Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie pentru moral

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Farul Constanța 2-0

Victorie pentru moral

După înfrîngerea cu Gloria Buzău, cinci jucători au dispărut din primul 11 dintr-un motiv sau altul la ora jocului cu Farul. Astfel, sîmbătă, 1 noiembrie, n-au mai fost în teren la startul partidei Toma, Gohoreanu, Ene sau suspendații Hristian și Soare. Au apărut în schimb Lazăr, Florea, Drăguț, Teodorescu și, revenit după suspendare, Marius Macare, cel care a preluat și banderola de căpitan. Omul bun la toate, Stelian Stan, a jucat pe postul de fundaș stînga și a intrat foarte bine în rol făcînd un tandem foarte bine articulat pe acea parte cu Marian Florea. Vreme rece în timpul jocului cu Farul, unul foarte important, a cărui miză a fost, pe lîngă accederea pe locul 7 în clasament, o victorie care să ridice moralul băieților lui Adrian Mihalcea, șifonat după 3 înfrîngeri consecutive. Unirea a etalat probabil cel mai pragmatic joc al sezonului, o dominare limpede în fața unei echipe a Farului care a dat, ce-i drept, o replică fadă. Portarul marinarilor, Gabriel Ciucă a fost solicitat prima dată în minutul 17 de șutul lui Gabriel «Caramea» Teodorescu, cel mai bogat colecționar de indicații venite de pe banca tehnică. Golul a picat relativ repede, reușita aparținîndu-i lui Marius Jianu, devenit un fel de naș al dobrogenilor. După două șuturi consecutive care s-au oprit în blocajul apărătorilor adverși, mingea s-a încăpățînat să revină la Jianu care, din interiorul careului mare, n-a mai iertat și a găsit breșa prin care a marcat. Două minute mai tîrziu putea fi 2-0, dar Ciucă a scos șutul lui Drăguț venit după centrarea activului Florea. Antrenorul Farului, Marian Pană își dă seama că temele n-au fost bine făcute și încearcă să modifice din mers, înlocuindu-l în partea dreaptă a apărării (’31) pe tînărul Claudiu Popa cu alt puști, Robert Băjan. O a doua schimbare vine la constănțeni încă din startul reprizei secunde. Zadarnic însă, tot Unirea e la cîrma jocului. Totuși, molipsiți parcă de letargia adversarilor, slobozenii nu se grăbesc să pună în pericol poarta Farului. În minutul 66, Stan greșește ținta din poziție foarte bună. Golul doi vine însă un minut mai tîrziu. Certat pentru nesiguranța din apărare, Gabriel Lazăr mizează pe cartea atacului, iar centrarea lui de pe dreapta este reluată cu capul în stînga portarului de Florentin Tudorache, jucător care a văzut lumina zilei ca fotbalist tocmai în tricoul constănțenilor. Chiar și la 2-0, Uniriștii își fac conștiincios treaba. Stan centrează bine, iar Drăguț reia peste (’78), apoi șutul periculos al lui Macare (’84) rămîne fără rezultat. Scorul de pe tabelă se menține 2-0 pentru Unirea, victorie curată, așa cum Slobozia știa să obțină în sezonul trecut. Jucătorii care au adus-o sînt: Dobre-Ibrian, Lazăr, Tudorache, Stan-Macare, Bolat (Coconașu ’72)-Drăguț (Gheorghe ’86), Teodorescu (Topală ’84), Florea-Jianu. Cu acest joc s-a terminat turul sezonului regulat. Unirea a obținut 13 puncte în 11 jocuri și se găsește pe locul 7, imediat sub linia play-off-ului. Slobozenii au marcat 14 goluri prin nu mai puțin de 12 jucători. Golgheterii momentului sînt, în ciuda veleităților mai degrabă defensive, Stan și Soare, cu cîte 2 reușite. Campionatul continuă pînă în decembrie cu 5 jocuri din retur, iar victoria din meciul cu Farul trebuie dublată de încă una în întîlnirea de acasă cu FC Dorohoi de sîmbătă, 8 noiembrie 2014. În tur la Dorohoi a fost 1-1, pentru Unirea marcînd Romeo Soare.

