Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvîntări !


Dreptmăritori creștini,
După ce magii au ajuns la Betleem și s-au închinat dumnezeiescului Prunc, i-au oferit Acestuia daruri de aur, smirnă și tămîie: aurul pentru a omagia demnitatea Sa regală; smirna pentru a ne aminti de moartea Sa jertfelnică, iar tămîia pentru a cinsti dumnezeirea Sa. Sfîntul Evanghelist Matei povestește cum prin intermediul magilor, popoarele păgîne s-au închinat Mîntuitorului Hristos; cum Pruncul Iisus era amenințat cu moartea de regele Irod; și cum Dumnezeu, prin intermediul Dreptului Iosif și al Fecioarei Maria, are grijă de Pruncul Iisus.
Probabil că părinții după trup ai Domnului, Iosif și Maria au fost profund mîngîiați de venirea magilor și de ceea ce au făcut ei. Aceasta era confirmarea tuturor lucrurilor minunate care se spuseseră înainte cu privire la Pruncul Iisus: Dreptului Iosif de către un înger în vis, Fecioarei Maria de către îngerul Gavriil și Elisabeta, iar atît Dreptului Iosif, cît și Fecioarei Maria de către păstorii care le-au povestit ce le-au spus îngerii pe cîmpul de lîngă Betleem.
În capitolul al doilea al Evangheliei după Matei întîlnim de cinci ori expresia «Pruncul și mama Lui» (Matei 2, 11, 13, 14, 20, 21). Pruncul Iisus și Maria, mama Lui, sînt prezentați totdeauna împreună și niciodată despărțiți. Cînd magii au găsit Pruncul la Betleem, se spune în Evanghelia Sfîntului Matei că: «au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui» (Matei 2, 11). Dreptul Iosif trebuie să salveze Pruncul de ura lui Irod și primește această poruncă de la Dumnezeu: «scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt» (Matei 2, 13), iar el ascultă și împlinește imediat această poruncă (2, 14). Cînd a trebuit să se întoarcă din Egipt, evanghelistul ne spune că din nou îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a spus: «Scoală-te ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel» (2, 20). Și de data aceasta, din nou, Iosif ascultă și se supune (2, 21). Evanghelistul subliniază că Pruncul și mama Lui sînt inseparabili. Ceea ce are loc întotdeauna în relațiile profund omenești dintre un prunc și mama sa este valabil și pentru  dumnezeiescul Prunc Iisus și Maria, mama Lui: Pruncul este dependent de mama Lui și fără de ea nu poate trăi. La rîndul ei Maria, mama Lui, este legată de El, asumîndu-și grija maternă a creșterii Lui. Mama și Pruncul se află într-o strînsă și intimă comuniune de viață. Această perioadă din viața lui Iisus, în care, El este un Prunc ce are nevoie de ajutor, precum și acest aspect al relației Sale cu Fecioara Maria, în care ea se dedică întru totul Lui, sînt evidențiate de Sfîntul Evanghelist Matei mai mult decît toți ceilalți evangheliști. Dreptul Iosif are îndatorirea de a proteja Pruncul de pericolele externe, iar Sfînta Fecioară Maria are grija maternă a creșterii Lui. Dreptul Iosif și Fecioara Maria au îndatoriri diferite, însă în centrul vieții lor se află slujirea pe care i-o aduc dumnezeiescului Prunc; o slujire care nu are nimic particular, ci este întrutotul firească. Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca pe un Prunc și, asemenea tuturor pruncilor, este amenințat în multe feluri și depinde de slujiri multiple.
Potrivit Sfîntului Evanghelist Luca, Dreptul Simion, care aștepta mîntuirea lui Israel, a vorbit și despre o sabie care va străpunge sufletul Mariei (Luca 2, 34-35). Această sabie începe să străpungă deja de pe acum, căci, într-un vis, Iosif aude vocea unui înger, spunîndu-i să se scoale imediat și să fugă în Egipt cu Pruncul și cu mama Lui. Motivul: Irod se pregătea de un gest plin de cruzime, adică, să caute Pruncul și să-L ucidă. Prin această poruncă, de a se scula în grabă și de a fugi în Egipt, ne sînt descoperite purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ocrotirea Sa pentru Pruncul dumnezeiesc.
Comportamentul lui Irod se află în opoziție cu cel al Fecioarei Maria și al Dreptului Iosif. Aceștia îl protejează pe Prunc și au grijă de El, în timp ce Irod vrea să-l ucidă. Își simte amenințat tronul regal de un prunc. Ce fel de putere este aceea care depinde de eliminarea unui prunc? Fuga este șansa oferită celor slabi ca să scape de o putere distrugătoare. Mai mult decît Pruncul Însuși, Fecioara Maria și Dreptul Iosif trăiesc experiența pericolelor pricinuite de Irod, neajunsurile fugii și ostenelile șederii într-o țară străină. Viața părinților după trup, alături de Pruncul dumnezeiesc și comuniunea cu El le-au oferit mari și profunde experiențe duhovnicești, dar i-au făcut de asemenea părtași tuturor pericolelor și suferințelor.
Însă Fecioara Maria, ca mamă, a simțit cel mai mult ascuțișurile de sabie care i-au străpuns inima de la nașterea dumnezeiescului Prunc pînă la vederea Lui, răstignit pe cruce. «Maria, mama lui Iisus» (cf. Fapte 1, 14) a avut o rînduială unică în iconomia lui Dumnezeu, o relație privilegiată, legată de alegerea ei pentru a deveni «Maica Domnului» (cf. Luca 1, 43), prin întruparea celei de-a doua Persoane a Preasfintei Treimi. De aceea, maternitatea ei, în urma alegerii divine, a fost una cu totul specială. 

