Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

Marius Pirpiliu, omul PSD de la Statistică

Descentralizații noștri cei de toate zilele

Marius Pirpiliu, omul PSD de la Statistică

Timp de aproape 20 de ani, Direcția Județeană de Statistică Ialomița s-a confundat cu imaginea doamnei Aneta Ștefan, unul dintre puținii oameni din sistem neînregimentați politic. Acum însă, acest ultim bastion instituțional a căzut. De două luni, postul de director este ocupat de Marius Pirpiliu, un tînăr de numai 33 de ani, al cărui singur păcat, deocamdată, rămîne acela că este membru de partid.

Avansat după 7 ani de așteptare Marius Pirpiliu este tînăr, serios, responsabil și membru de partid în PSD. Dacă n-ar fi, textul de mai jos nu ar exista, iar calitățile lui n-ar valora nici cît o ceapă degerată. Așa însă, ne explică el, «cu ajutorul colegului meu de la Sindicat, Dan Paraschiv, vicepreședintele Sed Lex, am fost propus pentru această funcție, recomandat ca om de încredere și așa am ajuns aici!». Rugat să aleagă cea mai grea zi din săptămînă, Marius Pirpiliu susține că, la Statistică, toate zilele sînt la fel de lungi și de ocupate. «Acum se apropie alegerile, sîntem prezenți în Comisia Prefecturală zi de zi. Urmează instruirile, colegii mei lucrează toată ziua, lucrăm cu cifre, avem responsabilități. Singurul lucru bun e faptul că am reușit să angajăm oameni noi, pentru prima dată după mult timp. Ne bucurăm și sperăm să nu fie ultimii...» ne-a declarat el diplomat. Pentru munca prestată în cadrul instituției, Marius Pirpiliu cîștigă puțin sub 3000 de lei. «Nici mult, nici puțin» spune el, mai ales că, după 10 ani de muncă, ar fi fost oricum avansat la gradul de inspector principal. Recunoaște însă că, fiind membru PSD din 2007, a avut de așteptat mai puțin, doar 7 ani. Cît despre răspunsul la întrebarea «Se poate trăi fără șef de instituție?», racesta a fost clar. «Exclus! Noi sîntem doi, că instituția are și adjunct. Dar, vă spun sincer, că o instituție ca a noastră nu poate trăi fără manager. Și v-aș fi spus același lucru și acum 3 luni, cînd nici nu mă gîndeam că o să ajung aici...».

14 Octombrie 2014, 15:30 (19517 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Statistica e prea grea pentru Marius Pirpiliu

Comentariile cititorilor:


