Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Slobozia: Opoziția a murit, trăiască PSD!

Slobozia: Opoziția a murit, trăiască PSD!

Unul dintre consiliile locale care a suferit schimbări dramatice în urma transferurilor politice este Consiliul Local Slobozia. Transferarea consilierilor Marin Ion (PP-DD), Sorin Brînză (UNPR) și Chiru Ion (PNL), dar și a viceprimarului Gabriel Mușat (PP-DD) în barca PSD reprezintă doar o fațetă a noii configurații politice. Pe turnantă, vin din urmă Mădălin Teculescu, ca independent, și Radu Paros, transferat la PMP ca vicepreședinte de filială.

Partide noi în Consiliul Local Slobozia După 5 luni de lupte politice crîncene, dominația PSD în Consiliul Local Slobozia a devenit incontestabilă. Deși nu controlează încă două treimi din voturile consilierilor locali, PSD a reușit să desființeze «Dreapta coagulată» formată în luna mai. Primii racolați au fost, firesc, Marin Ion (PP-DD), Sorin Brînză (UNPR) și Chiru Ion (PNL) și viceprimarul Gabriel Mușat (PP-DD). În felul acesta, numărul voturilor controlate de PSD ajunge la 12. Pe lîngă aceștia însă, PSD Ialomița a racolat și membrii supleanți ai PNL, ultima speranță a Opoziției în cazul în care vreunul dintre actualii consilieri PSD sau PNL părăsește, dintr-un motiv oarecare, Consiliul Local. În aceste condiții, șansele ca «Dreapta coagulată» să se mai poată opune vreunui proiect de hotărîre scad dramatic. În plus, unul dintre liderii Opoziției, consilierul local Mădălin Teculescu, a optat pentru varianta «independent». «Am ales opțiunea de „independent“ în Consiliul Local Slobozia. Vă mulțumesc pentru colaborarea de pînă acum și sper să găsim soluțiile cele mai bune pentru cetățeni!» a postat acesta pe pagina sa de Facebook, refuzînd orice alt comentariu. Însă cea mai mare surpriză a transferurilor în Consiliul Local Slobozia o reprezintă Radu Paros. Acesta a fost racolat de către Partidul Mișcarea Populară, pentru o funcție de vicepreședinte la județ și funcția de președinte al organizației muncipale a PMP. «A fost o decizie individuală. Sînt convins că am ales corect!» a declarat pentru Independent Radu Paros, ignorînd implicațiile juridice ale gestului său.

24 Octombrie 2014, 17:50 (18854 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Paros cere demisia lui Teculescu

Comentariile cititorilor:


10:
(30 Martie 2016, 02:00)
S-a confirmat! 
nonu:
(12 Martie 2015, 23:16)
otravirea slobozenilor,
sloboitu':
(30 Octombrie 2014, 23:46)
Pai poate Parosu sa deranjeze pe Stoica? Vedeti voi hotararile din 2011-2012, nu i-a dat Stoica cu gasca lui in schimbul la niste cocioabe de la Bora un punct termic pe Domnita Balasa? Dincolo de traseist este maestrul santajului. Dupa Stoica i-a dat, ii musca mana prin sedintele de consiliu. Circar!
666:
(28 Octombrie 2014, 20:26)
cea mai mare curva MUSAT
curios:
(28 Octombrie 2014, 10:42)
Asemenea specie ex Paros , are o singura doctrina confirmata -interesul personal . Trece si la UDMR pentru interesul personal,asa ca de ce sunteti mirati ?
Andrei:
(27 Octombrie 2014, 13:54)
        Toti cei care au sarit in barca PSD, sunt niste CURVE TRASEISTE.  Cine a spus ca nu s-a legalizat prostitutia ?! ... a inceput de sus in jos ((((:
SORIN:
(27 Octombrie 2014, 13:03)
Când, cu ocazia precedentelor alegeri, îl acuzam pe Radu Paros de cameleonism, s-a găsit să-mi răspundă, personal, atrăgându-mi atenția asupra faptului că aș fi într-o eroare, el fiind unul dintre cei mai stabili și cu grijă față de cetățenii care l-au ales. Și cetățenii l-au tot ales, până la ... ales bules/Praf s-a ales! Cu asemenea specimene primate, nu e de mirare că în țara asta nimic nu funcționează cum ar trebui, mai ales din punct de vedere politic. O surpriză neplăcută pentru mine este Gabi Mușat, "lăutarul-șofer"  pe care nu demult îl apăram în fața celor care-l porcăiau pe diverse site-uri. Iată că "ciocoii" au devenit partenerii săi. Era de așteptat, la câtă personalitate a dovedit a avea. Dar, dacă la nivel național asistăm la o jalnică prestare politică, "ai noștri" doar n-o să se lase mai prejos, ce-o să zică lumea?! Mai crede cineva că în România mai are rost să se iasă la vot?!
Angi:
(26 Octombrie 2014, 17:51)
Eforturile concertate ale opozitiei s-au vlaguit suspect de repede. Viagra lor a fost din China.
Antiorice:
(26 Octombrie 2014, 17:08)
Presupun ca profilul psihologic al doamnei Udrea e mai pe gustul domnului Paros decit cel al domnului Johannis. Nu stiam ca-i plac activitatile pe centura asa mult.
Marian:
(26 Octombrie 2014, 15:03)
Sint curios cit o sa reziste ca independent domnul Teculescu. Presupun ca acum se afla in perioada de tranzitie pina intra in actiune memoria colectiva de scurta durata. Parca l-as vedea mai degraba la PMP decit la PSD, n-a apucat soriciul sa i se ingoase in asa hal.
Florel:
(26 Octombrie 2014, 14:20)
Radu mamii, Radule, eu te-am votat pentru primarie cind a fost ca-mi placea ca in consiliul local faceai opozitie cam de unul singur si aveai idei bune chiar daca nu se invrednicea nimeni sa ti le ia in considerare si inteleg ca e firesc ca la un moment dat sa-ti cam bagi picioarele in ea de treaba si comunitatea bolunda sa aiba parte de soarta pe care o merita. La oase, galeti, zahar si ulei, citoyens!
Hortensia:
(26 Octombrie 2014, 13:33)
Nici n-a apucat bine sa se coaguleze opozitia in consiliul local si flacailor care nu demult anuntau cu surle si trimbite c-or sa puna puterea cu botul pe labe le-a cam scazut elanul patriotic si-au hotarit ca rezistenta de fatada n-aduce ea mari beneficii dar nici nu provoaca nevralgii incomode.
cetatean:
(26 Octombrie 2014, 13:25)
Paros s- a luptat pentru slobozeni cu adevarat indifirent de pozitia pe care a avut-o.
Eftimie:
(26 Octombrie 2014, 13:02)
Cred ca l-ati prins intr-un moment mizer al vietii sale.
CICI:
(25 Octombrie 2014, 18:22)
Penibil Paros asta!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Arestați pentru «conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului» și «furt calificat»

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite, au identificat, pe raza județului, mai multe persoane pe numele cărora instanțe de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 11:10
(7563 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Surzii-creatori de frumos»

Asociația Națională a Surzilor din România aniversează 100 de ani de activitate pentru persoanele surde. Pentru promovarea și celebrarea istoriei și culturii comunității de surzi din România,  Asociația ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2019, 11:05
(2287 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni donează sânge

Jandarmii ialomițeni vor participa, în perioada 21-25 octombrie 2019, la o campanie de donare de sânge. Acțiunea este inițiată de Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița, cu scopul de a crește numărul donatorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 19:45
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Locuință cuprinsă de flăcări

O locuință din localitatea Misleanu a fost cuprinsă de flăcări în după amiaza zilei de miercuri, 9 octombrie 2019. Focul a distrus o parte din acoperișul imobilului, dar și bunuri din incinta locuinței ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 19:40
(3132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu incendiu


Fetești: «Târgul de toamnă», supravegheat de jandarmi

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura ordinea și liniștea publică în cadrul «Târgului de toamnă», eveniment desfășurat la Fetești. Manifestarea a debutat ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2019, 19:35
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire a delincvenței juvenile și consumului de droguri în școlile din Fetești

Marți, 8 octombrie 2019, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune informativ-preventivă pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile, victimizării minorilor în zona unităților de ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2019, 21:15
(7345 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,60%-rata șomajului în luna august 2019

