Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Daună totală

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-FC Voluntari 1-2

Daună totală

Săptămîna de foc despre care făceam vorbire în numărul precedent a ars în totalitate bruma de încredere pe care elevii lui Adrian Mihalcea o căpătaseră după victoria cu SC Bacău. Unirea a confirmat liderul la mijlocul săptămînii trecute pentru ca sîmbătă să contribuie la schimbarea acestuia. A fost mai întîi deplasarea de miercuri, 15 octombrie, de la Pitești, unde fostul FC Clinceni, vopsit peste noapte în Academica Argeș, nu a avut deloc probleme în a se impune în fața echipei noastre. A fost 3-1 pentru piteșteni, replica palidă a Sloboziei găsindu-și salvarea în golul de onoare marcat de Bolat. Din păcate, lucrurile nu au stat bine pentru galben-albaștri nici în confruntarea de sîmbătă, 18 octombrie a.c., pe teren propriu cu FC Voluntari.

Vi-l mai amintiți pe Roșu?
A devenit, se pare, o tradiție ca foștii jucători ai Unirii să ne dea gol atunci cînd ne devin adversari. Chițu și Hertu au punctat în poarta Sloboziei pe cînd evoluau la Viitorul, Liviu Mihai ne-a servit o dublă îmbrăcat în tricoul Iașiului, iar Marin Luca a înscris în poarta Sloboziei în Cupă din postura de jucător la Axintele. Sîmbătă s-a evidențiat un alt fost unirist. Este vorba de Costel Roșu, mijlocașul de bandă plecat în iarnă de la Slobozia. După un periplu în Brăila natală, Roșu a ajuns în vară să îmbrace tricoul nou promovatei FC Voluntari. Pe lîngă el, echipa ilfoveană a etalat la Slobozia un adevărat cocktail de experiență îmbinată cu tinerețe. Astfel, unor jucători ca Todoran, Maxim sau Sorin Rădoi li s-au arătat tineri de perspectivă ca Moga, Achim sau Mitache. Pe banca Voluntariului stă Ilie Poenaru care, ca fundaș stînga la Timișoara sau Pitești, nu a rupt gura tîrgului, dar ca antrenor are toate șansele să reușească. La aceste aspecte mai adăugăm și ineditul unei galerii, extrem de entuziaste, care a dominat fundalul sonor pe stadionul slobozean, în ciuda faptului că favoriții lor, jucătorii de la FC Voluntari, evoluau în deplasare. Unirea în schimb are parte de la un meci la altul de o asistență tot mai restrînsă. Adrian Mihalcea a abordat meciul cu un singur vîrf veritabil, Daniel Ene, iar în linia mediană l-a afișat în premieră pe Gabriel Teodorescu. «Caramea», cum îi zic colegii de lot, este un tînăr de doar 18 ani, din pepiniera proprie, care în cele 76 de minute cît s-a aflat pe teren a avut o prestație bună, dovedind că Mihalcea se poate baza pe el și pe mai departe. Jocul în sine a fost unul dintre cele mai frumoase care s-au văzut în ultima vreme la Slobozia. Mai puțin rezultatul! Voluntari a turat din start motoarele și, în minutul 8, Leo Dobre a respins șutul din marginea careului expediat de Todoran, iar Costel Roșu a pătruns pe dreapta, ajuns la minge înaintea apărătorilor slobozeni, a pus latul și a deschis scorul. Unirea are prima reacție adevărată în minutul 18, cînd Bolat încearcă un șut de la distanță, dar ratează ținta. Vine și golul, în minutul 31, cînd Ibrian pune inspirat capul la bătaie, după un corner. La pauză e 1-1. Cele două echipe desenează frumos, iar meciul este deschis oricărui rezultat.