Iubiții mei fii duhovnicești,
Plecînd de la cele relatate de Sfîntul Evanghelist Matei, se poate spune că cinstirea deosebită a Bisericii față de Fecioara Maria, Maica Domnului, s-a dezvoltat, pornind de la purtarea ei de grijă pentru dumnezeiescul Prunc, încă de lîngă ieslea de la Betleem. În vechime, cînd încă nu se dezvoltase calendarul Bisericii, singura sărbătoare închinată Fecioarei Maria era în a doua zi a praznicului Nașterii Domnului, în 26 decembrie, cunoscută cu vechiul său nume de «Soborul în cinstea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu».
În acea noapte unică pentru creștini, cînd Iisus S-a născut, chipul Mamei cu Pruncul a devenit și rămîne pentru totdeauna cea mai importantă, mai profundă și mai fericită icoană a credinței noastre. Astăzi, principala icoană a Fecioarei Maria este cea a Maicii cu Pruncul-care, pentru Biserica Ortodoxă, este, în primul rînd, o icoană a Întrupării.
În icoana Nașterii Domnului vedem, pe de o parte, expusă credința noastră în dumnezeirea și natura umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat, iar pe de alta, icoana ne sugerează care sînt consecințele venirii Sale în lume. După cum ne învață Sfîntul Grigorie Teologul, Nașterea lui Hristos este «sărbătoarea re-creării lumii», a unei înnoiri, care sfințește întreaga lume. El a venit să sfințească lumea, iar prin întruparea Sa întreaga creație dobîndește un sens nou, legat de scopul final al existenței ei -transfigurarea ei ultimă.
Într-una din cîntările Bisericii de la Crăciun ne întrebăm: «Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pămînt, om pentru noi...». Și îndată urmează răspunsul: «Fiecare dintre făpturile cele făcute de Tine, mulțumire aduc Ție. Îngerii lauda, cerurile steaua, magii darurile, păstorii uimirea, pămîntul peștera, pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară!» (Stihiră la Vecernia Nașterii Domnului). Reiese din această cîntare că Nașterea Domnului a fost întîmpinată de întreaga creație: îngerii au cîntat cîntări, cerul a pogorît steaua, magii au adus daruri, păstorii au venit cu închinarea, pămîntul a oferit peștera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria.
Toată creația ia parte la eveniment, iar în jurul Pruncului nou-născut vedem reprezentanți ai întregii lumi create, fiecare aducîndu-și prinosul lui sau, cum spune Biserica, fiecare mulțumind în felul său.
Însemnătatea profundă a acestei cîntări remarcabile din Slujba de Crăciun este aceea că lumea și întreaga creație participă la planul lui Dumnezeu de mîntuire, tînjind după unirea cu El, nu doar așteptînd venirea Lui, ci pregătindu-se pentru această întîlnire dintre Dumnezeu și om în deplină libertate și iubire.
Imnograful care a alcătuit această cîntare prezintă întreaga creație ca aflîndu-se într-o procesiune cosmică, care merge în întîmpinarea Mîntuitorului: steaua, pustiul, peștera, ieslea, îngerii, păstorii, magii, iar în mijlocul acestei procesiuni strălucitoare se află Fecioara Maria, Maica Domnului, rodul cel mai frumos și desăvîrșit al creației, prin care Dumnezeu a ales ca Fiul Său să devină Fiul Omului, ca pe noi, fiii oamenilor, să ne facă fii ai lui Dumnezeu după har.
Cîntarea ne spune că peștera a fost darul pustiei pentru Pruncul dumnezeiesc. Însemnătatea acestui dar se descoperă în cuvintele Sfîntului Grigorie Teologul, care scrie: «Plecați-vă în fața ieslelor prin care voi, cei lipsiți, ați fost crescuți de Cuvîntul» (adică ați crescut, hrăniți cu pîinea Euharistică). Pustia, ca loc nelocuit, care i-a oferit adăpost Mîntuitorului, pe Care, de la naștere, lumea nu L-a primit, a fost locul în care Dumnezeu a hrănit cu mană poporul Israel, timp de 40 de ani, în vremea peregrinării sale. Iar mana nu a fost altceva decît o anticipare prefigurativă a darului Betleemului, a Pîinii Vieții care s-a pogorît din cer, a lui Iisus Mielul, care S-a făcut pentru noi pîinea Euharistică, ce ni se oferă pe masa altarului.
Peștera, ieslea, scutecele sînt indiciile coborîrii lui Dumnezeu la noi, a smereniei Sale desăvîrșite.
Însă atît icoana Nașterii lui Hristos, cît și cîntările slujbelor ne atrag atenția asupra locului pe care Maica Domnului îl ocupă în planul mîntuirii. Ea este cel mai înălțător dar pe care omul a fost vreodată în stare să-l facă lui Dumnezeu. Maica Domnului este preamărită ca fiind darul cel mai de preț pe care lumea l-a oferit lui Dumnezeu, pentru că din ea S-a născut Fiul lui Dumnezeu întrupat, darul cerului făcut nouă oamenilor. În libertate deplină și iubire necondiționată ea a acceptat ca Dumnezeu să zămislească în ea, pe Cel ce avea să vină în lume, pe Cel ce Fiul lui Dumnezeu se va chema: «Fie! Să-mi fie mie după cuvîntul tău!» (Luca 1, 38).
În jurul Maicii Domnului și a dumnezeiescului Prunc, îngerii slăvesc pe Dumnezeu și bine-vestesc oamenilor. Acești oameni sînt, în primul rînd, păstorii, primii fii ai lui Israel care I se închină Pruncului; ei constituie începutul Bisericii evreilor, iar magii -«începutul neamurilor»- Biserica neamurilor păgîne. Pe de o parte, sînt păstorii-oameni simpli, cu care Dumnezeu comunică direct, în împrejurările concrete ale vieții lor zilnice de lucru; pe de altă parte, sînt magii -oameni învățați, care au de străbătut o cale lungă, de la cunoașterea a ceea ce este relativ la ceea ce este absolut, prin subiectul pe care îl studiază. Așadar, Dumnezeu se descoperă atît oamenilor simpli, cît și celor mai învățați, care se apropie de tainele dumnezeiești cu smerenie, credință și întru curăția vieții: «Taina nu suferă ispitire, ci cu credință apropiindu-ne strigăm: Netîlcuitule Doamne, slavă ție!».
În poezia și cîntările specifice slujbelor de Crăciun, chipul Maicii și al Pruncului sînt prezentate, așadar, într-o lumină negrăită. Aici, toate cele ce au fost sfîșiate de păcat și ostilitate, de mîndrie omenească, sînt iarăși unite: cerul cu pămîntul, Dumnezeu și oamenii, natura și duhul. Lumea întreagă devine doxologică, un imn de laudă, cuvintele devin o cîntare a iubirii, materia devine dar și întreaga natură se face iesle. În această imagine a Maicii și a Pruncului, iubirea eternă a lui Dumnezeu, pentru lume și iubirea eternă a lumii -în starea ei cea mai profundă- pentru Dumnezeu se unesc, se completează, biruiesc! Și nimeni nu a fost capabil vreodată să dezrădăcineze această imagine din memoria și conștiința umană.

