SPORT
Lupte libere
Cristian Lungu, campion național
Luptele libere sînt, fără discuție, cea mai populară disciplină sportivă din orașul Amara. Antrenorul Marian Moraru a strîns în ultimii ani alături de elevii săi o adevărată colecție de titluri naționale. Alina Moraru, Doru Măiță, Adrian Turcu sau Robert Cîlțea sînt doar cîțiva dintre sportivii care au început să practice luptele pe saltele sălii din Amara, pentru ca apoi să urce pe cea mai înaltă treaptă a podimului la campionatele naționale. În anul 2014 a ieșit la rampă Cristian Lungu, mai întîi în vară, cînd a obținut titlul național la lupte pe plajă, competiție desfășurată la Mangalia, iar apoi în acest concurs, cînd a confirmat printr-o performanță similară și în sală. La nici 15 ani, Cristian este campion național la copii I (14-16 ani), categoria 53 de kilograme. Sportivul a impresionat întreaga asistență a sălii din Tîrgoviște, locul unde s-a desfășurat competiția. «Cristian Lungu este un sportiv de excepție. Toți specialiștii prezenți la acest concurs au fost plăcut impresionați de sportivul nostru, fiind de părere că pe Cristian îl așteaptă un viitor frumos în acest sport. În plus, este un băiat cuminte, elev în clasa a VIII-a la școala din Amara...» ne povestește antrenorul lui Cristian, Marian Moraru. Și ca o confirmare a celor spuse mai sus, Cristian Lungu a fost selectat în urma evoluției de la Campionatul Național pentru a se pregăti la Centrul Olimpic de la Craiova.
Amara, locul III în clasamentul pe medalii
Medalia dobîndită de Cristian Lungu nu a fost singura obținută de CS Amara la Campionatul Național de la Tîrgoviște. Marian Stanciu a cucerit argintul la categoria 35 kg, în vreme ce, la categoria 59 kg, Cristian Miu a obținut medalia de bronz. În urma acestor rezultate, clubul din Amara s-a situat pe locul III în clasamentul pe echipe, doar Odorheiul Secuiesc și Călărașiul avînd rezultate mai bune. Este un bilanț lăudabil, dacă ne gîndim doar la faptul că ialomițenii au lăsat în urmă școli de tradiție, ca cea din Mangalia...
19 Noiembrie 2014, 12:20 (4475 vizualizări - 1 comentariu)
CS Amara, Campioană Națională pe echipe la lupte pe plajă
Luptătorii CS Amara, rezultate meritorii la Naționalele de Juniori 4
«Cupa Orașului Amara la lupte libere», a III-a ediție
Sportivii CS Amara, rezultate meritorii la Turneul Internațional «Memorialul Antrenorilor Simon László & Balló Ferenc»











Comentariile cititorilor:
(25 Noiembrie 2014, 01:45)
Felicitari sportivilor! Felicitari antrenorilor! Multumim pntru faptul ca ne faceti mandri prin rezultatele voastre si prin munca voastra!