OM:
(24 Octombrie 2014, 01:41)
@om il cunosti pe Marius? Daca da, esti invidios.. daca nu esti un nimeni, ca toti cei care au ceva contra indiferent cine ar fi fost.. si sti ce ce ? din frustrare ca nu sunteti in stare sa va depasiti conditia de critici mediocrii...
@om:
(24 Octombrie 2014, 00:14)
daca taceai, filozof ramaneai...
OM:
(23 Octombrie 2014, 18:30)
Vorbiti fara sa cuoasteti, aruncati cu noroi fara sa aveti motive ..sunteti niste chestii, pe care mi-e jena sa va cataloghez ROMANI, sunteti o rusine pentru tara asta in care nu faceti nimic. Voi vorbiti de cat de bun sau nu este acest om in functia pe care a dobandito dupa 10 ani de munca, in care a plecat de jos, de la acel salariu de 300 de lei, pe care Voi.. nu l-ati fi acceptat de paraca ati sti sa faceti ceva. Omul asta a terminat o facultate acolo unde Voi nici nu ganditi sa ajungeti, sau credeti ca si pe acolo a fost ajutat de partid. Prieteni sa-l ai profesor pe Antonie Iorgovan (vezi Google ca nu stiti sigur cine este)  nu-i prea comod, dar de unde sa stiti ca.. dupa cum scrieti femeia de servici v-a predat tot la scoala. Ce fapte notabile ati realizat Voi cei care aruncati cu noroi? Ce stiti Voi sa faceti? Sa produceti excremente si gunoi.. sa va faceti un test de IQ si dupa.. veniti si scrieti aici daca mai aveti tupeu.
Maria:
(21 Octombrie 2014, 18:25)
Trebuie sa manance si tineri o paine, Domnul Pirpiliu conduce foarte bine institutia, dar ca intotdeauna trebuie sa se gaseasca cineva sa il muste, cine vorbeste gurile rele, cei care nu il cunosc si nu stiu sa aprecieze o persoana.
El:
(20 Octombrie 2014, 15:01)
Numa frustrati pe aici! Ne uitam tot timpul, in gradina altuia! Retartati si incompetenti sunt cei ca voi, care nu s pot depasi conditia si scriu comm de dragu de a le scrie! Macar scrieti si voi corect gramatical! O sa primiti premiu' pt prostie crasa! La munca cu voi, poate asa merge si tara asta!
Thick Dick:
(17 Octombrie 2014, 13:57)
Pentru "hai sa aflam": Da, este chiar sora acestui nou director, Roxana.
Dutu:
(16 Octombrie 2014, 22:16)
Va rog frumos nu ne mai faceti de ras, chiar tineti neaparat sa ne aratati totii incultii care conduc institutiile publice.Nu multumim, ii stim.In afara de faptul ca 99,9% sunt analfabeti altceva de bine nu prea stim,Pacat ca aceste functii sunt ocupate de acesti retardati, pupincuristi si nu respecta oamenii pe care ii au in subordine.Situatia este foarte grava, ii vedeti pe toti cum se aduna la Stapanul Ciuperca si da fiecare cu limba pe unde apuca.Rusine, de asemenea oameni nu avem nevoie, dar din pacate acesti oameni ne conduc tara.Domnilor de la DNA, Integritate,etc poate ii verificati pe actualii directori sa vedeti cum au ocupat aceste functii.Din cate stim in legea functionarului public scrie ca nu ai voie sa faci parte din vreun partid si nici sa fii simpatizant al vreunui partid.Domnilor de la Integritate de ce nu verificati ce cauta acesti directori la petrecerile partidelor, sedintele tinute de partide. Chiar nu se sesizeaza nimeni?     
Andrei:
(16 Octombrie 2014, 14:18)
RETETA - Daca vrei sa reusesti, fa-te "membru"... de partid.
Agentul 000:
(16 Octombrie 2014, 09:06)
@bizidei si @mircea.Eu nu am comentat faptul ca doamna Aneta nu este o doamna deosebita,o profesionista deosebita.O cunosc de peste 22 ani.Am spus ca a fost inregimentata politic,ca a condus PD Ialomita,iar datorita sotului  care a fost zeci de ani in ATOP Ialomita(evident daca stiti ce-i aia) si membru in comisia de aplicare a legii fondului funciar si alte comisii judetene importante,a fost mentinuta in functie.Partidelor politice actuale nu le trebuie profesionisti sau oameni deosebiti,le trebuie executanti perfecti care sa incalcxe in picioare orice lege sau bun simt.
hai sa aflam . :
(16 Octombrie 2014, 03:27)
Cumva roxana secretara lui marian pavel este sora lui? Stie cineva ? O fi vreo intamplare sau asmanare de nume?
mircea:
(15 Octombrie 2014, 23:18)
@agentu' 000, omule, doanma stefan este o femeie deosebita. aici a fost doar o miscare pur politica, asa a fost si la calarasi acum cativa ani...nu mai vorbi de triste amintiri...nu cred ca ai ceva de castigat vorbind asa....in alta ordine de idei, as dori sa stiu ce il recomanda pe actualul inlocuitor al doamnei stefan?  daca doar politicul....sa-i fie rusine obrazului...
bizidei:
(15 Octombrie 2014, 16:28)
D-na Aneta Stefan este un om deosebit, de un profesionalism de exceptie. Numai cei frustrati ar putea aduce comentarii asupra activitatii domniei sale , dar mai ales asupra calitatii de om.Chiar daca este sotia celui care a fost seful politiei judetene(cu destul timp in urma), a condus statistica judeteana sub mai multe "dinastii", cea mai lunga fiind cea a actualului Stalin de Ialomita, "preacinstitul si onestul" Ciuperca, cel care de la un timp se crede si popa, ca a invadat bisericile cu sleatca lui . Daca d-na Stefan a iesit la pensie, ii urez toate cele bune.
FN:
(15 Octombrie 2014, 14:39)
Doar RĂUTIȚI, d-nul Marinică!!!! 
Pix:
(15 Octombrie 2014, 14:38)
Domnul Marius Pirpiliu este chiar baiatul domnului Pirpiliu de la Concivic.
Agentul 000:
(15 Octombrie 2014, 01:16)
Gresit.Doamna Stefan Aneta,nascuta crescuta in comuna Ion Roata(de unde e Marinica tiristu) a condus PD Ialomita peste 15 ani,impreuna cu doamna Maria Petre.Doamna Aneta este sotia fostului adjunct al sefului politiei judetului Ialomita,Stefan Valeriu(in perioada de trista amintire a CDR,cand prefect a fost Ilie Virgilius).Serviciile au tinut-o pe functie pana a iesit la pensie.Nea Valerica are 65 de ani,iardoamna o venerabila varsta de pensionare.A fost peste 2 decenii la locul potrivit de servicii.Pe Pirpiliu cred ca deja l-au racolat serviciile,in special domn profesor sef de CJ.Gurile rele spun ca  si dansul(domn profesor) este ofiter de cariera.Oare asa o fi sau vom afla abia peste 30 ani,vorba lui Melescanu???Pana atunci ciocu mic si joc de putere.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2024

