Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

De 1 Decembrie, la Slobozia

Armata a ratat Ziua Națională

Cel mai așteptat moment al sărbătorii dedicate Zilei Naționale, parada tehnicii din dotarea Armatei, a fost ratat de militari la Slobozia. Unul dintre echipamente s-a defectat înainte de defilare și nu a mai putut fi pus în funcțiune. Din cauza mașinii stricate, circulația pe bulevardul Cosminului a fost întreruptă cîteva zeci de minute. La fel de stînjenitor a fost și momentul dezvelirii statuii lui Mihai Viteazul. Sub privirile slobozenilor, primarul Alexandru Stoica a încercat zadarnic să ridice pînza cu care domnitorul a fost acoperit. Un cetățean a explicat hîtru situația: «Probabil i-a fost rușine să-l vedem. Mihai Viteazul acesta nu seamănă deloc cu originalul...».

Cum a fost de 1 Decembrie la Slobozia
Față de edițiile precedente, evenimentele de la Slobozia dedicate Zilei Naționale s-au dorit a fi altceva. Eforturile autorităților județene și locale au fost umbrite însă de cîteva incidente care au dat peste cap întreaga organizare. Nici ochii vigilenți ai jandarmilor și nici figurile solemne ale oficialilor care au supravegheat cetățenii adunați în Piața Unirii de la tribună nu au putut salva situațiile stînjenitoare. Primul moment s-a petrecut în timp ce primarul Alexandru Stoica s-a apropiat de statuia domnitorului Mihai Viteazul pentru a o dezveli. Încercările oficialului au eșuat în momentul în care pînza cu care voievodul a fost acoperit s-a prins de pana de la căciulă. Gheorghe Dumitru, un cetățean din Slobozia, a savurat din plin întîmplarea, iar cînd statuia a fost, în cele din urmă, dezvelită, a declarat zîmbind: «Probabil i-a fost rușine să-l vedem. Mihai Viteazul acesta nu seamănă deloc cu originalul!Este prea gras. Mihai Viteazul adevărat era un erou, avea altă constituție!».

Șenilată, abandonată în timpul paradei
Iar acest incident nu a fost singular. Defilarea militarilor de la Garnizoana Slobozia s-a făcut cu mai puține mașini decît era programat inițial. Toate acestea pentru că unul dintre echipamente, o șenilată, a cedat cu cîteva momente înainte de paradă. Așa se face că mașina care staționa pe bulevardul Cosminului a rămas încremenită în drum. Zeci de curioși s-au strîns lîngă ea și au început să-și facă fotografii. «Asta o pun direct pe Facebook, să vadă toți prietenii mei!» a exclamat unul dintre martorii oculari.

1 Decembrie 2014, 15:40 (22666 vizualizări - 48 comentarii)

Citiți și:
Slobozenii au primit sarmale de 1 Decembrie
20000 mii de sarmale de Ziua Națională pentru slobozeni
Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Comentariile cititorilor:


Tomi:
(1 Decembrie 2014, 20:01)
Asa e cind banii se duc pe tabletele scolarilor si pe vaccinurile antigripale ale batrinilor. Nu-ti mai ramine ban sa pui o piulita fluture de calitate pe senilata.
ptr. Dora:
(1 Decembrie 2014, 19:56)
Adevărații Români care au luptat pentru Unirea cea mare în primul Război mondial nu au luptat și nu au murit pe front și cei care au înfăptuit Marea Unire mergând cu căruțele uni câte doua săptămâni până la Alba Iulia nici pentru sarmale, fasole cu ciolan sau țuică. Mă minunez în continuare cum pot gândii uni oameni.Poate ar trebui să schimbe ordinea alimentelor din comentariu și anume:țuică, sarmale,fasole.
Bunicuta:
(1 Decembrie 2014, 19:53)
Da crucea, crucea cind au aruncat-o, maica?
Selina:
(1 Decembrie 2014, 19:49)
Parasutistii in mod sigur au ratat aterizarea la punct fix. Doi alergau bezmetici pe la gara si unul se zbatea sa iasa din mocirla de la Prefectura. Prost regizor a mai avut manifestarea de anu-asta. Daca nu l-ati vrut pe John Woo.
Tache:
(1 Decembrie 2014, 19:39)
Mie mi-au placut si elicopterele Puma si escadrila F16 care au executat un frumos show acrobatic. Plafonul de nori nu stiu ce-a avut cu ele.
Ianke:
(1 Decembrie 2014, 19:21)
Ecourile si reverberatiile acestei sarbatori se vor intinde pina la Craciun cind vom taia traditionalul porc si ne vom intra in ritmul obisnuit. Greu e sa fii un popor cu o istorie atit excitanta care ne prilejuieste 100 de zile de sarbatorit in fiecare an. Te si-ntrebi cind a mai avut timp lupoaica sa-i alapteze pe Romulus si Remus.
Geri:
(1 Decembrie 2014, 19:12)
Preotii n-au avut sutanele suficient de negre si steagul principal nu era aliniat pe directia axei Londra-Berlin-New York.
Titel:
(1 Decembrie 2014, 19:07)
Frumoase politiste avem. Zimbarete iar dunga de la pantaloni le statea impecabil. La fel si mustata domnului primar precum si obrajorii rumeni ai vicelui Bacanu. Fanfara a mai falsat pe alocuri si andantele ala capriciozo a avut doua masuri lipsa, in rest spiritul lui Mihai Viteazul poate fi multumit: o facuram si anu asta.
Dora:
(1 Decembrie 2014, 18:59)
N-ati zice un cuvint de bine nici daca va stringe cineva de nas. E uite, mie mi-a placut, na. Sarmalele, tuica si fasolea au fost ca la mama acasa. Iar steguletele fluturau mindru in vint.
Teo:
(1 Decembrie 2014, 18:53)
Baia de multime e o traditie milenara in cultura politicianului roman. Nimic nu-l impiedica sa-si ia doza binecuvintata. A devenit dependent, daca n-o primeste la timp intra in sevraj sau devine letargic, depinde de caracter. In privinta lui Stoica putem sta fara grija, desele aparitii in public il fac un veritabil Hopa Mitica. Singura opozitie reala se pare ca o intimpina din partea statuilor in ultima vreme, in rest nu prea mai misca nimeni. Apa otravitoare si-a facut efectul.
Angela:
(1 Decembrie 2014, 18:35)
Penibil, dar nu neașteptat! Județul prostiei nu s-a dezmințit nici de 1 Decembrie 2014. Groapa e pregătită, proști de dat în gropi!
Adi:
(1 Decembrie 2014, 18:15)
Prea multa benzina in apa, apa e explicatia. Asta sau ITP-ul facut in doru lelii. Le mai trebuie cite o doza de Afganistan din cind in cind ca sa nu-si iasa din mina.
cetatean:
(1 Decembrie 2014, 18:07)
O dovadă incontestabila a incompetenței autorităților județene, iar în legătură cu așa zisul primar al municipiului Slobozia după prestația dezastruoasă de la Antena1,o rușine pentru cei care l-au ales.Eu nu sunt din Slobozia dar mă minunez cum asemenea persoană a putut fii votata.Dacă am ajuns aici încât să dăm pe mâna unor asemenea persoane bani publici, cu siguranță ne meritam soarta.
Geo.:
(1 Decembrie 2014, 17:48)
Probabil Domnitorului îi era lehamite de cine vroia să îl dezvelească de nu vroia să își arate fața.
stan:
(1 Decembrie 2014, 17:07)
Penibil.de rasul curcilor,circ si mascarada asta e 1 decembrie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 21 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10879, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

21 August 2021, 16:45
(2052 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Doi răniți în urma unui accident rutier

Fetești: Doi răniți în urma unui accident rutier

Vineri, 20 august a.c., pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 18:30
(2689 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Tânăr din Slobozia, reținut după ce ar fi încercat să violeze o bătrână de 74 de ani!

