Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

TARTORUL descentralizaților

Descentralizații noștri cei de toate zilele

TARTORUL descentralizaților

Rubrica de față are din ce în ce mai mulți adepți. În aceste condiții, patronatul publicației a decis extinderea rubricii la nivelul tuturor instituțiilor publice din județ. De asemenea, vom avea în vedere și mediatizarea eșaloanelor secunde ale acestor instituții, respectiv directorii adjuncți, acolo unde aceștia există. Pentru moment însă, vă propunem să facem o haltă în biroul prefectului Gigi Petre, cel în coordonarea căruia se află, teoretic, toate descentralizatele județului.

Sînt prefect, dar mă tratez
Pe prefectul Gigi Petre opinia publică locală îl știe de 20 de ani. Președinte al PNL, subprefect etern, prefect la «fără frecvență», Gigi Petre a reușit performanța unică de a rămîne în funcție atunci cînd trebuia să plece și de a pleca atunci cînd ar fi trebuit să rămînă. Acum însă toate acestea sînt în urmă. Așa cum am mai spus și altădată, prefectul Gigi Petre poate fi găsit în fiecare zi la birou, dînd click cu mouse-ul pe celebrul ISO 9001 cu care a înzestrat cîndva instituția. Cînd nu e ocupat cu mouse-ul, Gigi Petre răspunde politicos la întrebări. Nu însă și la cele legate de înființarea partidului-fantomă al lui Tăriceanu în Ialomița. Acela este un subiect tabu și, din prudență, l-am evitat. L-am întrebat în schimb care crede că este rolul lui în dinamica activității instituției. «Știți care este culmea ipocriziei?! Să vii luni la muncă zîmbind... Ei, bine, rolul meu în instituție este acela de a mobiliza angajații! Mai ales luni, în condițiile în care județul, și prin urmare și Prefectura, nu are zile de week-end!». Pentru mobilizarea angajaților instituției, și a județului atunci cînd situația o impune, prefectul Gigi Petre primește un salar modic de vreo 4500 de lei. Potrivit declarațiilor sale, că noi l-am crezut pe cuvînt și n-am mai verificat declarația sa de avere. Consideră că e puțin, dar nu o spune, a învățat că tăcerea instituțională e de aur, mai ales atunci cînd știi că o să ajungă într-o rubrică de ziar. Dar nu se poate abține să nu răspundă la întrebarea «poate trăi Instituția Prefectului fără prefect?». «Se poate! Dacă-ți organizezi bine treaba, se poate... Dacă mă întrebați cînd o să plec de la Prefectură, luați și un bon de ordine de la intrare. Sînt alții la rînd înaintea voastră!».

9 Decembrie 2014, 17:35 (19829 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Prefectul Gigi Petre a ieșit la raport
Tribunalul Ialomița dă cîștig de cauză culturii ialomițene
Ialomița: Aflat în concediu, prefectul Gigi Petre a fost înlocuit prin Hotărîre de Guvern

Comentariile cititorilor:


Laur:
(5 Mai 2015, 13:18)
Domnule  Prefect Gigi Petre - dormi in bocanci pardon sandale ca a venit vara ! Daca se repara podul peste vre-o 5 ani  atunci are primarul comunei Dridu cum sa duca elevii la scoala cu microbuzele lui Otet ,dintre care 3 microbuze ale primarului Turiga Valentin. Cel mai incompetent primar,cea mai josnica conducere de primerie este ce a comunei Dridu. Toti pusi pe smecherii si pe capatuiala. Domnule primar al primaria comunei Dridu va intrebam CE  SA  INTAMPLAT  CU  ISLAZUL  COMUNAL  AL   COMUNEI  DRIDU ????????? CUM  ATI IMPARTIT  ACESTE TEREN  SI  CUI  CAROR  PERSOANE  DOMNULE  PRIMAR  TURIGA  VALENTIN ?
UNUL :
(22 Decembrie 2014, 16:23)
 Diablovito, ce este asa de pornita ? De te certi si mahalagesti de una singura pe aici ? Halal reclama faci lui halal prefectul ! De afemeiat, ar trebui sa te traga la raspundere daca are pozitie.. Sa stii ca asta ne intereseaza pe noi cetateni ai acestui judet amarat, cum sunt femeile lui. Si daca persoana de care te iei e barbat ? Ce te faci ? Sau poate ca e una din acele femei laudate de tine ? in cazul asta doar ce i-ai facut compliment , te contrazici si e posibil sa intri intr-o criza de frustrare pe care vad ca o ai deja, de nu te mai scot nici vrajitoarele. ca de psihiatru nu mai esti
Diablo:
(17 Decembrie 2014, 03:09)
DOAMNA "M" DE CE-L CATALOGHEZI PE D-NUL PREFECT "CASSANOVA"?? Sa inteleg ca ai vrut sa-i calci prin preajma si te-a refuzat??offf saracuta de tine,pai nu ar trebui sa fii suparata ci poate doar nedumerita,inseamna ca nu ai calitati,esti urata si putin gasculita,ca sa nu spun direct proasta ca poate te-as lovi unde te doare,nu??D-nul prefect, asa ca pentru cultura ta generala,ii plac femeile destepte,frumoase si de asta a avut parte,asa ca hai scuteste-ne,mergi la o scoala de infrumusetare atat fizica.. cat si pentru circumvolutiuni.Hai madam M,drum bun si sa auzim numai de bine.
cetatean:
(13 Decembrie 2014, 18:43)
Ar trebui să sesizeze în calitate de reprezentant al Guvernului în Ialomița instituțiile statului în cazul contractelor oneroase făcute de mai multe primarii din județ cu SC C.I. SRL pentru așa zise finanțări pe fonduri europene care nu s-au concretizat.Fruntaș în aceste contracte oneroase este primarul comunei O. cu mai multe contracte însumând peste 3 miliarde de lei vechi. Gigi Petre are această obligație care reiese din atributele legale ale prefectului din legea administrației publice locale și știe de toate aceste scurgeri de bani din bugetele comunelor,bani care au fost dați pe aceste proiecte nefinantate cu intenții infracționale pentru că au trecut pe la prefectură pentru a primii aviz de legalitate hotărârile de consiliu.
Ana:
(12 Decembrie 2014, 18:17)
Cum isi asterne omul, asa doarme.
M:
(12 Decembrie 2014, 11:16)
Un fost, actual dar depasit CASANOVA .
number 5:
(11 Decembrie 2014, 19:43)
Am auzit ca in tinerete prefectul era un mare amator de sah si a cistigat si citeva campionate de GO. Nu e de mirare ca reuseste sa tina atit de bine friiele institutiei in mina. O singura dorinta mai avem si noi: sa dea bice cailor si sa-i mai arunce manusa primarului din cind in cind.
Doleanta:
(11 Decembrie 2014, 19:00)
N-ar putea domnul prefect sa bata din palme si sa ne dea si noua o apa mai acatarii, sa mute apicultorii dincolo de canal si sa aduca soarele si pe cerul nostru?
ok:
(11 Decembrie 2014, 17:09)
Laudabila intentia patronatului publicatiei. Asteptam cu interes institutiile si subiectii....
Marly:
(11 Decembrie 2014, 15:48)
Nu e de gluma cu institutia prefectului. O desaga de atributii si indatoriri. Te si-ntrebi cum reusesc oamenii astia s-o scoata la capat. Daca nu esti un computer ultraperformant nu poate fi vorba decit de yoga, zen, matanii si mult distonocalm. Merge si "si miine e o zi".
Lucian:
(11 Decembrie 2014, 15:29)
Atentie domn prefect la cei inzapeziti iarna trecuta in locuinte. Anul asta nu mai e garantat ca ii gasiti primavara vii in case.
Gigea:
(11 Decembrie 2014, 15:21)
Domnul Stiuca a rezistat mai putin pe metereze. Domnul Petre o fi vrun fel de Ahile modern in stare sa cistige si razboiul impotriva Troiei mai ales cind are de partea sa o slujitoare a zeitei justitiei. Asta pina i-or dibui adversarii in pantof calciiul vulnerabil.
Figaro:
(11 Decembrie 2014, 15:05)
Nu cred c-a mentinut-o pe primarita in functie de capul lui. Probabil juristii prefecturii au vrut sa arate ca nu sint platiti degeaba si si-au scos la inaintare orgoliile. La schimb ANI si-a aratat muschii.
hotnews:
(10 Decembrie 2014, 21:09)
Actualul primar din comuna ialomiteana Sfantu Gheorghe, Livia Gomes Tudorache (fost PSD, actual independent), gasita in stare de incompatibilitate de ANI in urma cu patru ani, isi exercita inca mandatul, in ciuda sentintei definitive data de instanta de judecata. Au trecut 8 luni si o zi de cand decizia definitiva nu a fost pusa in aplicare. Potrivit Agentiei Nationale de Integritate, Livia Gomes Tudorache a incalcat legislatia privind regimul juridic al incompatibilitatilor deoarece in perioada 11.09.2009 – 19.03.2010 a detinut simultan functia de primar al comunei Sfantu Gheorghe precum si pe cea de administrator in cadrul firmei SC Romgal Invest SRL, incalcand in caste conditii dispozitiile legii nr. 161/2003. In aceste conditii, primarita comunei Sfantu Gheorghe a fost decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani. Cu toate acestea, Institutia Prefectului Judetului Ialomita nu a semnat inca ordinul de incetare a mandatului Liviei Gomes Tudorache pe motiv ca sanctiunea nu poate fi aplicata deoarece starea de incompatibilitate a incetat inainte de sesizarea facuta de inspectorii de integritate. Asadar, potrivit informarii de presa din 12 iulie 2014, prefectura Judetului Ialomita se vede in “imposibilitatea” aplicarii deciziei deoarece termenul de prescriptie a aplicarii sanctiunii a fost interupt prin contestarea raportului de evaluare intocmit de ANI, motiv pentru care noul termen de prescriptie a devenit data de 19 martie 2014. Agentia Nationala de Integritate a formulat plangere penala impotriva instituitiei Prefectului judetului Ialomita, pentru neaplicarea sanctiunii. A.N.I. l-a amendat asadar pe dl. Petre Gigi, prefectul judetului, cu suma de 2000 lei pentru neaplicarea sanctiunii disciplinare.
Cami:
(10 Decembrie 2014, 19:56)
Practic ati batut drumul degeaba. O cafea v-a dat si el?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gura Ialomiței: Înșelăciune cu telefonul mobil

