Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Satele uitate din Ialomița

Satele uitate din Ialomița

Ați auzit vreodată de satul Lătești? Ori de Valea Bisericii? Sau de Cătrunești? Sînt sate aparținînd comunelor ialomițene. Oficial, Ialomița are 66 de localități, dintre care 7 sînt orașe. Multe dintre cele 59 de comune ale județului cuprind însă sate despre care majoritatea populației nu a auzit niciodată. Independent încearcă azi o trecere în revistă a acestora, așa cum apar ele în documentele administrative oficiale.

Comune cu număr record de sate
În ciuda transformărilor sociale și economice, comunele ialomițene continuă să respire un aer arhaic. Iar cel mai bun argument în favoarea acestei afirmații este numele satelor care compun multe dintre localitățile județului. Deși comasate, împărțite sau părăsite, aceste sate reprezintă pentru locuitori un reper existențial prin timp. Practic, aproape că nu există comună a județului care să nu fie formată din cel puțin două sate. Pentru că unele dintre acestea sînt înșirate de-a lungul DN2A, nu le vom trece în revistă pe toate. Altele însă, precum Nenișori (comuna Armășești), numit pînă în 1964 Cacaleți, merită să fie amintite. Pentru început, vom spune însă că Ialomița are un număr mare de localități cu 4 sau 5 sate. Este, bunăoară, cazul localităților Balaciu (4 sate), Ciochina (4), Ciulnița (4), Drăgoești (5), Sinești (5), Perieți (5), Fierbinți (4), Valea Ciorii (4), Reviga (4). Și mai multe sînt comunele care au cîte 3 sate în componență, precum Albești, Armășești, Axintele, Bordușani, Miloșești, Movilița sau Sfîntu Gheorghe.

Sate cu nume uitate
Dincolo de statistici, multe dintre satele județului sînt cunoscute exclusiv în comunele de care aparțin. Și, uneori, nici acolo. Este, bunăoară, cazul satului Cătrunești (comuna Sinești), cunoscut mai degrabă bucureștenilor pentru oferta impresionantă de 42 de pensiuni și vile turistice cu vedere la lac. O altă localitate cvasinecunoscută este Brătia sau Bărbătescu, în comuna Axintele. Satul Brătia a fost întemeiat în dreapta rîului Ialomița, aflîndu-se la începutul secolului XIX între satele Panduri și Acsintea. Cătun o vreme, Brătia a intrat în rîndul satelor în anul 1864, o dată cu aplicarea primei legi de organizare comunală. Singurul aspect care merită amintit din sat este lăcașul de cult aflat în mijlocul cimitirului, în dreapta drumului rutier Coșereni-Axintele, către coastă. Biserica a fost ctitorită, potrivit pisaniei vechi, la anul 1844, de către marele stolnic Ioan (Iancu) Nadaianu si soția acestuia, Anica Nadaianu. Un alt sat necunoscut ialomițenilor ar putea fi Valea Bisericii, din comuna Drăgoești. Locul este cunoscut mai degrabă pescarilor, care îl recomandă pe site-urile de specialitate. «Balta se află la ieșirea din satul Valea Bisericii. Traseul din București: București-Movilița (se face dreapta înainte de ieșirea din Movilița)-Roșiori-Valea Bisericii. Asfalt pînă în buza bălții. Specii: crap, salonta, caras. Momeli: porumb conservă, boiles, rîmă, viermuși».

Obiective turistice
Lista numelor de sate uitate din Ialomița ar putea continua cu Piersica (Ciochina), satul «cu 50 de oameni», Crunți (Reviga), Boteni (Sinești), Grecii de Jos (Fierbinți), Răsîmnicea (Rădulești), Bițina-Ungureni (Movilița), Lătești (Bordușani) și cîte altele. Ne vom opri însă. Nu înainte de a aminti că, oricît de sărac, județul Ialomița poate oferi, cu puțină bunăvoință, și puncte de atracție turistică. Și nu vorbim doar de stațiunea Amara și Tîrgul de Floci de la Giurgeni, singurele repere oficiale pe acest tip de hartă. Lor li se pot alătura, fără a ne face de rușine, vestigiile arheologice de la Piscul Crăsani (Balaciu), Casa Memorială Ionel Perlea de la Ograda, podurile dunărene de la Fetești, conacul Marghiloman de la Hagiești (Sinești) și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, cîrciuma «La Neamțu’», unde se toarnă serialul Las Fierbinți.

24 Noiembrie 2014, 19:50 (9484 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Temistocle:
(20 Februarie 2016, 09:56)
Nu uitați și de satul Parlitu Comuna Axintele .
constanta:
(2 Februarie 2015, 14:13)
In acest satuc ,Bataluri,m-am nascut si eu si sunt mandra,Parintii mei sun acolo si-i iubesc,asa cum iubesc si tot ce e legat de acel loc.
Hasdrubal:
(27 Noiembrie 2014, 15:23)
Era bine daca ne bagati si niste imagini, astea de obicei fac toti banii. Imaginatia unora fiind mai saraca uliti prapadite, case coscovite si batrini impovarati de soarta aprind mai degraba interesul si compasiune publicului din fata ecranului. Poate unii vor fi si adoptati, cine stie.
andi:
(26 Noiembrie 2014, 16:38)
Mai e si satul Bataluri dim com Albesti, care are circa 30 de locuitori. Cel mai apropiat magazin e la 5 km...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6891 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3061 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4448 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9951 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25298 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16306 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5772 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6293 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5399 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9248 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6591 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6029 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(10734 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10805 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8685 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9905 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8102 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10314 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6529 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8456 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16705 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10047 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...