Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Mitul Ciupercă a murit! Trăiască PSD!

Săptămîna precedentă, după 10 ani de mandat și în plină campanie electorală, Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, a primit lovitura de grație. Deși a rămas în libertate, fără să aibă, deocamdată, vreo calitate în ancheta instrumentată de DNA, scandalul a zguduit din temelii poziția acestuia. Imaginea promovată obsedant de președintele PSD Ialomița, aceea de «cinstit și competent», s-a întors asupra lui, îngropîndu-l. La acest moment, deși rezultatele alegerilor par să îi ofere o poziție confortabilă, Silvian Ciupercă, pînă mai ieri liderul politic al județului, a ajuns la mila colegilor de partid și este păstrat în funcție «pînă la apariția unui moment oportun pentru înlăturarea sa discretă». Cel mai probabil, susțin surse din anturajul său, la momentul cînd acțiunea penală se va pune în mișcare și Silvian Ciupercă se va transforma în inculpat. Chiar și în cazul fericit (dar extrem de puțin probabil!) în care toate capetele de acuzare vor fi demontate, Silvian Ciupercă este deja istorie. El a devenit un mort-viu, dovada certă că modelul promovat de el este un eșec și garanția că PSD Ialomița nu a promovat și nu va promova niciodată «competența și cinstea». Veți spune, poate, că acestea sînt cuvinte mari, ori grele, ori nemeritate... Noi credem că nu! Iar timpul (și, mai ales, timpurile!) deja ne dau dreptate.
Linșaj politic sau acțiune DNA Ancheta in rem a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție desfășurată miercuri, 29 octombrie a.c., la Slobozia și care l-a vizat pe președintele Silvian Ciupercă a debutat la primele ore ale dimineții la Țăndărei, în apartamentul șefului Consiliului Județean Ialomița. Locuința a fost călcată de mascați și ofițeri de poliție judiciară. Aceștia au căutat vreme de cîteva ore probe care să-i conducă pe procurorii veniți de la București către persoanele care au comis faptele de corupție și asimilate corupției pe care le cercetează în prezent. Descinderile de la Țăndărei au fost dublate, cîteva ore mai tîrziu, de cele desfășurate la sediul Consiliului Județean și al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În timp ce veștile referitoare la o posibilă reținere a președintelui Silvian Ciupercă se întețeau, spre orele prînzului, acesta a apărut în fața instituției pe care o conduce cu mînă de fier de 10 ani. N-a venit flancat de mascați așa cum s-a zvonit, ci a coborît din mașina de serviciu și a intrat glonț în sediul instituției, pentru a asista la percheziții. «O să vorbim după ce se termină această acțiune, într-o conferință de presă!» a declarat Silvian Ciupercă, înainte de a intra în sediul Consiliului Județean Ialomița. Într-un moment în care organele judiciare căutau liniștite probe în sediul Consiliului Județean Ialomița, președintele Ciupercă iese din nou în stradă și se îndreaptă către sala de spectacole, pentru a verifica stadiul lucrărilor. După turul de forță dat pe șantier, acesta se întoarce fulger în sediul Consiliului și reapare, după două ore, ținînd în mînă autorizația de percheziție emisă de un judecător. «NU am nicio calitate în acest dosar! (...) Au emis mandate de percheziție domiciliară la apartamentul meu din Țăndărei, pentru mașina personală și pentru mașina instituției. Nu s-a găsit nimic în urma acestor percheziții. (...) Eu NU am nicio calitate în acest dosar, nu mi-au explicat nimic cu privire la această acțiune!» a declarat public Silvian Ciupercă, la finalul perchezițiilor din instituția sa.
Partidul, zid în jurul conducătorului Reacțiile publice ale președintelui Ciupercă față de ancheta DNA de la Slobozia au continuat și în ședința ordinară a Consiliului Județean Ialomița, desfășurată în aceeași zi «neagră» de miercuri. La finalul întîlnirii cu consilierii din subordine, el a precizat că: «Eu nu m-am alăturat celor mai periculoși oameni ai planetei pentru promovarea deliberată a corupției la nivelul județului Ialomița. Acesta este cel mai urît lucru care se petrece într-un județ care este un simbol, pentru administrația centrală, de stăruință și strădanie, așa cum ne știți și așa cum lucrăm de 10 ani împreună! (...) Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru... Instituția, așa cum vedeți, funcționează!». Vorbele lui Silvian Ciupercă i-au impresionat pe consilieri care, la finalul intervenției, au aplaudat discursul președintelui.

