Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Pe drumul cel bun

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-FCM Dorohoi 1-0

Pe drumul cel bun

Plan ochit, plan lovit! 6 puncte și-a propus Unirea din dubla cu Farul și Dorohoi, 6 au ieșit! Slobozenii, îmbrăcați în roșu, au pătruns pe teren sîmbătă, 8 noiembrie 2014, în aproximativ aceeași formulă pe care au folosit-o cu Farul. Firește, echipa cîștigătoare nu se schimbă, dar cînd îl ai pe căpitanul Romeo apt de joc, nu ai cum să nu îl titularizezi. Așadar, revenit după suspendarea de o etapă, «Zenga» a apărut în primul 11, substituindu-l pe Florin Tudorache. Venită abia anul acesta la masa Ligii a II-a, FCM Dorohoi a arătat la Slobozia multă determinare, fiind o echipă mai agresivă și mai bine organizată decît precedenta victimă a Unirii, Farul Constanța. Ba chiar lucrurile puteau începe rău pentru Unirea dacă șutul din interiorul careului, expediat de tînărul Mateiuc, n-ar fi trecut puțin peste poartă. Slobozia intră repede în miezul partidei, iar în minutul 16 consemnăm și prima ocazie a echipei noastre. Cap Jianu pe spațiul porții, dar veteranul Prisacă, aflat între buturile Dorohoiului, este atent și reține. Ibrian trage pe lîngă poartă (’20), iar Florea, mult peste, din poziție favorabilă (’32). Replica oaspeților vine de la Eduard Sandu (’38), care din 25 de metri prinde un șut cu o traiectorie surprinzătoare, scos greu de Dobre de sub bară. Ceva scîrțîie totuși în jocul Unirii, iar Adrian Mihalcea hotărăște să-l scoată încă din prima repriză pe Marius Drăguț și să-l introducă pe Cristian Coconașu, reconfigurînd linia de mijloc. Teodorescu încheie prima repriză cu un șut și o deschide pe a doua cu alt șut (’45,’49), ambele periculoase, dar fără rezultat. În minutul 51 vine și mult doritul gol. Jianu este găsit singur-singurel în careul mic, cu o minge venită de pe partea dreaptă, iar atacantul numărul 1 al Unirii la ora actuală răpune speranțele la puncte ale moldovenilor, bifînd a doua reușită stagionară. Tot Jianu are ultimele zvîcniri pe atac ale echipei noastre, șuturile sale din minutele 55 și 68 trecînd peste poartă sau oprindu-se în picioarele apărătorilor echipei oaspete. Părea că totul e bine și frumos, iar în ciuda avantajului fragil de pe tabelă vom fi scutiți de emoții. Nu a fost așa pentru că în minutul 70, la o fază care nu anunța cine știe ce deranj, atacantul Dorohoiului, Robert Grumezescu, scapă într-o cursă solitară spre poarta lui Dobre și este oprit în ultimă instanță din poziție de ultim apărător de Gabriel Lazăr care vede cartonașul roșu. Rămasă în 10, Unirea face pasul în spate. Oaspeții atît așteaptă și se năpustesc spre careul ialomițean. Ieșim greu din propria jumătate, dar ținem cu dinții de avantajul obținut prin reușita lui Jianu. 3 minute suplimentare și apoi fluier final al arbitrului Dragoș Teodor, care consfințește a doua victorie consecutivă, premieră în acest sezon pentru Unirea. Cei care au făcut posibil acest rezultat sînt: Dobre-Ibrian, Lazăr, Soare, Stan-Macare, Bolat (Toma-’52)-Drăguț (Coconașu-’41), Teodorescu, Florea (Tudorache-’73)-Jianu. Cu acest succes clasamentul arată mult mai bine. Slobozia a urcat pe locul 5, iar sîmbătă, 15 noiembrie 2014, va căuta să-și consolideze această poziție printr-un nou succes în deplasarea de la Brăila. Pentru că ar fi păcat să ne oprim după doar două victorii...

Victorii și pentru juniori
La finele săptămînii trecute, juniorii A și B ai Unirii Slobozia au disputat pe teren propriu ultima etapă a turului din sezonul regulat. Adversare le-au fost echipele similare ale clubului Performer Constanța Juniorii A, antrenați de Ion Ionescu, au trecut de adversari fără probleme, scor 4-1. Golurile Sloboziei au fost reușite de Obeadă, Ștefan și Alexe cu o dublă. Juniorii B, pregătiți de Marius Mirea, au intrat la rîndul lor în posesia celor 3 puncte după victoria la limită, 1-0, gol reușit de Ionuț Cositoru. La finalul turului juniorii A au 20 de puncte și ocupă locul 3, în timp ce juniorii B sînt pe locul 6, cu 17 puncte.

