Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Teatru la pușcărie

Teatru la pușcărie

Penitenciarul Slobozia are trupă de teatru. Aceasta va debuta în cadrul «Salonului Anual de Carte» de anul acesta, desfășurat la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», pe 13 și 29 octombrie 2014, în două reprezentații cu public. Cei șapte actori amatori visează să cîștige cu piesa lor concursul anual organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor desfășurat în luna noiembrie... Noi ne-am gîndit că n-ar fi rău să vă oferim o avanpremieră a acestui eveniment inedit!

Terapie prin teatru, după gratii
Penitenciarul Slobozia este recunoscut pentru preocupările sale culturale, precum și pentru apetența pentru terapiile alternative de reintegrare socială a deținuților. Printre acestea din urmă se numără și înființarea unei trupe de teatru. Aceasta va participa la «MULTIART», un festival național de teatru pentru deținuți, care va avea loc în luna noiembrie, pe scena Teatrului Nottara din București. «Administrația Națională a invitat toate penitenciarele din țară, dacă sînt interesate, să participe la acest Festival. În luna iunie, am avut o sesiune comemorativă a lui Eminescu și, cu acest prilej, a venit și Oana Stoica Mujea, scriitoare de romane polițiste. Am rugat-o să scrie pentru noi o piesă de teatru, pe baza unuia dintre romanele ei. Și așa a apărut piesa de teatru...» ne explică Iulian Vasile, responsabilul cultural al Penitenciarului Slobozia. Pentru alegerea actorilor s-a organizat un casting, evident. Cei șapte titulari de rol au repetat apoi asiduu, săptămîni în șir, înainte de a prezenta piesa în fața celorlalți deținuți. Iar după succesul repurtat, oficialii instituției au prins curaj și sînt gata să îi prezinte publicului, în afara penitenciarului. «Noi spunem că a ieșit foarte bine și sîntem mîndri că am reușit acest lucru. Iar dacă va ieși la fel de bine și la Salonul de Carte, sîntem gata să propunem Primăriei din Slobozia o reprezentație și pe scena Casei de Cultură Municipale. Și nu doar cu această piesă, ci și cu altele, în cadrul campaniei naționale de sensibilizare a opiniei publice privind problematica reintegrării...» completează Iulian Vasile.

Șapte personaje de roman polițist
Din cei șapte deținuți care participă la punerea în scenă a piesei de teatru, doar șase au vrut să stea de vorbă cu noi. Cei mai mulți dintre ei sînt tineri, încrezători în forțele lor de actori amatori și, dacă nu ne-am afla în penitenciar, am spune că sînt fericiți. Dar nu sînt... Se bucură însă că au șansa de a face altceva decît să numere zilele rămase. Îi rugăm să ne povestească istoria piesei de teatru. O fac pe sărite, fiecare în felul lui. Mocanu Mihai Adrian are 36 de ani și în două luni va pleca la un alt penitenciar, cu regim semideschis. «Am două roluri, mai scurte. Într-unul sînt bîlbîit, iar celălalt sînt fratele victimei. Mi-am dorit demult să fac asta, consider că pot, și că pot mai mult. Într-o bună zi, poate și un film...» visează el cu voce tare. Nicolae Mircea are 25 de ani. El este primul martor, librarul. «Eu sînt duhovnicul victimei. Aceasta îi destăinuie toate gîndurile ei. Un iubit alcoolic, o viață ratată... Îmi place să joc, dacă intru în rol și îl iau în serios, descopăr că sînt natural, că fac asta fără efort...» ne spune. Mircea va fi acasă în 5 luni, dar pentru el timpul trece greu. E tînăr și frumos. Dorobanțu Adrian este unul dintre decanii de vîrstă ai trupei. Are 45 de ani și răspunsurile la purtător. «Ideea nu a fost a noastră, ci a celor de la penitenciar. Lor trebuie să le mulțumim. În piesă am rolul de comandant șef la Criminalistică și trebuie să anchetez o crimă comisă asupra unei tinere. Nu vă spun mai mult, că apoi nu mai veniți la spectacol...» spune rîzînd.

