Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Săptămîna precedentă, după 10 ani de mandat și în plină campanie electorală, Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, a primit lovitura de grație. Deși a rămas în libertate, fără să aibă, deocamdată, vreo calitate în ancheta instrumentată de DNA, scandalul a zguduit din temelii poziția acestuia. Imaginea promovată obsedant de președintele PSD Ialomița, aceea de «cinstit și competent», s-a întors asupra lui, îngropîndu-l. La acest moment, deși rezultatele alegerilor par să îi ofere o poziție confortabilă, Silvian Ciupercă, pînă mai ieri liderul politic al județului, a ajuns la mila colegilor de partid și este păstrat în funcție «pînă la apariția unui moment oportun pentru înlăturarea sa discretă». Cel mai probabil, susțin surse din anturajul său, la momentul cînd acțiunea penală se va pune în mișcare și Silvian Ciupercă se va transforma în inculpat. Chiar și în cazul fericit (dar extrem de puțin probabil!) în care toate capetele de acuzare vor fi demontate, Silvian Ciupercă este deja istorie. El a devenit un mort-viu, dovada certă că modelul promovat de el este un eșec și garanția că PSD Ialomița nu a promovat și nu va promova niciodată «competența și cinstea». Veți spune, poate, că acestea sînt cuvinte mari, ori grele, ori nemeritate... Noi credem că nu! Iar timpul (și, mai ales, timpurile!) deja ne dau dreptate.
Linșaj politic sau acțiune DNA Ancheta in rem a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție desfășurată miercuri, 29 octombrie a.c., la Slobozia și care l-a vizat pe președintele Silvian Ciupercă a debutat la primele ore ale dimineții la Țăndărei, în apartamentul șefului Consiliului Județean Ialomița. Locuința a fost călcată de mascați și ofițeri de poliție judiciară. Aceștia au căutat vreme de cîteva ore probe care să-i conducă pe procurorii veniți de la București către persoanele care au comis faptele de corupție și asimilate corupției pe care le cercetează în prezent. Descinderile de la Țăndărei au fost dublate, cîteva ore mai tîrziu, de cele desfășurate la sediul Consiliului Județean și al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În timp ce veștile referitoare la o posibilă reținere a președintelui Silvian Ciupercă se întețeau, spre orele prînzului, acesta a apărut în fața instituției pe care o conduce cu mînă de fier de 10 ani. N-a venit flancat de mascați așa cum s-a zvonit, ci a coborît din mașina de serviciu și a intrat glonț în sediul instituției, pentru a asista la percheziții. «O să vorbim după ce se termină această acțiune, într-o conferință de presă!» a declarat Silvian Ciupercă, înainte de a intra în sediul Consiliului Județean Ialomița. Într-un moment în care organele judiciare căutau liniștite probe în sediul Consiliului Județean Ialomița, președintele Ciupercă iese din nou în stradă și se îndreaptă către sala de spectacole, pentru a verifica stadiul lucrărilor. După turul de forță dat pe șantier, acesta se întoarce fulger în sediul Consiliului și reapare, după două ore, ținînd în mînă autorizația de percheziție emisă de un judecător. «NU am nicio calitate în acest dosar! (...) Au emis mandate de percheziție domiciliară la apartamentul meu din Țăndărei, pentru mașina personală și pentru mașina instituției. Nu s-a găsit nimic în urma acestor percheziții. (...) Eu NU am nicio calitate în acest dosar, nu mi-au explicat nimic cu privire la această acțiune!» a declarat public Silvian Ciupercă, la finalul perchezițiilor din instituția sa.
Partidul, zid în jurul conducătorului Reacțiile publice ale președintelui Ciupercă față de ancheta DNA de la Slobozia au continuat și în ședința ordinară a Consiliului Județean Ialomița, desfășurată în aceeași zi «neagră» de miercuri. La finalul întîlnirii cu consilierii din subordine, el a precizat că: «Eu nu m-am alăturat celor mai periculoși oameni ai planetei pentru promovarea deliberată a corupției la nivelul județului Ialomița. Acesta este cel mai urît lucru care se petrece într-un județ care este un simbol, pentru administrația centrală, de stăruință și strădanie, așa cum ne știți și așa cum lucrăm de 10 ani împreună! (...) Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru... Instituția, așa cum vedeți, funcționează!». Vorbele lui Silvian Ciupercă i-au impresionat pe consilieri care, la finalul intervenției, au aplaudat discursul președintelui.