La sfârșitul lunii ianuarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4066 șomeri (din care 1874 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:20
(14149 vizualizări - 0 comentarii)


FAPPR atrage atenția Ministerului Agriculturii în ceea ce privește sistemul antigrindină

Pe fondul nemulțumirilor perfect justificate, exprimate public de către Asociația Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea și de către Asociația Fermierilor din Prahova, Forumul Agricultorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:10
(13182 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 7 martie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:05
(15234 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța vineri, 8 martie 2024-«Ziua Internațională a Femeii»

Casieriile RAJA Constanța vor fi închise vineri, 8 martie 2024, de «Ziua Internațională a Femeii». Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 10:20
(14465 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Ionuț Moșteanu: «Singurul lucru bun din devansarea Prezidențialelor este că vom scăpa mai repede de Iohannis!»

Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu a criticat adoptarea unui proiect de devansare a Alegerilor Prezențiale în an electoral. «PSD roșu și PSD galben, v-ați dat mâna să călcați î ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 18:17
(15506 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Beneficiile de asistență socială, majorate cu 10,4%

Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2024, ca urmare a majorării cu 10,4% a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 14:55
(26115 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se majorează baza de calcul a indemnizației de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 12:05
(6541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Formularele 101 și 101 «Grup Fiscal», utilizate pentru declararea impozitului pe profit

Pentru anul fiscal 2023, Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului și conținutului Formularelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 09:10
(13307 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Combaterea ambroziei, responsabilitatea proprietarilor de terenuri

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița atrage atenția asupra importanței respectării Legii 62/2018, pentru combaterea buruienii numită «ambrozie» (ambrosia artemisiifolia) cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 15:25
(23488 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni

Razie a polițiștilor la Urziceni

Sâmbătă, 2 martie a.c., polițiștii au organizat la Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:40
(8279 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 3 martie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihail Kogâlniceanu, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:15
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie 2024, 546 misiuni de ordine publică, dintre care 7 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 12:20
(21312 vizualizări - 0 comentarii)


Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs în zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:30
(12930 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Bordușani: Persoană înecată într-un canal de irigații

În dimineața zilei de duminică, 3 martie a.c., în jurul orei 9,00, dispeceratul Inspectoratului a fost solicitat să intervină pentru căutarea și recuperarea unei persoane înecată î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:25
(12002 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Borănești. A ars anexa gospodărească pe ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:20
(18383 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 47 de ani de la cutremurul din 1977 

Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:05
(4244 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «BLOCADA» pe străzile din Fetești

Joi, 29 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă pe străzile din municipiul Fetești. Acțiunea s-a numit «BLOCADA» și a avut ca scop menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 12:10
(14539 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița are 24 de școli înscrise în Programul Național «Masă Sănătoasă»

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează faptul că Programul Național «Masă Sănătoasă» este funcțional și în județul nostru ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:50
(16788 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, î ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:00
(10468 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea un autoturism neînmatriculat

Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Maia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat. Joi, 29 februarie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 14:10
(11107 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 28 februarie a.c, cu privire la faptul că o femeie de 26 de ani, din Bordușani, ar fi fost amenințată și agresată fizic de soțul său, un bărbat de 33 de ani. Î ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:50
(13044 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1603 elevi s-au înscris la Simularea examenului de «Bacalaureat 2024»

În perioada 4-7 martie 2024 și în județul Ialomița se desfășoară Simularea Examenului de «Bacalaureat 2024». Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:40
(17999 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 1,96 milioane de lei, în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 1,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:30
(17087 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată cu cel puțin două săptămâni. În acest ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 10:50
(14654 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15699 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12735 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11340 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16800 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13855 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(18025 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...