Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Săptămîna precedentă, după 10 ani de mandat și în plină campanie electorală, Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, a primit lovitura de grație. Deși a rămas în libertate, fără să aibă, deocamdată, vreo calitate în ancheta instrumentată de DNA, scandalul a zguduit din temelii poziția acestuia. Imaginea promovată obsedant de președintele PSD Ialomița, aceea de «cinstit și competent», s-a întors asupra lui, îngropîndu-l. La acest moment, deși rezultatele alegerilor par să îi ofere o poziție confortabilă, Silvian Ciupercă, pînă mai ieri liderul politic al județului, a ajuns la mila colegilor de partid și este păstrat în funcție «pînă la apariția unui moment oportun pentru înlăturarea sa discretă». Cel mai probabil, susțin surse din anturajul său, la momentul cînd acțiunea penală se va pune în mișcare și Silvian Ciupercă se va transforma în inculpat. Chiar și în cazul fericit (dar extrem de puțin probabil!) în care toate capetele de acuzare vor fi demontate, Silvian Ciupercă este deja istorie. El a devenit un mort-viu, dovada certă că modelul promovat de el este un eșec și garanția că PSD Ialomița nu a promovat și nu va promova niciodată «competența și cinstea». Veți spune, poate, că acestea sînt cuvinte mari, ori grele, ori nemeritate... Noi credem că nu! Iar timpul (și, mai ales, timpurile!) deja ne dau dreptate.
Linșaj politic sau acțiune DNA Ancheta in rem a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție desfășurată miercuri, 29 octombrie a.c., la Slobozia și care l-a vizat pe președintele Silvian Ciupercă a debutat la primele ore ale dimineții la Țăndărei, în apartamentul șefului Consiliului Județean Ialomița. Locuința a fost călcată de mascați și ofițeri de poliție judiciară. Aceștia au căutat vreme de cîteva ore probe care să-i conducă pe procurorii veniți de la București către persoanele care au comis faptele de corupție și asimilate corupției pe care le cercetează în prezent. Descinderile de la Țăndărei au fost dublate, cîteva ore mai tîrziu, de cele desfășurate la sediul Consiliului Județean și al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În timp ce veștile referitoare la o posibilă reținere a președintelui Silvian Ciupercă se întețeau, spre orele prînzului, acesta a apărut în fața instituției pe care o conduce cu mînă de fier de 10 ani. N-a venit flancat de mascați așa cum s-a zvonit, ci a coborît din mașina de serviciu și a intrat glonț în sediul instituției, pentru a asista la percheziții. «O să vorbim după ce se termină această acțiune, într-o conferință de presă!» a declarat Silvian Ciupercă, înainte de a intra în sediul Consiliului Județean Ialomița. Într-un moment în care organele judiciare căutau liniștite probe în sediul Consiliului Județean Ialomița, președintele Ciupercă iese din nou în stradă și se îndreaptă către sala de spectacole, pentru a verifica stadiul lucrărilor. După turul de forță dat pe șantier, acesta se întoarce fulger în sediul Consiliului și reapare, după două ore, ținînd în mînă autorizația de percheziție emisă de un judecător. «NU am nicio calitate în acest dosar! (...) Au emis mandate de percheziție domiciliară la apartamentul meu din Țăndărei, pentru mașina personală și pentru mașina instituției. Nu s-a găsit nimic în urma acestor percheziții. (...) Eu NU am nicio calitate în acest dosar, nu mi-au explicat nimic cu privire la această acțiune!» a declarat public Silvian Ciupercă, la finalul perchezițiilor din instituția sa.
Partidul, zid în jurul conducătorului Reacțiile publice ale președintelui Ciupercă față de ancheta DNA de la Slobozia au continuat și în ședința ordinară a Consiliului Județean Ialomița, desfășurată în aceeași zi «neagră» de miercuri. La finalul întîlnirii cu consilierii din subordine, el a precizat că: «Eu nu m-am alăturat celor mai periculoși oameni ai planetei pentru promovarea deliberată a corupției la nivelul județului Ialomița. Acesta este cel mai urît lucru care se petrece într-un județ care este un simbol, pentru administrația centrală, de stăruință și strădanie, așa cum ne știți și așa cum lucrăm de 10 ani împreună! (...) Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru... Instituția, așa cum vedeți, funcționează!». Vorbele lui Silvian Ciupercă i-au impresionat pe consilieri care, la finalul intervenției, au aplaudat discursul președintelui.

