Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Toamnă secetoasă

Fotbal, Liga a II-a, Gloria Buzău-Unirea Slobozia 1-0

Toamnă secetoasă

Criza de rezultate a Unirii continuă și, din păcate, se adîncește. 10 meciuri au trecut din actualul sezon iar în dreptul echipei lui Adrian Mihalcea sînt bifate doar două victorii. N-ar fi un capăt de țară, însă nici jocul nu convinge. Atacul nu mai are incisivitatea din sezonul trecut, de dorit lăsînd și agresivitatea liniei de fund. Rezultatul este unul care încă nu îngrijorează dar dă serios de gîndit: Unirea Slobozia, echipa care speria Estul, se află doar pe locul 8, la 5 puncte de play-off și foarte aproape de zona nisipurilor mișcătoare. Nu mai e loc să așteptăm iarna, trebuie să ne revenim!

A treia înfrîngere consecutivă
Mergînd pe aceeași idee, dacă anul trecut galben-albaștrii reușeau să lege 6 victorii, sîmbătă, 25 octombrie, la Buzău au însăilat a treia înfrîngere consecutivă. Față de jocul cu Voluntariul a dispărut din angrenaj Macare, suspendat, și a fost urcat în linia mediană Romeo Soare. Cu această ocazie, Florentin Tudorache s-a ales după multă vreme cu tricou de titular. De asemenea, în ciuda faptului că nu a avut o evoluție rea cu FC Voluntari, Gabriel Teodorescu a fost la Buzău doar rezervă, în locul său fiind preferat, pentru compartimentul «sub 21», Auraș Gohoreanu. În avanposturi, alături de Daniel Ene a apărut Marius Jianu, dispărînd din primul 11 Marian Florea. Schimbări multiple așadar, unele forțate, altele voite, care n-au ajutat prea mult chiar dacă slobozenii au fost aproape de a băga un punct în buzunar. Jocul a început promițător, cu Marius Jianu în poziție bună la 10 metri de poarta adversă, dar șutul său a fost prea slab, iar portarul buzoian Stoicescu a reținut. De partea cealaltă, Pantelie are o acțiune periculoasă (’29), dar îi iese Hristian și deviază mingea în corner. Repriza secundă începe în forță, cu buzoianul Răduca, reluînd peste poartă din 6 metri. Gazdele rămîn în atac, dar apărătorii slobozeni trec cu succes peste momentele grele. Ocazie și pentru Unirea în minutul 58, însă capul din 10 metri expediat de Cătălin Hristian trece puțin pe lîngă poartă. Soarta partidei se decide în minutul 70, cînd arbitrul acordă ușor penalty la contactul în suprafață de pedeapsă ai cărui protagoniști sînt Hristian și Pantelie. Execută Răduca și aduce echipa lui Ion Viorel în avantaj. Putea fi 1-1 trei minute mai tîrziu, dar șutul din interiorul careului marca Gohoreanu ratează de puțin ținta. Unirea termină partida în inferioritate numerică, Hristian plecînd la vestiar cu 10 minute înainte de fluierul final, după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Scor final Gloria Buzău-Unirea Slobozia 1-0, într-un meci în care Adrian Mihalcea s-a bazat pe următorii jucători: Dobre-Ibrian, Hristian, Tudorache, Toma-Stan, Soare, Bolat (Ivașcă ’65), Gohoreanu (Patrianca ’81)-Ene (Drăguț ’89), Jianu.

Urmează două meciuri acasă
Sîmbătă, 1 noiembrie, la Slobozia vine Farul, pentru ultima etapă din ultimul sezon regulat. Echipa marinarilor a izbutit sîmbătă o victorie cu 2-0 în fața Baloteștiului și cu 10 puncte a luat fața Unirii, urcînd pe 7. Pe 8 noiembrie începe returul, iar Unirea va primi la Slobozia vizita nou promovatei FC Dorohoi. În actualul context, obținerea a 6 puncte din cele două confruntări este imperios necesară. Ca aspect încurajator, seria de 6 victorii consecutive din sezonul trecut a avut ca preambul Farul. Atunci Unirea se impunea cu 2-0 prin golurile reușite de Stan și de Jianu.