11 Noiembrie 2014, 13:50 (5984 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Comentariile cititorilor:


bizaar:
(14 Noiembrie 2014, 20:20)
romeo=dormeo
un om:
(14 Noiembrie 2014, 11:25)
"haidehaide" LA-SA-NEEE ! ! !
Vali:
(13 Noiembrie 2014, 23:20)
Bai Adriane nu sunt vreun aparator al lui romeo asta ca sincer e cam arogant insa din punct de vedere fotbalistic este printre cei mai constanti jucatori de la unirea asa ca acum sa nu judecam oamenii dupa caracterul lor ca ii suportam sau nu, hai sa ii judecam dupa ce fac pe teren
haidehaide:
(13 Noiembrie 2014, 13:45)
Jocul sufera evident, ne chinuim groaznic dar daca intram in pauza de iarna mai sus de locul 6, e ok.Desi ne asteapta 2 meciuri f grele , la Braila si cu Sageata. Speram pe aceasta cale ca cei trei membri ai galeriei sa sustina echipa din peluza , nu din fata calculatorului. Le ofer drept stimulent 6 pungi cu seminte semi-sarate, productie an 2014.
Galerie:
(12 Noiembrie 2014, 21:31)
PTR london:ai uitat sa spui de Stan,Ibrian,Oprea,Caramea,Patrianca si ei tot localnici sunt k județul este mare dar daca ai zis ca stai in străinătate poate nu ii Cunoști chiar pe toti; oricum felicitări pentru coment.
London:
(12 Noiembrie 2014, 21:09)
bvo UNIREA!!!bvo BĂIEȚI!!!suntem mândrii de voi din străinătate...nu toți înțeleg fotbalul așa ca nu mai luați in seama răutățile...ar trebui sa fiți mândri slobozenilor ca unirea sa făcut cunoscuta in fotbal cu băieți localnici de ai noștri .. Mihalcea,Milea,Enache,Soare,Toma,Lazar,Gheorghe si alții,si din câte am auzit nici nu avem vreun mare buget așa ca țineți o tot așa...bafta multă echipei si antrenorilor!!!
Adrian:
(12 Noiembrie 2014, 16:33)
Cand il ai pe Romeo mai bine pleci acasa! Prea multe merite ii atribuiti desi nu merita.. acest "capitan" nu a demonstrat prea multe!
carcotasul:
(12 Noiembrie 2014, 11:17)
iar incepeti cu galeria ? ? ? de parca ar juca ei in teren si pana la urma nu cred ca le simte cineva lipsa cu adevarat ! doar vreti sa creati subiect de discuii si contre aici ! cui ii pasa cu adevarat nu-si schimba numele din "haidehaide" in "hai ai nostri" pt ca e previzibil . . .
hai ai nostri:
(12 Noiembrie 2014, 00:42)
Unirea a reintrat cu sanse in lupta pentru play-off! Galeria a avut cursuri la masterat si sambata asta?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Cercetați pentru permise de port armă expirate

Doi slobozeni, o femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani, sînt cercetați de polițiști după ce oamenii legii au descoperit faptul că aceștia dețin arme în mod ilegal. Persoanele în cauză aveau documentele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 12:15
(7648 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor periculos, reținut la Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să prindă un bărbat, de 39 de ani, căutat de autoritățile din Italia pentru comiterea a 5 infracțiuni deosebit de grave. El a fost reținut ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 11:20
(5993 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi în programul «Școala Altfel»

Programul Ministerului Educației, denumit «Școala Altfel», se demarează în județul Ialomița cu sprijinul polițiștilor. Timp de o săptămînă, oamenii legii vor organiza dezbateri cu elevii din județ privind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 09:10
(6592 vizualizări - 0 comentarii)


DN21 Slobozia-Iazu: 6 răniți și 3 mașini avariate într-un accident rutier!

Noapte de coșmar pe șoseaua care face legătura între Slobozia și Iazu. Din cauza unei depășiri neregulamentare, s-a produs un grav accident rutier. În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite și 3 ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 23:20
(7859 vizualizări - 2 comentarii)


95 de proiectile, descoperite lângă Slobozia

95 de proiectile, descoperite lîngă Slobozia

În după-amiaza zilei de joi, 3 aprilie 2014, în urma unui apel telefonic, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost solicitat ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 13:15
(7057 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala Altfel» la Muzeul Județean Ialomița

În perioada 7-11 aprilie 2014, Muzeul Județean Ialomița va organiza evenimentul «Școala Altfel-Să știi mai multe, să fii mai bun!». Astfel, luni, 7 aprilie a.c., Muzeul Județean Ialomița va vernisa o expoziție ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 12:40
(111398 vizualizări - 276 comentarii)


Producătorii agricoli, reuniți sub umbrela unui Consorțiu Național

Vineri, 4 aprilie 2014, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România-LAPAR, alături de alte patru asociații din agricultură, respectiv PROAGRO, FCBR, ROMALIMENTA și ROMOVIS, au decis înființarea ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 12:25
(4731 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Jandarmerie

