Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Triumful nou venitelor

Handbal, Liga Națională, CSM Unirea Slobozia-Universitatea Neptun Constanța 22-17 (6-8)

Triumful nou venitelor

Partida dintre Unirea Slobozia și Neptun Constanța, disputată duminică, 26 octombrie, a fost compusă din două reprize diferite: una în care jucătoarele oaspete au controlat meciul și au profitat de numeroasele greșeli din jocul Sloboziei și o a doua în care echipa noastră a zburdat practic pe teren. Cele 3 puncte puse în joc au atîrnat greu deasupra confruntării, ambele echipe căutînd victoria care să mai îndulcească un pic lupta pentru supraviețuire. Unirea a lovit prima prin Alina Moroianu, interul slobozean fiind apoi principalul furnizor de ratări. N-a fost cel mai reușit joc pentru Alina, dar vor veni cu siguranță și zile mai bune. A ieșit, în schimb, la rampă extrema stîngă Camelia Carabulea, cu o execuție spectaculoasă, specialitatea casei, dar și cu alte contribuții pe partea sa și nu numai. Tînăra handbalistă venită în această vară de la CSM București a arătat că perioada de acomodare a trecut, iar de acum poate fi socotită om de bază la Unirea. Carabulea a fost unul dintre puținele elemente pozitive ale primei reprize, terminată cu scorul de 8-6 pentru Constanța. Scorul a fost unul blînd, ținut strîns de intervențiile spectaculos de eficiente ale bravei Georgiana Martin. «Doar portarul este de echipa asta și te pomenești că or să ne și bată!» exclama la un time-out antrenorul Neptunului, vulcanicul, pînă la extrem, Ion Crăciun. Repriza secundă i-a dovedit contrariul.

Revenire în stil Drăguț
În a doua parte, dobrogencele n-au mai mișcat. Portarii Petrescu și Sandu au fost invadați de o ploaie de goluri venită cu precădere de la 9 metri. În rolurile principale: Ana Maria Drăguț, interul dreapta care n-a mișcat întreaga primă repriză pentru ca în partea a doua să fie de neoprit în drumul spre gol, și Raluca Dăscălete, inter stîng eficientă și de la 7 și de la 9 metri. A ieșit o victorie sclipitoare pentru Unirea Slobozia, cu nou venitele în prima linie. S-a terminat 22-17 pentru echipa pregătită de Liviu Paraschiv, jucătoarele sosite în vară punctînd de 20 de ori. Astfel, Dăscălete a marcat 9 goluri, Drăguț-6, Carabulea-5, Moroianu-1 și Nica-1. Unirea revine pe 8, loc de play-off acumulînd 12 puncte după 10 etape, maximul posibil în acest tur de campionat. Urmează trei confruntări imposibil de tranșat în favoarea slobozencelor...

Ne vedem pe Digi Sport
Unirea Slobozia va juca în etapa viitoare, sîmbătă, 1 noiembrie, în deplasare la Corona Brașov, vicecampioana României. Echipa de sub Tîmpa dă la ora actuală 7-8 jucătoare Naționalei, Dedu, Brădeanu, Chiper sau Tudor fiind doar cîteva exemple în acest sens. Noutatea absolută este reprezentată de faptul că, pentru prima oară, un joc susținut de Unirea Slobozia va fi televizat. Jocul va putea fi urmărit pe Digi Sport 1, de la 11,30. De asemenea, și meciul pe care Unirea îl va juca acasă, cu HCM Baia Mare, miercuri, 5 noiembrie, de la 16,45, va fi transmis în direct de aceeași televiziune. Ultima etapă programează pentru Slobozia o deplasare la HCM Roman, altă echipă grea a campionatului.

28 Octombrie 2014, 13:10 (6888 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(434 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(563 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(3692 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1758 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(803 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(3958 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(915 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(333 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1352 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1179 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(545 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(2749 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(1860 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1069 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1317 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1048 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(4717 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1290 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1206 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1613 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3396 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1211 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1420 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...