Două victorii pentru juniori Tot la finele acestei săptămîni, juniorii A și B ai Unirii Slobozia au avut parte de o deplasare cu succes la Brăila. Juniorii A antrenați de Ion Ionescu s-au impus în fața echipei similare a CF Brăila, cu 3-1. Chiar dacă gazdele au deschis scorul încă din minutul 3, slobozenii au revenit și pînă la pauză au egalat prin Gabriel Teodorescu. În partea secundă, Unirea s-a desprins prin reușitele semnate de Alexe și Khalil. Juniorii B pregătiți de Marius Milea au confirmat forma bună în care se găsesc. După succesul cu 8-0 în fața celor de la LPS Galați, tinerii slobozeni s-au impus și la Brăila cu 2-1. Pentru Unirea au punctat Andrei și Săvescu. Duminică, 2 noiembrie, juniorii au parte de o nouă deplasare, de data asta la Galați cu Dunărea. După 9 etape, juniorii A sînt pe locul 4, cu 16 puncte, în vreme ce junorii B sînt pe 7, cu 14 puncte.

28 Octombrie 2014, 16:40 (6086 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Comentariile cititorilor:


seceta:
(29 Octombrie 2014, 11:12)
chiar daca se face analogia cu meciul de anul trecut jucat cu farul diferenta fata de atunci e ca echipa nu mai joaca fotbal ! cine sa fie de vina pt parcursul slab din acest sezon ?o fi de vina lipsa fondurilor pentru o infrastructura noua si competitiva ( asta daca nu stiati ca echipa se antreneaza cand la bucu,cand la slobozia noua sau amara . . . ca nu are terenuri de antrenament sau pentru pregatirea de iarna sau vara,stadion ce abia primeste licenta si pt liga 2), o fi de vina lipsa unui obiectiv indraznet . . . care sa motiveze tot staful tehnic si lotul de jucatori ? ? ? o fi de vina domnul presedinte care a dispus impreuna cu primarul investitii masive la echipa de hanbal si nu la cea de fotbal ca sa nu se faca echipa de ras in liga nationala , in timp ce mihalcea turba prin vestiar ca nu a primit decat 2 jucatori in vara dinre care doar unul poate fi numait "transfer adevarat" ??! voi cine credeti ca este de vina ?
Vocea tribunei:
(28 Octombrie 2014, 20:47)
Orice rezultate in afara  victoriilor pentru aceste doua etape ne arunca in play-out! Hai Unirea, acum e momentul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Penalizări la subvențiile din sectorul zootehnic

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va reamintește că, în perioada 16 mai-15 iunie 2011, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 08:24
(9376 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție fotografică «Slobozia Veche»

Vineri, 3 iunie, începînd cu orele 9.00, slobozenii pot admira o expoziție cu imagini din Slobozia interbelică ce cuprinde arhitectura orașului și pitorescul locuitorilor. Expoziția, intitulată «Slobozia ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:43
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Transportatorii, la control!

În perioada 2-27 mai, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat o etapă a Campaniei Naționale, inițiată de Inspecția Muncii în domeniul transporturilor. Potrivit reprezentanților ITM, în cadrul campaniei au ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:42
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Polițiștii slobozeni au organizat, miercuri, 1 iunie o acțiune pe raza municipiului pentru depistarea autoturismelor ce sînt urmărite internațional. Astfel, anchetatorii au prins un cetățean, de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:41
(7477 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis, prins de polițiști

Polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină ce se deplasa pe o stradă din localitate. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că «șoferul», un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:40
(7706 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Trei tineri, hoți de fier vechi

Miercuri, 1 iunie, polițiștii din Stelnica și Bordușani au prins doi tineri de 22, respectiv 24 ani, ce aveau asupra lor mai multe obiecte pentru secționarea materialelor feroase. Din verificările ulterioare ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:39
(8711 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 36 kg de pește fără documente, distruse de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au prins în trafic un bărbat, de 50 ani, din localitate, în timp ce transporta pe o motocicletă doi saci în care se afla cantitatea de 36 kg de pește, din rasa plătică și caras. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:38
(7163 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

«Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Fetești și Urziceni, polițiștii au fost angrenați în cursul zilei de 1 iunie în executarea unor acțiuni în sistem integrat și controale ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:37
(7172 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Municipiului Slobozia, la a XI-a ediție

În perioada 1-4 iunie, Slobozia organizează a XI-a ediție a tradiționalelor Sărbători ale Municipiului. Potrivit organizatorilor, suma cheltuită anul acesta este comparabilă cu cea din anii anteriori. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 15:26
(10668 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna august 2010, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști.
Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:38
(9025 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: În comă alcoolică la volan

Un bărbat ,de 61 ani, din Urziceni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism deși consumase băuturi alcoolice.Șoferul a fost testat alcoolscop, aparatul etilotest ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:25
(9943 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în zona școlilor. A fost depistat la volan un tînăr de 17 ani fără permis!

