Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria a repartizat 25 de locuințe ANL în ultimii 4 ani

La Slobozia, legea e opțională

Primăria a repartizat 25 de locuințe ANL în ultimii 4 ani

Scandalul locuințelor ANL din Slobozia este departe de a se fi încheiat. Potrivit informațiilor oficiale, cele 36 de locuințe ANL aprobate în ședința de Consiliu Local din luna octombrie nu pot fi repartizate înainte de sfîrșitul anului. Motivul acestei întîrzieri îl reprezintă lipsa utilităților, respectiv gaze și curent electric. Potrivit HG nr. 962/2001, în baza căreia se fac repartițiile, «lista de priorități (...) se întocmește sau se reface anual numai în cazul în care în anul respectiv urmează să se finalizeze și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri destinate închirierii și se aprobă, după caz, prin hotărîrea Consiliului Local (...)».
Depășirea termenului de 31 decembrie 2014 ar obliga administrația locală din Slobozia să refacă lista de repartiții, prin includerea în listă a solicitanților care au depus cereri pentru locuințe ANL în 2014. «Așa cere legea, așa ar trebui să se întîmple. Dar, cum nu e prima dată cînd administrația locală încalcă această legislație, este posibil ca listele să nu se mai refacă» ne-a declarat consilierul local Radu Paros. Încălcarea legislației în privința repartițiilor ANL la Slobozia este de notorietate. Potrivit datelor oficiale, în ultimii 2 ani, administrația locală a repartizat nu mai puțin de 25 de locuințe ANL, fără a cere acordul Consiliului Local. Întrebat cu privire la această practică, primarul Alexandru Stoica a declarat: «În perioada mandatului meu nu am repartizat nicio locuință ANL!». Declarația primarului Alexandru Stoica este contrazisă de documentele oficiale. Potrivit acestora, în anul 2002 au fost repartizate 46 de locuințe ANL, în anul 2003, 38, în anul 2007, 46, iar în anul 2010, 80 de locuințe ANL. În perioada 2012-2014, din varii motive, un număr de 25 de apartamente ANL au fost eliberate înainte de termen. Acestea au fost repartizate altor solicitanți, fără ca listele de priorități să mai fie actualizate. Mai mult, unii dintre solicitanți au primit repartițiile deși depășiseră vîrsta legală de 35 de ani. Valentin Tudoran, juristul Primăriei Slobozia, susține că legea nu a fost încălcată. «Lista de repartiții a fost aprobată în Consiliul Local în anul 2010. Potrivit HG nr. 962/2001, administrația locală, în speță primarul, nu avea obligația de a supune votului Consiliului fiecare repartiție în parte...» a declarat acesta.

25 Noiembrie 2014, 18:05 (11698 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Haosul din blocurile ANL ale Sloboziei
Slobozia: Haos la repartiția locuințelor ANL
ANL-urile sînt pentru CEI BOGAȚI

Comentariile cititorilor:


ramona:
(14 Ianuarie 2015, 17:52)
anl 2014 sau acceptat listele de repartizare in 2015  dar mai avem de asteptat pentru ca nu este gaz si lumina dar eu inainte de craciun 2014 mam int cu domnul primar pe strada si lam intampinat si am intrebat cand se dau,iar dansul imi spune ca este gaz lumina si se dau pana de sarbatori.am asteptat si nu sau dat acum in anul 2015 am sunat la primaria slobozia si mi sa spus ca nu este gaz si lumina si ca nu se stie cand se dau.cat mai avem de asteptat ca mam saturat de atatea vorbe.eu stau in chirire cu fetita mea de 2 ani pe langa astia 2 ani am mai stat si prin alte parti i chirie si iam imbogatit pe alti si la noi nu se uita nimeni.cine ne da si noua un raspuns concret care sa il intelegem si noi?
anonim:
(16 Decembrie 2014, 22:34)
Eu am dosar de 12 ani sint primul pe lista pacat ca nu se mai dau anul acesta
Emilian Barbu:
(13 Decembrie 2014, 22:27)
Pentru Dezamăgiți: Deși sunt membru al comisiei ANL, nu sunt purtătorul de cuvânt al primăriei, ci șeful serviciului juridic, care am fost printre puținii care au comentat pe această temă fără lașitatea de a mă ascunde în spatele anonimatului, ca majoritatea. Doar nu sunteți atât de naivi să credeți că dacă vă declinați identitatea veți fi depunctati, în condițiile în care invocați DNA-ul considerând că toată lumea în afară de dv este coruptă. Lipsa comentariilor în ultimele zile se datorează în primul rând faptului că nu prea au mai avut efectul scontat, anume cel de a clarifica lucrurile sub aspect legal, fiecare uzând de dreptul de a-și da cu părerea, și nu în ultimul rând intenției mele de a evita bârfa gratuită. În altă ordine de idei, nici mie nu are de ce să-mi fie rușine de situația creată, în condițiile în care eu mi-am făcut datoria de membru al comisiei, și nici primarului care, fără a încerca să-l ridic în slăvi, chiar a făcut tot ce i-a stat în putință ca aceste locuințe să fie recepționate și pe cale de consecință repartizate, anul acesta. Pe scurt, dacă aveți informațiile pe care cu prea mare ușurință le vehiculați, anume că alte persoane din primărie ar avea alte liste de priorități, cred că știți unde să le reclamați și vă invit să procedați după cum vă dictează conștiința.
Emilian Barbu:
(13 Decembrie 2014, 21:57)
Pentru anonimul/anonima din primii 36: Interesul personal vă orbește și vă întunecă gândirea lucru pentru care vă scuz, nu vă acuz. Adevărul este că noi trebuie să fim imparțiali, să procedăm în sensul aplicării legii, cu riscul de a nemulțumi întotdeaune pe cineva. De obicei nemulțumiții sunt cei care acuză, cei care aruncă cu piatra. Faptul că salariatele de care faceți vorbire primesc în continuare cereri, nu este nelegal, ci dimpotrivă, respectă legea, cu riscul de a nemulțumi gratuit anumite presoane. Dacă citiți și celelalte comentarii o să observați că la fel de dezgustați se declară și cei care au depus cererile anul acesta și care credeau că nu le vor fi luate în calcul cererile în cazul în care nu vor fi repartizate anul acesta locuințele ANL. SED LEX DURA LEX (Chiar dacă e dură, LEGEA e LEGE)
dezamagitu:
(11 Decembrie 2014, 23:56)
ai dreptate flori si eu cunosc aceasta problema cu dosare bagate la greu .se pare k si domnul emilian a ramas fara vorbe....nu mai comentati nimik domnule nu mai dati raspunsuri...jale sa vina DNA-ul in primarie k nu mai tine...
flori:
(10 Decembrie 2014, 20:27)
doamnele din primarie anvata lumea da bage dosarele luna asta ca an ianuarie le da casa ....pai noi care asteptam de 2 ani nu se poate .daca nu avem relati an primarie 
dezamagit primaria slobozia:
(9 Decembrie 2014, 23:44)
primaria intra in posesia locuintelor anl zilele urmatoare deci in concluzie si legal le pot repartiza pana la sfarsitul anului.,listele sunt aprobate,contestatiile depuse,mai ramane problema cu renelul kare se poate rezolva in cateva zile pentru k au dispus bugetul pt bransarea lor.,doar dak anumite persoane din primarie nu au o alta lista de prioritatii personale kre se pot reface in 2015.pentru cei din primarie sa va fie rusine si dati-le locuintele de sarbatori nu ii mai dezamatii de luni de zile bune.valabil si pt dn emilian barbu(purtator de cuvant al primariei)membru al comisiei anl cat si pt dn prim stoica:bun simt nu strica sa aveti!
anonim:
(9 Decembrie 2014, 13:31)
Spre dezamagirea noastra a tuturor celor ce au tot asteptat indelung votarea listei, aprobarea... etc se pare ca o vom lua de la capat cu toate procedurile.... Rusine!!! sunt dezgustata de administratia locala ce nu se ocupa deloc de adevaratele probleme ale cetatenilor orasului....... mai avem tupeu sa iesim pe strada sa cersim voturi! RUSINE!!!
anonim:
(9 Decembrie 2014, 11:24)
Rusine primariei Slobozia!!! Sunt unul din cei 36 de beneficiari,sunt dezamagit si dezgustat de cei ce conduc aceata primarie si acest judet! Astazi m-am hatarat sa ma duc la primarie sa intreb daca mai sunt listele valabile si in anul 2015 sperand ca ceea ce am citit aici nu este adevarat si ......SURPRIZA!!!!! Este foarte adevarat! La anul se vor face alte liste......Am avut incredere in acesti oameni si in aceasta institutie !
local:
(7 Decembrie 2014, 13:21)
votati-l pe stoica si in 2016 ca face de toate..statui gropi...conducte sparte prostu armatei
mario:
(4 Decembrie 2014, 13:17)
