PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvîntări !

Dreptmăritori creștini,
După ce magii au ajuns la Betleem și s-au închinat dumnezeiescului Prunc, i-au oferit Acestuia daruri de aur, smirnă și tămîie: aurul pentru a omagia demnitatea Sa regală; smirna pentru a ne aminti de moartea Sa jertfelnică, iar tămîia pentru a cinsti dumnezeirea Sa. Sfîntul Evanghelist Matei povestește cum prin intermediul magilor, popoarele păgîne s-au închinat Mîntuitorului Hristos; cum Pruncul Iisus era amenințat cu moartea de regele Irod; și cum Dumnezeu, prin intermediul Dreptului Iosif și al Fecioarei Maria, are grijă de Pruncul Iisus.
Probabil că părinții după trup ai Domnului, Iosif și Maria au fost profund mîngîiați de venirea magilor și de ceea ce au făcut ei. Aceasta era confirmarea tuturor lucrurilor minunate care se spuseseră înainte cu privire la Pruncul Iisus: Dreptului Iosif de către un înger în vis, Fecioarei Maria de către îngerul Gavriil și Elisabeta, iar atît Dreptului Iosif, cît și Fecioarei Maria de către păstorii care le-au povestit ce le-au spus îngerii pe cîmpul de lîngă Betleem.
În capitolul al doilea al Evangheliei după Matei întîlnim de cinci ori expresia «Pruncul și mama Lui» (Matei 2, 11, 13, 14, 20, 21). Pruncul Iisus și Maria, mama Lui, sînt prezentați totdeauna împreună și niciodată despărțiți. Cînd magii au găsit Pruncul la Betleem, se spune în Evanghelia Sfîntului Matei că: «au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui» (Matei 2, 11). Dreptul Iosif trebuie să salveze Pruncul de ura lui Irod și primește această poruncă de la Dumnezeu: «scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt» (Matei 2, 13), iar el ascultă și împlinește imediat această poruncă (2, 14). Cînd a trebuit să se întoarcă din Egipt, evanghelistul ne spune că din nou îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a spus: «Scoală-te ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel» (2, 20). Și de data aceasta, din nou, Iosif ascultă și se supune (2, 21). Evanghelistul subliniază că Pruncul și mama Lui sînt inseparabili. Ceea ce are loc întotdeauna în relațiile profund omenești dintre un prunc și mama sa este valabil și pentru dumnezeiescul Prunc Iisus și Maria, mama Lui: Pruncul este dependent de mama Lui și fără de ea nu poate trăi. La rîndul ei Maria, mama Lui, este legată de El, asumîndu-și grija maternă a creșterii Lui. Mama și Pruncul se află într-o strînsă și intimă comuniune de viață. Această perioadă din viața lui Iisus, în care, El este un Prunc ce are nevoie de ajutor, precum și acest aspect al relației Sale cu Fecioara Maria, în care ea se dedică întru totul Lui, sînt evidențiate de Sfîntul Evanghelist Matei mai mult decît toți ceilalți evangheliști. Dreptul Iosif are îndatorirea de a proteja Pruncul de pericolele externe, iar Sfînta Fecioară Maria are grija maternă a creșterii Lui. Dreptul Iosif și Fecioara Maria au îndatoriri diferite, însă în centrul vieții lor se află slujirea pe care i-o aduc dumnezeiescului Prunc; o slujire care nu are nimic particular, ci este întrutotul firească. Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca pe un Prunc și, asemenea tuturor pruncilor, este amenințat în multe feluri și depinde de slujiri multiple.
Potrivit Sfîntului Evanghelist Luca, Dreptul Simion, care aștepta mîntuirea lui Israel, a vorbit și despre o sabie care va străpunge sufletul Mariei (Luca 2, 34-35). Această sabie începe să străpungă deja de pe acum, căci, într-un vis, Iosif aude vocea unui înger, spunîndu-i să se scoale imediat și să fugă în Egipt cu Pruncul și cu mama Lui. Motivul: Irod se pregătea de un gest plin de cruzime, adică, să caute Pruncul și să-L ucidă. Prin această poruncă, de a se scula în grabă și de a fugi în Egipt, ne sînt descoperite purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ocrotirea Sa pentru Pruncul dumnezeiesc.
Comportamentul lui Irod se află în opoziție cu cel al Fecioarei Maria și al Dreptului Iosif. Aceștia îl protejează pe Prunc și au grijă de El, în timp ce Irod vrea să-l ucidă. Își simte amenințat tronul regal de un prunc. Ce fel de putere este aceea care depinde de eliminarea unui prunc? Fuga este șansa oferită celor slabi ca să scape de o putere distrugătoare. Mai mult decît Pruncul Însuși, Fecioara Maria și Dreptul Iosif trăiesc experiența pericolelor pricinuite de Irod, neajunsurile fugii și ostenelile șederii într-o țară străină. Viața părinților după trup, alături de Pruncul dumnezeiesc și comuniunea cu El le-au oferit mari și profunde experiențe duhovnicești, dar i-au făcut de asemenea părtași tuturor pericolelor și suferințelor.