Poenaru cel inspirat
Unirea începe bine în repriza secundă. Ibrian (’47) și Ene (’48) au ocazia desprinderii, dar ambii trimit mingea peste poartă. De partea cealaltă, mijlocașul Gheorghe Călințaru are golul în vîrful ghetei (’59), dar ratează din 4 metri. Meciul este viu, iar la rampă iese antrenorul oaspeților, Ilie Poenaru, care-l scoate pe Călințaru și-l introduce pe Adrian Voicu. Trec doar 3 minute de la mutare, iar Roșu îl găsește pe Voicu cu o centrare de pe dreapta (’69), iar lovitura de cap aduce al doilea gol pe tabelă pentru oaspeți. Ocaziile continuă să curgă tot în careul slobozean. Sorin Rădoi dă cu capul peste poartă în poziție ideală (’73), iar Florin Maxim (’76) nimerește bara. Unirea dă replica 10 minute mai tîrziu prin căpitanul Romeo Soare, care pătrunde în careul ilfovean de pe dreapta, dar șutul său trece la rîndu-i peste poartă. Unirea pierde și alunecă pe 7, părăsind pentru un moment zona play-off-ului, deși nu a făcut o partidă întreagă. Adrian Mihalcea a folosit următoarea echipă: Dobre-Ibrian, Hristian, Soare, Toma-Macare-Stan (Drăguț ’66), Bolat, Teodorescu (Gohoreanu ’76), Florea (Gheorghe ’74)-Ene. Etapa a X-a trimite echipa lui Mihalcea la Buzău, pentru confruntarea cu Gloria, meci ce se va juca sîmbătă, 25 octombrie.

Mircea Rădulescu: «Unirea, o echipă foarte bună!»
Partida dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari a fost urmărită din tribună de unul dintre cei mai experimentați antrenori români: Mircea Rădulescu. Domnia sa este, în prezent, șeful «Academiei» celor de la Voluntari, instituție care, conform spuselor celor de acolo, crește deja cîteva sute de copii posibil viitor fotbaliști. Mircea Rădulescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa Unirii Slobozia: «Unirea este o echipă foarte bună, am avut un meci greu astăzi și sîntem cu atît mai bucuroși că l-am cîștigat. FC Voluntari este un proiect foarte serios, elaborat pas cu pas în cele mai mici detalii. După meciul de astăzi sîntem pe primul loc, acolo unde sper să rămînem pînă la finalul campionatului. Nu pot să spun că ne-am propus neapărat acest lucru dar, avînd în vedere valoarea lotului, pentru noi nu este nicio surpriză!». La rîndul său antrenorul Ilie Poenaru ne-a declarat: «Am avut astăzi un meci greu, în fața unei echipe ambițioase, condusă de un antrenor foarte bun, Adrian Mihalcea, pe care-l cunosc și-l respect. Parcursul bun de pînă acum al echipei noastre nu este deloc întîmplător, noi reușind să îmbinăm fericit experiența cu tinerețea. Îmi doresc să legăm cît mai multe victorii și vă rog să-mi dați voie să mulțumesc mult acestei minunate galerii a Voluntariului care ne susține meci de meci, așa cum a făcut-o și astăzi la Slobozia...».

21 Octombrie 2014, 12:40 (11973 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Suporter:
(21 Octombrie 2014, 23:29)
Cine sa dea gol? Jianu si Ene sunt 2 jucatori de liga județeana si Gheo cu tot respectul e f bătrân...Prepeliță ce aștepți sa intre Mihalcea?
haidehaide:
(21 Octombrie 2014, 22:59)
Adevarul e ca galeria noastra era la taiat ciocani si la facut tuica. Chiar daca ar fi fost prezenta era dominata de oaspeti care au cantat pe tot parcusrul meciului ca o galerie adevarata .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
210 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Moldoveni

Un cablu electric neizolat corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Moldoveni. Evenimentul a fost anunțat la ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2016, 16:15
(5146 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei bătăuși scandalagii, arestați

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «miercuri, 21.09.2016, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a admis propunerea Parchetului ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2016, 15:10
(4497 vizualizări - 0 comentarii)


Sfințirea lucrărilor exterioare ale Catedralei din Slobozia

Printr-un comunicat de presă, Episcopia Sloboziei și Călărașilor anunță că duminică, 25 septembrie 2016, va avea loc sfințirea lucrărilor exterioare ale Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2016, 12:10
(6719 vizualizări - 1 comentariu)


Donație pentru Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Joi, 22 septembrie 2016, Organizația «Salvați Copiii» va dona Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia 3 echipamente medicale performante, în valoare de aproape 29000 de euro ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 21:10
(4313 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii în acțiune, pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în perioada 16-18 septembrie a.c., la executarea unei serii de acțiuni în sistem integrat și ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 19:15
(2706 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două victime

