Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Corespondență de la Bruxelles

Două ore în Parlamentul European

La jumătatea săptămînii trecute, un grup de 25 de primari și viceprimari ialomițeni ai PD-L au răspuns invitației europarlamentarului Traian Ungureanu, de a vizita Parlamentul European de la Bruxelles. Vizita a fost programată pentru joi, 9 octombrie 2014, orele 14,30, iar prezența a fost obligatorie. Traian Ungureanu a lipsit, cu temei, de la întîlnire. La fel și ceilalți 750 de parlamentari europeni. Ce a mai rămas, citiți mai jos!

La două trecute fix, în fața Parlamentului European
Stația Luxemburg este capăt de linie pentru turiștii care vor să viziteze Parlamentul European. E joi,  9 octombrie, și kurzii nu s-au săturat de proteste. Deși sînt la fel de vocali, nimeni nu-i mai bagă în seamă. Ambulanța ciuruită de gloanțe pe care au adus-o e acum înconjurată de garduri de metal. Și ei la fel. Drumul către intrarea în Parlament e acum un culoar încadrat de alte garduri, de sîrmă ghimpată. Parlamentul respiră a asediu. Am venit prea devreme, vizita este programată pentru 14,30. Formalitățile durează puțin. «Controlul este pentru cei care acceptă să fie controlați. De acea kurzii au trecut așa ușor de forțele de ordine. Dar au fost civilizați și pașnici. Au acceptat dialogul!» se răspunde, în treacăt, unei curiozități anonime. Pentru grupurile de turiști, vizita în Parlament începe în fața steagurilor celor 28 de țări care compun Uniunea Europeană. Steagul României e al șaselea din dreapta, cum privești. Delegația ialomițeană se înghesuie în fața lui pentru fotografii, alături de niște italieni. Degeaba sîntem frați de gintă latină, nimeni nu cedează. Grupurile se amenstecă în poze, nimeni nu mai înțelege nimic. «Nu vă grăbiți, aveți 20 de minute pentru fotografii!» ne explică asistentele domnului Ungureanu. Se numesc Elena și Monica și ne-au explicat că nu trebuie să le reținem numele de familie. Nici ele nu vor să ni le rețină, primesc cîte cinci delegații de români pe an. În hol sînt pliante de informare în toate limbile Europei. Cele în română lipsesc! Găsim, în sfîrșit, una. «Parlamentul European este singura adunare parlamentară multinațională din lume și singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct de cetățeni. Ea reprezintă 500 de milioane de cetățeni din cele 28 de state membre ale UE. Alegerile sînt organizate o dată la 5 ani, iar cele din iunie 2009 au marcat cea de-a 30-a aniversare a primelor alegeri pentru Parlamentul European prin sufragiu universal direct...».

Turnul Babel european e gol
După 20 de minute fix, grupul ialomițean este urcat în lifturi și mutat la etajul 4. Sîntem preluați de către unul dintre funcționarii români care lucrează pentru Parlamentul European. Se numește Mariana Cosac și este de 7 ani aici. Următoarea oprire o facem în loja pentru public, din care pot fi urmărite lucrările ședințelor Parlamentului. Sala arată la fel ca la televizor, numai că e goală. Goală și nemișcată. Din ușa lojei pare mai degrabă un poster uriaș. Sau o glumă proastă. Mariana Cosac se scuză diplomat. «Astăzi ar fi trebuit să aibă loc aici o sesiune în plen, în plus față de sesiunile obișnuite, însă aceasta a fost amînată. Ea va fi recuperată într-o altă zi, evident!». O zi în care delegația ialomițeană va fi acasă, evident. La schimb cu europarlamentarii absenți, primim explicații: «România este reprezentată de 32 de europarlamentari. Parlamentul European este alcătuit din 7 grupuri politice. Aici nu există Opoziție și Putere și nu avem un grup politic care să dețină majoritatea. Există alianțe, dar acestea nu sînt de durată și se formează pentru un amendament. În Parlamentul European totul se stabilește prin negociere și compromis!». Vocea Marianei Cosac e plină de un entuziasm europarlamentar. Ne vorbește îndelung despre procesul de vot, despre fața nevăzută a muncii de europarlamentar, negocierile, despre minutul de aur al fiecărui europarlamentar și despre raportorii care stau în spatele fiecărui proiect legislativ. «Aici, în Parlament, avem reguli pentru absolut orice...». Întrebările grupului ialomițean sînt decente și politicoase. Întrebăm unde stau parlamentarii români, ce riscă dacă nu votează o lege, dacă pot veni la slujbă în papuci de casă... Chiar dacă sîntem singurii vizitatori ai lojei, după 30 de minute sîntem rugați, politicos, să o părăsim. Grupul ialomițean obține însă o dispensă pentru un nou set de fotografii. Unele ies, altele nu. Poate data viitoare!