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, moșia PSD Ialomița
Raport ministerial «trucat» la cererea președintelui Silvian Ciupercă
Una dintre acuzațiile aduse de DNA președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă este aceea că «din cercetările penale efectuate au rezultat indicii temeinice că, la instigarea numitului CIUPERCĂ VASILE SILVIAN, președintele Consiliului Județean Ialomița, un consilier al Corpului de Control/Ministerul Sănătății, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în fals un raport de control la spital». Independent este în măsură să ofere, în exclusivitate, dovada că această acuzație este reală și că raportul inițial al corpului de control al ministrului Sănătății este diferit de cel făcut public ulterior.
Cine sapă groapa altuia La sfîrșitul lunii ianuarie 2014, Corpul de Control al Ministerului Sănătății realiza la Spitalul Județean un control de verificare a activității în perioada 2011-2013. Potrivit declarațiilor oficiale ale directorului de la acel moment al Spitalului, Vasile Olaru, controlul a fost solicitat chiar de către președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă. «Acest control este organizat clar la inițiativa președintelui Consiliului Județean. Eu i-am mulțumit pentru această inițiativă și ne bucurăm că are grijă de noi!» a declarat acesta, cu o ironie amară, înainte de a fi înlocuit de actualul manager interimar al acestei unități medicale, Adrian Berbece. Previzibile prin prisma scandalurilor publice anterioare, rezultatele acestui control au depășit toate așteptările. De la ilegalități flagrante privind achizițiile la plăți ilegale și de la firme-căpușă la contracte oneroase, totul a fost posibil și totul a fost devoalat. Paradoxal însă, nici pînă la acest moment vinovații nu au fost trași la răspunde sau nu au ajuns să suporte rigorile legii.
Un control ministerial, două rapoarte Un posibil răspuns pentru acesta situație paradoxală îl reprezintă acuzația formulată de procurorii DNA. Între raportul făcut public pe site-ul Spitalului Județean și cel inițial există diferențe semnificative. În varianta inițială, intrată în posesia redacției Independent, numele celor care au avizat raportul, tematica controlului și concluziile acestuia sînt diferite. De asemenea, o serie de documente controlate, de constatări, prevederi legale încălcate și măsuri propuse, au fost omise în forma finală dată publicității. În ciuda eforturilor noastre, pînă la închiderea ediției, niciunul dintre oficialii implicați în acest scandal nu a putut explica în vreun fel existența a două versiuni diferite ale aceluiași raport. Mai mult, dată fiind vehemența cu care președintele Silvian Ciupercă i-a acuzat public pe cei din jur (n.red.: «Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru...»), ne simțim obligați să oferim argumente suplimentare. Dat fiind faptul că spațiul tipografic este limitat, spicuim comparativ cele două rapoarte, lăsînd cititorilor dreptul de a trage propriile concluzii atît în privința vinovaților, cît și în privința delatorilor președintelui Ciupercă.
Raportul inițial versus Raportul public
-În raportul inițial, numele directorului care a avizat rezultatele controlului este Marian Mateescu, ministrul de la acel moment fiind Eugen Nicolăescu (PNL). Raportul final este avizat de către un șef serviciu, Sorin Ion Luca, ministrul de resort fiind Nicolae Bănicioiu (PSD).
-Printre propunerile și măsurile finale ale raportului inițial se numără și cea privind «sesizarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală». Din raportul publicat ulterior, această propunere lipsește!
-În raportul inițial apar formulări de genul «există suspiciuni de fraudă în cazul acestor achiziții». În raportul final aceste formulări lipsesc!
-În varianta inițială a raportului apare măsura «încadrării corecte pe coduri CPV a tuturor produselor, serviciilor și lucrărilor(...)». În varianta publică, această măsură lipsește!
Și exemplele ar putea continua. Credem însă că am argumentat suficient de explicit faptul că acuzațiile DNA sînt justificate și că președintele Consiliului Județean Ialomița are datoria să ofere explicații publice detaliate în locul declarațiilor politice pe care nu pierde nicio ocazie să le facă. În caz contrar, sintagma «competent și cinstit» rămîne doar o formă fără fond, asemeni multora dintre realizările administrației județene din ultimii 10 ani!
12 ore de percheziții la Spitalul Județean Slobozia Perchezițiile de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au vizat birourile Serviciilor Juridic, Achiziții și cel al actualului manager interimar al instituției, Adrian Berbece. Dacă la Consiliul Județean Ialomița descinderile s-au prelungit pînă după orele prînzului, cele de la spital, adunate pe ceas, au durat mai bine de 12 ore. În tot acest timp, ofițerii judiciari au căutat probe pentru a putea demonstra acuzațiile pe care le aduc în această anchetă instrumentată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. «S-au făcut percheziții și s-au solicitat copii după rapoartele de control ale Camerei de Conturi Ialomița și Corpului de Control al Ministerului Sănătății» ne-a declarat Adrian Berbece, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, a dat explicații
Acțiunea DNA demarată în Ialomița s-a desfășurat în paralel și în județul vecin, Călărași. Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, precum și la locuința lui Liviu Mușat, directorul executiv al instituției. Mascații au trecut și pe la domiciliul Marianei Vișan, directorul adjunct al ADR Sud-Muntenia. Din toate imobilele percheziționate, procurorii au ridicat tablete, laptopuri, calculatoare, precum și documente. Ancheta de la Călărași are legătură cu modul în care au fost finanțate 5 proiecte din Ialomița, inițiate de patronii tot atîtor firme din județ. Totodată, aceiași anchetatori au încercat să se lămurească în ceea ce privește legăturile președintelui Silvian Ciupercă cu respectivele societăți. «Două dintre proiecte nu au beneficiat de finanțare, iar celelalte trei sînt în curs de implementare. Valoarea acestora, fiind vorba despre IMM-uri, nu depășește 200 mii de euro...» a explicat pentru Independent, Liviu Mușat, directorul executiv al ADR Sud-Muntenia.