4 Noiembrie 2014, 17:30 (4499 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca

Comentariile cititorilor:


Altu' din grupul de suporteri:
(9 Noiembrie 2014, 18:55)
Ma oameni buni ! De ce imprastiati cu atata ura in stanga si dreapta ? E problema noastra ca batem intr-o galeata de toba, pt ca nu avem bani ! La fiecare topic sportiv numai despre " galerie " vad injuraturi si tot felul de aberatii ! Aveti prea multi timp liber ! Pana la urma, noi si voi, suntem sub aceeasi umbrela, incercam sa sustinem cumva echipa, dupa puterile noastre ! Pe internet foarte multi commentatori dar la stadion nu vine unu sa cante pt echipa ! Noi nu am mai venit in ultima vreme in numar mare, ca ne-a inceput facultatea, liceul alti s-au angajat  si trebuie sa ne dedicam astora in prim plan, decat "galeriei" ..Asa ca șșș , ca ce facem, facem din placere si pe timpul si oboseala noastra ! 
un om:
(8 Noiembrie 2014, 02:11)
mai oameni buni ce tot atatea discutii despre galeria asta ? anul trecut cand au aparut in peisaj nu era unul in stare sa aprecieze ce faceau,nu scotea nimeni o vorba despre ei iar acum cand ii vedeti ca au cam disparut sariti la gatul lor ! ce "sustinatori seriosi" are echipa asta inafara de ei ? un gros al tribunei care doar injura jucatori adversi sau huiduie arbitrul ? astia-s sustinatori seriosi ? deschideti ochii bine si bagati la cap ce va spun ca fara ei acolo ar fi o atmosfera de priveghi !
haidehaide:
(8 Noiembrie 2014, 01:18)
S-au trezit fii ratacitori?acum fac gura pe internet in loc in peluza?noroc ca vin sustinatorii seriosi meci de meci pe frig si pe canicula alaturi de echipa nu ca fanii din galerie pe pofte si mofturi
Unul din galerie:
(7 Noiembrie 2014, 23:22)
asta care n-are ce face pe aici e doar un dobitoc ,care probabil a fost respins de toata lumea inclusiv de galerie , de stie asa multe ,Ce sa va fac ma distrusilor daca atat va duce capul ala sec , chiar credeati ca si galeria asta isi pierde timpul cu orice terchea berchea dasta al orasului? . . . 
cr7:
(7 Noiembrie 2014, 12:47)
cusurgiule tu de unde ai mai rasarit ? din ce neam de anonimi te dragi ?esti atat de lipsit de orice orizont in ce spui aici incat nu se intelege nimic ! ce vrei tu de fapt ,sa iesi in evidenta ? daca faci niste afirmatii fa-le concrete daca nu mergi linistit la tine la tara - IAZU ca se vede clar ca de acolo ai aparut in peisaj ! ! ! nu vreau sa iau apararea nimanui dar tu esti sub orice critica, chiar penibil !
cusurgiul:
(7 Noiembrie 2014, 10:42)
A aparut un specimen al galeriei. Dupa cum se vede din limbaj,  agramat, golan si cocalar. Slobozia asteapta o galerie civilizata, copiii aia zisi "next generation" trebuie sprijiniti. Jegosii astia care bateau intr-o toba carpacita  trebuie trimisi la sapa, la asociatie la Iazu. Asta o fi cel mai scolit dintre ei,de-l baga in fata , a promovat 6 clase
carcotasul:
(6 Noiembrie 2014, 00:55)
marș ma "haidehaide" ! nu comentezi decat sa agiti spiritele pe aici . . . daca iti pasa asa de mult de galerie de ce nu te duci sa strigi acolo ? te-ai gasit sa fagi gargara aici asa . . . in gol ! ce bani de la stoica anonimule ? ? ? tu crezi ca oamenii aia se preteaza la asa ceva ori ai ceva personal cu vreunul din ei ? atata timp cat nu spui nimic concret si nu-ti poti sustine cu dovezi declaratiile esti egal cu zero ! si pana la urma ce . . . doar nu au vreo obligatie  ! fac ce vor,cand vor si cum vor pentru ca fac din pasiune nu ca-i pune sau plateste cineva ! asa ca haide. . .haide. . . MARȘ !
haidehaide:
(5 Noiembrie 2014, 19:19)
Dar galeria nostra unde o fi fost ca viile s-au cules, tuica e la damigene iar ciocanii in stive.Ori nu mai sunt bani de la Stoica ori sunt fani de rezultat. Pacat!Moroc cu samantarii care populeaza tribunele si aplauda echipa in ciuda vremii reci !
suporter:
(4 Noiembrie 2014, 23:20)
Felicitari si profesorului Ionescu pentru pozitia de pe podium la finalul turului la juniori A, unde se gasesc foarte buni fotbalisti pentru viitorul echipei Unirea Slobozia.
forbaliatorul:
(4 Noiembrie 2014, 22:07)
Daca legam 2 victorii mai putem spera la play-off. Felicitari suporterilor Farului care au cantat pe toata durata partidei!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5164 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7643 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11287 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7470 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(15742 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(7972 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9256 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10350 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10162 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6647 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8757 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4508 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6433 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8087 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10098 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3577 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1693 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(5934 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1565 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7723 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...