O tînără de 16 ani și un bărbat de 46 de ani au fost victimele a două accidente rutiere. În timp ce mergea pe marginea șoselei, în comuna Gura Ialomiței, tînăra de 16 ani a fost lovită de mașina condusă ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 17:25
(2732 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permise de conducere

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 27 și 49 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști conducînd fără a avea permise de conducere. Documentele le-au fost suspendate, ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2016, 16:05
(2990 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente într-o singură zi

Luni, 12 septembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de Slobozia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 17:25
(5902 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Arestat pentru loviri și alte violențe

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 17:05
(5235 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni arestare


Protopopiatul Slobozia: Ghiozdane și rechizite pentru 30 de elevi

Protopopiatul Slobozia, sprijinit de 11 parohii din subordine, a organizat în perioada 9-12 septembrie 2016, ediția a II-a a proiectului social-filantropic «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 16:05
(7103 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarm ialomițean, campion la tenis de câmp

Jandarm ialomițean, campion la tenis de cîmp

Plutonierul major Jean Iliescu din cadrul Jandarmeriei Ialomița a cîștigat finala Campionatului de Tenis de Cîmp al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în municipiul Oradea, în perioada 4-10 septembrie ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 15:05
(4826 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 22 și 46 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 14:20
(5102 vizualizări - 3 comentarii)


Accident la Sinești

Sîmbătă, 10 septembrie a.c., pe DN2, în localitatea Sinești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 47 de ani, din București, conducea o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 13:10
(6645 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 27 de permise reținute, amenzi de peste 87000 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 9-11 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 12:25
(6052 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii august 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7184 șomeri, din care 1020 șomeri indemnizați, respectiv 6164 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2016, 11:05
(4376 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Marți, 13 septembrie 2016, de la orele 14,00, Galeriile Arcadia ale Centrului Cutural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia îi așteaptă pe iubitorii de pictură la vernisajul artistului plastic Ștefan Șerban ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 20:25
(4056 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sărbătoare de Ziua Pompierilor

Între 10 și 12 septembrie 2016, pompierii ialomițeni vor fi la datorie pentru a sărbători 168 de ani de la bătălia din Dealu Spirii, eveniment desfășurat la data de 13 septembrie 1848. Momentul istoric ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 18:25
(4904 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Transport de lemne, fără documente

Un tînăr, de 31 de ani, din județul Argeș, a fost sancționat contravențional de polițiști, după ce oamenii legii au descoperit faptul că el transporta cantitatea de 5,2 metri cubi de lemne, fără documente ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 14:15
(5401 vizualizări - 2 comentarii)


Comerț ilicit la Tîrgul de Toamnă din Ciochina

Tîrgul de Toamnă din comuna Ciochina, organizat pe data de 8 septembrie 2016, i-a adus unei femei, de 33 de ani, din Ploiești, un dosar penal. Aceasta a fost surprinsă de jandarmii ialomițeni în timp ce ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2016, 13:10
(5263 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiectul EDWARD-21 septembrie, Ziua Europeană fără Decedați în Accidente Rutiere

Reprezentanții Comisiei pentru Siguranța Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, împreună cu cei ai Rețelei Europene a Poliției Rutiere TISPOL, au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 14:10
(3351 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Arestat pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 12:40
(5507 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A acroșat un pieton

Marți, 6 septembrie 2016, Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2016, 11:35
(4019 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Doi tineri, reținuți de polițiști după ce au furat un autoturism

Polițiștii cercetează doi tineri de 17, respectiv 19 ani, din Urziceni și comuna Alexeni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și conducere a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:55
(4419 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură (sînt solicitate 5 ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:45
(4869 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proceduri simplificate, în beneficiul cetățenilor

Pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, puteți trimite dovada plății amenzii pe e-mailul IPJ Ialomița, precizînd ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 18:35
(4885 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, prins la Căzănești

Un bărbat urmărit internațional de autoritățile judiciare spaniole pentru infracțiuni contra ordinii și liniștii publice a fost prins de polițiștii din Ialomița. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 11:35
(5604 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 10:45
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 20 de permise reținute, amenzi de peste 89000 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 2-4 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2016, 10:20
(4546 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Peste 17300 de cereri de finanțare depuse prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit, prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), 17339 de proiecte de ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2016, 20:25
(3461 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR PNDR 2020


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...