomița și la ultimele alegeri locale. Aflată sub jurisdicția Puterii, comuna așteaptă de 4 ani să beneficieze de fonduri pentru demararea unor proiecte edilitare de interes public, precum rețeaua de canalizare sau reparația drumurilor. Investițiile s-ar ridica la 8 milioane de euro, însă în afară de promisiuni, administrația locală nu a primit nimic.

Viața la Cosîmbești
Aflată la doar 8 kilometri de reședința județului Ialomița, comuna Cosîmbești are pretenția de a beneficia de aceleași condiții pe care le au și alte localități din zonele metropolitane ale marilor orașe. De la teorie la practică, diferențele sînt colosale. Iar în comuna Cosîmbești situația este neschimbată de mai bine de 20 de ani... În afară de rețeaua de apă, care funcționează cu intermitențe, realizată în baza unui program de finanțare cu fonduri de preaderare PHARE, prea multe condiții localitatea nu poate oferi locuitorilor săi. Mai mult, zona este intens prospectată de cei care vor să se reîntoarcă de la oraș la țară, în speranța unui trai mai liniștit și cu toate utilitățile, însă din lipsa acestora majoritatea celor interesați renunță la planurile lor. «Așa cum știți, este o problemă națională. Nu avem fonduri pentru a face ceva. Tot ce-am putut să facem am făcut cu banii proveniți din bugetul local. Pentru ceea ce avem noi în plan să facem ne trebuie finanțare serioasă, dar cine să ne-o ofere? Se promite mult, se face prea puțin sau nimic. Toți ne cer hîrtii, tone de hîrtii... Și cu hîrtiile făcute rămînem pentru că altceva nu se realizează!» deplînge situația Bogdan Popescu, primarul localității Cosîmbești.

4 ani de așteptare
Singurele investiții reale pe care administrația locală din Cosîmbești a reușit să le realizeze în comună sînt reparația unei străzi (prinsă într-un proiect de reabilitare demarat de un Grup de Acțiune Locală din zonă), înlocuirea unui gard și cîteva mîini de var și ciment aruncate pe pereții dispensarului local, acțiune pe care oficialii de la Centru, în discursurile lor demagogice, o promovează cu un deosebit interes denumind-o «reabilitarea unui proiect de un mare interes public și local». În rest, dezvoltarea comunei Cosîmbești bate pasul pe loc. De 4 ani, administrația locală așteaptă să beneficieze de fonduri pentru demararea unor lucrări utilitare de interes, însă linia de finanțare este greu de accesat. Este vorba despre suma de 8 milioane de euro, valoare necesară demarării proiectelor privind lucrări la rețeaua de canalizare și reabilitare a drumurilor din întreaga localitate. «Toți vrem să ne dezvoltăm, dar dorința noastră este condiționată de finanțare care, așa cum am mai spus, întîrzie să apară de fiecare dată cînd o solicităm!» mai precizează primarul Bogdan Popescu.

Găurile din bugetul local
Accesarea fondurilor europene pentru a depăși impasul administrativ în care se află comuna Cosîmbești este un demers care presupune, de asemenea, fonduri suficiente. Toate proiectele inițiate de administrația locală și care ar fi putut prinde linii de finanțare necesitau o co-finanțare din partea localității, cu fonduri de la bugetul local. Inițiativele au fost blocate pentru că bugetul Cosîmbeștiului nu poate susține financiar aceste demersuri. Datele furnizate de reprezentanții autorităților locale indică faptul că anual, bugetul local scade cu pînă la 7 procente, blocînd astfel orice intenție de dezvoltare a comunității locale. «Dacă ne bazăm pe bugetul local nu vom face nimic, niciodată! În fiecare an scad încasările la taxe și impozite. Soluția cu fondurile europene este bună, dar nu avem de unde să punem noi partea noastră. Toate proiectele cer co-finanțare, și nu avem bani pentru așa ceva!» explică situația financiară a localității edilul de la Cosîmbești.

14 Octombrie 2014, 10:40 (25913 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Cele douăsprezece scaune de la Cosîmbești

Comentariile cititorilor:


Marius:
(18 Octombrie 2014, 20:56)
Inainte de a face analiza altora ar fi bine sa ne evaluam personal si sa vedem daca ne-am achtat obligatiile care ar trebui sa primeze si apoi sa ridicam pretentii fratilor, stim sa stam cu mainile in buzunar , sa spargem semnite si sa aruncam cu noroi, fiecare dintre noi ar trebui sa ia atitudine fata de ce ne inconjoara,
catalina:
(18 Octombrie 2014, 20:53)
Nu face nimeni nimic,toti sunt o apa si un pamant,numai gura e de ei,toti vor sa mergem sa ii votam.pentru ce votam,sa le fie tot lor bine
ionel:
(18 Octombrie 2014, 18:08)
o problema a satului mai este si groapa de gunoi.avem groapa de gunoi doar cu numele,mai mare mizerie ca in acest sat n am azut nicaieri,sa urcati pe vaile care duc spre fostul cap,sa vedeti hal de mizerie,iar pe izlazul de pe deal mare jaf si gunoaie,vin persoane din slobozia si descarca gunoiul sus pe deal,ne mananca sobolanii d la atata mizerie.luati o masura ceva
ancuta:
(18 Octombrie 2014, 10:23)
ce vrem sa faca primaru....acolo conduce secretara de 30 de ani fratilor........ei sunt marionete,,,,avem si viceprimar vai mama noastra,,,,,,,astia stau doar ptr salarii ca de condus//////////a fac si ei ceva pun afise cu psd ce ar putea ei sa faca
ASA ESTE:
(16 Octombrie 2014, 15:48)
SI LA PLATONESTI ESTE LA FEL DAR IN SCHIMB PROSPERA NEGRARU CARE A FUGIT CU INCULTII SAI LA P.S.D. TOTI NISTE HOTI SI APROPO DOMNULE CIUPERCA SPUNE CU CINE UMBLII SA-TI SPUN CINE ESTI.
Mary:
(16 Octombrie 2014, 14:27)
        Dece va vaitati?! aveti ce ati votat de 25 de ani.
valerică:
(16 Octombrie 2014, 03:53)
Sa veniti sa vedeti o comună patronata de PSD de vreo 12 ani....Ghe.Lazar...nimic nu e facut , drumurile sunt aceleasi de pe timpul lui Ceausescu. ..iar Bucu e cu 40 de ani inaintea lor, dar si primar smecher care tine cu locuitorii si nu are nimeni ce sa ii reproseze...poate ca nu are vreun " aerodrom " ..:)))
salamu:
(15 Octombrie 2014, 18:44)
sorine, esti locuitor al satului gimbasani?
bizidei:
(15 Octombrie 2014, 16:43)
Cu Ciuperca sta cam asa: esti in gratiile lui, mai primesti ceva acolo, niste maruntis, pe langa veniturile proprii. Daca insa  l-ai calcat cumva pe bataturi vreoodata, adio si-un praz verde, descurcate singur cu ce ai, sau mai bine zis, cu ce nu ai. Domnule primar, indreptati-va coloana, ca v-ati cocosat de tot in fata acestui om si luati atitudine.Sta in putinta noastra sa schimbam ceva in acest judet  oropsit de atata amar de vreme de niste oameni fara caracter si scrupule.
SORIN:
(15 Octombrie 2014, 15:04)
Cred că e și puțină delăsare. De câte ori plouă mai abundent, șanțurile devin suprasaturate, apa neavând unde să se scurgă, mai ales în Gimbășani, ea băltind și ajungând în curți și beciuri. Nu cred că ar necesita nuștiuce fonduri, mai ales că ar putea fi folosită mâna de lucru a celor ce primesc ajutorul social, bine'nțeles și cu cea a locuitorilor. Sunt locuitori care și-au construit sau au cumpărat casă, și-au făcut un podeț peste șanț, dar nu au introdus un tub sau altceva pentru scurgerea apei, sau dacă a existat așa ceva, este colmatat total. Ar trebui atenționați, dându-li-se un termen oarecare pentru decolmatare, ulterior, în cazul neconformării, urmând a fi aplicate amenzi nicidecum  modice. Sigur, Primăria Cosâmbești o fi săracă, dar nu cred că e singura, mâna și priceperea primului gospodar, cum se spune de obicei primarului, trebuind a-și pune amprenta pe aspectul comunei. În ceea ce privește aducțiunea apei de la Slobozia, cred că a fost o mare cacialma și cu para'ndărăt substanțial. Oricum, odată ș'odată se va afla. Ar fi mult de comentat pe această temă, dar mă opresc, să nu se supere niscaiva băștinași - bolnavi închipuiți, cu pensii de la stat de zeci de ani, în detrimentul unor adevărat suferinzi fără tupeu și nesimțire.
V.Moraru:
(15 Octombrie 2014, 00:52)
Poate ar trebui sa-i multumiti dlui Ciuperca Silvian pt minciunile pe care vi le vinde de vreo 10 ani.. dle Primar !
Cetateanu':
(15 Octombrie 2014, 00:41)
Hai să trăiești, dom' primar!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
331 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3437 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3389 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4254 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14918 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4866 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(14113 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(7057 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(6182 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2465 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3633 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15588 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(11175 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5909 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1619 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5979 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1573 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3959 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1995 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2129 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3401 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...