Afacerea «Ultex», în vizorul DNA
În timp ce toți apropiații politici ai președintelui Ciupercă încercau să afle motivele pentru care el este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, presa centrală dădea publicității date cu privire la faptele de care s-ar face vinovat șeful Consiliului Județean Ialomița. Potrivit informațiilor care se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Națională de Presă «Agerpres», una dintre faptele pe care anchetatorii DNA le cercetează și pentru care au venit în urmă cu o săptămînă la Slobozia vizează o presupusă intervenție pe care Silvian Ciupercă ar fi făcut-o la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind rezolvarea problemei falimentului fabricii de ulei «Ultex» de la Țăndărei. Concret, scriu jurnaliștii Agerpres, citînd surse judiciare: «(...) Directorul Ultex Țăndărei, Vasile Nițescu, i-a solicitat președintelui CJ Ialomița să intervină la ANAF pentru a influența decizia legată de fabrică, aflată în procedura falimentului, în sensul schimbării avizului negativ, cu privire la vînzarea acesteia, într-unul pozitiv». Aceleași surse au menționat că Silvian Ciupercă, beneficiind de pîrghiile politice și de o bună relaționare cu șefii unor instituții publice, a luat legătura cu șeful AJFP Ialomița, Petre Țenea, pentru a susține interesele Ultex, acesta, la rîndul său, solicitîndu-i președintelui Consiliului Județean să intervină la nivel central pentru a obține prelungirea numirii pe funcția deținută. Potrivit surselor, «Silvian Ciupercă, cunoscînd că SC Ultex SA, fiind în procedura falimentului, nu putea în mod legal să încheie noi contracte de vînzare-cumpărare, i-a solicitat directorului fabricii să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a unui liceu, cu o dată anterioară (antedatat)». Interesul manifestat de Silvian Ciupercă față de fabrica de ulei de la Țăndărei a fost în permanență ridicat. Surse din anturajul președintelui au precizat faptul că el ar fi orchestrat protestul public al angajaților de la «Ultex», din vara trecută, îndreptat împotriva ziarului Independent. La scurt timp după acest eveniment, SC Ultex SA a fost vîndută moldovenilor de la Trans Oil, cu suma de 10,5 milioane de euro!

Afacerea Green Harvest
Printre capetele de acuzare aduse președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, se numără și afacerea Green Harvest. Povestea acestei licitații, contestată public la momentul derulării ei, a fost prezentată pe larg în paginile Independent. Reluăm, din nou, povestea acestei afaceri administrative, catalogată la momentul respectiv drept o «licitație trucată».
Nicio licitație fără dedicație În primăvara anului 2014, Silvian Ciupercă a declarat public că «una dintre prioritățile județului o constituie cultivarea terenurilor orezicole». Pentru îndeplinirea acestui deziderat administrativ, domnia sa este dispus la orice compromis. Iar administrația pe care o conduce a pus în operă acest compromis în luna aprilie, cînd a inițiat procedura de licitație deschisă pentru cele 495 hectare de teren cu destinația orezărie în zona Giurgeni-Vlădeni. Potrivit datelor oficiale, la licitație s-au prezentat 4 operatori economici. Prețul de pornire al licitației a fost de 1100 de lei, iar documentele încheiate ulterior confirmă faptul că «în cadrul ședinței de deschidere, comisia de evaluare a constatat existența documentelor de calificare și valoarea redevenței ofertată de fiecare operator economic astfel: SC Chirana Serv SRL-1310 lei, SC Green Harvest SRL-1650 de lei, SC RCF Service SRL-2050 de lei și SC Orezul Latinu SRL-1460 de lei. În aceste condiții și potrivit criteriului statuat de autorități, «nivelul cel mai ridicat al redevenței pe hectar per an» cîștigătorul licitației a fost declarat «în unanimitate» SC RCF Service SRL, «pentru cultivarea de orez și pe o perioadă de concesiune de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii contractului în condițiile hotărîrii Consiliului Județean Ialomița nr. 32 din 28 martie 2014». Pînă aici, toate bune și frumoase! Numai că 3 dintre cele 4 firme participante la licitația organizată de Consiliul Județean au în componență acționariat identic. În aceste condiții, nu e de mirare faptul că, în 22 aprilie 2014, Consiliul Județean este notificat de SC RCF Service SRL asupra deciziei «de retragere din cadrul licitației publice pe motive de ordin administrativ, operațional și financiar». Și, de asemenea, nici faptul că tot la aceeași dată (o pură coincidență, desigur!), și SC Green Harvest depunea același tip de solicitare, motivînd «o serie de factori de natură tehnico-economică, corelați cu strategia actualizată de dezvoltare sustenabilă». Altfel spus, deși potrivit caietului de licitație perioada de valabilitate a ofertei era de 90 de zile, 2 dintre cele 3 firme controlate de același acționariat au decis să-și retragă oferta, lăsînd doar firma cu oferta mai mică în competiție, respectiv SC Orezul Latinu SRL, care a oferit cel de-al treilea preț din cadrul licitației, respectiv 1460 de lei. În fața unei manipulări atît de evidente a licitației, Comisia de Evaluare a Ofertelor solicită sprijinul Compartimentului Juridic din cadrul Consiliului Județean Ialomița. În mod paradoxal, acesta ignoră notificarea prin care Green Harvest anunță că se retrage din competiție și îi atribuie contractul de concesiune, motivînd «interesul județului Ialomița și, implicit, obligația Consiliului Județean Ialomița de a valorifica cu celeritate orice posibilitate de realizare a veniturilor proprii la bugetul județului din exploatarea bunurilor județului...».
Suspecții se disculpă Rezultatul licitației a fost contestat public de către consilierul PD-L Nicolae Sitaru, în cadrul unei ședințe de consiliu județean. Răspunsul oficial al directorului executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Ialomița, Cezar Vîlcan (și el aflat sub lupa DNA la acest moment!) a fost următorul: «Documentația de atribuire a fost întocmită ținînd cont de Legea 215 din 2001, întrucît celelalte legi nu reglementează modul de licitație al bunurilor din domeniul privat. În aceste condiții am creat noi un cadru legal, potrivit dreptului comun. Însă acesta, nici pe departe, nu poate să acopere toate posibilitățile apărute sau la care se poate gîndi un ofertant. Nici legea nu poate, nici Constituția! Și un al doilea aspect. Cei patru ofertanți sînt distincți, indiferent de acționariatul care constituie firmele!». Q.E.D.!

5 Noiembrie 2014, 17:40 (32917 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Percheziții la Consiliul Județean Ialomița și Spitalul Slobozia! În vizor: președintele Silvian Ciupercă!

Comentariile cititorilor:


marius:
(6 Noiembrie 2014, 22:15)
intr-un judet unde locurile de munca sunt... rare... un judet ff sarac...... este singurul care sa luptat sa mai supravietuiasca si acele putine locuri de munca din ialomita......... pacat.. il cunosc personal.... uitativa putin la averea care o are..... un apartament.... si cam atat
Plugarul:
(6 Noiembrie 2014, 20:57)
Nu ati scris de furaciunea cea mai mare ; in anul 2013 , Ciuperca printr-o semnatura le da acestor italieni 1380 ha ,pentru 5 ani , cu doar 111 ron/ha/an ,cind pretul pietii era de 2000 ron/ha/an . Paguba pe an este de 1380 * {2000-111} =2606820ron , adica 26 miliarde lei vechi pe an ! Cit o fi fost spaga ?
Bula:
(6 Noiembrie 2014, 18:11)
E greu sa faci parte si din regnul Fungi si din ordinul Tarantula. Instinctul rapace ascuns sub un glantz de politete si bunavointa demonstreaza ca fuziunea a reusit.
Cici:
(6 Noiembrie 2014, 17:43)
Atita vreme cit n-am vazut leshuri de ialomiteni pe strada, caini salbaticiti infruptindu-se din ei, primarul impartindu-si ultima bucatica de paine cu romii supravietuitori, eu cred ca mai avem o speranta. Doar PSD-ul sa stea mai mult prin casa.
Gore:
(6 Noiembrie 2014, 17:35)
Pina nu vad rezultatele finale ale anchetei ma abtin. Orice om beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Dupa ce nu mai beneficiaza ramine in PSD. Prea subtil, nu?))
Hella:
(6 Noiembrie 2014, 17:22)
La un asa scor demn de analele ialomitene ale alegerilor prezidentiale domnul Ciuperca nu poate sa aiba decit o singura temere: sa nu fie cooptat prea devreme in staff-ul de campanie al lui Belzebut. Coabitarea cu Domnul fiind suspendata de ceva vreme, orice ajutor e binevenit. Vadim s-ar putea sa-ncerce sa-i ia fatza dar mizam pe farmecul personal cu care ne-a obisnuit.
Moldovan:
(6 Noiembrie 2014, 15:49)
Parastasul cind i-l facem domnului Ciuperca?
Lae:
(6 Noiembrie 2014, 15:45)
Odiseea domnului presedinte se apropie de sfirsit. Zece ani departe de casa sint suficienti. Un pat moale si o supa fierbinte in compania lui Gigi Becali ii merita.
Mario:
(6 Noiembrie 2014, 14:55)
Slaba recolta de orez anu asta, va agitati degeaba. Iar face China afaceri pe spatele nostru. Doi italieni avem si noi si nu-i lasati sa traiasca. Se duse dracu toleranta in tara asta.
Crazy enough:
(6 Noiembrie 2014, 14:44)
Daca coroboram situatia apicola din strada Trandafirilor cu faptele venale savirsite in incinta spitalului judetean, concluzia nu poate fi decit una singura: factori infractionali mizind pe acoperirea oferita de statutul de doctori, juristi si presedinti de consiliu au inselat vigilenta trintorilor de serviciu si au devalizat rezerva locala de miere bugetara.
Emilu:
(6 Noiembrie 2014, 14:25)
Povestea asta cu spitalul beneficiaza de un suspans nemaipomenit. Oricit ar fi de incilcite itele scenariului, s-o gasi vreun Corado Cattani care sa le descilceasca sub rezerva ca Ponta sa nu-i faca vreo vizita in ajunul craciunului. Asteptam cu gurile cascate epilogul. Popcorn avem suficient.
Casandra:
(6 Noiembrie 2014, 14:05)
Destinul implacabil ii bate la usa domnului presedinte. Se si vede ca a ajuns o umbra a omului falos care a fost odata. Credeti ca poate sa o mai duca mult asa? N-aveti idee cit poate gradul de vinovatie sa-ti toceasca mintile. Cu alegerile astea ce-l mai sustine inima (datoria, stiti) dar viitorul apropiat il prevad sumbru rau de tot. Tov. Ciuperca, luati repede o doza de Canare sau Tenerife ca sa mai salvati ce se mai poate salva. Sa nu ziceti ca nu v-am spus.
Marian:
(6 Noiembrie 2014, 13:58)
Mai aveti sa-i inminati funia si sapunul ca in rest ati facut tot ce-ati putut.
Cetateanu':
(5 Noiembrie 2014, 22:56)
La, la la, la la la...
Caracatița Ciupercă:
(5 Noiembrie 2014, 21:51)
Și cei legați de Ciuperca , de exemplu, B.V., ar trebui verificați bine! P.S. Dacă nu dați numele întreg, mai bine nu afișați comentariul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Munteni Buzău: Doi infractori, după gratii

Agenții Postului de Poliție Munteni-Buzău au reușit în acest sfîrșit de săptămînă prinderea și încarcerarea a doi infractori, ambii din localitate, care se sustrăgeau executării pedepsei privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:02
(15524 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Concert de muzică sacră la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează, sîmbătă, 7 mai, un inedit concert de muzică sacră. Concerul va fi susținut de Corala ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 13:27
(9626 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Biciclist băut, accidentat

A băut și a plecat la plimbare cu bicicleta. Asta i-a adus unui bărbat de 44 ani, din Slobozia, ghinionul de a fi rănit într-un accident rutier. Din cauza consumului de alcool, biciclistul a căzut și a ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 10:48
(9404 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși în acțiune

Patru bărbați și o femeie au fost prinși în flagrant de polițiști în apropierea Autostrăzii în timp ce încercau să fure o conductă metalică situată pe un teren viran. Pe scurt, cei cinci săpaseră un șanț ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 09:23
(9134 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Viol și tîlhărie în plină stradă

Un individ de 20 ani din Munteni Buzău este cercetat pentru pentru viol și tîlhărie. Tînărul a fost reținut de polițiștii ialomițeni joi, 28 aprilie.
Pe scurt, în data de 16 aprilie, o localnică de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:22
(11386 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Hoți de cablu de cupru, prinși de polițiști

Trei tineri din localitatea ialomițeană Bucu sînt încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, acuzați fiind de furt calificat. Cei trei sînt suspecții principali într-un dosar penal cu privire ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(8816 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu furt


Ialomița: Constănțeni reținuți pentru furt de motorină

Joi, 28 aprilie, doi bărbați de 23 și 24 ani, domiciliați în comuna Cumpăna-Constanța, au fost reținuți de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Miercuri, 27 aprilie, puțin după miezul nopții, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(7474 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Jilavele: A adormit cu țigarea aprinsă și a ars de viu

Un cetățean din comuna Jilavele și-a găsit sfîrșitul după ce locuința acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112 joi, 28 aprilie, în jurul orei 15.15, iar la fața locului s ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:34
(9401 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră (11.20) traficul rutier este întrerupt pe DN2 București-Urziceni, în zona popasului de la Sinești, din cauza unui autotren care ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:29
(9501 vizualizări - 1 comentariu)


«Flori pe cununa de spini», la Sfîntu Gheorghe

Primăria comunei Sfîntu Gheorghe, Centrul Socio-Cultural și Parohia din localitate organizeză Festivalul concurs pentru elevi «Flori pe cununa de spini». Evenimentul se va petrece sîmbătă, 30 aprilie și ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 16:44
(9883 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Raja Constanța, păgubită de hoți

Raja Constanța-sucursala Fetești a căzut victimă hoților. Infractorii au fost prinși, iar Raja urmează să stabilească valoarea prejudiciului cauzat. Marți, 26 aprilie, jandarmii din Fetești, aflați în patrulare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:09
(11018 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprins în trafic cu țigări de contrabandă

Polițiștii au oprit în trafic miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în Slobozia, un autoturism condus de un bărbat în vîrstă de 46 ani, din localitate, pentru un control de rutină. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:02
(8192 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Inconștient! Tînăr de 19 ani, fără permis și beat la volan!

Polițiștii au identificat un tînăr în vîrstă de 19 ani, din Săveni, care deși nu avea permis de conducere și băuse, s-a urcat la volanul unui autoturism. Așadar, agenții Postului de Poliție Săveni au oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:49
(10347 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Din nou înșelăciune la mobil!

