Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Haide, vino! Vino cu bidoanele!»

Hoții de combustibil furau o tonă de țitei zilnic!

«Haide, vino! Vino cu bidoanele!»

Polițiștii ialomițeni și procurorii Parchetelor de pe lîngă Judecătoriile Slobozia și Urziceni au demarat ancheta anului 2014 în Ialomița. 54 de persoane au fost arestate în urmă cu o săptămînă într-un dosar penal ce vizează furturi de țiței. Mulți dintre infractori erau angajați la sondele de petrol de pe raza județului și acționau prin intermediul unor complici. Produsele sustrase erau apoi vîndute pe piața neagră. Prejudiciul în această cauză se ridică la suma de 400 mii de euro. Hoții reușiseră să-și creeze un mod de operare inedit. Ei filau polițiștii care patrulau în zona siturilor petroliere, după care se puneau pe treabă.

Arestări pe bandă rulantă
Rețeaua infracțională specializată în furt de țiței a fost destructurată de polițiștii și procurorii din Slobozia și Urziceni în urmă cu o săptămînă. Potrivit informațiilor din anchetă, hoții se aflau în supravegherea organelor judiciare de mai bine de un an. Cercetările au debutat în momentul în care, printr-o scrisoare anonimă transmisă părții prejudiciate OMV-Petrom, unitatea care deține în Ialomița sondele petroliere unde erau comise furturile, se specifica faptul că din respectivele situri se fură ca-n codru. Într-o singură zi, infractorii sustrăgeau peste o tonă de țiței, folosind pompe submersibile, utilizate de regulă pentru desfundatul haznalelor. Prejudiciul în această cauză depășește suma de 400 mii de euro. Acțiunea penală în acest dosar a fost pusă în mișcare în urmă cu o săptămînă, ocazie cu care 54 de persoane au fost arestate sub acuzația de «furt calificat», iar în alte două cazuri procurorii au dispus ordonanțe pentru a continua cercetările sub control judiciar.

Hoții filau zona
Rețeaua hoților de țiței era foarte bine organizată și condusă de către angajații siturilor petroliere. Doi dintre aceștia, pe numele lor Alexandru Ciufulescu și Adrian Hurloiu, arestați preventiv la propunerea procurorilor din Slobozia, ar fi în realitate cei care ar fi controlat întreaga activitate infracțională. Cei doi sînt cercetați pentru comiterea faptelor de «furt calificat în formă continuată». Fiecare membru al rețelei era foarte bine instruit în cazul în care polițiștii le-ar fi luat urma. Planul era ca aceștia să declare oamenilor legii că au cumpărat țițeiul de la diferiți transportatori. Indicațiile prețioase erau transmise prin intermediul telefoanelor mobile.
Domn: Da, erau băgați acolo, făceau pîndă după noi. Dacă o fi ceva, de unde zic că am bidoanele?
Alt domn: Zii că le ai de la o cisternă!
Și tot prin telefon, infractorii se asigurau de faptul că polițiștii nu mai efectuau patrule în zona siturilor petroliere.
Domn: A trecut Poliția, pleacă înapoi acasă. (...)
Domn: Mi se pare că merge pe cîmp. Voi o luați pe piatră, ați mai venit voi pe acolo. (...)
Domn: Anulează manevra că nu știu ce se întîmplă. Ori m-a dat cineva în primire sau m-a ascultat la telefon. În urma mea a trecut mașina aia albă de DIICOT!
O dată depășit pericolul, infractorii primeau semnalul de a se apuca de treabă: «Haide, vino! Vino cu bidoanele... Să luăm și țițeiul ăsta!».

21 Octombrie 2014, 10:40 (6430 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!
Județul Ialomița, vizat de perchezițiile Parchetului European (EPPO)
Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!
Ialomița: Începe procesul hoților de petrol

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești, ultima oră: Ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Feteștiului, Gheorghe Catrinoiu, a convocat duminică seara, 4 iulie a.c., o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, avînd în vedere creșterea în continuare a cotelor brațului ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 13:47
(26733 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără prinsă în flagrant în timp ce fura dintr-o geantă

Polițiștii din Urziceni au surprins în flagrant o tînără cînd încerca să fure dintr-o geantă o sumă de bani. Tînăra de 23 de ani, din Urziceni, a fost surprinsă cînd deja deschisese geanta unei bătrîne ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(17656 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoață


Slobozia: Trei prahoveni, depistați în trafic cu carne de cal

Cei trei au fost depistați în trafic de polițiști transportînd cu un autoturism carnea provenită din sacrificarea animalelor. Caii erau tranșați și puși în mai mulți saci. Întrebat despre conținutul sacilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(18195 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți de polițiști pentru executarea pedepselor cu închisoarea

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, împreună cu polițiști din Coșereni și Gîrbovi, au reușit depistarea unui bărbat, de 37 de ani, din localitatea Coșereni și a unui tînăr, de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:32
(10154 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cu neacordare de prioritate

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată că pe strada Călărași din localitate, la intersecția cu Breteaua A2, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:29
(23920 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


O fetiță de doar trei luni a murit într-un accident rutier

Un copil de doar trei luni și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier, petrecut în seara zilei de joi, 1 iulie. Accidentul s-a petrecut lîngă localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:19
(22322 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer băut la volan