O femeie din Gura Ialomiței a reclamat polițiștilor din localitate o înșelăciune. Femeia, în vîrstă de 38 ani, a susținut că, după ce a dat curs unei solicitări telefonice, a fost «văduvită» de 500 lei ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 10:29
(9731 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Razii la Țăndărei, Fetești și Fierbinți-Tîrg

În scopul creșterii siguranței rutiere și descoperirea transporturilor ilegale de mărfuri și persoane dar și pentru combaterea furturilor de fier vechi, polițiștii ialomițeni au organizat și executat acțiuni ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 10:28
(10328 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se fură de la parazăpezi și îngrășăminte pînă la cabine de tractor!

Slobozia: Hoț arestat de polițiști. Acuzat de furt, un bărbat, de 32 ani, din Slobozia, a fost arestat preventiv de judecătorii slobozeni. Individul a fost reținut de polițiști ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2011, 11:08
(15280 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Slobozia Nouă a fost țina hoților la începutul săptămînii. Pe scurt, polițiștii slobozeni au fost alarmați, luni, 21 martie despre comiterea a cinci furturi din autovehicule. Cercetările ulterioare aveau ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:51
(10236 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Movilița: Au tăiat 18 salcîmi

Miercuri, 23 martie, polițiștii din Movilița au fost sesizați de o femeie din localitate despre faptul că trei cetățeni au tăiat mai mulți salcîmi de pe un teren proprietate personală a reclamantei. Verificările ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:49
(9829 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Buești: Infractor încarcerat

Polițiștii Posturilor de Poliție Albești și Buești au organizat o acțiune al cărei scop l-a constituit prinderea persoanelor urmărite. În cadrul activităților a fost prins Gheorghiță D., de 25 ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:49
(9061 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Buești arestare


DGFP Ialomița: Fiscul a prelungit programul de lucru cu publicul

Fiscul ialomițean a decis prelungirea programului de lucru cu publicul pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au de depus declarațiile fiscale, obligație ce trebuie îndeplinită pînă la data de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:12
(10371 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Scandal monstru în parcarea unui bloc

Polițiștii slobozeni au reținut un bărbat de 35 ani din localitate, acesta fiind acuzat de «ultraj contra bunelor moravuri», «tulburarea liniștii și ordinii publice» și «utilizarea fără drept a unui obiect ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:10
(11759 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Ialomița: Furturile de fier vechi, în atenția Poliției

27 de persoane legitimate și 21 de mașini controlate pentru verificarea furturilor de de fier vechi: acestea sînt rezultatele unei acțiuni polițienești organizată în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:05
(8555 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: A dispărut o fată de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că minora Berlea Ana-Maria, de 16 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Ograda. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 18:01
(9596 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile, din nou dau bătăi de cap polițiștilor