La sfârșitul lunii august 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrați 4348 șomeri (dintre care 2024 femei), rata șomajului fiind de 4,60%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 18:35
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Vineri, 4 octombrie a.c., polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Urziceni au identificat pe raza municipiului Urziceni un bărbat, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 18:25
(3150 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Verificarea stării tehnice a autovehiculului


Luni, 7 octombrie a.c., polițiștii Rutieri împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au desfășurat pe raza municipiului Slobozia o acțiune de control în trafic. Scopul acesteia a fost reducerea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 18:20
(3476 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei la Fetești

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au acționat pentru depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea unor acte de vagabondaj. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2019, 18:10
(3637 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 7-11 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 18:55
(5495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 65 mii de lei

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat la 52 evenimente sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 6 infracțiuni. Astfel, polițiștii au reținut 17 permise ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 18:50
(2574 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Andrășești, beat la volan

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Andrășești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 18:45
(2537 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Tovărășia

Miercuri, 2 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din Tovărășia. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:25
(2539 vizualizări - 0 comentarii)


Filmul «Între Chin și Amin», premieră la Slobozia

Vineri, 4 octombrie a.c., începând cu orele 18,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc premiera filmului «Între Chin și Amin» . Filmul independent al lui Toma Enache este un omagiu ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:20
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice», Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Asociația «Samarineni în comunitate» au organizat miercuri, 2 octombrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:15
(5943 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Miercuri, 2 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. Astfel, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:10
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

În perioada 20-30 Septembrie 2019, Hotelul Aurora din localitatea Mamaia a găzduit Divizia A de șah clasic pe echipe. Divizia A este eșalonul secund al Campionatului Național de șah clasic pe echipe, o ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 18:35
(6019 vizualizări - 3 comentarii)


Armășești: Arestat pentru «furt calificat» și «violare de domiciliu»

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit depistarea unui bărbat, de 25 de ani, din Armășești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:30
(3466 vizualizări - 0 comentarii)


Activități preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o serie de activități pe linia prevenirii faptelor cu violență, a traficului și a consumului de droguri, precum și siguranța rutieră în școlile ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:25
(3257 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii slobozeni au depistat un tânăr, de 24 de ani, din Amara, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia luni, 1 octombrie a.c., deși avea acest drept suspendat. În cauză, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:20
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Zilele Recoltei 2019»

În perioada 5-6 octombrie 2019, în Piața Agroalimentară din Slobozia, va avea loc tradiționala manifestare a toamnei «Zilele Recoltei 2019», organizată de Primăria Municipiului Slobozia în parteneriat cu ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 18:20
(2377 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer din Scânteia, urmărit de polițiști

Sâmbătă, 28 septembrie a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că un șofer ar circula haotic dinspre Bucu către Țăndărei, punând în pericol ceilalți participanți la trafic. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:20
(3584 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

În perioada 27-28 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, în timp ce șofau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:15
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Lemne confiscate de polițiști

Vineri, 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au depistat, pe raza comunei Săveni, un bărbat de 60 de ani, din Platonești, în timp ce transporta cu ajutorul unei ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:10
(3097 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, urmărit de polițiști pe autostrada A3 București-Ploiești. A fost prins și arestat, fiind bănuit de furt din mașini!

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat bănuit că ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de furt din auto, faptă comisă pe raza municipiului Slobozia. În continuarea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:50
(5336 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Verde la Educație pentru Circulație»

Poliția Română și Lidl lansează, la nivel național, a VII-a ediție a campaniei de educație rutieră «Verde la Educație pentru Circulație». Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 28 septembrie a.c., începând ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:40
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Slobozia și Fetești

În perioada 25-26 septembrie, în intervalul orar 7,30-16,00, polițiștii slobozeni, precum și cei din cadrul Poliției Municipiului Fetești, au organizat și pus în aplicare o serie de acțiuni în unitățile ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:35
(2917 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 22 focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, la data de 27 septembrie 2019, pe raza județului Ialomița sunt declarate 22 focare de Pestă Porcină Africană. Acestea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:30
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, începând cu data de  30 septembrie 2019, în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:25
(3262 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...