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, moșia PSD Ialomița
Raport ministerial «trucat» la cererea președintelui Silvian Ciupercă
Una dintre acuzațiile aduse de DNA președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă este aceea că «din cercetările penale efectuate au rezultat indicii temeinice că, la instigarea numitului CIUPERCĂ VASILE SILVIAN, președintele Consiliului Județean Ialomița, un consilier al Corpului de Control/Ministerul Sănătății, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în fals un raport de control la spital». Independent este în măsură să ofere, în exclusivitate, dovada că această acuzație este reală și că raportul inițial al corpului de control al ministrului Sănătății este diferit de cel făcut public ulterior.
Cine sapă groapa altuia La sfîrșitul lunii ianuarie 2014, Corpul de Control al Ministerului Sănătății realiza la Spitalul Județean un control de verificare a activității în perioada 2011-2013. Potrivit declarațiilor oficiale ale directorului de la acel moment al Spitalului, Vasile Olaru, controlul a fost solicitat chiar de către președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă. «Acest control este organizat clar la inițiativa președintelui Consiliului Județean. Eu i-am mulțumit pentru această inițiativă și ne bucurăm că are grijă de noi!» a declarat acesta, cu o ironie amară, înainte de a fi înlocuit de actualul manager interimar al acestei unități medicale, Adrian Berbece. Previzibile prin prisma scandalurilor publice anterioare, rezultatele acestui control au depășit toate așteptările. De la ilegalități flagrante privind achizițiile la plăți ilegale și de la firme-căpușă la contracte oneroase, totul a fost posibil și totul a fost devoalat. Paradoxal însă, nici pînă la acest moment vinovații nu au fost trași la răspunde sau nu au ajuns să suporte rigorile legii.
Un control ministerial, două rapoarte Un posibil răspuns pentru acesta situație paradoxală îl reprezintă acuzația formulată de procurorii DNA. Între raportul făcut public pe site-ul Spitalului Județean și cel inițial există diferențe semnificative. În varianta inițială, intrată în posesia redacției Independent, numele celor care au avizat raportul, tematica controlului și concluziile acestuia sînt diferite. De asemenea, o serie de documente controlate, de constatări, prevederi legale încălcate și măsuri propuse, au fost omise în forma finală dată publicității. În ciuda eforturilor noastre, pînă la închiderea ediției, niciunul dintre oficialii implicați în acest scandal nu a putut explica în vreun fel existența a două versiuni diferite ale aceluiași raport. Mai mult, dată fiind vehemența cu care președintele Silvian Ciupercă i-a acuzat public pe cei din jur (n.red.: «Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru...»), ne simțim obligați să oferim argumente suplimentare. Dat fiind faptul că spațiul tipografic este limitat, spicuim comparativ cele două rapoarte, lăsînd cititorilor dreptul de a trage propriile concluzii atît în privința vinovaților, cît și în privința delatorilor președintelui Ciupercă.
Raportul inițial versus Raportul public
-În raportul inițial, numele directorului care a avizat rezultatele controlului este Marian Mateescu, ministrul de la acel moment fiind Eugen Nicolăescu (PNL). Raportul final este avizat de către un șef serviciu, Sorin Ion Luca, ministrul de resort fiind Nicolae Bănicioiu (PSD).
-Printre propunerile și măsurile finale ale raportului inițial se numără și cea privind «sesizarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală». Din raportul publicat ulterior, această propunere lipsește!
-În raportul inițial apar formulări de genul «există suspiciuni de fraudă în cazul acestor achiziții». În raportul final aceste formulări lipsesc!
-În varianta inițială a raportului apare măsura «încadrării corecte pe coduri CPV a tuturor produselor, serviciilor și lucrărilor(...)». În varianta publică, această măsură lipsește!
Și exemplele ar putea continua. Credem însă că am argumentat suficient de explicit faptul că acuzațiile DNA sînt justificate și că președintele Consiliului Județean Ialomița are datoria să ofere explicații publice detaliate în locul declarațiilor politice pe care nu pierde nicio ocazie să le facă. În caz contrar, sintagma «competent și cinstit» rămîne doar o formă fără fond, asemeni multora dintre realizările administrației județene din ultimii 10 ani!
12 ore de percheziții la Spitalul Județean Slobozia Perchezițiile de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au vizat birourile Serviciilor Juridic, Achiziții și cel al actualului manager interimar al instituției, Adrian Berbece. Dacă la Consiliul Județean Ialomița descinderile s-au prelungit pînă după orele prînzului, cele de la spital, adunate pe ceas, au durat mai bine de 12 ore. În tot acest timp, ofițerii judiciari au căutat probe pentru a putea demonstra acuzațiile pe care le aduc în această anchetă instrumentată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. «S-au făcut percheziții și s-au solicitat copii după rapoartele de control ale Camerei de Conturi Ialomița și Corpului de Control al Ministerului Sănătății» ne-a declarat Adrian Berbece, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, a dat explicații
Acțiunea DNA demarată în Ialomița s-a desfășurat în paralel și în județul vecin, Călărași. Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, precum și la locuința lui Liviu Mușat, directorul executiv al instituției. Mascații au trecut și pe la domiciliul Marianei Vișan, directorul adjunct al ADR Sud-Muntenia. Din toate imobilele percheziționate, procurorii au ridicat tablete, laptopuri, calculatoare, precum și documente. Ancheta de la Călărași are legătură cu modul în care au fost finanțate 5 proiecte din Ialomița, inițiate de patronii tot atîtor firme din județ. Totodată, aceiași anchetatori au încercat să se lămurească în ceea ce privește legăturile președintelui Silvian Ciupercă cu respectivele societăți. «Două dintre proiecte nu au beneficiat de finanțare, iar celelalte trei sînt în curs de implementare. Valoarea acestora, fiind vorba despre IMM-uri, nu depășește 200 mii de euro...» a explicat pentru Independent, Liviu Mușat, directorul executiv al ADR Sud-Muntenia.