Joi, 1 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în apropierea municipiului Urziceni, un șofer aflat la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:17
(20034 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașinile străine, în vizorul poliției

Polițiștii orașului Țăndărei au desfășurat joi, 1 iulie, o acțiune pe raza orașului Țăndărei. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit și controlat în trafic peste 50 de autoturisme și au legitimat 6 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:15
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, ultimul loc pe țară la angajări

În cadrul unei statistici prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ialomița ocupă ultimul loc în ceea ce privește numărul angajărilor.
În topul angajărilor, pe ultimele trei locuri ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 13:39
(14528 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii, în zonele afectate de inundații

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești și ale posturilor de poliție limitrofe acționează, în sistem integrat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 12:55
(17944 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit suma de 17,9 milioane lei, aferentă cererilor depuse de către producătorii deținători de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:24
(19903 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:14
(26284 vizualizări - 2 comentarii)


Trîmbița Apocalipsei la PNL Ialomița sau Joia neagră a României

PNL Ialomița a inaugurat joi, 1 iulie 2010, șirul conferințelor de presă bilunare. La întîlnirea cu presa au participat președintele PNL Ialomița, Ioan Martin și deputatul PNL Cristina Pocora. Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 18:01
(20666 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins chiar de proprietarul de la care vroia să fure

Un slobozean a reușit să prindă un tînăr hoț care tocmai încerca să pătrundă în casa sa. Evenimentul s-a petrecut miercuri, 30 iunie, dis de dimineață Poliția fiind sesizată asupra încercării de furt. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:32
(13968 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:23
(11966 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


Slobozia: Două bătrîne, înșelate de un necunoscut

În urmă cu cîteva zile, două bătrîne din Slobozia au sesizat Poliția după ce au fost victime ale unor înșelăciuni. Modul de operare este relativ nou chiar și pentru polițiști, victimele fiind abordate de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 14:13
(20646 vizualizări - 0 comentarii)


Borcea a rupt digul în cartierul feteștean Buliga

Un dig de apărare al cartierului feteștean Buliga, aflat pe brațul Borcea al Dunării, s-a spart, miercuri seară, 30 iunie a.c., pe o distanță de aproximativ șase-șapte metri. Spărtura se află la o distanță ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 10:35
(19982 vizualizări - 0 comentarii)


Impozit suplimentar pe clădiri, majorare impozit pe mașini

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care modifică mai multe articole din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, pentru a majora impozitul pe clădiri și autovehicule. Este vorba despre proprietarii ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 07:01
(16637 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: impozite


CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

Echipa de sabie masculin a CSM Slobozia a fost foarte aproape de podium la Cupa României, competiție rezervată echipelor de seniori și desfășurată la Sala Polivalentă din Iași, în perioada 23-25 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:58
(18886 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întâlnire cu un necunoscut»

Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întîlnire cu un necunoscut»

Miercuri, 7 iulie a.c., de la ora 14.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va fi gazda unui eveniment deosebit. Gabriel Liiceanu își va lansa cartea «Întîlnire cu un necunoscut», lansarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:10
(9067 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 72000 de lei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Acțiunile s-au derulat în perioada 25-27 iunie a.c., efectivele angrenate acționînd în filtre pe toate arterele ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:25
(13689 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț urmărit, prins de polițiști

Un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, se sustrăgea arestării din data de 16 iunie a.c., tînărul fiind condamnat cu închisoarea pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:15
(11771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoț


Ciochina: Armă cu aer comprimat, deținută ilegal

Unui bărbat, de 53 de ani, din Ciochina, polițiștii i-au depistat o armă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm. În cadrul acțiunii desfășurate marți, 29 iunie, pentru depistarea persoanelor care dețin arme în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:06
(15051 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina armă


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un tînăr de 22 de ani, din Urziceni, a fost surprins în trafic de polițiști conducînd un autoturism fără a deține permis. Marți, 29 iunie a.c., în jurul orei 22.30, mașina condusă de tînăr a fost oprită ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:01
(18305 vizualizări - 0 comentarii)


Campania Marea Debarasare în Ialomița: Puțin peste 1,2 tone de deșeuri electrice și electronice colectate

La sfîrșitul acestei saptamîni, respectiv pe 25 si 26 iunie a.c., Ministerul Mediului și Pădurilor, împreună cu asociațiile colective și reciclatorii au desfășurat cea de-a doua ediție din acest an a Campaniei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 16:52
(11522 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 20:01
(11461 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:42
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Stare de urgență națională în agricultură

«Precipitațiile abundente și zilnice din ultimele două săptămîni au produs pentru agricultorii din țara noastră o situație dezastruoasă, întrucît nu pot demara campania de recoltare a cerealelor și a rapiței ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:13
(14538 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie de 49 de ani, dispărută de la domiciliu

O slobozeancă, de 49 de ani, a dispărut de la domiciliu. Femeia a plecat de acasă din Slobozia, duminică, în jurul orelor 9,00 și pînă în acest moment nu a mai revenit. De mai bine de două zile polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:12
(21819 vizualizări - 0 comentarii)


A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(20914 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...