SPORT
Fotbal, Liga a II-a, CS Balotești-Unirea Slobozia 1-1
Tot finalul, bată-l vina!
«Meciul de fotbal durează 90 de minute» așa spune un clișeu din lumea fotbalului, tocit de-atîta utilizare, dar mai realist decît oricînd în privința evoluțiilor Unirii Slobozia din acest sezon. Norocul și ghinionul ultimelor minute alternează necontenit astfel încît sîmbătă, 29 noiembrie a.c., la Balotești, în etapa a 15-a, a fost deja a cincea oară cînd soarta partidei s-a decis la una din ultimele faze. Leo Dobre și Florinel Ibrian, ambii suspendați, au fost înlocuiți de Adrian Mihalcea cu Relu Oprea și Sabin Topală, cel care mai îmbrăcase de două ori tricoul Unirii, dar din postura de rezervă. Vremea rece și terenul aproape imposibil au făcut mult rău spectacolului fotbalistic. Aflată în postura de favorită prin prisma clasamentului și a experienței, Unirea dă relativ repede lovitura. Era doar minutul 17 cînd Toma execută o lovitură liberă de la mare distanță, mingea ajunge în careul ilfovean de unde fundașii gazdelor nu reușesc să respingă decît pînă la Stan, care din zona punctului cu var reia cu stîngul aducînd Unirea în avantaj. Este deja a patra reușită stagională pentru apărătorul lateral al Unirii, cel care astfel conduce în clasamentul golgheterilor echipei noastre alături de Marius Jianu. La doar două minute de la golul Unirii, Baloteștiul replică prin șutul puțin pe lîngă poartă expediat de Hristu Chiacu în urma unei acțiuni pe partea stîngă, încheiată cu o centrare semnată de Ștefan Radu. În continuare, fotbalul rămîne dator spectatorilor pînă la pauză putînd fi consemnate șuturi răzlețe, fără o țintă precisă. În partea secundă, slobozenii caută să mențină rezultatul pozitiv de pe tabelă și predau inițiativa baloteștenilor. Acțiunile acestora sînt puține, construcția fiindu-le îngreunată și de faptul că, din minutul 57, au rămas în 10 oameni, prin eliminarea fundașului Filip. Dobrescu este omul care putea aduce egalarea (’67), dar tot ce reușește este să-l evidențieze pe Oprea. Apoi clepsidra lucrează în favoarea Unirii, dar, cu două minute înainte ca nisipul să se scurgă, Chiacu profită de o bîlbîială pe partea stîngă a apărării slobozene, sprintează, iar centrarea sa este reluată în plasă de nou intratul Gojnea. Astfel, Unirea pierde 2 puncte, iar în clasament pică pe locul 6. La această partidă Adrian Mihalcea a folosit următoarea alcătuire: Oprea-Stan, Lazăr, Soare, Toma-Topală, Macare, Ivașcă (Coconașu ’69), Bolat (Florea ’88)-Teodorescu (Patrianca ’79), Jianu. Din sezonul toamnă-iarnă mai este de parcurs o etapă, deplasarea de la Berceni. În tur la Slobozia a fost 3-3. Atunci Romeo Soare a reușit să egaleze în ultimul minut de joc. Vă sună cunoscut?
2 Decembrie 2014, 14:55 (4186 vizualizări - 2 comentarii)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup











Comentariile cititorilor:
(3 Decembrie 2014, 12:21)
hopaaa . . . revine "prietenul" galeriei a carui gura a fost inchisa in articolul trecut prin deconspirarea facuta de cei care s-au prins de postarile lui "ascunse" sub diferite nume dar mai ales de acea dedicatie facuta direct de galerie in timpul meciului cu Sageata Navodari ! Cei care au fost prezenti,mai ales cei de la tribuna II cu siguranta au auzit acel : "haidehaide,unde esti ? sa-ti dam p**a s-o belesti ! " apai bine mai "vecine" vad ca tu chiar nu te leasi asa cu una cu doua si chiar vrei sa fi spurcat de toti ! ne vedem sambata la Berceni ! succes echipei si bafta galeriei !
(2 Decembrie 2014, 21:04)
PARIURI scrie pe ei... prea multe coincidente . Galeria a vazut meciul la radio ?Ori au stat la bustul gol langa aragaz , incurajand galacios in ciuda vecinilor care au batut in tevi pana a egalat Gojnea?