«Sfîrșit de săptămînă»
Piesa a fost botezată «Sfîrșit de săptămînă» și durează aproape o oră. Îi rugăm să ne interpreteze o scenă, care li se pare reprezentativă. Aleg scena descoperirii victimei. Scena are trei personaje. Un Garcea și criminalistul șef în fața unui scaun pe care zace, străpunsă de 13 lovituri de cuțit, victima, un manechin. Au voci lucrate, ca de scenă. Fără ezitări, fără sincope. Fac gesturi largi, teatrale, se întorc către un public invizibil și îl invită să decidă împreună, ne caută privirile pentru a-și confirma valoarea prestației. Sînt buni pentru niște actori amatori. Și foarte buni pentru niște condamnați. Aplaudăm, cuceriți de performanță. Ne despărțim prieteni și promitem că nu vom rata spectacolul de la Salonul de Carte. Pe drumul spre casă, rememorăm răspunsul lui Apostol Radu, unul dintre cei 6 actori-deținuți. «E o experiență pe care o poți folosi. Un mod de a empatiza! Întri în pielea unui personaj și, în felul ăsta, descoperi că poți fi altcineva, oricine vrei. E de folos aici și e de folos în viața de zi cu zi, cînd am să ies afară. Eu mai am 4 ani de stat aici...».

14 Octombrie 2014, 12:50 (6889 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Shakespeare:
(18 Octombrie 2014, 17:34)
Sa faca Frusin cu Cristiana vampirita scena balconului 
!@#$%:
(17 Octombrie 2014, 12:34)
Fiti ai dracu de escroci ordinari ce sunteti cu teatru vostru cu tot ...cd ati dat in cap ,ati talharit , ati violat si omorat tot teatru ati jucat ...jegurilor.
mircea:
(16 Octombrie 2014, 22:39)
foarte frumos...
Dorinel:
(16 Octombrie 2014, 15:59)
Felicitari actorilor amatori. Va tinem pumnii pentru festivalul national si va asteptam sa veniti mai repede acasa. Mircea, vezi ca Florica mai are doua luni si naste. A pregatit deja trusoul pentru botez si inelul de logodna de zece carate.
Valia:
(15 Octombrie 2014, 18:07)
Acuma ce v-ati mai complicat cu Sherlock Holmes, mergea si un Romeo si Julieta.
Miorel:
(15 Octombrie 2014, 18:04)
La citi puscariabili paraziteaza institutiile statului io zic sa le introduceti de p-acuma cursuri de arte frumoase sa nu mai asteptati pina or ajunge unde le e locul.
Maria:
(15 Octombrie 2014, 15:37)
La Florin Piersic n-am fost da la baietii astia chiar m-as duce. Macar pentru incurajare. Sper sa le foloseasca skillsurile dobindite cu ocazia asta in viata de dupa. Da nu cind o fi sa devalizeze filiala Ciolpani a bancii Pireus sau cind o fi sa fuga cu darul de nunta si sa lase mireasa cu buza umflata.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Bătrîn acroșat de o mașină

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2016, 18:25
(5851 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Locuință distrusă de flăcări la Alexeni

O sobă pe lemne defectă a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o locuință construită din lemn, de pe raza localității Alexeni. Evenimentul a fost anunțat la 112  miercuri ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2016, 17:20
(5971 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni incendiu


Ialomița: Hoți identificați de polițiști

Polițiștii cercetează patru persoane sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și furt calificat, prejudiciile create fiind recuperate în totalitate și restituite părților vătămate. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2016, 18:15
(4657 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița hoț


Accident la Căzănești

Marți, 8 noiembrie 2016., în localitatea Căzănești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2016, 17:15
(5931 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 33500 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 4-6 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2016, 18:25
(6488 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj piscicol la Dridu

Braconaj piscicol la Dridu

În cadrul acțiunilor de combatere a braconajului piscicol, o patrulă de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni a depistat sîmbătă 5 noiembrie a.c., în jurul orei 7,30, pe malul lacului Dridu, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2016, 17:25
(7686 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Slobozia, morți în accidentul de pe Autostrada Soarelui. Linii telefonice pentru identificarea supraviețuitorilor

Doi bărbați din Slobozia, morți în accidentul de pe Autostrada Soarelui. Linii telefonice pentru identificarea supraviețuitorilor

UPDATE Reprezentanții Parchetului de pe lîngă Judecătoria Lehliu Gară au confirmat oficial faptul că două dintre cele trei persoane care au murit în ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2016, 18:10
(14240 vizualizări - 0 comentarii)


Arestări preventive în dosarul mașinilor incendiate la Slobozia

La începutul acestei săptămîni, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au făcut 8 percheziții domiciliare, în Ialomița și București, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2016, 16:50
(6341 vizualizări - 3 comentarii)


Grivița: Cetățean algerian, depistat cu ședere ilegală

Un cetățean algerian, de 33 de ani, a fost depistat cu ședere ilegală pe raza comunei Grivița. Ulterior, acesta a fost transferat de polițiști către autoritățile italiene, în vederea internării sale într ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 19:45
(6335 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: A încercat să vîndă un smartphone contrafăcut