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița îi invită pe cei interesați joi, 3 aprilie 2014, începînd cu  ora 11,00, pe platoul Centrului Cultural «Ionel Perlea», la «Ziua Porților Deschise». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 17:25
(5529 vizualizări - 0 comentarii)


APIA solicită producătorilor de lapte declarațiile anuale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 16:25
(6225 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectorii DSVSA Ialomița, în control

În cursul primului trimestru al anului 2014, inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat acțiuni de inspecție și control avînd ca tematică respectarea normelor de igienă sanitară veterinară în unitățile ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 15:45
(5388 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evaziune fiscală de peste 460000 de lei, depistată de polițiști

Administratorul unei societăți comerciale din Slobozia este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Potrivit informațiilor, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 15:20
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Neatenția era să-i coste viața

Trei bărbați au fost răniți într-un accident de circulație, petrecut pe raza localității Ion Roată. Vina îi aparține șoferului mașinii, care, din neatenție, s-a ciocnit cu mașina de un bloc de beton. Din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 13:35
(4100 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Joaca «de-a șoferia» i-a adus un dosar penal

Un tînăr de 18 ani, din localitatea Traian, a fost depistat conducînd pe drumurile publice fără a avea permis și sub influența băuturilor alcoolice. Pentru fapta s-a el s-a ales cu dosar penal... Testat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 12:20
(5055 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi record aplicate de polițiști

Polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 11:15
(5118 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret», sărbătorită la Slobozia

Secția de Împrumut pentru Copii a Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» a marcat «Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret» printr-o expoziție inedită. Special pentru cei mici au fost scoase ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 10:05
(5107 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Casă cuprinsă de flăcări

Pompierii din cadrul Gărzii Slobozia și reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Miloșești au intervenit pentru stingerea incendiului care a cuprins o locuință de pe raza comunei. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 09:10
(6186 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni ale Poliției

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenate în ziua de miercuri, 26 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 16:30
(3464 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Anunț pentru absolvenții 2014

Pentru a beneficia de măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă, respectiv de indemnizația de șomaj, absolvenții promoției 2014 trebuie să se prezinte la AJOFM Ialomița/Agenția Locală Slobozia/Punctele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 13:30
(4919 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Prins cu sturionii în portbagaj

În cursul unei acțiuni ample de combatere a braconajuli piscicol, polițiștii au oprit pentru control, în trafic, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 12:25
(5688 vizualizări - 1 comentariu)


Tovărășia: Incendiu de la o clocitoare

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută, miercuri spre joi, 26/27 martie 2014, în jurul orei 1,50, la locuința unui cetățean din localitatea Tovărășia. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 10:30
(4297 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 105 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 27 martie 2014, sînt disponibile 105 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 09:20
(5084 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează administratorul unei societăți comerciale cu obiect de activitate construcții, un bărbat, de 42 de ani, din Căzănești, care este bănuit de comiterea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 15:15
(7801 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Dispărută de la domiciliu

Ialomița: Dispărută de la domiciliu

Polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o tînără de 20 de ani a dispărut de la domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că persoana dispărută ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 13:50
(7166 vizualizări - 3 comentarii)


Campania «Hai pe net! 2014»

Campania națională de incluziune digitală «HAI PE NET! 2014», organizată de Fundația EOS Romania (www.eos.ro.) în parteneriat cu telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 12:45
(7126 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 98 de infracțiuni într-o singură zi

Marți, 25 martie 2014, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 12:20
(7618 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Braconieri prinși cu peștele în sac

Marți, 25 martie 2014, efectivele Secției Rurale Stelnica au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor ce se pot comite în domeniul pisciculturii. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 11:20
(8462 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Hoți de cablu telefonic

Polițiștii cercetează patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 19 și 43 de ani, toți domiciliați pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, în cursul ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 10:15
(16057 vizualizări - 20 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Lazăr

Incendiu la Gheorghe Lazăr

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de joi, 20 martie 2014, în jurul orei 9,30, la locuința unui cetățean din localitatea Gheorghe Lazăr. Alertați, pompierii de la Garda Slobozia s-au deplasat la ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 11:25
(6602 vizualizări - 0 comentarii)


«Artă populară și tradiție folclorică» la Săveni

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Consiliul Local Săveni organizează marți, 25 martie 2014, ora 12,30, la Căminul Cultural din satul Frățilești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 10:20
(8961 vizualizări - 0 comentarii)


50 locuri de muncă pentru lucrători în agricultură, la recoltarea de mazăre în Danemarca și Portugalia

În luna aprilie 2014, la Slatina, un angajator danez va organiza o preselecție pentru sectorul agricol din Danemarca și Portugalia, pentru o perioadă de 3 luni. În ceea ce privește Danemarca, cazarea se ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 09:15
(7764 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...