Poliția Slobozia a fost sesizată miercuri, 27 aprilie a.c., de către o persoană în vîrstă de 42 ani, din localitate, care a fost victima unei înșelăciuni. Persoana în cauză a declarat polițiștilor faptul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:35
(7684 vizualizări - 1 comentariu)


Drăgoești: Patru copii au furat fier vechi dintr-o curte

Polițiștii cercetează pentru furt calificat patru minori, cu vîrste cuprinse între 8 și 16 ani, din comuna Drăgoești. Astfel, miercuri, 27 aprilie a.c., Poliția a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:31
(8283 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Drăgoești furt


Anunț angajare

Anunț angajare

Hotel Restaurant Select angajează
• ospătari
• bucătari
• lucrători în bucătărie
(experiența constituie avantaj)

Se oferă pachet salarial atractiv. ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:53
(8291 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaștele Sfîntului Grigore Teologul, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

În perioada 28 aprilie-3 mai, în curtea Mînăstirii din Slobozia vor poposi Moaștele Sfîntului Grigore Teologul. În cadrul unui ceremonial religios patronat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Moaștele ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:50
(7320 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A rămas fără 4400 lei după ce fost înșelată prin SMS

O tînără de 21 ani din Țăndărei a căzut victima unei înșelăciuni prin telefon. Aceasta a alarmat polițiștii din localitate, povestind cum a rămas fără suma de 4400 lei. Scenariul înșelăciunii a fost pus ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 10:46
(7954 vizualizări - 1 comentariu)


Norme legale pentru zilieri

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița informează asupra apariției în data de 20 aprilie 2011 a unor norme legale ce reglementează raportul dintre persoane care desfășoară activități ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 09:17
(6615 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhărit în plină stradă

Un tînăr de 23 ani din Țăndărei a fost tîlhărit în timp ce se plimba pe o stradă din localitate. Bărbatul a fost agresat și deposedat de telefonul mpbil de doi tineri, în vîrstă de 16 ani, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 07:12
(6109 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a dat foc la mașină

Urziceni: I-a dat foc la mașină

Autoturismul unui cetățean din Urziceni a fost incendiat de către o persoană rămasă neidentificată. Evenimentul a fost anunțat prin serviciul 112 în dimineața zilei de luni, 25 aprilie. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:49
(9261 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Tînără de 20 ani, prinsă șofînd prin Amara fără a avea carnet. Mașina i-a dat-o chiar prietenul său!

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii au depistat pe strada Decebal, din Amara, o tînără în vîrstă de 20 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere. Autoturismul i-a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:27
(7113 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: Braconaj piscicol în flagrant

Polițiștii au depistat, marți, 26 aprilie a.c., în flagrant pe raza comunei Făcăeni, în zona km 16 al brațului Borcea, doi tineri localnici, în vîrstă de 17 și 30 ani, care pescuiau utilizînd o barcă tip ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:24
(8608 vizualizări - 2 comentarii)


Mircea cel Bătrân: La 92 ani, s-a aruncat în fântână

Mircea cel Bătrîn: La 92 ani, s-a aruncat în fîntînă

Pompierii militari de la Detașamentul Slobozia au fost solicitați să intervină miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 11.20, pentru scoaterea dintr-o fîntînă a trupului neînsuflețit al unei femei în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:11
(9679 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 81 locuri de muncă vacante. Se caută 30 de paznici!

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 81 locuri de muncă. Astfel, 4 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 21 pentru cei cu studii medii, 54 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:10
(4261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen limită pentru depunerea cererii de subvenție la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:09
(11889 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Chiriașul hoț

Un tînăr de 25 ani, chiriaș timp de trei luni al unei familii din Slobozia, a sustras din casa gazdelor bani și bijuterii în valoare de 20 mii lei. Tînărul a profitat de bunăvoința unei familii la care ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:08
(6430 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Bătrînă de 95 ani, moartă în incendiu

O bătrînă din satul Murgeanca și-a pierdut viața după ce locuința acesteia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a produs sîmbătă, 23 aprilie a.c., în jurul prînzului. Cel mai probabil, focul a pornit ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:07
(7111 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Grajd incendiat

Un alt incendiu s-a produs în municipiul Urziceni, în duminica Paștelui. Un grajd care adăpostea 5 animale a fost cuprins de flăcări la orele amiezii. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de lucru ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:06
(6293 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a dat cu pietre în mașină

Duminică, 24 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a fost sesizat prin 112 că în pădurea «Peri», de la marginea Sloboziei, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:05
(8356 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia avariere


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...