Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scrisoare deschisă pentru ialomițeni

Adrian Berbece, ex-directorul Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Scrisoare deschisă pentru ialomițeni

După aproape un an de interimat în fruntea instituției, Adrian Berbece se retrage definitiv din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Considerat de către unii un inovator, contestat vehement de către alții, Adrian Berbece a încercat să demonstreze că Spitalul Județean poate fi adus pe linia de plutire prin reducerea cheltuielilor și schimbarea mentalității față de pacienți. Deși învins de sistem, fostul director al Spitalului Județean predă noului manager Violeta Șapira o instituție despre care acum știm că «poate fi vindecată». Rămîne de văzut dacă noul director va reuși ceea ce nimeni nu a reușit niciodată!

«După aproape 3 ani de activitate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, am decis să-mi reîndrept pașii către domeniul privat, unde sînt format și unde pot face performanță, o performanță bazată în primul rînd pe cuantificarea și răsplătirea acesteia. Am decis să vă transmit gîndurile mele acum, la terminarea unui drum și începerea unuia nou pentru a vă mulțumi, în primul rînd, pentru colaborarea avută în ultima perioada, cînd mi-a revenit dificila misiune de a conduce acest spital ca manager interimar.
A fost un an dificil pentru noi toți. A fost un an în care s-au început modificari ale sistemului de Sănătate per ansamblu, cînd schimbările de abordare cu privire la pacient s-au intersectat cu rolul, în primul rînd social,  pe care un spital județean de provincie îl joacă. Însă, cu toate acestea, am reușit să supraviețuim, să tratăm un număr egal de pacienți, comparativ cu anul 2013, cu o finanțare cu peste 18% mai mică. Dorind să subliniez cîteva elemente cheie care au marcat Spitalul Județean de Urgență Slobozia în perioada ianuarie 2014-noiembrie 2014, aș dori să punctez următoarele:
-perioada mai sus-amintită a fost o perioadă caracterizată, în primul rînd, de controale! Foarte multe controale! Începînd cu Ministerul Sănătății, prin Corpul de Control, Camera de Conturi Ialomița, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița, Direcția de Sănătate Publică Ialomița, Direcția Sanitară Veterinară Ialomița, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, Pompierii, Arhivele Naționale sucursala Ialomița, Asociația Persoanelor cu Dizabilități Ialomița și, nu în ultimul rînd, Agenția Națională de Integritate, respectiv Direcția Națională Anticoruptie, toate au avut rolul de a controla, verifica, urmări și corecta activitatea unității sanitare. Și, ceea ce nu s-a întîmplat în activitatea recentă (ultimii 4 ani) ai spitalului, s-a întîmplat în 2014: amenzi primite din partea ITM Ialomița, CJAS Ialomița, ultimatumuri primite din partea tuturor, investiții de efectuat care, însumate, depășesc 1500000 de euro (incluzînd și aparatul RMN ce trebuie achiziționat pentru a rămîne în gradul III);
-așa cum am afirmat public de fiecare dată, pe lîngă suma lunară aferentă salariilor (2200000 de lei), necesarul de finanțare al spitalului este de 600000 de lei (utilități aproximativ 250000 de lei, iar restul cheltuielilor -medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți, servicii- aproximativ 350000 lei); în perioada ianuarie-septembrie 2014, cu mici variații, spitalul a avut contractată cu CJAS Ialomița suma de 2650000 lei, deficitul lunar fiind de aproximativ 150000 lei; pentru luna octombrie 2014, suma contractată a fost de aproximativ 2400000 de lei, iar pentru noiembrie 2014 s-au contractat servicii medicale de 2200000 de lei; pînă în acest moment nu există fonduri alocate pentru luna decembrie 2014; încercările noastre permanente de a reduce cheltuielile au fost încununate cu succes și iată că, deși sîntem la sfîrșitul lunii noiembrie, iar disponibilul bugetar s-a utilizat în întregime încă din septembrie 2014, pacienții internați au medicamente și materiale sanitare, spitalul are utilități, iar activitatea curentă nu este perturbată serios de lipsurile financiare;
-în anul 2014, s-a pus un accent deosebit pe reducerea cheltuielilor, de la rezilierea convențiilor de prestări servicii și pînă la rezilierea unor contracte păguboase pentru spital și încheierea altora, prin proceduri de achiziții transparente (de exemplu, transportul pacienților în regim medicalizat), care au scăzut considerabil cheltuielile curente și au permis spitalului să supraviețuiască chiar și cu un deficit considerabil;
-anul 2014 a fost un an în care, în lipsa unui buget aferent investițiilor, am reușit să finalizăm lucrările începute prin sponsorizări, și anume Secția Cardiologie, să achităm reparația Computerului Tomograf, să achiziționăm un aparat de radiologie pentru blocul operator și să începem anumite investiții în renovarea blocului alimentar, a stației de sterilizare, a bazei de tratamente;
-mi-am dorit, personal, o deschidere a unității față de pacient; mi-am dorit o îmbunătățire a percepției pacienților față de ceea ce înseamnă Spitalul Județean de Urgență Slobozia; am conștientizat, din păcate, că NICIODATĂ pacientul nu va fi mulțumit și nu va avea încredere dacă va fi programat la o consultație peste luni de zile, dacă i se va vorbi nepoliticos și dacă lipsa de respect este un sentiment tangibil; pe de altă parte, sînt sigur că am reușit să îmbunătățesc încrederea ialomițenilor în această unitate sanitară și regret că n-am reușit să fac mai mult de atît.
În final, va doresc multă sănătate, putere de muncă și bunăvoință față de cel de lîngă.
Numai bine.
Cu stimă, Adrian Berbece»

