Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Statui de «serie B» în centrul orașului

Figuri istorice celebre, alături de Ionel Perlea

Slobozia: Statui de «serie B» în centrul orașului

Pentru a nu fi acuzată că tratează cu indiferență istoria și cultura țării, administrația locală din Slobozia se pregătește să primească în oraș personalități importante. Este vorba despre șase replici sub formă de bust ale unor personalități precum Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare sau Spiru Haret. Grupul statuar este prevăzut în proiectul de reabilitare a Pieței Revoluției și vine la pachet și cu certificate de garanție!

Statui cu acreditare la Slobozia
În speranța că ar putea fi luată în considerare la următoarele alegeri pentru viitoarea Capitală Culturală a Europei, Slobozia face paradă cu replici de metal ale personalităților istoriei și culturii românești. Un grup statuar alcătuit din șase busturi de bronz, care-i va întruchipa pe Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, Spiru Haret, Mihai Viteazul și Matei Basarab va fi amplasat în inima orașului, pe esplanada din fața Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Statuile au fost luate pe comandă de către firma care a cîștigat contractul de reabilitare a Pieței Revoluției și vin «la pachet» cu toate avizele necesare pentru a demonstra că seamănă perfect cu personalitățile pe care le întruchipează. «Constructorul a obținut avizele necesare și a prezentat garanții, cu documente, că statuile seamănă cu toate personalitățile istoriei. Ele au fost ofertate conform planului și vor fi realizate de firme specializate în domeniu!» ne-a declarat inginerul Eugenia Hamza, reprezentant al proiectului de reabilitare a Pieței Revoluției, din cadrul Primăriei Slobozia. Cele șase busturi au o înălțime de 70-75 de centimetri și vor fi amplasate liniar, de-a lungul clădirii Centrului Cultural. Printre ele va fi amplasată și statuia lui Ionel Perlea.

Loc de promenadă în centrul orașului
În fața fiecărui domnitor și om de cultură, constructorii vor amplasa și cîte o fîntînă arteziană de mici dimensiuni, «ale căror jeturi de apă vor crea forme geometrice foarte frumoase. Este o muncă elaborată și va ieși foarte bine. Trebuie să fim gata cu absolut totul pînă la finele anului viitor. Cu siguranță vom respecta toate termenele, astfel încît proiectul să fie finalizat pînă la data limită!» a adăugat inginerul Eugenia Hamza. Reabilitarea Pieței Revoluției va cuprinde și zona în care în prezent se află Monumentul Revoluționarilor de la Slobozia. Aici urmează să fie montate un alt strat de pavele și va fi amenajată o zonă de promenadă, care va semăna cu o agoră din Grecia Antică. Respectivul amplasament va fi folosit de administrația locală a orașului și pentru desfășurarea de activități culturale.

20 Octombrie 2014, 10:40 (17365 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Se caută voluntari pentru «groapa lui Stoica»
Slobozia: «Groapa lui Stoica» în oglindă
«Groapa lui Stoica», colacul de salvare al ACM4

Comentariile cititorilor:


Nae:
(20 Octombrie 2014, 16:58)
Nu era mai bine sa fi incercat direct cu niste moaste? Afluenta de vizitatori pe promenada merita efortul. In plus ne putem demonstra spiritul religios in orice pozitie.
Make:
(20 Octombrie 2014, 16:44)
O sa fie un prilej pentru protestatarii anonimi ai orasului sa-si verse focul la picioarele acestor inaintasi ilustri. In sensul ca se vor plinge de una si de alta nu va ginditi la altceva.
Dudu:
(20 Octombrie 2014, 16:18)
Da nu putem sa comentam aici?
Dudu:
(20 Octombrie 2014, 16:16)
Mai baieti, sarcasmul vostru e din ce in ce mai caustic. Inca mai sperati sa dea roade? Auzi, capitala culturala europeana. Tot atit de bine poate sa fie si intergalactica, sansele sint egale. Da pentru ronin nu va iert, ca ce iera la gura meaaaa...
miki:
(20 Octombrie 2014, 15:47)
Preventiv statuile ar trebui infatisate ca tinindu-se cu miinile de cap sau cu ele la ochi, fie ca sa nu vada fie ca sa-si exprime disperarea fata de mizeria morala a timpurilor la care le obligam sa fie martore. S-ar putea sa le para rau ca l-au invins pe Sinan Pasa la Calugareni sau ca Somnoroase pasarile nu fredonau Eine kleine nachtmusik ci Du-ma acasa mai tramvai.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19645 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...