Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Controale la comercianții de carne

Polițiștii ialomițeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare  de 25000 de lei, în cadrul activităților desfășurate, la nivel național, pentru prevenirea evaziunii fiscale. Pe parcursul derulării activităților a fost întocmit un dosar penal. Astfel, joi, 11 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice-IGPR au efectuat controale la agenți economici de pe raza județului Ialomița care comercializează carne, produse din carne ori alte produse specifice Sărbătorilor. La activități au participat polițiști și specialiști din cadrul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița. Acțiunea a vizat identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat, prin desfășurarea comerțului cu mărfuri alimentare, respectiv carne, produse din carne și alte produse specifice Sărbătorilor. Astfel, polițiștii au verificat 5 agenți economici care au ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare. În urma controalelor, polițiștii au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia este cercetată o persoană. Prejudiciul produs bugetului de stat, prin infracțiunea de evaziune fiscală,  este estimat la 7000 lei. De asemenea, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 25000 lei. Exemplificînd, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Slobozia, polițiștii au stabilit lipsa din gestiune a 1700 kg de carne și produse din carne. Din cercetări a reieșit că produsele ar fi fost comercializate, fără ca veniturile obținute să fie înregistrate în evidența contabilă a societății. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

12 Decembrie 2014, 15:50 (5559 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
343 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Activitate desfășurată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot»

Activitate desfășurată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot»

Miercuri, 18 septembrie 2019, părintele protopop Laurențiu Cioranu, împreună cu părintele Daniel Ferbințeanu de la Parohia Ograda au săvârșit Slujba sfeștaniei, Sfințirea cea mică a apei și au rostit rugăciuni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2019, 12:50
(4299 vizualizări - 6 comentarii)


DSVSA Ialomița: 21 focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, la data de 18.09.2019, pe raza județului Ialomița sunt declarate 21 focare de Pestă Porcină Africană. Acestea au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 20:30
(2296 vizualizări - 1 comentariu)


Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din Manasia


Marți, 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Manasia, și-ar fi agresat și amenințat fosta soție. Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 20:25
(3795 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Zi pentru combaterea ambroziei

Conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a propus ziua de sâmbătă, 28 septembrie a.c., o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională când, într-o singură zi, prin ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 20:20
(2966 vizualizări - 1 comentariu)


Gheorghe Lazăr: Beat la volan

Marți, 17 septembrie 2019, polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 29 de ani, din comuna Gheorghe Lazăr, în timp ce conducea un autoturism pe DN2A, deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 20:15
(3152 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Clean Stations»

Miercuri, 18 septembrie a.c., la nivel național, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi a desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR. Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2019, 20:10
(2866 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 320 locuri de muncă în Europa

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 320 locuri de muncă vacante. Țările vizate sunt Austria, Franța, Germania, Irlanda, Norvegia, Olanda, Polonia și ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 20:10
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 83 mii de lei, 12 permise reținute

Luni, 16 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au intervenit la 98 evenimente, cele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 19:55
(3723 vizualizări - 0 comentarii)


Târgul «Pâinea și Vinul» la Muzeul Agriculturii

În perioada 20-22 septembrie 2019, orele 11,00-18,00, la Muzeul Național al Agriculturii se va desfășura, în cadrul Târgului «Pâinea și Vinul», expoziția și lansarea albumului «Pâinea noastră cea de toate ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 19:50
(5434 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămâna Mobilității Europene», la Slobozia

În perioada 16-22 septembrie a.c., se desfășoară la nivel european Campania «Săptămâna Mobilității Europene». Astfel, Primăria municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret, în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 19:45
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Luni, 16 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic doi conducători auto, de 22 și 39 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice fără a avea acest drept. În fapt, polițiștii Secției ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 19:40
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie vaccinare vulpi

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează locuitorii județului că, începând cu data de 23 septembrie 2019, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2019, 19:35
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la ieșire din Slobozia, două persoane decedate

Accident rutier grav la ieșire din Slobozia, două persoane decedate

Grav accident de circulație produs în seara zilei de vineri, 13 septembrie 2019, la ieșirea din Slobozia către Constanța. Trei persoane au fost grav rănite, în urma impactului a două mașini. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2019, 21:20
(6795 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


ISU Ialomița: 13 Septembrie-«ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA»

În luna iunie a anului 1848 unda de șoc revoluționară din Franța s-a propagat rapid în Țara Românească. După 3 luni de conflicte, la 13 septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2019, 20:45
(3189 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

Polițiștii ialomițeni, însoțiți de reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități informativ-preventive în școlile de pe raza județului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2019, 20:10
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

Noua epidemie de Pestă Porcină Africană aduce și sancțiuni pentru crescătorii de animale din Ialomița. În ultimele săptămâni, au fost aplicate amenzi de peste 30 mii de lei din cauza nerespectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2019, 20:05
(5586 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

Peste 180 de polițiști au fost în misiune, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Ialomița, pentru un început în siguranță al noului an școlar. Polițiștii prezenți la festivitățile specifice ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2019, 19:20
(3930 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 9-14 septembrie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:30
(5808 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident rutier soldat cu două victime

Joi, 5 septembrie a.c., în jurul orelor 5,30, pe raza localității Lilieci s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În timp ce un bărbat, de 57 de ani, din București, conducea pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:25
(2978 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ialomița: La volan, fără permis

Joi, 5 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Ciochina, deși avea acest drept suspendat ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:20
(2714 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a devenit «părinte spiritual» pentru patru copii din satul Bucșa. Cristi Stan ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:25
(3224 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Proiectul «Vreau să merg la școală»

În perioada 30 august-6 septembrie 2019, Protopopiatul Slobozia, împreună cu Părintele Laurențiu Cioranu au organizat a V-a ediție a proiectului social-filantropic «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:15
(3280 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,76%-rata șomajului în luna iulie 2019

La sfârșitul lunii iulie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4506 șomeri (din care 2093 femei), rata șomajului fiind de 4,76%. Din totalul de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:25
(4132 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

Marți, 3 septembrie 2019, polițiștii rutieri au desfășurat sesiuni de instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi către unitățile de învățământ. În cadrul activităților au ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:05
(4521 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost la un pas de moarte după ce au fost implicati într-un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2019, 14:35
(5530 vizualizări - 11 comentarii)

Taguri: Reviga accident


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 2-6 septembrie a.c., între orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 20:20
(5185 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Bărbulești

Joi, 29 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat pe raza comunei Bărbulești un bărbat, de 46 de ani, din Craiova, care era urmărit internațional. Autoritățile judiciare din Germania au emis pe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:50
(3733 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Urziceni

Joi, 29 august a.c., în jurul orelor 2,30, în apropiere de localitatea Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din comuna Coșereni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:35
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, joi, 29 august a.c., un bărbat de 48 de ani, din Sărățeni, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:25
(3096 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA-mai mult timp pentru abonați, mai multă grijă față de mediul înconjurător

Sigur, ușor, rapid, ... oricând ! Un singur click, mai multe facilități! Cu platforma on-line Contul meu RAJA clienții noștri, indiferent de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2019, 17:20
(7331 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...