Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Splendoare în noroi

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Săgeata Năvodari 3-2

Splendoare în noroi

«A fost un meci tare frumos. Mă bucur că am venit astăzi aici!» spunea, spre final, unul dintre observatorii partidei care le-a pus față în față pe Unirea Slobozia și Săgeata Năvodari. Și încă nu văzuse tot, pentru că s-a jucat cu garda jos pînă la ultimul fluier. A ieșit un spectacol fotbalistic cum foarte rar ți-e dat să vezi în liga secundă și asta în ciuda terenului noroios care plătește tribut ploilor din ultima vreme. Dar uite așa fleașc-fleașc și lipa-lipa, cei 22 de jucători care se aflau pe teren la startul meciului au ținut necontenit cu sufletul la gură puținii, dar inimoșii, spectatori de pe «1 Mai». Și unde le-a ieșit jucătorilor s-a băgat arbitrul.

Penalty în week-end-ul superofertelor
Echipele au trecut iute la treabă, iar oaspeții au dibuit primii careul advers. În minutul 3, ex-timișoreanul Marian Chițu pătrunde în careu, dar este blocat eficient de Leo Dobre. Portarul Unirii se remarcă apoi (’6) la șutul expediat de fundașul Ionuț Ursu. Unirea replică tăios, iar în minutul 7 Jianu este angajat în adîncime, sprintează, pătrunde în careul Năvodariului și deschide scorul cu un șut în colțul din dreapta portarului. Tot Jianu (’9) își face bine o minge în careul advers, șutează frumos, dar portarul Săgeții, cunoscutul Călin Albuț, reușește cu efort să scoată în corner. Tăvălugul slobozean continuă să preseze, Florea scapă singur cu Albuț (’19) după o pasă a lui Teodorescu, dar trage inexplicabil peste poartă din 5 metri. Nu știm dacă ocaziile se răzbună tot timpul, dar de această dată așa a fost. Era minutul 20 cînd fundașul stînga Bruno a avut o acțiune personală de toată frumusețea. A pasat scurt la marginea careului lui Chițu, iar acesta l-a învins pe Dobre printr-un șut de efect. Slobozenii nu dezarmează. Teodorescu trage puțin pe lîngă (’26), iar Stelian Stan prinde un șut frumos la colțul din stînga portarului, dar Albuț se întinde ca o pisică și reușește să salveze. De partea cealaltă, Ganea are și el un șut pe lîngă poartă, iar apoi vine momentul de grație al arbitrului. Fostul jucător al Craiovei, Cristian Ganea, pătrunde pe stînga în careul slobozean (’35), Ibrian intră curat la minge, dar mijlocașul Săgeții cade. Arbitrul de centru este singurul care vede infracțiune la intrarea lui Ibrian și, pe principiul suveranității, acordă penalty și-l elimină pe slobozean. Proteste zadarnice pentru că decizia este luată, iar mingea așezată la punctul cu var. Execută același Ganea și Săgeata trece în avantaj.

Răsturnare nesperată
Cam atît în prima parte, plus un sfert de oră calm în cea de-a doua. Șutul din cădere al lui Jianu (’60) anunță că Unirea n-a spus tot. În teren își fac apariția Toma și Ivașcă. «Bătrînul» Gusti etalează pe teren aproape tot ce știe în materie de fotbal: driblează, centrează, șutează și-și pune adversarii în mare dificultate. Într-una dintre acțiuni, Ivașcă este acroșat urît de Muzac, iar mijlocașul Năvodariului vede cel de-al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu. Astfel, din minutul 69 se restabilește egalitatea numerică, preambul pentru cea de pe tabelă. 4 minute mai tîrziu, tot Ivașcă centrează perfect de pe stînga, iar Stan plonjează în careul mic și trimite mingea cu capul în poarta dobrogeană. Este 2-2 și lumea mulțumită: chiar este un rezultat echitabil. Nu însă și băieții lui Adrian Mihalcea. Unirea continuă să preseze și, chiar în ultima fază de joc, apar și roadele. În ultimul minut, Bolat trimite o minge în careu și, de data aceasta, Marius Jianu lovește cu capul și face 3-2! Nu mai este timp de nimic, pentru că arbitrul lansează ultimul fluier punînd capăt unui meci pe care singur și l-a făcut greu. Unirea lovește în ultima secundă și, cu cele 3 puncte, ajunge la borna 19 și urcă pe locul 5. Jucătorii care au făcut acest succes sînt: Dobre-Ibrian, Lazăr, Soare, Stan-Macare, Coconașu (Ivașcă ’58)-Teodorescu (Topală ’57), Bolat, Florea (Toma ’46)-Jianu. Pentru Unirea urmează două deplasări din care se pot face puncte: la Berceni și la Balotești.

Și juniorii au bătut Năvodariul Ca o coincidență, în acest week-end juniorii A și B ai Unirii Slobozia au avut de înfruntat, la rîndul lor, echipele similare ale Săgeții Năvodari. Juniorii A, pregătiți de Ion Ionescu, s-au impus cu un categoric 7-2. Au marcat cîte o dublă Alexe și Khalil, celelalte reușite fiind semnate de Marin, Bucurică și Nastasia. Juniorii B, antrenați de Marius Milea, au învins cu 5-3. Gabriel Dobre și Ionuț Cositoru au realizat cîte o dublă, al cincilea gol fiind opera lui Ștefăniță Alexandru.

25 Noiembrie 2014, 15:45 (5954 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


SUPORTER:
(26 Noiembrie 2014, 23:39)
Incet incet ajungem acolo unde ne dorim
Arndei:
(26 Noiembrie 2014, 20:25)
Sageata Navodari se va desfiinta din lipsa de finantare asa ca avem sanse mari la o clasare in primele 6 la sfarsit de retur.In loc sa va balacariti aia la  bustul gol vs pensionari t2 mai bine ati analiza sansele si jocul echipei.Opinez ca toti cei prezenti pe frigul ala merita felicitari. Victoria Unirii e si a lor
statistica:
(26 Noiembrie 2014, 12:13)
haidehaide = "wawrinka" = "cusurgiul" = "SA" Dacă vă uitați la articolele anterioare ce au legatura cu fotbalul și studiați cu puțină atenție veți descoperi ce am descoperit și eu ! Nu știu dacă acest impostor va avea puterea să recunoască faptul că adoră să se ascundă sub diferite pseudonime numai ca să jignească dar mă bucur că am reușit să-l demasc ! Aaa . . . și să nu uit . . . își merită  "dedicația" celor din galerie
noroi si fotbal:
(26 Noiembrie 2014, 11:20)
"haidehaide" revine sub titulatura "iancu" - splendid ! :)) galeria a fost acoperita doar de huiduielile si injuraturile pensionarilor de la T2 care ar fi vrut sa-l linseze pe arbitru la faza penalty-ului in rest . . .au cantat tot meciul ajutand echipa sa castige ! asta s-a vazut si la final cand jucatorii i-au aplaudat pe cei 10-15 oameni si au cantat cu ei la busturile goale !
iancu:
(25 Noiembrie 2014, 21:11)
Frumos meci, minunata victorie! Galeria restructurata a fost acoperita total de tribuna a 2-a care a incurajat frenetic echipa noastra.Cu puncte din cele doua deplasari speram din nou la play-off. Hai Unirea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18129 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17704 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46530 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17387 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18762 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19668 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20356 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19987 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20388 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19444 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...