Efective din cadrul Poliției Urziceni au organizat și executat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., acțiuni în zona unităților de învățămînt și în zona adiacentă acestora. Zonele unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:22
(5830 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru furt calificat

Polițiștii feteșteni au depistat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., un bărbat, de 29 ani, din comuna Făcăeni, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei privative ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:20
(8800 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în comunele Săveni și Sudiți

Polițiștii din Țăndărei au desfășurat acțiuni preventive pe raza localităților Sudiți și Săveni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:10
(8626 vizualizări - 0 comentarii)


Taxare inversă pentru livrarea de cereale și plante tehnice

Guvernul a aprobat astăzi Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal și a altor prevederi financiar-fiscale, act normativ prin care se va pune în aplicare ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 20:31
(12653 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:18
(4987 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Quilling»-arta de a răsuci hîrtia, la Muzeul Județean

Acțiune inedită la Slobozia. De Ziua Copilului, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat cu Grădinița cu program normal nr. 2 Slobozia, va organiza o expoziție cu vînzare ce cuprinde 30 de lucrări de artă ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:14
(13379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferii indisciplinați, amendați

În prima zi a săptămînii, luni, 30 mai, polițiștii rutieri au organizat la Slobozia o acțiune pentru respectarea normelor de circulație rutieră. Polițiștii au constatat 19 abateri de la normele rutiere ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:13
(8669 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Braconaj piscicol

Braconajul piscicol a fost ținta principală a polițiștilor din Urziceni, organizați luni, 30 mai, într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal. Astfel, timp de 3 ore, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:12
(10219 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: A furat 11 stupi de albine

Un bărbat de 34 ani este cercetat de polițiști după ce s-a stabilit că este autorul unui furt de stupi de albine. Agenții postului de Poliției Gura Ialomiței au recepționat o plîngere a unui slobozean, ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 17:51
(12575 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: Hoți prinși în flagrant la furat de cablu electric. Au fost reținuți după ce polițiștii au uzat de armamentul din dotare!

Doi tineri de 24, respectiv 31 ani, din Alexeni, au fost reținuți de polițiști după ce au fost prinși în flagrant la furat. Cei doi au fost prinși sîmbătă, 28 mai, în timp ce furau cablu electric din rețeaua ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 17:00
(6919 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-a bătut vecinul cu o scîndură pînă l-a umplut de sînge

Un bărbat a cerut ajutorul jandarmilor după ce a fost bătut crunt de un vecin. Victima a sunat la 112, iar jandarmii ajunși la fața locului au solicitat de urgență o ambulanță întrucît bărbatul zăcea într ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 16:47
(9234 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: scandal Ialomița


Slobozia: Scandal la Tribunal

Patru persoane s-au bătut zdravăn în fața Tribunalului Ialomița. Cei patru erau părți într-un dosar penal aflat pe rolul instanței.
Un bărbat și o femeie s-au prezentat vineri, 27 mai, în fața completului ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 16:43
(10332 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident de la nerespectarea semnificației unui indicator

Întrucît nu a respectat semnificația unui indicator, un constănțean de 27 ani a produs vineri, 27 mai, un accident în localitatea Țăndărei. Pe scurt, constănțeanul se deplasa pe strada Aleea Teilor din ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:48
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși după 3 luni

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 27 mai, polițiștii au reușit să prindă autorii unui furt produs în luna februarie 2011. Hoții, un bărbat de 39 ani și doi tineri, de 18 și 19 ani, au intrat în ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:47
(13098 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina hoț furt


Poliția Rutieră Ialomița: 422 de amenzi aplicate și 26 de permise reținute la sfîrșit de săptămînă

În perioada 27-29 mai, peste 40 de polițiști ai Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere de circulație din județ, scopul principal al acțiunilor fiind respectarea normelor de trafic ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:46
(14153 vizualizări - 1 comentariu)


Armășești: Șoferi băuți sau cu permise suspendate

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 27 mai, polițiștii au depistat în comuna Armășești un tînăr, de 21 ani, din localitate care se afla la volanul unei mașini deși consumase alcool. Testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:42
(9712 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Siguranță pe timp de noapte

Sîmbătă, 28 mai, polițiștii ialomițeni au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor. În acest sens, polițiștii feteșteni și agenții posturilor de poliție arondate au ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:40
(6074 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina pe cîmp

Sîmbătă, 28 mai, polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 25 ani, din Bărbulești, se deplasa cu mașina pe direcția Ploiești ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 15:35
(7337 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Slobozia: Explozie la un bloc din cauza unei acumulări de gaze

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 27/28 mai, o explozie de proporții s-a produs la un bloc din Slobozia. Deflagrația s-a auzit în întreg orașul, cauza producerii acesteia fiind o acumulare de gaze ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2011, 06:28
(8250 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...