Iubiții mei fii sufletești,
Sărbătoarea Nașterii Domnului sau a Crăciunului este în primul rînd o sărbătoare a familiei creștine, a cinstirii mamelor și darului de prunci, a familiilor care, asemenea celei după trup a Domnului, se îngrijesc de aducerea pe lume a copiilor, de creșterea și ocrotirea lor. Este important ca în zilele noastre, cînd familia creștină este condiționată și, de cele mai multe ori, determinată de constrîngeri socio-economice, să nu ne părăsim credința și speranța că Dumnezeu poate «birui rînduiala firii», după cum reiese din exemplul Maicii Domnului. Ne interesează astăzi ca fiii noștri să crească sănătos și frumos prin contribuția în primul rînd a educației primită în familie, iar mai apoi în școală și Biserică. De aceea este nevoie să veghem la educația fiilor noștri, nu numai pentru dobîndirea cunoștințelor necesare alegerii unui drum în viață, ci și pentru formarea lor morală și civică. Educația religioasă în familie și, mai ales, prin ora de religie din școlile noastre este absolut necesară pentru a-i ajuta pe copiii noștri să facă față tentațiilor și seducției lumii acestea, să stea departe de cei care le propun o fericire iluzorie și evadarea din lumea aceasta prin consumul de droguri sau alte substanțe care distrug ființa umană. Să-i ajutăm pe copiii noștri să devină «făcători de pace» într-o lume a violenței verbale și fizice, cultivîndu-le conștiința apartenenței la o comunitate a valorilor veșnice, în care Biserica noastră Ortodoxă crede și pentru care militează.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Fie ca această zi a păcii și bucuriei, marea prăznuire a Nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos, să fie un izvor de bucurie, pace și împliniri pentru voi toți, acum și în Noul An 2015, închinat în Patriarhia Română Sfîntului Ioan Gură de Aur și misiunii parohiei și mănăstirii azi.
Fie ca lumea bolnavă și dezbinată de ură, în care trăim, să-și găsească pacea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adus-o, «Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă!» (Ioan 14,27), descoperind și trăind Cuvântul Evangheliei Vieții.