Afacerea «Ultex», în vizorul DNA
În timp ce toți apropiații politici ai președintelui Ciupercă încercau să afle motivele pentru care el este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, presa centrală dădea publicității date cu privire la faptele de care s-ar face vinovat șeful Consiliului Județean Ialomița. Potrivit informațiilor care se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Națională de Presă «Agerpres», una dintre faptele pe care anchetatorii DNA le cercetează și pentru care au venit în urmă cu o săptămînă la Slobozia vizează o presupusă intervenție pe care Silvian Ciupercă ar fi făcut-o la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind rezolvarea problemei falimentului fabricii de ulei «Ultex» de la Țăndărei. Concret, scriu jurnaliștii Agerpres, citînd surse judiciare: «(...) Directorul Ultex Țăndărei, Vasile Nițescu, i-a solicitat președintelui CJ Ialomița să intervină la ANAF pentru a influența decizia legată de fabrică, aflată în procedura falimentului, în sensul schimbării avizului negativ, cu privire la vînzarea acesteia, într-unul pozitiv». Aceleași surse au menționat că Silvian Ciupercă, beneficiind de pîrghiile politice și de o bună relaționare cu șefii unor instituții publice, a luat legătura cu șeful AJFP Ialomița, Petre Țenea, pentru a susține interesele Ultex, acesta, la rîndul său, solicitîndu-i președintelui Consiliului Județean să intervină la nivel central pentru a obține prelungirea numirii pe funcția deținută. Potrivit surselor, «Silvian Ciupercă, cunoscînd că SC Ultex SA, fiind în procedura falimentului, nu putea în mod legal să încheie noi contracte de vînzare-cumpărare, i-a solicitat directorului fabricii să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a unui liceu, cu o dată anterioară (antedatat)». Interesul manifestat de Silvian Ciupercă față de fabrica de ulei de la Țăndărei a fost în permanență ridicat. Surse din anturajul președintelui au precizat faptul că el ar fi orchestrat protestul public al angajaților de la «Ultex», din vara trecută, îndreptat împotriva ziarului Independent. La scurt timp după acest eveniment, SC Ultex SA a fost vîndută moldovenilor de la Trans Oil, cu suma de 10,5 milioane de euro!