Un tânăr, de 23 de ani, din Slobozia, a fost reținut de polițiștii ialomițeni, pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns în locuința unei femei de 74 de ani, ar fi încercat să întrețină relații sexuale ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 16:35
(3897 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 20 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10873, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 16:25
(3072 vizualizări - 0 comentarii)


APIA continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă eliberarea de adeverințe beneficiarilor Campaniei 2021 pentru schemele de plăți directe și măsurile de mediu și climă (scheme de plăți ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 16:15
(5788 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Urziceni, arestată pentru «furt»

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 15:40
(2805 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor de Proximitate din Slobozia au desfășurat activități în scopul prevenirii săvârșirii infracțiunilor contra ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 15:25
(3828 vizualizări - 3 comentarii)


Un autoturism a fost furat din Urziceni. Suspecții, identificați în Iași!

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat și reținut un tânăr, de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «tăinuire».  Alți doi tineri, de 17 și 18 ani, sunt cercetați pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 15:10
(3490 vizualizări - 1 comentariu)


Vagon-cisternă CFR cu scurgeri de combustibil la o garnitură de tren staționată în Halta Ovidiu-Fetești

Vagon-cisternă CFR cu scurgeri de combustibil la o garnitură de tren staționată în Halta Ovidiu-Fetești

În urma unui  apel la 112 în cursul dimineții de vineri, 20 august a.c., pompierii din Fetești s-au deplasat pentru asigurarea măsurilor PSI la o garnitură de tren din stația CFR Ovidiu. Apelul a fost ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 13:50
(4947 vizualizări - 0 comentarii)


Accident produs la ieșire din Urziceni

Accident produs la ieșire din Urziceni

Joi, 19 august a.c., in jurul orelor 17,30, pompierii din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD la un accident rutier în ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 13:40
(3634 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Tânără din Coșereni, la volan cu permisul suspendat

În ziua de miercuri, 18 august a.c., polițiștii ialomițeni au oprit în trafic, la Urziceni, o tânără de 25 de ani, din Coșereni. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferița avea dreptul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:45
(3490 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 113 evenimente, dintre care 104 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată fiind sesizate 1 ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:30
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 19 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10867, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:15
(2884 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 august, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 25 august 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 14:00
(4678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

În dimineața zilei de joi, 19 august a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați prin apel 112 să intervină la un incendiu izbucnit la un autocamion, în localitatea Slobozia. Militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 13:00
(2613 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist băut, acroșat de un autovehicul

Marși, 17 august a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Arcului din loclaitate s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unui ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:10
(2630 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 14 ani din Slobozia, surprins la volanul unui autoturism

În cursul zilei de marți, 17 august 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:05
(4420 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 18 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10861, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:45
(2770 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 18 august a.c., pe raza localității Lilieci. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:30
(3902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip Cod Portocaliu și Galben pentru Nordul și Estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, Sudul Moldovei, Sud-Estul Transilvaniei, precum ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:40
(4653 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Începând de miercuri, 18 august a.c., de la orele 14,00, și până joi, 19 august a.c., la ora 06,00, Ialomița se va afla sub efectele Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:30
(2715 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Marți, 17 august a.c., în jurul orelor 13,10, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul integrat al Inspectoratului anunța producerea unui incendiu la o casă în satul ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 11:40
(2747 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Luciu incendiu


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu din cauza unei avarii

Echipele RAJA au intervenit pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală nr. 25 din localitatea Dridu. În vederea ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 19:45
(4286 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au fost sesizați, de o femeie de 50 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de concubinul său în vârstă e 49 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 17:06
(4710 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În seara zilei de luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, un autoturism care se deplasa pe DN2A-E60. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:45
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10857, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:40
(2440 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Reținut pentru furt calificat

Polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Movilița, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Luni, 16 august a.c., acesta fost reținut pentru 24 de ore și introdus ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:15
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Un tânăr fără permis a provocat un accident rutier

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 august a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Maia s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 18:00
(4078 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub efectul drogurilor

În acest week-end, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a accidentelor rutiere pe șoselele din județ. În timp ce efectuau un filtru rutier pe raza municipiului Fetești, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:40
(2351 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Sâmbătă, 14 august a.c., polițiști ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, dar și a prevenirii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:30
(2012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...