Însă Fecioara Maria, ca mamă, a simțit cel mai mult ascuțișurile de sabie care i-au străpuns inima de la nașterea dumnezeiescului Prunc pînă la vederea Lui, răstignit pe cruce. «Maria, mama lui Iisus» (cf. Fapte 1, 14) a avut o rînduială unică în iconomia lui Dumnezeu, o relație privilegiată, legată de alegerea ei pentru a deveni «Maica Domnului» (cf. Luca 1, 43), prin întruparea celei de-a doua Persoane a Preasfintei Treimi. De aceea, maternitatea ei, în urma alegerii divine, a fost una cu totul specială.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Plecînd de la cele relatate de Sfîntul Evanghelist Matei, se poate spune că cinstirea deosebită a Bisericii față de Fecioara Maria, Maica Domnului, s-a dezvoltat, pornind de la purtarea ei de grijă pentru dumnezeiescul Prunc, încă de lîngă ieslea de la Betleem. În vechime, cînd încă nu se dezvoltase calendarul Bisericii, singura sărbătoare închinată Fecioarei Maria era în a doua zi a praznicului Nașterii Domnului, în 26 decembrie, cunoscută cu vechiul său nume de «Soborul în cinstea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu».
În acea noapte unică pentru creștini, cînd Iisus S-a născut, chipul Mamei cu Pruncul a devenit și rămîne pentru totdeauna cea mai importantă, mai profundă și mai fericită icoană a credinței noastre. Astăzi, principala icoană a Fecioarei Maria este cea a Maicii cu Pruncul-care, pentru Biserica Ortodoxă, este, în primul rînd, o icoană a Întrupării.
În icoana Nașterii Domnului vedem, pe de o parte, expusă credința noastră în dumnezeirea și natura umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat, iar pe de alta, icoana ne sugerează care sînt consecințele venirii Sale în lume. După cum ne învață Sfîntul Grigorie Teologul, Nașterea lui Hristos este «sărbătoarea re-creării lumii», a unei înnoiri, care sfințește întreaga lume. El a venit să sfințească lumea, iar prin întruparea Sa întreaga creație dobîndește un sens nou, legat de scopul final al existenței ei -transfigurarea ei ultimă.
Într-una din cîntările Bisericii de la Crăciun ne întrebăm: «Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pămînt, om pentru noi...». Și îndată urmează răspunsul: «Fiecare dintre făpturile cele făcute de Tine, mulțumire aduc Ție. Îngerii lauda, cerurile steaua, magii darurile, păstorii uimirea, pămîntul peștera, pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară!» (Stihiră la Vecernia Nașterii Domnului). Reiese din această cîntare că Nașterea Domnului a fost întîmpinată de întreaga creație: îngerii au cîntat cîntări, cerul a pogorît steaua, magii au adus daruri, păstorii au venit cu închinarea, pămîntul a oferit peștera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria.
Toată creația ia parte la eveniment, iar în jurul Pruncului nou-născut vedem reprezentanți ai întregii lumi create, fiecare aducîndu-și prinosul lui sau, cum spune Biserica, fiecare mulțumind în felul său.
Însemnătatea profundă a acestei cîntări remarcabile din Slujba de Crăciun este aceea că lumea și întreaga creație participă la planul lui Dumnezeu de mîntuire, tînjind după unirea cu El, nu doar așteptînd venirea Lui, ci pregătindu-se pentru această întîlnire dintre Dumnezeu și om în deplină libertate și iubire.
Imnograful care a alcătuit această cîntare prezintă întreaga creație ca aflîndu-se într-o procesiune cosmică, care merge în întîmpinarea Mîntuitorului: steaua, pustiul, peștera, ieslea, îngerii, păstorii, magii, iar în mijlocul acestei procesiuni strălucitoare se află Fecioara Maria, Maica Domnului, rodul cel mai frumos și desăvîrșit al creației, prin care Dumnezeu a ales ca Fiul Său să devină Fiul Omului, ca pe noi, fiii oamenilor, să ne facă fii ai lui Dumnezeu după har.
Cîntarea ne spune că peștera a fost darul pustiei pentru Pruncul dumnezeiesc. Însemnătatea acestui dar se descoperă în cuvintele Sfîntului Grigorie Teologul, care scrie: «Plecați-vă în fața ieslelor prin care voi, cei lipsiți, ați fost crescuți de Cuvîntul» (adică ați crescut, hrăniți cu pîinea Euharistică). Pustia, ca loc nelocuit, care i-a oferit adăpost Mîntuitorului, pe Care, de la naștere, lumea nu L-a primit, a fost locul în care Dumnezeu a hrănit cu mană poporul Israel, timp de 40 de ani, în vremea peregrinării sale. Iar mana nu a fost altceva decît o anticipare prefigurativă a darului Betleemului, a Pîinii Vieții care s-a pogorît din cer, a lui Iisus Mielul, care S-a făcut pentru noi pîinea Euharistică, ce ni se oferă pe masa altarului.