Afacerea Green Harvest
Printre capetele de acuzare aduse președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, se numără și afacerea Green Harvest. Povestea acestei licitații, contestată public la momentul derulării ei, a fost prezentată pe larg în paginile Independent. Reluăm, din nou, povestea acestei afaceri administrative, catalogată la momentul respectiv drept o «licitație trucată».
Nicio licitație fără dedicație În primăvara anului 2014, Silvian Ciupercă a declarat public că «una dintre prioritățile județului o constituie cultivarea terenurilor orezicole». Pentru îndeplinirea acestui deziderat administrativ, domnia sa este dispus la orice compromis. Iar administrația pe care o conduce a pus în operă acest compromis în luna aprilie, cînd a inițiat procedura de licitație deschisă pentru cele 495 hectare de teren cu destinația orezărie în zona Giurgeni-Vlădeni. Potrivit datelor oficiale, la licitație s-au prezentat 4 operatori economici. Prețul de pornire al licitației a fost de 1100 de lei, iar documentele încheiate ulterior confirmă faptul că «în cadrul ședinței de deschidere, comisia de evaluare a constatat existența documentelor de calificare și valoarea redevenței ofertată de fiecare operator economic astfel: SC Chirana Serv SRL-1310 lei, SC Green Harvest SRL-1650 de lei, SC RCF Service SRL-2050 de lei și SC Orezul Latinu SRL-1460 de lei. În aceste condiții și potrivit criteriului statuat de autorități, «nivelul cel mai ridicat al redevenței pe hectar per an» cîștigătorul licitației a fost declarat «în unanimitate» SC RCF Service SRL, «pentru cultivarea de orez și pe o perioadă de concesiune de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii contractului în condițiile hotărîrii Consiliului Județean Ialomița nr. 32 din 28 martie 2014». Pînă aici, toate bune și frumoase! Numai că 3 dintre cele 4 firme participante la licitația organizată de Consiliul Județean au în componență acționariat identic. În aceste condiții, nu e de mirare faptul că, în 22 aprilie 2014, Consiliul Județean este notificat de SC RCF Service SRL asupra deciziei «de retragere din cadrul licitației publice pe motive de ordin administrativ, operațional și financiar». Și, de asemenea, nici faptul că tot la aceeași dată (o pură coincidență, desigur!), și SC Green Harvest depunea același tip de solicitare, motivînd «o serie de factori de natură tehnico-economică, corelați cu strategia actualizată de dezvoltare sustenabilă». Altfel spus, deși potrivit caietului de licitație perioada de valabilitate a ofertei era de 90 de zile, 2 dintre cele 3 firme controlate de același acționariat au decis să-și retragă oferta, lăsînd doar firma cu oferta mai mică în competiție, respectiv SC Orezul Latinu SRL, care a oferit cel de-al treilea preț din cadrul licitației, respectiv 1460 de lei. În fața unei manipulări atît de evidente a licitației, Comisia de Evaluare a Ofertelor solicită sprijinul Compartimentului Juridic din cadrul Consiliului Județean Ialomița. În mod paradoxal, acesta ignoră notificarea prin care Green Harvest anunță că se retrage din competiție și îi atribuie contractul de concesiune, motivînd «interesul județului Ialomița și, implicit, obligația Consiliului Județean Ialomița de a valorifica cu celeritate orice posibilitate de realizare a veniturilor proprii la bugetul județului din exploatarea bunurilor județului...».
Suspecții se disculpă Rezultatul licitației a fost contestat public de către consilierul PD-L Nicolae Sitaru, în cadrul unei ședințe de consiliu județean. Răspunsul oficial al directorului executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Ialomița, Cezar Vîlcan (și el aflat sub lupa DNA la acest moment!) a fost următorul: «Documentația de atribuire a fost întocmită ținînd cont de Legea 215 din 2001, întrucît celelalte legi nu reglementează modul de licitație al bunurilor din domeniul privat. În aceste condiții am creat noi un cadru legal, potrivit dreptului comun. Însă acesta, nici pe departe, nu poate să acopere toate posibilitățile apărute sau la care se poate gîndi un ofertant. Nici legea nu poate, nici Constituția! Și un al doilea aspect. Cei patru ofertanți sînt distincți, indiferent de acționariatul care constituie firmele!». Q.E.D.!