Țăndărei: Se fură motoare electrice, cabluri și bunuri din locuințe. În cursul zilei de marți, 22 martie a.c., un tînăr de 18 ani și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 17:55
(6238 vizualizări - 3 comentarii)


Manasia: Doi tineri și un minor, reținuți pentru furtul unui cazan de țuică

Doi tineri de 23 și 18 ani, din Urziceni, respectiv Manasia, și un minor în vîrstă de 17 ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pe timp de 24 ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(10311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Căzănești: Peste 7 tone de fier vechi fără acte, confiscate

Marți, 22 martie, pe Șoseaua Gării din Căzănești, a fost oprit pentru control un autotir cu semiremorcă ce transporta fier vechi. Solicitîndu-se documentele de proveniență, proprietarul mărfii, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(8614 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Evaziune fiscală de aproape 400000 lei

Polițiștii urziceneni l-au depistat pe administratorul unei firme din Borănești cu o evaziune de aproape 400000 lei. Acesta, în cursul anilor 2008-2010, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:20
(9372 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un slobozean de 44 ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în afara orașului Țăndărei. După testarea cu aparatul etilotest Drager a rezultat faptul că șoferul avea o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:19
(8738 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară»

Sîmbătă, 26 martie 2011, de la orele 10.00, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia va fi gazda evenimentului «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară». Evenimentul, aflat la ediția a IX-a, se ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:27
(8091 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Autoturism incendiat

Ialomița: Autoturism incendiat

Noaptea trecută, marți spre miercuri, 22/23 martie, în jurul orei 4.25, pompierii militari au fost anunțați prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în apropierea km 38 al DN1D. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:05
(7543 vizualizări - 1 comentariu)


Întâlnire Hyundai Club

Întîlnire Hyundai Club

București, 22 martie 2011-Împlinirea a 5 ani de activitate Hyundai Club în România a fost sărbătorită sîmbătă, 19 martie, printr-o serie de evenimente desfășurate în apropierea orașului Ploiești ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 09:26
(9371 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 18:46
(7591 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Maxinova angajează vînzătoare cu experiență în comerț.
Relații la telefon 021/255.51.19, CV la email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 12:16
(6356 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Proiectil găsit pe cîmp

Luni, 21 martie, pe un teren viran din Alexeni a fost descoperit un proiectil exploziv. Pompierii ialomițeni s-au deplasat la fața locului, ridicînd și transportînd elementul de muniție, în vederea depozitării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:22
(12453 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni proiectil


Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

La sfîrșitul săptămînii în curs, vineri, 25 martie, Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Primăria Ciochina și Căminul Cultural Bordușelu, organizează manifestarea cultural ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:08
(11126 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, plătitori de impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale, că au obligația depunerii Declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 10:45
(10312 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane la Muzeul Județean

Muzeul Județean Ialomița invită slobozenii marți, 22 martie, orele 13.00, la vernisajul expoziției de icoane «Bucură-te Marie!», eveniment ce se va desfășura la sediul Muzeului din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:43
(11138 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț la 17 ani. Furt de bijuterii și bani

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 18 martie, polițiștii din Ciulnița au fost sesizați asupra producerii unui furt dintr-o locuință din localitate. Furtul a fost anunțat polițiștilor de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:36
(7347 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Tînăr reținut pentru evaziune fiscală cu cereale

Un tînăr de 25 ani din Slobozia a fost reținut de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru evaziune fiscală. Potrivit unei informări media, tînărul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:11
(10220 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pakistanezi cu ședere ilegală, returnați în țara de origine

Doi pakistanezi au fost prinși de polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița avînd ședere ilegală în Slobozia. Cei doi au fost depistați în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederilor ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:10
(7067 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O elevă a furat banii unei colege de clasă

Directorul unei școli din Slobozia a alertat joi, 17 martie, polițiștii din localitate cu privire la dispariția unor sume de bani din gențile a două eleve din aceeași clasă. Fetele reclamau faptul că din ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:02
(7829 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia elevă furt


Razie a Poliției la Slobozia

Miercuri, 17 martie, peste 30 de polițiștii slobozeni în colaborare cu jandarmi au desfășurat o razie pentru asigurarea unui climat de siguranță civică. În cadrul activităților au fost aplicate 29 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:01
(9895 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Polițiștii ialomițeni în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au descoperit o distilerie improvizată în cartierul slobozean Bora. Distileria funcționa într-o hală aparținînd unei firme dar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:41
(12323 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...