eu apreciez pe d-nul BARBU!a fost singurul care ne-a mai comunicat cate ceva(ne-a intretinut flacara), chiar daca o perioada a fost la randul sau absent de pe aici- nu o luati in nume de rau! dar cum am precizat pe atunci,fiecare cu....ale lui! pe mn m-a interesat doar subiectul ANL(eram in cei 36),pacat ca nu se mai da anul asta.. cine stie poate doar o minune de la SANTA KLAUSS( Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) ca autoritatile locale nu misca un deget-vad,sper ca si altii(vede)!! m-am resemnat aceleasi lucru sfatuiesc si pe posibilii beneficiari-primii36, alt sentiment ar face rau dvs si familiei acum in prag de sarbatori! se dau la anul..,alte liste,alt scandal,s.a.m.d, alte conferinte de presa de la fata locului, daca pana atunci nu se umfla tavanele si se stramba tocurile usilor, dupa iarna asta grea/altfel ar fi fost sa stea cineva in ele-nu s-ar deteriora!! pe cine sa-njuri..uitate in jur...)) dar acum intru aproape zi de zi deoarece am ajuns la concluzia ca acest site nu este asa cum l-am catalogat(in mintea mea)ci este unul chiar bun.., mai ales cu articolele despre damele din CL,m-ati dat gata))) desi la un moment dat credeam ca sunteti de partea lor... stanga acum dreapta cica ! va doresc succes,tineti-o tot asa,va salut...cititori si pe dvs d-nule BARBU.
anonim:
(3 Decembrie 2014, 20:12)
felicitarii primarie slobozia pt dezamagirea pe care ne-o provoaca de 2 lunii de zile.k ce ati mai aprobat listele ,ca ce ati mai dat posibilitate pentru contestatii,cat poate sa dureze sa tragi gaze si curent!primaru sa nu mai iasa pe postul local si sa minta lumea k face bucurii de sarbatori si k etc etc.data viitoare cand se mai supara sa plece din emisiune si sa-si dea si demisia de onoare.in ritmul in care se lucreaza poate le dati de votare cand se alege primarul 2016 cred poate obtineti ceva.pt dn emilian nu mai dati explicatii ca si la dumneavoastra e ceva putred....
Emilian Barbu:
(1 Decembrie 2014, 01:03)
Pentru mario: Și ca să răspund și la prima întrebare, așa cum bine a punctat și autorul articolului, în cazul în care cele 36 de locuințe nu vor fi recepționate anul acesta, listele de anul acesta vor rămâne fără aplicabilitate, urmând a se reface prin luarea în considerare și a solicitanților eligibili care au depus cerere în 2014.
Emilian Barbu:
(1 Decembrie 2014, 00:46)
Pentru Mario: Am apărut iar în peisaj  în principal pentru tendențiozitatea acestui articol, articol care, pentru o clipă, am crezut că a fost publicat doar ca să mă provoace la comentarii, pentru contradictorialitate de idei poate. În subsidiar, pentru că de cele mai multe ori tăcerea poate fi interpretată ca un răspuns, iar această tăcere nici nu ne onora, nici nu lămurea situația. Nu în ultimul rând, pentru a răspunde acuzațiilor nefondate, dar și din respect pentru cititori, respectiv contribuablili, nesolicitanți ai locuințelor ANL, dar mai ales solicitanți, care au manifestat un interes deosebit față de această problemă. Nu am scris niciun rând atunci când s-au aprobat listele pentru că, anterior, am invitat cititorii să urmărească acest lucru pe site-ul primăriei și nu am considerat necesară intervenția mea într-un articol desuet prin vechimea acestuia. Ca să vă răspund la întrebări, e clar că aceste ANL-uri se vor repartiza, dar până nu vor fi racordate la utilități nu pot fi recepționate. Ele sunt construite de ANL și sunt proprietatea acesteia, și după recepția la finalizarea construcției vor fi date în administrarea primăriei care le repartizează solicitanților. Branșarea la utilități, și aici vorbesc în principal de energie electrică și gaze naturale, nu depinde exclusiv de primărie, ci în mare parte de distribuitorul de servicii (ex. ENEL) care este obligat de lege să contribuie și acesta la cheltuielile privind branșamentul (post trafo etc) în condițiile în care până acum investiția era exclusiv a primăriei care ulterior o trecea gratuit în proprietatea acestuia.
mario:
(29 Noiembrie 2014, 23:29)
ma bucur ca domnul EMILIAN BARBU,a aparut iarasi in peisaj-tot respectul!pana la urma aceste ANL-uri se mai dau sau nu?sunt printre cei 36,si asigur pe cei care-i .... bate grija ca nu suntem cu pile  relatii s.a.m.d!am fost pe la primarie-nu spune nimeni nimic concret,ba ca se refac listele,se anuleaza Hotararea aprobata deja?!? urmaresc acest site,chiar de sunteti ecumenici pot spune..,NU ATI SCRIS NICI UN RAND CAND SAU APROBAT!bine,aici sunt si lucruri bune... d-nul BARBU,DVS CE CREDETI SE VOR DA PANA LA URMA ACESTE ANL-URI?va multumesc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(207 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1353 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(874 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1000 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(825 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(990 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1088 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(785 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5255 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5374 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1378 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2302 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(1966 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1570 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1391 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2818 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(2943 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...