Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Revoluția POLARIS

Un oraș mai curat pentru slobozeni

Revoluția POLARIS

La sfîrșitul săptămînii precedente, firma POLARIS M HOLDING, noul concesionar al serviciului de salubritate al orașului, a organizat un eveniment de prezentare a firmei. Manifestarea a avut loc pe platoul Kaufland, iar oficialii firmei au prezentat presei noile tehnologii cu ajutorul cărora speră să ofere slobozenilor «un oraș mai curat».

Orașul văzut de sus
La începutul acestei veri, după 12 ani de control absolut exercitat de Vivani și, ulterior, de SC Servicii Comunale, administrația locală a organizat o licitație pentru adjudecarea contractului de gestiune a serviciului public de salubrizare. Noul operator este compania Polaris M Holding, unul dintre cei mai mari operatori existenți pe piața regională. Acesta a preluat o parte din personalul Servicii Comunale (cu salarii diminuate!), dar promite că va asigura o gamă de servicii completă. În acest scop, sîmbătă, 1 noiembrie 2014, pe platoul supermarketului Kaufland, oficialii firmei au organizat un eveniment de prezentare a acestor servicii: «Sîntem una dintre cele mai mari firme de salubritate din țară. Sîntem în „Top 3“ la nivel național. Noi am venit la Slobozia cu echipamente performante, dimensionate în funcție de nevoile orașului!».

Primul obiectiv, rampele de gunoi
Potrivit declarațiilor oficialilor firmei, primul obiectiv al firmei POLARIS îl reprezintă reabilitarea rampelor de gunoi ale orașului. Potrivit declarațiilor oficiale, numărul acestor rampe trece de 40, însă o duzină dintre ele răspund standardelor stabilite prin contractul de concesiune. «Pentru celelalte rampe, Polaris va face investițiile din fonduri proprii. De fapt, toate prevederile contractuale pe care ni le-am asumat vor fi respectate întocmai!» a declarat Ionuț Tîrșoagă, administrator al POLARIS M Holding. Totodată, oficialul noii societăți care asigură serviciul de salubrizare al Sloboziei a ținut să precizeze încă o dată că serviciile firmei pe care o reprezintă sînt cele mai bune. «Parcul auto este nou și avem o experiență în salubritate, pentru că desfășurăm acest serviciu în alte 8 municipii din țară» a mai spus Ionuț Tîrșoagă.

Costuri mai mici pentru slobozeni
Primul beneficiu concret al preluării serviciului de salubrizare a orașului de către firma POLARIS îl reprezintă prețul. Potrivit declarațiilor administrației locale, fiecare slobozean va plăti pentru preluarea deșeurilor doar 3,8 lei (plus TVA). În cazul în care cetățenii orașului nu încheie un contract cu firma, vor plăti administrației locale o taxă de salubrizare al cărei cuantum urmează să fie fixat într-o viitoare ședință de Consiliu Local. Sîmbătă, Alexandru Stoica, primarul orașului Slobozia, a declarat: «Au făcut această prezentare ca să vadă toată lumea ce înseamnă un pas înainte în salubritate. Au promis că ne scapă de toate gunoaiele, de praf, de frunze, de absolut orice mizerie!». Consilierii locali din Slobozia sînt, de asemenea, preocupați de gestionarea corectă și echitabilă a problemelor care apar în condițiile preluării serviciului de colectare a deșeurilor. În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, Emil Constantinescu, consilier PSD, s-a declarat nemulțumit de faptul că proprietarii de case din oraș aruncă gunoiul de grajd la rampele de gunoi din oraș. «Este inadmisibil ce se întîmplă. Poliția locală, angajații Primăriei, noul operator, ar trebui să facă ceva pentru ca această practică să înceteze!» a declarat acesta. Printre obligațiile contractuale ale noului concesionar se numără și cea privind majorarea numărului de contracte individuale. În felul acesta, susțin reprezentanții administrației locale, se speră ca în următorii ani, peste 75% din populația orașului să aibă contract individual de colectare a deșeurilor cu firma POLARIS M HOLDING. (P)

4 Noiembrie 2014, 10:30 (8173 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Polaris va continua prestarea serviciului de salubrizare în Slobozia pe o perioadă de 30 de zile
O vară de neuitat pentru Slobozia
Autoritățile locale se pregătesc să liciteze serviciul de salubrizare

Comentariile cititorilor:


poliprop4:
(13 Ianuarie 2015, 20:16)
imi spuneti si mie va rog cind s-a dat prima data banii la polaris(pe ce data) ms:*
ZAMFIR:
(19 Noiembrie 2014, 13:58)
Un oras de rahat,s-a dus Stoica cu Bacanu la poze cu Polarisul si ca sa dea bine l-au luat si pe taticu'Neacsu. Unde sant aspiratoarele cu care ne ameninta Stoica,peste tot se chinuie amaratii aia cu caruturile alea pe sosea si cu maturoaiele de nuiele de care primaru' zicea ca s-a saturat.
tudor65:
(11 Noiembrie 2014, 13:13)
PSD Ialomita a inceput sezonul de vanzare a serviciilor publice catre baroni locali mai influenti . Gunoiul Urmeaza apa catre ????????????RAJA Constanta Ce va mai urma? De Mazare & co are influenta mai mare decai Ciuperca ,desi ciuperca este mai mare decat un bob de mazare(ma refeream la creirul dl Radu Mazare). PS.Vindeti-ne si pe noi Germaniei .....Oandei ,nu ne suparam ,suportam si costurile deplasari si in plus promitem ca nu vom sta la coada pentru a vota in tara adoptiva.
claudiu:
(7 Noiembrie 2014, 12:12)
Stoica sa le stranga mana macar celor de la Vivani care i-au scos gunoiul din oras 12 ani de zile fara sa incaseze nici jumatate din bani.  Era frumos sa dea mana macar cu ei la final de contract nu sa-i barfeasca pe toate drumurile.Ce face  Polarisul , duce banii la Constanta,da salarii de doi lei si o sa se roage de ei sa ne ia gunoiul cand n-or plati cei de la asociatiile cu administratori mambri de partid. Sa-i puna sa-si spele masinile ca put de mori........Hai cu turu' doi.....
Cici:
(6 Noiembrie 2014, 16:43)
Ce tot atatea articole,demonstratii si interviuri cu Polarisul asta??! Sa si faca treaba si sa mai taca dracului si ei si gargaragiul asta de Stoica! 
vio:
(4 Noiembrie 2014, 21:12)
Unde au sediul ? Unde se pot incheia contractele ? E vreo diferenta intre a plati gunoiul la asociatia de locatari , la primarie sau la firma de salubritate ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 24 Iun 2026
333 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Hoți slobozeni pe meleaguri brăilene

Marți, 23 august, o patrulă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în zona «Vămă» din Slobozia, un autoturism în care se aflau trei persoane despre care existau suspiciuni că au comis infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(7963 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Vlădeni: La furat de floarea-soarelui

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Stelnica au depistat pe raza comunei Vlădeni o căruță în care se aflau 3 persoane. Imediat după ce au văzut polițiștii, cei 3 au sărit din căruță și au fugit, fiind ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8832 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 3 tone de grîu, confiscate

Polițiștii feteșteni au organizat marți, 23 august, o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul cerealelor. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o persoană fizică autorizată din municipiul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:55
(8944 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea declarațiilor fiscale

Termenul limită pentru depunerea obligațiilor declarative la Fisc a fost stabilit la 25 august 2011. De asemenea, Formularul 112 va fi depus exclusiv online pe site-ul oficial al instituției. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:31
(5568 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:19
(5990 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7224 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5924 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8015 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A furat portofelul taximetristului

Un taximetrist de 53 ani din Țăndărei a reclamat polițiștilor din localitate faptul că a fost victima unui furt. Bărbatul a declarat polițiștilor, duminică, 21 august că, după ce a efectuat o cursă în regim ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:10
(7751 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A murit electrocutat

Medicii Spitalului Spitalului Municipal Fetești au alertat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat de 41 ani, din localitate, s-a electrocutat la locuința unui cetățean. În urma verificărilor imediate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:09
(9195 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 9 sesizări penale pentru patronii ialomițeni

Potrivit unei informări media a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna iulie 2011, organele de control din cadrul DGFP au efectuat un număr de 154 verificări ale bazei de impozitare ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:03
(9026 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de șoferi au rămas fără permise

Peste 310 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșitul acestei săptămîni. De asemenea, 20 de șoferi indisciplinați au rămas fără permise ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(5628 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 7 ani lovit de o mașină

Duminică, 21 august, polițiștii au fost alertați prin 112 despre faptul că pe DN2A, la intersecție cu șoseaua Fetești, s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o tînără de 26 ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(6955 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu un șofer băut

Un bărbat de 43 ani din Sinești a provocat un accident rutier. S-a întîmplat vineri, 19 august, în apropierea localității Sinești, cînd bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(7117 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, 20 august, polițiștii au oprit pentru control în trafic, la Urziceni, un autovehicul condus de un bărbat de 46 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor de rutină polițiștii au constatat că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(6072 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Copil de 4 ani pe bicicletă, accidentat

Un șofer de 34 ani a lovit un biciclist în timp ce efectua manevra de mers înapoi fără să se fi asigurat. Incidentul a fost cu atît mai nefericit cu cît biciclistul transporta un minor de 4 anișori. S-a ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(5033 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Căzănești: Șofer băut și fără permis, la volan

Duminică, 21 august, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un conducător autor de 54 ani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu poseda ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(6532 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două femei, prinse în flagrant la furat de fier vechi

Jandarmii din Urziceni au prins în flagrant două femei în timp ce furau fier vechi din curtea unei firme. Potrivit unei informări, în momentul intervenției, cele două femei furaseră deja mai multe obiecte ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:54
(8619 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Parfumuri contrafăcute, vîndute în parc

«Efective de investigarea fraudelor și agenți de ordine publică din cadrul Poliției Fetești au acționat duminică, 21 august, pe linia comercializării produselor contrafăcute» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:53
(8787 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Cumpărători de fier vechi, amendați

Sîmbătă, 20 august, la Mărculești, polițiștii au prins trei persoane, cu vîrste cuprinse între 27 și 52 ani, în timp ce se deplasau cu căruțe pe raza localității și cumpărau fier vechi. Pentru că activitatea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:52
(5904 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 140 de persoane legitimate în 3 ore

Peste 140 de persoane au fost legitimate, duminică, 21 august, în intervalul orar 01,00-04,00, timp în care polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune pentru siguranța publică. De asemenea, în ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:51
(6279 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La furat de porumb

Joi, 18 august, un angajat al unei societăți comerciale din Mihail Kogălniceanu a reclamat polițiștilor faptul că persoane necunoscute au devastat o solă de porumb, aparținînd unității unde era angajat ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(9273 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Pieton neatent, accidentat

Joi, 18 august, la Alexeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 42 ani, domiciliat în județul Constanța, conducea un camion a acroșat un pieton, care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(6618 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Amara: 300 kg de fier vechi fără documente, confiscate

Un bărbat de 66 ani a fost prins joi, 18 august, la Amara, în timp ce transporta fier vechi fără documente. Deșeurile metalice erau cărate cu o căruță, iar bărbatul a declarat anchetatorilor că le cumpărase ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(8125 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în traficul rutier

Cinci filtre rutiere au fost instituite joi, 18 august, pe raza localității Țăndărei, scopul vizînd respectarea normelor de trafic. Potrivit polițiștilor, în cadrul acțiunii au fost aplicate 42 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(10412 vizualizări - 0 comentarii)


Amical handbal: Primul meci acasă pentru CSM Unirea Slobozia. Confruntare cu Tomis Constanța!

Vineri, 19 august, orele 18.00, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia vor evolua pentru prima oară în fața propriilor suporteri în preambulul sezonului 2011-2012. Echipa antrenată de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 19:23
(6275 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A dat foc lucernei vecinului

Un cetățean din Marsilieni a alertat polițiștii cu privire la producerea unui incendiu în curtea unui vecin. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în curtea cetățeanului au fost incendiate două ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(10309 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți la volan

Miercuri, 17 august, polițiștii au oprit în trafic un tînăr, de 21 ani, conducător al unei vehicul ce se îndrepta spre localitatea ialomițeană Gimbășani. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(6935 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă a Poliției

Peste 120 de persoane au fost legitimate miercuri, 17 august, în cadrul unei ample acțiuni desfășurată de polițiștii din Urziceni în colaborare cu cei ai Secției de Poliție 6 Ion Roată și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:13
(8061 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...