Traian Ungureanu își cere scuze
Din nou în lift, din nou holuri nesfîrșite. Grupul a obosit, răspunde mai greu la comenzi. Și vocea Marianei Cosac și-a mai pierdut din entuziasm. Ajungem într-o sală de conferințe de vreo 50 de locuri, pentru prezentarea cu diapozitive. «Sediul oficial al Parlamentului European este la Strasbourg. (...) Conform hotărîrii statelor membre ale UE, la Strasbourg au loc, în fiecare an, 12 sesiuni plenare ale Parlamentului European. Deputații se reunesc și în comisii parlamentare, la Bruxelles, unde pot fi organizate sesiuni plenare suplimentare» se aude vocea gazdei. Exact ca cea amînată azi. «Știți de ce sediul oficial al UE nu este la Bruxelles? Pentru că prima oară cînd s-a votat ca sediul UE să fie aici, una dintre țări s-a opus. Știți care?». Nu știm, dar am învățat că tăcerea e de aur. «Belgia!» explică neobosită Mariana Cosac. Printre explicațiile despre Parlament și rolul acestuia în dezvoltarea Europei și a României ne plasează și o scuză din partea gazdei, europarlamentarul Traian Ungureanu. «Din păcate, domnul Ungureanu, după cum vă vor confirma și asistentele dumnealui, nu a putut fi azi aici, deși și-ar fi dorit foarte tare. După cum știți însă, în țară este campanie electorală și prezența sa a fost cerută în această după-amiază acolo!». Altfel, aveam să aflăm, prezența parlamentarilor europeni e monitorizată strict, sînt plătiți doar atunci cînd lucrează efectiv, iar în mașinile de serviciu nu se plimbă nici amanta, nici nevasta și nici măcar asistentele din cabinetul acestuia. Grupul primarilor și viceprimarilor PD-L ialomițeni vibrează la unison. Informația pare incredibilă și este respinsă mut de grup. Întrebările devin brusc, lejere. «În Parlamentul ăsta există un cod vestimentar obligatoriu?» «Cine oficiază căsătoriile în Parlamentul European?» «Ce amendă primești dacă spui unui parlamentar țigan împuțit?». Mariana Cosac pare, pentru prima dată după 7 ani de muncă, surprinsă. Este, evident, depășită de situație. «Regula pentru toate» o salvează însă. «Dacă nu mai aveți alte întrebări, vă mulțumesc foarte mult pentru prezența aici...». La fel de politicos, decanul de vîrstă al grupului de primari și viceprimari PD-L din Ialomița mulțumește la rîndul lui... domnului Traian Ungureanu. Vizita ia sfîrșit în aplauzele reciproce, fix după două ore. La ieșirea din Parlament nu mai e nici picior de protestatar kurd. În locul lor, sprijinit de ghizdul fîntînii din centrul pieței, un homless musulman citește Coranul.

O vizită ratată de două ori Deși ratată, vizita delegației primarilor PD-L din Ialomița la Bruxelles nu a deranjat pe nimeni. Cei 20 de reprezentanți PD-L ai administrației ialomițene (plus 4 jurnaliști, plus președintele PD-L, Cazacu Marinică!), s-au declarat încîntați de atmosferă, obiectivele turistice vizitate și sesiunea de shopping prelungită la care au participat ulterior vizitei. Pentru a respecta adevărul, vom preciza însă că vizita a fost de două ori ratată. Conform unor informații care pot deveni oficiale la sfîrșitul acestei săptămîni, 5 din cei 20 de primari și viceprimari care au vizitat Bruxelles-ul săptămîna trecută vor migra, oficial, la PSD, PLR sau alte partide de buzunar ale politicii românești. Cazacu Marinică și cei 4 jurnaliști rămîn, cuminți, la locurile lor. Pănă la următoarea vizită, presupunem!

La parlamentarul lăudat... Traian UNGUREANU se află la al doilea mandat de Parlamentar European. S-a născut la 1 martie 1958, la București, este membru în Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), iar în România este membru al Partidul Democrat-Liberal. Potrivit siteului http://www.europarl.europa.eu, în cea de-a 7 legislatură europeană Traian Ungureanu se poate lăuda cu 61 de luări de cuvînt în plen, cu două rapoarte în calitate de raportor european, 4 rapoarte în calitate de raportor european alternativ, 35 de propuneri de rezoluție și 5 întrebări parlamentare. Cele două rapoarte realizate în calitate de raportor european reprezintă, conform  informațiilor oficiale, baza activității sale de parlamentar european. Primul dintre acestea se referă la promovarea mobilității lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene, iar cel de-al doilea raport se referă la promovarea unei Strategii UE pentru Marea Neagră. Lor li se alătură celelalte 4 rapoarte, realizate în calitate de raportor european alternativ. «Sînt egale ca importanță și volum de muncă» susțin oficialii cabinetului său de la Bruxelles, dar nu presupun «asumarea responsabilității directe pentru promovarea lor».

21 Octombrie 2014, 12:10 (9569 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(27 Octombrie 2014, 14:10)
@ Mary. Da' deștepții ce votează?!
Mary:
(23 Octombrie 2014, 16:07)
       Da, Sorine, mai gresesc. Numai ca diferenta dintre noi doi este ca tu nu o sa recunosti niciodata ca ai gresit si ai facut-o, nu de putine ori. Cat priveste PD-L sau PSD, cred ca nu este nicio diferenta, toti se trag din PCR, pentru ca nu s-au inteles intre ei si fiecare a ros la acelasi ciolan dar din directii diferite. "Mai avem multe de descoperit, calatoria continua !" Numai prostii voteaza PSD.
SORIN:
(23 Octombrie 2014, 11:40)
@ Mary. Ca de obicei, ești "pe pustii". Delegația este de la PDL, cu "deontoloaga" Daniela Istrate  pe post de mascotă. Unde s-ar putea să ai dreptate, este partea dintre ghilimele de la urmă. Și, vezi ce faci cu gramatica: ... cum VA fi cu Ponta...
Mary:
(22 Octombrie 2014, 20:56)
        Dupa ce va dezmeticiti, mergeti si pe strazile Sloboziei, sa vedeti mizeria care domneste. Primarul viseza cum v-a fi cu Ponta, presedinte. Vise! Poate o rezolva "vantu'" ca tot se strica vremea, ori, "vremurile" pentru unii din PSD.  Nu ma pot abtine: "Numai prostii va voteaza !"
SORIN:
(22 Octombrie 2014, 12:09)
Romanii și gagiii îmbrăcați șucar, să moară mama.
eu:
(22 Octombrie 2014, 10:57)
da unul din ei este domnul Gheorghe Stelica primarul com Ciulnita care pana acum era un PDL-list infocat si care acum a fugit la PLR 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: I-au furat din curte

Luni, 24 ianuarie, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați că unui bătrîn din satul Broșteni (aparținător comunei) i-au fost furate țevile de fier din curte. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2011, 19:12
(8519 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ion Roată furt


APIA: Termenul de depunere a cererilor de ajutor acordat producătorilor de lapte de vacă, prelungit

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță fermierii interesați că a treia perioadă de depunere a cererilor privind Schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2011, 19:12
(15959 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2011, 18:46
(7060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente într-o singură zi

Sîmbătă, 22 ianuarie a.c., pe raza județului s-au produs trei accidente de circulație soldate cu vătămarea corporală ușoară a trei persoane, cauza principală a evenimentelor fiind neadaptarea vitezei de ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 15:53
(7707 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Patroni cercetați pentru petarde comercializate ilegal

Doi administratori ai unor societăți comerciale cu sediile în Slobozia sînt cercetați de polițiști întrucît comercializau fără drept articole pirotehnice. Polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 15:52
(8600 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia petarde


Urziceni: Prevenirea furturilor de animale, în atenția polițiștilor

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 21/22 ianuarie a.c., începînd cu ora 22.00, timp de trei ore, polițiști de siguranță publică, în colaborare cu jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 15:51
(7300 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții SMURD

Echipajele de prim ajutor ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au fost solicitate să intervină la sfîrșitul săptămînii precedente la cinci situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 13:14
(10967 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fata care și-a anunțat mama prin SMS că pleacă cu iubitul ei, găsită de polițiști

După ce și-a anunțat mama prin SMS că pleacă alături de iubitul ei de 17 ani, minora Leța Cătălina Maria, de 16 ani, din Fetești, a fost găsită de polițiști. Fata, sesizată ca dispărută la data de 19 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 11:07
(8153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un singur drum blocat

Puțin înainte de orele 10,00 (09,45), luni, 24 ianuarie, Poliția ialomițeană a dat publicității situația drumurilor unde traficul rutier este întrerupt din cauza poleiului și zăpezii abundente. Astfel ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2011, 10:00
(13352 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: La 15 ani, a «împrumutat» mașina tatălui vitreg pentru o plimbare

Joi, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, un bărbat de 35 de ani, domiciliat în localitatea Bărbulești, a sesizat prin Sistemul Național Unic Apel de Urgență 112 dispariția automobilului proprietate personal ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 13:22
(9989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bărbulești


Ialomița: Cod Galben

Ialomița: Cod Galben

Pentru intervalul 22 ianuarie, orele 12.00-23 ianuarie, orele 23.00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben pentru jumătate de țară. Printre județele ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 13:05
(11205 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Încasări mai mari la buget

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna decembrie 2010 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 43,6 milioane lei, în procent de 96,01% față de plan, înregistrîndu ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 11:28
(8697 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan și fără permis