Peștera, ieslea, scutecele sînt indiciile coborîrii lui Dumnezeu la noi, a smereniei Sale desăvîrșite.
Însă atît icoana Nașterii lui Hristos, cît și cîntările slujbelor ne atrag atenția asupra locului pe care Maica Domnului îl ocupă în planul mîntuirii. Ea este cel mai înălțător dar pe care omul a fost vreodată în stare să-l facă lui Dumnezeu. Maica Domnului este preamărită ca fiind darul cel mai de preț pe care lumea l-a oferit lui Dumnezeu, pentru că din ea S-a născut Fiul lui Dumnezeu întrupat, darul cerului făcut nouă oamenilor. În libertate deplină și iubire necondiționată ea a acceptat ca Dumnezeu să zămislească în ea, pe Cel ce avea să vină în lume, pe Cel ce Fiul lui Dumnezeu se va chema: «Fie! Să-mi fie mie după cuvîntul tău!» (Luca 1, 38).
În jurul Maicii Domnului și a dumnezeiescului Prunc, îngerii slăvesc pe Dumnezeu și bine-vestesc oamenilor. Acești oameni sînt, în primul rînd, păstorii, primii fii ai lui Israel care I se închină Pruncului; ei constituie începutul Bisericii evreilor, iar magii -«începutul neamurilor»- Biserica neamurilor păgîne. Pe de o parte, sînt păstorii-oameni simpli, cu care Dumnezeu comunică direct, în împrejurările concrete ale vieții lor zilnice de lucru; pe de altă parte, sînt magii -oameni învățați, care au de străbătut o cale lungă, de la cunoașterea a ceea ce este relativ la ceea ce este absolut, prin subiectul pe care îl studiază. Așadar, Dumnezeu se descoperă atît oamenilor simpli, cît și celor mai învățați, care se apropie de tainele dumnezeiești cu smerenie, credință și întru curăția vieții: «Taina nu suferă ispitire, ci cu credință apropiindu-ne strigăm: Netîlcuitule Doamne, slavă ție!».
În poezia și cîntările specifice slujbelor de Crăciun, chipul Maicii și al Pruncului sînt prezentate, așadar, într-o lumină negrăită. Aici, toate cele ce au fost sfîșiate de păcat și ostilitate, de mîndrie omenească, sînt iarăși unite: cerul cu pămîntul, Dumnezeu și oamenii, natura și duhul. Lumea întreagă devine doxologică, un imn de laudă, cuvintele devin o cîntare a iubirii, materia devine dar și întreaga natură se face iesle. În această imagine a Maicii și a Pruncului, iubirea eternă a lui Dumnezeu, pentru lume și iubirea eternă a lumii -în starea ei cea mai profundă- pentru Dumnezeu se unesc, se completează, biruiesc! Și nimeni nu a fost capabil vreodată să dezrădăcineze această imagine din memoria și conștiința umană.

Iubiții mei fii sufletești,
Sărbătoarea Nașterii Domnului sau a Crăciunului este în primul rînd o sărbătoare a familiei creștine, a cinstirii mamelor și darului de prunci, a familiilor care, asemenea celei după trup a Domnului, se îngrijesc de aducerea pe lume a copiilor, de creșterea și ocrotirea lor. Este important ca în zilele noastre, cînd familia creștină este condiționată și, de cele mai multe ori, determinată de constrîngeri socio-economice, să nu ne părăsim credința și speranța că Dumnezeu poate «birui rînduiala firii», după cum reiese din exemplul Maicii Domnului. Ne interesează astăzi ca fiii noștri să crească sănătos și frumos prin contribuția în primul rînd a educației primită în familie, iar mai apoi în școală și Biserică. De aceea este nevoie să veghem la educația fiilor noștri, nu numai pentru dobîndirea cunoștințelor necesare alegerii unui drum în viață, ci și pentru formarea lor morală și civică. Educația religioasă în familie și, mai ales, prin ora de religie din școlile noastre este absolut necesară pentru a-i ajuta pe copiii noștri să facă față tentațiilor și seducției lumii acestea, să stea departe de cei care le propun o fericire iluzorie și evadarea din lumea aceasta prin consumul de droguri sau alte substanțe care distrug ființa umană. Să-i ajutăm pe copiii noștri să devină «făcători de pace» într-o lume a violenței verbale și fizice, cultivîndu-le conștiința apartenenței la o comunitate a valorilor veșnice, în care Biserica noastră Ortodoxă crede și pentru care militează.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Fie ca această zi a păcii și bucuriei, marea prăznuire a Nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos, să fie un izvor de bucurie, pace și împliniri pentru voi toți, acum și în Noul An 2015, închinat în Patriarhia Română Sfîntului Ioan Gură de Aur și misiunii parohiei și mănăstirii azi.
Fie ca lumea bolnavă și dezbinată de ură, în care trăim, să-și găsească pacea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adus-o, «Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă!» (Ioan 14,27), descoperind și trăind Cuvântul Evangheliei Vieții.

Al vostru părinte duhovnicesc,
pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru,
ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor