Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

comunicat de presă

Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» anunță prelungirea pînă la data de 07.11.2014 a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii CLGAL 1 (Măsura 411 prin Masura 121 PNDR)-«Modernizarea exploatațiilor agricole din teritoriul Parteneriatului GAL „Călărași Vest“», sesiunea nr. 2/2014, conform priorităților Planului de Dezvoltare Locală al Grupului de Acțiune Locală «Călărași Vest».
Numărul de referință al sesiunii/cererii de proiecte: Sesiunea nr.2/16.09-07.11.2014 Măsura CLGAL 1
1. Data publicării: 20.10.2014
2. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sînt:

-fermierii definiți conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole-activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului-a căror exploatație este situată pe teritoriul țării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare/Registrul agricol. Persoanele fizice neautorizate încă vor fi acceptate ca beneficiari potențiali dacă se angajează să se autorizeze pînă la data încheierii contractului de finanțare. Sînt exceptate de la sprijinul prin această măsură organizațiile de producători din sectorul legume și fructe pentru investiții sprijinite prin Pilonul I.
-Grup de producători constituit conform OG nr. 37/2005, cu modificările și completările ulterioare, doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri;
-Cooperativă agricolă (înființată în baza Legii nr. 566/ 2004 cu modificările și completările ulterioare), doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.
Proiectele vor fi implementate doar pe teritoriul Asociației GAL «Călărași Vest».
3. Fondul disponibil: 546.276 Euro.
4. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru proiecte este de 200.000 euro.
5. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 euro.
6. Data limită de depunere a proiectelor:
Sesiunea este deschisă în perioada 16.09.2014-07.11.2014. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este 07.11.2014, ora 15,00, la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», în orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.
7. Informații detaliate privind accesarea si derularea măsurii sînt cuprinse în Ghidul Solicitantului (Măsura 411 prin Măsura 121  PNDR) disponibilă pe site-ul  APDRP-www.apdrp.ro, MADR-www.madr.ro și site-ul Asociației GAL «Călărași Vest»-www.galcalarasivest.ro
8. Date de contact pentru informații suplimentare:
Adresa Asociației Grupul de Acțiune Locală «Călărași Vest» este: orașul Fundulea, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași, tel.: 0242/642.965, fax: 0242/642.966, email: [email protected]. Programul de lucru al Asociației GAL «Călărași Vest» este de luni pînă vineri, în intervalul orar 09,00-13,00 și 14,00-18,00.
9. Informațiile detaliate aferente măsurilor lansate sînt disponibile în varianta  electronică (suport CD/DVD) și pe suport tipărit la sediul Asociației GAL «Călărași Vest», din orașul Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 32, bl. 2, sc. C, ap. 1, județul Călărași.

20 Octombrie 2014, 11:10 (4644 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 11 Iun 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Smirna: Bărbat căzut în fântână

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 m, în satul Smirna. Acesta a încercat să ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 13:40
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Impact între o autoutilitară și un autoturism

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în Slobozia, Șoseaua Brăilei, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 13:35
(1689 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accident rutier pe A2/km 136

Marți, 16 iunie, a.c., în jurul orelor 14,25, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A2, km 136, în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un parapet ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2020, 13:30
(2300 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Viză anuală pentru autorizațiile de mediu

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează titularii de activități ce dețin Autorizație de Mediu sau Autorizație Integrată de Mediu, asupra apariției în Monitorul Oficial nr. 495/11.06.2020, Partea I a Ordinului MMAP nr. 1150/27.05.2020 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 17:40
(4164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 33 și 34 de ani, care și-ar fi lovit concubinele. În primul caz, marți, 16 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 16:25
(3339 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Platonești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, au oprit pentru control un moped ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 16:20
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 16 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 16:10
(1889 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Dridu Snagov

Incendiu la Dridu Snagov

Luni, 15 iunie, a.c., în jurul orelor 18,45, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Dridu, satul Dridu Snagov. La fața locului s ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:25
(2518 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

Slobozia: Peste 100 de locuințe și gospodării, afectate de căderile semnificative de ploi

În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă de luni seara, 15 iunie a.c., și pe tot parcursul nopții de luni ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2020, 13:20
(2130 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat de un camion

Luni, 15 iunie a.c., în jurul orei 8,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, la intersecția dintre străzile Brăilei și Viitor, în care un camion a acroșat un biciclist ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 19:25
(2421 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei

În vederea executării lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Victoriei, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 19:20
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 42 de permise reținute, amenzi de peste 246000 de lei

Pe parcursul week-end-ului, polițiștii ialomițeni au intervenit la 298 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, au constatat 47 de infracțiuni și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:20
(2634 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 401 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 15 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 401 cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 16:05
(1786 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 12 iunie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii feteșteni au depistat pe strada Mihail Sadoveanu din Fetești un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 15:40
(1386 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara

Luni, în jurul orei 6,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2C, între localitățile Grivița și Amara, în care au fost implicate o autoutilitară, un autoturism și ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2020, 13:20
(4701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2C accident


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu cantități de apă însemnate, grindină, intensificări puternice ale vântului și vijelii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 16:50
(5336 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Curți inundate și stâlpi doborâți, din cauza furtunii

Ialomița: Curți inundate și stâlpi doborâți, din cauza furtunii

Codul Portocaliu de furtuni emis de meteorologi și pentru județul Ialomița a făcut prăpăd. Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la nivelul județului, 31 de gospodării au ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 14:00
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatele fabricii de confecții din Urziceni, bolnave de COVID-19, au fost externate din spital

Oficialii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au anunțat faptul că angajatele fabricii de confecții din Urziceni, acolo unde a izbucnit un focar de COVID-19, au fost externate. Astfel, cele 2 ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2020, 13:50
(4835 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat preventiv pentru «trafic de droguri»

Ialomița: Arestat preventiv pentru «trafic de droguri»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Oranizate, împreună cu procurorii DIICOT Ialomița, au solicitat instanței arestarea preventivă a unui tânăr, de 36 de ani, din Cernavodă, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 18:25
(3040 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: A dispărut fără urmă

Grindu: A dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni caută un bărbat, de 58 de ani, din localitatea Grindu, care a dispărut de la domiciliu. Marți, 9 iunie 2020, acesta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Rudele au ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 18:10
(3220 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: «Munca la negru», sancționată cu 170 mii de lei

Inspectorii ITM Ialomița a desfășurat, în perioada 18-25 mai 2020, un control privind «munca la negru», pe raza întregului județ. Dintre cei 38 de agenți economici verificați, 4 dintre aceștia nu aveau ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 17:40
(2238 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Copil de 10 ani, lovit de o mașină

Un copil de 10 ani din Fetești a ajuns la spital după ce a fost călcat de o mașină. Joi, 11 iunie 2020, minorul a traversat strada prin loc nepermis, fiind lovit de automobilul condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 17:15
(3015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bărbat din Ilfov, arestat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reușit identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din județul Ilfov, pe numele căruia Judecătoria Buftea a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:50
(3588 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Cercetați penal pentru infracțiuni pisciole

Polițiștii din Giurgeni au descoperit pe malul Dunării un vagon în care se aflau mai multe elemente folosite la pescuit, precum și o cantitate de 20 kg de pește, speciile plătică, novac, scrumbie, caras ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:40
(2663 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli descoperite de inspectorii ITM Ialomița

În ultimele săptămâni, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat o acțiune privind modul în care se asigură protecția muncii în cadrul firmelor care desfășoară activitate în ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:20
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 399 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri,12 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 399 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:05
(2912 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vitezomanii, depistați de radarul cu unde laser

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză pe DN2, în vederea reducerii riscului rutier. Au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 15:10
(1862 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Grindu, arestat pentru «conducere fără permis»

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:45
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie din Ograda a înșelat vânzătoarea unui magazin din Slobozia

Polițiștii ialomițeni au identificat o femeie, din Ograda, bănuită de o faptă de «înșelăciune» la un magazin alimentar de pe raza municipiului Slobozia. Ar fi înșelat o vânzătoare căreia i-a luat și banii ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:40
(7228 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat de un autoturism

Miercuri, 10 iunie a.c., în jurul orelor 17,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, în care un autoturism a acroșat un biciclist. La locul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:20
(2357 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Relu în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Nelutup65 în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Dorel în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Vasile în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? teren intravilan Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Meșterul Manole în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori teren intravilan Fetești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Marius în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Piața în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Omule în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Piața în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Nimeni Altu în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...