Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Tot finalul, bată-l vina!

Fotbal, Liga a II-a, CS Balotești-Unirea Slobozia 1-1

Tot finalul, bată-l vina!

«Meciul de fotbal durează 90 de minute» așa spune un clișeu din lumea fotbalului, tocit de-atîta utilizare, dar mai realist decît oricînd în privința evoluțiilor Unirii Slobozia din acest sezon. Norocul și ghinionul ultimelor minute alternează necontenit astfel încît sîmbătă, 29 noiembrie a.c., la Balotești, în etapa a 15-a, a fost deja a cincea oară cînd soarta partidei s-a decis la una din ultimele faze. Leo Dobre și Florinel Ibrian, ambii suspendați, au fost înlocuiți de Adrian Mihalcea cu Relu Oprea și Sabin Topală, cel care mai îmbrăcase de două ori tricoul Unirii, dar din postura de rezervă. Vremea rece și terenul aproape imposibil au făcut mult rău spectacolului fotbalistic. Aflată în postura de favorită prin prisma clasamentului și a experienței, Unirea dă relativ repede lovitura. Era doar minutul 17 cînd Toma execută o lovitură liberă de la mare distanță, mingea ajunge în careul ilfovean de unde fundașii gazdelor nu reușesc să respingă decît pînă la Stan, care din zona punctului cu var reia cu stîngul aducînd Unirea în avantaj. Este deja a patra reușită stagională pentru apărătorul lateral al Unirii, cel care astfel conduce în clasamentul golgheterilor echipei noastre alături de Marius Jianu. La doar două minute de la golul Unirii, Baloteștiul replică prin șutul puțin pe lîngă poartă expediat de Hristu Chiacu în urma unei acțiuni pe partea stîngă, încheiată cu o centrare semnată de Ștefan Radu. În continuare, fotbalul rămîne dator spectatorilor pînă la pauză putînd fi consemnate șuturi răzlețe, fără o țintă precisă. În partea secundă, slobozenii caută să mențină rezultatul pozitiv de pe tabelă și predau inițiativa baloteștenilor. Acțiunile acestora sînt puține, construcția fiindu-le îngreunată și de faptul că, din minutul 57, au rămas în 10 oameni, prin eliminarea fundașului Filip. Dobrescu este omul care putea aduce egalarea (’67), dar tot ce reușește este să-l evidențieze pe Oprea. Apoi clepsidra lucrează în favoarea Unirii, dar, cu două minute înainte ca nisipul să se scurgă, Chiacu profită de o bîlbîială pe partea stîngă a apărării slobozene, sprintează, iar centrarea sa este reluată în plasă de nou intratul Gojnea. Astfel, Unirea pierde 2 puncte, iar în clasament pică pe locul 6. La această partidă Adrian Mihalcea a folosit următoarea alcătuire: Oprea-Stan, Lazăr, Soare, Toma-Topală, Macare, Ivașcă (Coconașu ’69), Bolat (Florea ’88)-Teodorescu (Patrianca ’79), Jianu. Din sezonul toamnă-iarnă mai este de parcurs o etapă, deplasarea de la Berceni. În tur la Slobozia a fost 3-3. Atunci Romeo Soare a reușit să egaleze în ultimul minut de joc. Vă sună cunoscut?

2 Decembrie 2014, 14:55 (4166 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Comentariile cititorilor:


noroi si fotbal:
(3 Decembrie 2014, 12:21)
hopaaa . . . revine "prietenul" galeriei a carui gura a fost inchisa in articolul trecut prin deconspirarea facuta de cei care s-au prins de postarile lui "ascunse" sub diferite nume dar mai ales de acea dedicatie facuta direct de galerie in timpul meciului cu Sageata Navodari ! Cei care au fost prezenti,mai ales cei de la tribuna II cu siguranta au auzit acel : "haidehaide,unde esti ? sa-ti dam p**a s-o belesti ! " apai bine mai "vecine" vad ca tu chiar nu te leasi asa cu una cu doua si chiar vrei sa fi spurcat de toti ! ne vedem sambata la Berceni ! succes echipei si bafta galeriei !
haidehaide:
(2 Decembrie 2014, 21:04)
PARIURI   scrie pe ei... prea multe coincidente . Galeria a vazut meciul la radio ?Ori au stat la bustul gol  langa aragaz , incurajand galacios  in ciuda vecinilor care au batut in tevi pana a egalat Gojnea?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
114 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13496 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(16879 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(13951 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10031 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10661 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8514 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10330 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10059 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8585 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7630 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10209 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11198 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8358 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11298 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11169 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10475 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(10691 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10732 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11366 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9253 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9592 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10191 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14065 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10719 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8800 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11866 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(12959 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...