Jandarmii din Urziceni au depistat pe străzile municipiului un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bărbulești, care încerca să vîndă un model de smartphone contrafăcut. Comerciantul de ocazie cerea pe respectivul ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 18:20
(5580 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: S-a răsturnat cu mașina în șanț

Un șofer de 32 de ani, domicilat în județul Călărași, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în zona localității ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:40
(5058 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist, lovit de o mașină

Un tînăr de 20 de ani, din Valea Ciorii, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul care a provocat accidentul rutier are 26 de ani și domiciliează în aceeași localitate cu victima. Luni ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 17:10
(4272 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au continuat activitățile preventive referitoare la siguranța traficului rutier și în aceste zile. Astfel, luni, 31 octombrie 2016, oamenii legii au aplicat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2016, 16:15
(6488 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînăr fără permis și beat la volan, reținut de polițiști

Un tînăr, de 20 de ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui autovehicul de către o persoană care se află sub ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 17:25
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință publică la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița

Marți, 2 noiembrie 2016, orele 15,00, va avea loc la sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 23 Ialomița din Slobozia, Piața Revoluției, nr. 1, ședința publică în care se va proceda la completarea ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 16:20
(5307 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 66000 de lei, 18 de permise reținute

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 28-30 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 15:15
(6008 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Doi bărbați, de 35 și 45 de ani, din Urziceni și Gîrbovi, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 14:20
(4128 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr drogat, depistat de jandarmi

Fetești: Tînăr drogat, depistat de jandarmi

Jandarmii din cadrul patrulei de intervenție Fetești, aflați în timpul serviciului pe raza municipiului, vineri, 28 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, s-au sesizat cu privire la faptul că doi tineri se ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 13:25
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor de investiții pentru procesarea produselor agricole și pomicole și pentru dezvoltarea exploatațiilor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile (sM) 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», 4.2 «Sprijin ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2016, 12:20
(10816 vizualizări - 0 comentarii)


SC CONSTRUCT PEROM SRL

angajează
-șoferi profesioniști
categoria C+E
-mecanici utilaje
-automacaragiu
-inginer mecanic

așteptăm CV-urile dvs
la adresa de e-mail

[email protected]
Pentru mai multe detalii
vă rugăm să ne contactați
la telefon
0264/358.878

27 Octombrie 2016, 20:05


DN2C: Beat la volan, a acroșat cu mașina un biciclist

Miercuri, 26 octombrie a.c., Poliția Orașului Amara a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2C s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 19:05
(4240 vizualizări - 0 comentarii)


SC CDI TRANSPORT INTERN Și INTERNAȚIONAL SRL

angajează
șoferi cu categoria D
pentru transport angajați
Urziceni-Balotești
(tur-retur)
Relații la telefon
0730/466.979
0730/444.450

27 Octombrie 2016, 18:30


Fructe și legume, confiscate de polițiștii ialomițeni

În cadrul unei acțiuni demarată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, oamenii legii au confiscat 275 kg de fructe ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2016, 18:20
(3665 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A acroșat un biciclist

Marți, 25 octombrie a.c., în jurul orei 10,30, pe raza localității Mihail Kogălniceanu s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate, polițiștii ajunși la fața ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:45
(4358 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Jandarmii i-au confiscat peștele

Jandarmii din cadrul echipei de intervenție Urziceni, care desfășurau marți, 25 octombrie a.c., o acțiune de prevenire a comerțului ilicit, au observat un bărbat care comercializa pește direct din portbagajul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:30
(5393 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit pentru «complicitate la evaziune fiscală», arestat

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:25
(4176 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru sex cu minori

Un bătrîn de 76 de ani din zona Urziceniului a fost trimis în judecată de procurorii locali după ce a obligat un minor de 12 ani să întrețină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Potrivit anchetei, bătrînul ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2016, 18:15
(4435 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr fără permis, reținut după ce a acroșat un pieton și a părăsit locul accidentului!

Un tînăr, de 22 de ani, din Slobozia, a fost reținut pe baza de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, marți, 25 octombrie a.c., fiind prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. În fapt ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:35
(5037 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accidente la Munteni Buzău și Urziceni

Luni, 24 octombrie a.c., pe DN2A, lîngă localitatea Munteni Buzău, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 61 de ani, din Urziceni, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2016, 20:20
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»

În parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiu, Protopopiatul Slobozia a desfășurat luni, 24 octombrie 2016, acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2016, 18:55
(6867 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...