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, moșia PSD Ialomița
Raport ministerial «trucat» la cererea președintelui Silvian Ciupercă
Una dintre acuzațiile aduse de DNA președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă este aceea că «din cercetările penale efectuate au rezultat indicii temeinice că, la instigarea numitului CIUPERCĂ VASILE SILVIAN, președintele Consiliului Județean Ialomița, un consilier al Corpului de Control/Ministerul Sănătății, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în fals un raport de control la spital». Independent este în măsură să ofere, în exclusivitate, dovada că această acuzație este reală și că raportul inițial al corpului de control al ministrului Sănătății este diferit de cel făcut public ulterior.
Cine sapă groapa altuia La sfîrșitul lunii ianuarie 2014, Corpul de Control al Ministerului Sănătății realiza la Spitalul Județean un control de verificare a activității în perioada 2011-2013. Potrivit declarațiilor oficiale ale directorului de la acel moment al Spitalului, Vasile Olaru, controlul a fost solicitat chiar de către președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă. «Acest control este organizat clar la inițiativa președintelui Consiliului Județean. Eu i-am mulțumit pentru această inițiativă și ne bucurăm că are grijă de noi!» a declarat acesta, cu o ironie amară, înainte de a fi înlocuit de actualul manager interimar al acestei unități medicale, Adrian Berbece. Previzibile prin prisma scandalurilor publice anterioare, rezultatele acestui control au depășit toate așteptările. De la ilegalități flagrante privind achizițiile la plăți ilegale și de la firme-căpușă la contracte oneroase, totul a fost posibil și totul a fost devoalat. Paradoxal însă, nici pînă la acest moment vinovații nu au fost trași la răspunde sau nu au ajuns să suporte rigorile legii.
Un control ministerial, două rapoarte Un posibil răspuns pentru acesta situație paradoxală îl reprezintă acuzația formulată de procurorii DNA. Între raportul făcut public pe site-ul Spitalului Județean și cel inițial există diferențe semnificative. În varianta inițială, intrată în posesia redacției Independent, numele celor care au avizat raportul, tematica controlului și concluziile acestuia sînt diferite. De asemenea, o serie de documente controlate, de constatări, prevederi legale încălcate și măsuri propuse, au fost omise în forma finală dată publicității. În ciuda eforturilor noastre, pînă la închiderea ediției, niciunul dintre oficialii implicați în acest scandal nu a putut explica în vreun fel existența a două versiuni diferite ale aceluiași raport. Mai mult, dată fiind vehemența cu care președintele Silvian Ciupercă i-a acuzat public pe cei din jur (n.red.: «Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru...»), ne simțim obligați să oferim argumente suplimentare. Dat fiind faptul că spațiul tipografic este limitat, spicuim comparativ cele două rapoarte, lăsînd cititorilor dreptul de a trage propriile concluzii atît în privința vinovaților, cît și în privința delatorilor președintelui Ciupercă.
Raportul inițial versus Raportul public
-În raportul inițial, numele directorului care a avizat rezultatele controlului este Marian Mateescu, ministrul de la acel moment fiind Eugen Nicolăescu (PNL). Raportul final este avizat de către un șef serviciu, Sorin Ion Luca, ministrul de resort fiind Nicolae Bănicioiu (PSD).
-Printre propunerile și măsurile finale ale raportului inițial se numără și cea privind «sesizarea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală». Din raportul publicat ulterior, această propunere lipsește!
-În raportul inițial apar formulări de genul «există suspiciuni de fraudă în cazul acestor achiziții». În raportul final aceste formulări lipsesc!
-În varianta inițială a raportului apare măsura «încadrării corecte pe coduri CPV a tuturor produselor, serviciilor și lucrărilor(...)». În varianta publică, această măsură lipsește!
Și exemplele ar putea continua. Credem însă că am argumentat suficient de explicit faptul că acuzațiile DNA sînt justificate și că președintele Consiliului Județean Ialomița are datoria să ofere explicații publice detaliate în locul declarațiilor politice pe care nu pierde nicio ocazie să le facă. În caz contrar, sintagma «competent și cinstit» rămîne doar o formă fără fond, asemeni multora dintre realizările administrației județene din ultimii 10 ani!
12 ore de percheziții la Spitalul Județean Slobozia Perchezițiile de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au vizat birourile Serviciilor Juridic, Achiziții și cel al actualului manager interimar al instituției, Adrian Berbece. Dacă la Consiliul Județean Ialomița descinderile s-au prelungit pînă după orele prînzului, cele de la spital, adunate pe ceas, au durat mai bine de 12 ore. În tot acest timp, ofițerii judiciari au căutat probe pentru a putea demonstra acuzațiile pe care le aduc în această anchetă instrumentată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. «S-au făcut percheziții și s-au solicitat copii după rapoartele de control ale Camerei de Conturi Ialomița și Corpului de Control al Ministerului Sănătății» ne-a declarat Adrian Berbece, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, a dat explicații
Acțiunea DNA demarată în Ialomița s-a desfășurat în paralel și în județul vecin, Călărași. Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, precum și la locuința lui Liviu Mușat, directorul executiv al instituției. Mascații au trecut și pe la domiciliul Marianei Vișan, directorul adjunct al ADR Sud-Muntenia. Din toate imobilele percheziționate, procurorii au ridicat tablete, laptopuri, calculatoare, precum și documente. Ancheta de la Călărași are legătură cu modul în care au fost finanțate 5 proiecte din Ialomița, inițiate de patronii tot atîtor firme din județ. Totodată, aceiași anchetatori au încercat să se lămurească în ceea ce privește legăturile președintelui Silvian Ciupercă cu respectivele societăți. «Două dintre proiecte nu au beneficiat de finanțare, iar celelalte trei sînt în curs de implementare. Valoarea acestora, fiind vorba despre IMM-uri, nu depășește 200 mii de euro...» a explicat pentru Independent, Liviu Mușat, directorul executiv al ADR Sud-Muntenia.