11 Decembrie 2014, 20:45 (16316 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


PACIENTUL ENGLEZ:
(24 Ianuarie 2015, 17:02)
bravo,dr Condrutz!! vad ca nu se inghesuie sa-ti raspunda,desi stie foarte bine cine esti, ce ti-a facut si mai ales, de ce n a scos postul la concurs! pai orelista vesnic colectoare de biruri prin cabinetul particular la care isi cheama toti pacientii nu are niciun cuvant de spus/?/ prea curand nu vom avea specialist orl in oras,presiunea d nei nour este atmosferica de a dreptul si produce cofoza la urechile cui trebuie sa auda!! felicitari,dr Condrutz, esti bine unde esti ,bine ca nu te-ai angajat in cloaca asta!!
Cetateanu':
(15 Decembrie 2014, 14:47)
Nu zau, bre...
doina :
(15 Decembrie 2014, 13:51)
pentru pacienti nu e bine .E prea mult pentru un MEDIC ,medicul trebuie sa aiba grija de bolnavi caci pentru asta a fost scolit .Ziua are 24 ore doamna doctor cat timp este ; FIICA  MAMA  SATIE  MEDIC  DIRECTOR  si cat citeste  cat merge la congrese cat doarme .Doamna Doctor ramane-ti DOCTORITA  cu respect pentru dumneavoastra
Petre:
(13 Decembrie 2014, 19:29)
Fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa.
Mary:
(13 Decembrie 2014, 11:42)
         Un singur exemplu vreau sa aduc la cunostinta cititorilor acestei publicatii. Una dintre marile magarii petrecute in acest spital a fost examenul de ocuparea posturilor vacante de operator calculator, examen sustinut in aprilie a.c. Numai taxa de participare a fost 30 lei si pe cuvant, nu au fost putini participanti. Un examen trucat mai ceva ca la bac, in care invingatorii erau cunoscuti si recunoscuti de mari spagari. Un final fara "happy end" deoarece spagarul cel mai tare urma sa-si ceara banii inapopi chiar cu amenintari, nestiind ca v-a fi pus pe "liber" foarte curand chiar de cel care-i facilitase acest examen. Si ca sa fie treaba oabla, la cererea dosarelor inapoi, in el regasindu-se acte ce putea fi folosite la alt examen, raspunsul a venit de la secretariatul unitatii ca nefiind posibil deoarece nu se putea face dovada ca respectivul individ a fost la examen, de parca chitanta cu taxa de participare sau lucrarea de examinare nu era deajuns. Nu stiu daca fostul director cunostea aceste detalii dar un singur lucru este cert : a fost doar director si atat.
Mihnea:
(12 Decembrie 2014, 20:01)
Si daca s-ar putea asistentele sa nu mai scoale cu noaptea in cap pacientii pentru tratamente si incercati sa le faceti cucuvelelor din curtea spitalului cuibul in alta parte.
Matei:
(12 Decembrie 2014, 19:56)
Cita bunavointa poti sa ai cind primesti o programare dupa saptamini bune, astepti ore intregi la usa doctorului, trebuie sa scoti bani din buzunar pentru analize, medicamente si nu numai si la final afli ca diagnosticul a fost putin pe alaturi.
Rodica:
(12 Decembrie 2014, 19:31)
Din totalul de aproximativ 28 de miliarde, o avere, pacientilor revine o citime de 3,5 miliarde, mizilic. Desfiintati spitalul si dati toti banii bolnavilor care s-ar putea trata astfel corespunzator in spitale mai de soi cum ar fi cele din Ungaria sau Austria.
Leto:
(12 Decembrie 2014, 19:12)
E vreun fel de spovedanie publica? Are dumnealui impresia ca si-a spalat pacatele daca a repus lucrurile pe un fagas cit decit normal si legal? Asta a fost numai o spoiala, asa, greul abia acum urmeaza. Pentru grajdurile lui Augias a fost nevoie de Hercule ca sa faca ordine, doctorita Sapira pare sa fie nevasta-sa.
Alen:
(12 Decembrie 2014, 18:50)
Din cei trei muschetari au ramas doar doi. Domn Zamfir isi petrece dupa amiezile in sedinte furtunoase de consiliu local iar doctorul Olaru dupa ultimele informatii a fost chemat la Sorbona sa predea stiinta indreptarii oaselor in gradina de zarzavaturi. Helas, apune o epoca.
Vica:
(12 Decembrie 2014, 18:43)
Intelegem ca n-au fost degeaba trasi de urechi cei responsabili. Intrebarea e din ce fonduri s-au platit amenzile primite? Cind s-au petrecut ilegalitatile domnul Berbece unde era? De ce in urma controalelor facute lucrurile au fost indreptate cit decit si nu s-a intimplat asta inainte? De ce au fost inselate sperantele tinerilor medici? Parintii domnului Berbece stie ce face?