5 Noiembrie 2014, 17:40 (33584 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Percheziții la Consiliul Județean Ialomița și Spitalul Slobozia! În vizor: președintele Silvian Ciupercă!

Comentariile cititorilor:


DOMNUL:
(5 Noiembrie 2014, 19:22)
Iar Ț. băi fraților ăla care știe fiscalitate de îi dă pe nas, de bun ce este a luat 3 la examenul pe care l-a susținut dar totuși este pe funcție mulțumim partidului,  cât trebuie să mai îndure județul ăsta puneți niște oameni fără obligații la partid în funcții de conducere mai ales la fisc dacă vreţi să faceți ceva, nu agarici care se duc să îi pupe mâna lui Ciupercă în fiecare zi și să îl întrebe pe cine mai are voie să controleze. Apropo de legăturile consiliului județean cu frații corsicani O.C. nu zice nimeni nimic ia căutați să vedeți ce găsiți aici dar să nu îi supărați că nu mai sponsorizează nici o masă și vă pârăsc și la partid.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Feteștean arestat pentru «ucidere din culpă»

Judecătoria Urziceni a emis marți, 19 noiembrie 2013, pe numele unui bărbat în vîrstă de 33 de ani, din  Fetești, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 10:52
(8141 vizualizări - 0 comentarii)


Cosîmbești: Cercetat penal pentru «uz de armă letală»

Efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizate cu privire la faptul că un tînăr, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Cosîmbești, a tras mai multe focuri de armă în timp ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 08:51
(6716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

În ziua de 19 noiembrie 2013, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 07:50
(9302 vizualizări - 1 comentariu)


Rădulești: Șofer prins băut la volan

Un șofer de 22 de ani, din localitatea Maia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducînd în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,50 miligrame alcool pur în aerul expirat. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 19:37
(6304 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Suspecți de furt, depistați de polițiști

Doi bărbați, de 27 și 45 de ani, din Urziceni, au fost identificați de polițiști drept autorii unor furturi petrecute pe raza municipiului. Asupra tînărului de 27 de ani planează suspiciunea că în cursul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 17:34
(4324 vizualizări - 0 comentarii)


13 ani de activitate social-filantropică la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Marți, 19 noiembrie a.c., în incinta Centrului Socio-Cultural «Episcopul Damaschin» din Slobozia s-a desfășurat conferința județeană «Modelele de bună practică în asistența socială implementate în Episcopia ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 15:30
(8653 vizualizări - 1 comentariu)


Bilanț sumbru pe șoselele din Ialomița: un mort și patru răniți grav!

La sfîrșitul săptămînii precedente, pe șoselele județului s-au petrecut mai multe accidente de circulație. Evenimentele rutiere au avut urmări grave. În urma accidentelor petrecute la sfîrșitul săptămînii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 12:29
(5306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 100 mii de lei pentru șoferii imprudenți

Acțiunile polițiștilor Serviciului Rutier de prevenire a accidentelor de circulație au continuat și în zilele trecute. Șoferilor contravenienți le-au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 100 mii de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 11:29
(6099 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Spărgător de magazine, reținut de polițiști

Oamenii legii din Slobozia au reușit reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, suspectat că ar fi spart un magazin de unde a furat mai multe bunuri. La începutul lunii în curs, el a pătruns ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 11:19
(4270 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins băut la volan

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiști în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 10:18
(5751 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arme și muniție, confiscate de polițiști

În urma unei acțiuni demarate în zona Urziceni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat două puști cu aer comprimat și mai multe elemente de muniție. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 09:16
(7669 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Școlile, supravegheate de polițiști

Acțiunile de supraveghere a școlilor din județul Ialomița de către polițiști au continuat și în aceste zile. Polițiștii au urmărit atragerea atenției asupra necesității implicării în procesul de reducere ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 08:16
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Poliția Rutieră în acțiune

Polițiștii Serviciului Rutier au fost cu ochii în patru după șoferii contravenienți. La scurt timp după ce au ajuns pe șosele, amenzile acordate de oamenii legii au curs pe bandă rulantă. Polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 07:15
(5573 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Și-a batjocorit copiii obligîndu-i să cerșească

Caz șocant la Fetești! Polițiștii au descoperit pe străzile orașului o femeie de 29 de ani care-și obliga cei trei copii să cerșească. Cel mai mare dintre micuți abia împlinise 9 ani... Nu este prima dată ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 12:30
(4609 vizualizări - 2 comentarii)