Afacerea «Ultex», în vizorul DNA
În timp ce toți apropiații politici ai președintelui Ciupercă încercau să afle motivele pentru care el este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, presa centrală dădea publicității date cu privire la faptele de care s-ar face vinovat șeful Consiliului Județean Ialomița. Potrivit informațiilor care se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Națională de Presă «Agerpres», una dintre faptele pe care anchetatorii DNA le cercetează și pentru care au venit în urmă cu o săptămînă la Slobozia vizează o presupusă intervenție pe care Silvian Ciupercă ar fi făcut-o la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind rezolvarea problemei falimentului fabricii de ulei «Ultex» de la Țăndărei. Concret, scriu jurnaliștii Agerpres, citînd surse judiciare: «(...) Directorul Ultex Țăndărei, Vasile Nițescu, i-a solicitat președintelui CJ Ialomița să intervină la ANAF pentru a influența decizia legată de fabrică, aflată în procedura falimentului, în sensul schimbării avizului negativ, cu privire la vînzarea acesteia, într-unul pozitiv». Aceleași surse au menționat că Silvian Ciupercă, beneficiind de pîrghiile politice și de o bună relaționare cu șefii unor instituții publice, a luat legătura cu șeful AJFP Ialomița, Petre Țenea, pentru a susține interesele Ultex, acesta, la rîndul său, solicitîndu-i președintelui Consiliului Județean să intervină la nivel central pentru a obține prelungirea numirii pe funcția deținută. Potrivit surselor, «Silvian Ciupercă, cunoscînd că SC Ultex SA, fiind în procedura falimentului, nu putea în mod legal să încheie noi contracte de vînzare-cumpărare, i-a solicitat directorului fabricii să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a unui liceu, cu o dată anterioară (antedatat)». Interesul manifestat de Silvian Ciupercă față de fabrica de ulei de la Țăndărei a fost în permanență ridicat. Surse din anturajul președintelui au precizat faptul că el ar fi orchestrat protestul public al angajaților de la «Ultex», din vara trecută, îndreptat împotriva ziarului Independent. La scurt timp după acest eveniment, SC Ultex SA a fost vîndută moldovenilor de la Trans Oil, cu suma de 10,5 milioane de euro!