Un echipaj al Poliției Rutiere a depistat în cursul nopții de joi spre vineri (21-22 ianuarie), pe DJ212, un bărbat, de 31 de ani, care conducea fără permis. Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2011, 08:12
(9984 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Biblioteca vine la tine» de 24 ianuarie

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, Liceul de Artă «Ionel Perlea» Slobozia și Grupul Școlar «Înălțarea Domnului» Slobozia lansează proiectul «Biblioteca vine la tine». Proiectul este de fapt ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 16:04
(8293 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Tînăr și Diferit», proiect pentru 20 de tineri

Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, organizează în perioada 21-23 ianuarie 2011 la Bușteni atelierul educațional «Tînăr ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:56
(6650 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Întîlnire cu angajatorii pe tema depunerii online a declarațiilor

Direcția Genarală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 27 ianuarie 2011, ora 10.00, în sala de ședințe a DGFP Ialomița, se va desfășura o instruire a angajatorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:47
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai, cele mai puține rechemări în service

Hyundai, cele mai puține rechemări în service

Potrivit unul studiu realizat de «L’Automobile Magazine»-Franța, referitor la rechemările în service ale principalelor mărci auto, Hyundai se poziționează pe prima poziție, avînd cele mai puține rechemări ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 15:36
(7946 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hyundai real test


Fetești: La 16 ani, și-a anunțat mama prin SMS că pleacă cu iubitul ei de 17 ani. Și e dată dispărută!

În după-amiaza zilei de miercuri, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 14.45, Poliția Fetești a fost sesizată de către o localnică despre faptul că fiica sa, Leța Cătălina Maria, în vîrstă de 16 ani, a plecat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 10:38
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 25 de hoți, surprinși la furat de fier vechi

25 de persoane, cu vîrste cuprinse între 15 și 56 de ani, dintre acestea patru fiind femei, au fost surprinse de polițiștii feteșteni în timp ce furau fier vechi din incinta unei firme din localitate. ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 08:51
(8410 vizualizări - 1 comentariu)


Un constănțean beat cui, prins la volan pe o stradă din Amara

În cursul nopții trecute, în jurul orei 1.00, pe o stradă din Amara, a fost identificat un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 49 de ani, din localitatea constănțeană Cobadin. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2011, 07:22
(8423 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A dat cu 4 Dacii Sandero de pământ!

Țăndărei: A dat cu 4 Dacii Sandero de pămînt!

În dimineața zilei de joi, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 5.00, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea unui accident în apropierea de podul din oraș. Ulterior, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 17:25
(6669 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune pentru conștientizarea tinerilor asupra votului

Miercuri, 26 ianuarie 2011, începînd cu ora 10.00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va desfășura, sub genericul «Relevanța participării tinerilor la desfășurarea procesului electoral» ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:40
(7730 vizualizări - 0 comentarii)


Biroul pentru Imigrări: 426 de străini, înregistrați legal în Ialomița

Potrivit datelor Biroului pentru Imigrări, în evidențele serviciului, la finele anului 2010, în Ialomița figurau 301 cetățeni străini. Dintre aceștia, majoritatea străinilor o reprezintă cetățenii din ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:21
(8261 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă pentru sectorul agricol în Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza, în data de 10 martie 2011, o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca. Angajatori și consilieri EURES danezi vor veni ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:08
(12437 vizualizări - 3 comentarii)


Ciochina: Vecina i-a furat banii!

O femeie de 40 de ani din Ciochina a fost arestată, fiind cercetată pentru furt. Pe scurt, în septembrie 2010, femeia a intrat în locuința unui vecin de unde a furat suma de 1400 de lei și un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 11:16
(10882 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina furt


Slobozia: Patiseriile, la control

Patiseriile din Slobozia au fost marți, 18 ianuarie a.c., ținta unor controale efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare. Scopul principal ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 09:56
(8514 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune pentru siguranță

Acțiune de amploare, marți, 18 ianuarie, la Fetești. Polițiști din localitate, agenți ai posturilor de poliție arondate, elevi ai școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Cîmpina aflați în stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 08:52
(7995 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


Ialomița: Tineri prinși conducînd fără permis

Un tînăr de 19 ani din Țăndărei a fost prins de polițiști marți, 18 ianuarie a.c., în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Autoturismul a fost identificat în trafic, pe direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 07:49
(7919 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Marți, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la sediul unei societăți comerciale cu sediul în Slobozia. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 06:18
(8279 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițist mort într-un accident rutier

Un polițist de la Fetești a decedat într-un tragic accident rutier. Agentul de poliție Gabriel Naca nu se afla în timpul serviciului, era îmbrăcat civil și se deplasa cu mașina personală în municipiu. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 16:21
(16244 vizualizări - 15 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...