Cornel:
(12 Decembrie 2014, 18:32)
V-a strins nitel de coa...e organili anu-asta, nu degeaba a tot batut darabana presa locala asupra situatiei scandaloase din spital. Parca s-au mai limpezit apele dar nu ne facem iluzii c-o sa curga numai lapte si miere odata cu venirea Sapirei la conducere. Oricum, mai rau decit a fost n-are cum sa fie.
Veta:
(12 Decembrie 2014, 18:02)
La cite organe de control au fost pe metru patrat, e explicabil ca s-au depus ceva eforturi ca lucrurile ca capete o aparenta oarecum umana si n-a mai fost chiar spitalul abramburelii. Adica a fost clar, personalul medical circula pe partea dreapta a culoarului iar gindacii pe stinga. Pacientii nu si-au mai dat duhul decit in prezenta doctorilor iar rezerva de singe si-a depasit propriile asteptari. Dracula n-ar fi avut nimic de comentat.
Domnul Goe:
(12 Decembrie 2014, 17:48)
Ce-i veni? Vruse sa-si faca "mea disculpa"?
adevar:
(12 Decembrie 2014, 14:04)
mare dreptate are  dnu dr condruz.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3180 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2866 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2603 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3695 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3669 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:20
(2918 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2484 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2530 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1825 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4528 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:05
(4791 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:45
(3354 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:35
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 16:25
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 14:40
(2719 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:40
(1772 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 12:00
(3441 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 16:35
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 16:55
(1503 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 10:00
(4985 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Țigări de contrabandă ascunse într-o geantă de voiaj

Un bărbat, de 46 de ani, din Călărași s-a ales cu undosar penal după ce asupra sa s-au descoperit 210 pachete de țigări de contrabandă. În ziua de joi, 1 iulie a.c., a fost oprit în trafic pentru un control ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:40
(2985 vizualizări - 0 comentarii)


Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate

Pe data de 4 iulie a.c., Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Crucea Roșie Română a fost înființată în anul 1876 și este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:30
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de vineri, 2 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Condeești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:15
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: A găsit în curte un cartuș de infanterie

Proprietarul unei gospodării din comuna Perieți a solicitat intervenția pompierilor, după ce a descoperit în curte un cartuș de infanterie, rămas neexplodat. Pirotehniștii din cadrul ISU Ialomița s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:45
(3554 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din cadrul Stației Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza comunei Movila, în care au fost implicate două autoturisme. La locul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:30
(4304 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movila accident


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 2 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10793, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:05
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...