Afacerea Green Harvest
Printre capetele de acuzare aduse președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, se numără și afacerea Green Harvest. Povestea acestei licitații, contestată public la momentul derulării ei, a fost prezentată pe larg în paginile Independent. Reluăm, din nou, povestea acestei afaceri administrative, catalogată la momentul respectiv drept o «licitație trucată».
Nicio licitație fără dedicație În primăvara anului 2014, Silvian Ciupercă a declarat public că «una dintre prioritățile județului o constituie cultivarea terenurilor orezicole». Pentru îndeplinirea acestui deziderat administrativ, domnia sa este dispus la orice compromis. Iar administrația pe care o conduce a pus în operă acest compromis în luna aprilie, cînd a inițiat procedura de licitație deschisă pentru cele 495 hectare de teren cu destinația orezărie în zona Giurgeni-Vlădeni. Potrivit datelor oficiale, la licitație s-au prezentat 4 operatori economici. Prețul de pornire al licitației a fost de 1100 de lei, iar documentele încheiate ulterior confirmă faptul că «în cadrul ședinței de deschidere, comisia de evaluare a constatat existența documentelor de calificare și valoarea redevenței ofertată de fiecare operator economic astfel: SC Chirana Serv SRL-1310 lei, SC Green Harvest SRL-1650 de lei, SC RCF Service SRL-2050 de lei și SC Orezul Latinu SRL-1460 de lei. În aceste condiții și potrivit criteriului statuat de autorități, «nivelul cel mai ridicat al redevenței pe hectar per an» cîștigătorul licitației a fost declarat «în unanimitate» SC RCF Service SRL, «pentru cultivarea de orez și pe o perioadă de concesiune de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii contractului în condițiile hotărîrii Consiliului Județean Ialomița nr. 32 din 28 martie 2014». Pînă aici, toate bune și frumoase! Numai că 3 dintre cele 4 firme participante la licitația organizată de Consiliul Județean au în componență acționariat identic. În aceste condiții, nu e de mirare faptul că, în 22 aprilie 2014, Consiliul Județean este notificat de SC RCF Service SRL asupra deciziei «de retragere din cadrul licitației publice pe motive de ordin administrativ, operațional și financiar». Și, de asemenea, nici faptul că tot la aceeași dată (o pură coincidență, desigur!), și SC Green Harvest depunea același tip de solicitare, motivînd «o serie de factori de natură tehnico-economică, corelați cu strategia actualizată de dezvoltare sustenabilă». Altfel spus, deși potrivit caietului de licitație perioada de valabilitate a ofertei era de 90 de zile, 2 dintre cele 3 firme controlate de același acționariat au decis să-și retragă oferta, lăsînd doar firma cu oferta mai mică în competiție, respectiv SC Orezul Latinu SRL, care a oferit cel de-al treilea preț din cadrul licitației, respectiv 1460 de lei. În fața unei manipulări atît de evidente a licitației, Comisia de Evaluare a Ofertelor solicită sprijinul Compartimentului Juridic din cadrul Consiliului Județean Ialomița. În mod paradoxal, acesta ignoră notificarea prin care Green Harvest anunță că se retrage din competiție și îi atribuie contractul de concesiune, motivînd «interesul județului Ialomița și, implicit, obligația Consiliului Județean Ialomița de a valorifica cu celeritate orice posibilitate de realizare a veniturilor proprii la bugetul județului din exploatarea bunurilor județului...».
Suspecții se disculpă Rezultatul licitației a fost contestat public de către consilierul PD-L Nicolae Sitaru, în cadrul unei ședințe de consiliu județean. Răspunsul oficial al directorului executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Ialomița, Cezar Vîlcan (și el aflat sub lupa DNA la acest moment!) a fost următorul: «Documentația de atribuire a fost întocmită ținînd cont de Legea 215 din 2001, întrucît celelalte legi nu reglementează modul de licitație al bunurilor din domeniul privat. În aceste condiții am creat noi un cadru legal, potrivit dreptului comun. Însă acesta, nici pe departe, nu poate să acopere toate posibilitățile apărute sau la care se poate gîndi un ofertant. Nici legea nu poate, nici Constituția! Și un al doilea aspect. Cei patru ofertanți sînt distincți, indiferent de acționariatul care constituie firmele!». Q.E.D.!

5 Noiembrie 2014, 17:40 (31403 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Percheziții la Consiliul Județean Ialomița și Spitalul Slobozia! În vizor: președintele Silvian Ciupercă!

Comentariile cititorilor:


messi:
(2 August 2015, 03:22)
Ciuperca la puscarie blatistule
radu:
(11 Decembrie 2014, 10:39)
Ciuperca otravitoare ,si deputatul de ialomita in izmene ar trebui sa stea la racoare pentru ca profita de functia care o au si au nenorocit o gramada de oameni si multe golani facute de ei ar trebui sa plateasca nu sa prosteasca lumea .......hotiii la puscarie..
anomim:
(28 Noiembrie 2014, 03:18)
Limbistilor trziti dreq nu vedeti k numai asa se traieste in romania numai va dati voi cu parerea...
Didel:
(11 Noiembrie 2014, 17:43)
E un dosar politic, e clar. La fel cum sint si cele ale omologilor sai de la conducerea altor consilii judetene. Nu-mi aduc aminte cind am vazut ultima oara sa iasa fum fara foc. Sau sa iasa un porumbel dintr-un ou de cioara.
ION:
(9 Noiembrie 2014, 19:20)
Maria TA Maria , vorba-ti plina de pilda ma face sa cred ca nu ai fost zamislit pe aceste meleaguri pline de evaziune muscatoare de retina si libertate aparenta. Dar poate ca se vor schima vremurile..........
colegii:
(9 Noiembrie 2014, 18:02)
risca nevasta lui MUSAT postul pentru toti hotii?
Arabel:
(9 Noiembrie 2014, 16:49)
Sa se verifice contractele pe bani publici primite cadou de la Ciuperca de catre C. SRL firma ziaristului pesedist D. si veti vedea cum se irosesc fondurile publice in buzunarele unor hotomani. Ceva mai simplu de atat nu se poate, pentru a dovedi coruptia si hotia patronata de acest Ciuperca, care se da sarac, dar de fapt si-a palmat spagile pe numele copiilor in diverse conturi din Occident. Un spagar ca toti ceilalti acest Ciuperca, trebuie sa raspunda in fata LEGII cu toti acolitii lui.
,.../:
(8 Noiembrie 2014, 18:37)
cica ii apara vicele Musat ca e nevastasa mare judecatoare la C S M ca daia il ia si pe el la chermeze sa se simta makedonul bine sa fie satul cind vorbeste cu nevastasa sa ii apere ca daca e flamind nul asculta si unde credeti ca serveste masa ,cu Bacanu cu Stoica ,Ciuperca ,Musoiu laaaaaa Privighetoarea si Central
:Lale:
(8 Noiembrie 2014, 15:26)
A scapat constipatu ?!
Maria:
(7 Noiembrie 2014, 18:04)
Ce de mai intoxicati lumea p-acilea. Acum fix 64 de ani trei magi au descalecat la Tandarei si o stea de la rasarit mai ca nu i-a orbit cu lumina ei prevestitoare. Cu totii s-au gindit sa mai incerce o data.
@marius:
(7 Noiembrie 2014, 16:24)
cred ca esti din PSD.Cumva ocupi si functie de conducere?Poate te intrebi de unde stiu?Este foarte usor sa-ti dai seama.Toti din PSD si cu functie de conducere sunt agramati. 
Erata:
(7 Noiembrie 2014, 15:47)
Calota glaciara nu vine se duce. Alegerile astea mi-au luat mintile. Uleiu fu bun, n-ar strica si niste tuiculita data viitoare.
Noni:
(7 Noiembrie 2014, 15:34)
I-or fi terminat de identificat p-aia care au votat cu Johannis, c-asa au zis, ca umbla din usa in usa ca sa-i identifice si sa-i aduca pe calea cea buna. I-am asteptat si eu cu speranta chiar. Nu c-ar fi ceva de schimbat da nu mi-ar strica o punga cu d-ale gurii ca iar nu ne dadu Vlase banii, spurcate fiar camioanele, mai ridica si nivelul noxelor iar vine calota glaciara peste noi.
Doru:
(7 Noiembrie 2014, 13:09)
Bei Marusica,stii sa faci coliva? Hai ,mars cu hotii mafiotii!Puscaria salveaza Romania
@marius:
(7 Noiembrie 2014, 12:14)
bai lingaule ce tot plangi atata dupa niste escroci care de 25 de ani incoace ne-au ruinat tara....sa se duca nene pe drumul lor care cum merita, locuri sunt destule la puscarie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Produse contrafăcute confiscate de polițiștii ialomițeni

Luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 11,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat doi bărbați, de 34 și 36 de ani, ambii din județul Constanța, ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:40
(9256 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Material lemnos confiscat de polițiști

Luni, 1 aprilie 2024., polițiștii din Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta cu o autoutilitară  material lemnos. În ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:35
(2890 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3842 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3213 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(8891 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14402 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3820 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12666 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(13946 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(11464 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11695 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23377 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4378 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(17794 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6617 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(34316 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(8891 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14050 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9129 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10691 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4366 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(21968 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(9939 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(15779 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(13837 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(9679 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4241 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Începe evaluarea speciilor de animale sălbatice protejate de lege

În perioada 6-23 aprilie 2024, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Comisariatului Teritorial Ialomița al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției pentru Arii Naturale Protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 11:20
(9997 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...