Ograda: La un pas de moarte din cauza unei vaci

O bovină a pus în pericol viețile a trei bărbați. Din cauza animalului, oamenii au fost implicați într-un accident rutier, petrecut pe șoseaua care leagă localitățile Ograda și Țăndărei. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 11:30
(9718 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Urziceni: Suspectă de furt, reținută de polițiști

Polițiștii din Urziceni au reușit identificarea și reținerea unei persoane care zilele trecute a furat dintr-un magazin suma de 1700 de lei din casa de marcat. Vorbim despre o tînără, de 20 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 10:28
(7093 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Armășești : Tinerii, pericol pe șosele

O adolescentă de 18 ani a provocat un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 09:27
(6518 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în acțiune

Acțiunile de amploare demarate pe raza județului Ialomița de către polițiști au continuat și în această perioadă. Oamenii legii au avut drept obiectiv identificarea autorilor de fapte penale, contravenționale ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2013, 08:26
(4824 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 3 ani, abuzată sexual chiar de propriul tată!

Polițiștii și procurorii ialomițeni anchetează un caz de abuz sexual asupra unui minor. Victima este o fetiță de doar 3 ani despre care există indicii că ar fi fost abuzată sexual chiar de tatăl său... ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2013, 16:28
(7684 vizualizări - 3 comentarii)


8 proiectile din Al Doilea Război Mondial, descoperite la Fetești

Intervenție în forță a pirotehnicienilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița. Aceștia au mers la Fetești, pe malul Dunării, pentru a asana 8 proiectile antiaeriene... Militarii ISU Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 18:33
(9375 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Doi ialomițeni au fost depistați miercuri, 6 noiembrie a.c., în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale. Cei doi bărbați, de 27 și respectiv 49 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 17:23
(5331 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Mandat european, executat de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției Jilavele au executat miercuri, 6 noiembrie 2013, un Mandat European de Arestare, emis de autoritățile belgiene, pe numele unui tînăr de 21 de ani, din localitate. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 16:21
(9030 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor rutieri

Miercuri, 6 noiembrie 2013, a fost organizată și desfășurată o acțiune în sistem integrat, pe linie de responsabilizare a conducătorilor auto și prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2013, 15:21
(5923 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Omorît de un șofer băut

În timp ce se deplasa cu căruța nesemnalizată pe DJ201 Săveni-Țăndărei, un tînăr de 19 ani a fost lovit de un conducător auto, de 38 de ani, din Săveni. Testat alcool scop, șoferul avea o alcoolemie de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 17:48
(5948 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Urziceni: Arestat pentru contrabandă cu țigări și furt de combustibil

Un bărbat de 35 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv de către judecătorii din Urziceni pentru «trafic de țigări» și «furt de combustibil». El a fost descoperit dintr-o întîmplare de către polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 12:45
(11782 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Maia și Drăgoești

Pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a două incendii ce se manifestau în două gospodării aflate pe raza comunelor Maia și Drăgoești. Intervenția rapidă a militarilor a făcut ca flăcările ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 11:44
(7186 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la intrare în Slobozia

Doi șoferi, unul de 36 de ani, din Slobozia și un altul, de 40 de ani, din Scînteia, s-au ciocnit la intrare în municipiul reședință de județ. În urma impactului dintre cele două mașini a rezultat o victimă ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2013, 09:44
(4489 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

Acțiunile demarate pe șoselele din Ialomița de polițiștii Serviciul Rutier au continuat și în aceste zile. Oamenii legii au amendat zeci de șoferi care nu au respectat normele rutiere în vigoare... Numărul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 18:43
(6494 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi

Polițiștii ialomițeni au demarat o amplă acțiune în școlile din Ialomița. Scopul activităților întreprinse de oamenii legii a fost aceea de a combate delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2013, 11:42
(5638 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 15 mii de apeluri false la 112 în Ialomița

Reprezentații Serviciului Județean de Telecomunicații Speciale Ialomița trag din nou un semnal de alarmă în ceea ce privește utilizarea iresponsabilă a numărului de urgențe 112. Doar în luna precedentă ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2013, 15:02
(4466 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...