Al vostru părinte duhovnicesc,
pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru,
ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2014, 11:20 (6523 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Beneficiarii privați ai PNDR pot derula achizițiile online, pe pagina de internet a AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a modificat metodologia specifică achizițiilor pentru beneficiarii privați ai fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltarea mediului rural ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 13:20
(6127 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o clădire din Slobozia

Incendiu la o clădire din Slobozia

În dimineața zilei de duminică, 15 martie a.c, a izbucnit un incendiu la o clădire dezafectată ce aparține unei societăți comerciale, pe raza municipiului Slobozia. Pompierii s-au deplasat la fața locului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 12:05
(4285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Amara: Femeie căzută în fîntînă

În urma unui apel telefonic primit în noaptea de vineri spre sîmbătă, 13/14 martie 2015, puțin trecut după miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei persoane căzute într-o fîntînă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 10:35
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC OSMET SRL
Slobozia
angajează
• 5 lăcătuși montator
• 3 lăcătuși mecanic
• 3 sudori electric și autogen

Se cere calificare și experiență
Relații la telefon 0724/054.959

17 Martie 2015, 09:20


Căzănești: Percheziții la contrabandiștii de țigări

Luni, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat două percheziții pe raza orașului Căzănești, la locuințele a trei persoane bănuite de contrabandă cu țigări. În urma perchezițiilor, au fost ridicate ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2015, 18:25
(7107 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 93 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 martie 2015, sînt disponibile 93 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 15:50
(8257 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 116 șoferi sancționați, 14 permise reținute, amenzi de aproape 85000 de lei!

În acest sfîrșit de săptămînă, 6-8 martie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 14:40
(6652 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfîrșitul lunii februarie 2015, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8752 șomeri, din care 3041 șomeri indemnizați, respectiv ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 13:40
(4442 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în Cartierul Bora

În urma unui accident rutier produs duminică, 8 martie 2015, în jurul orei 11,20, pe raza Cartierului Bora al municipiului Slobozia, o femeie, în vîrstă de 36 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 12:25
(6977 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Balaciu: Incendiu la șira de furaje

Pompierii au intervenit mai bine de 6 ore pentru lichidarea unui incendiu. Rezerva de furaje a unui cetățean din localitatea Balaciu a fost cuprinsă de flăcări după ce proprietarul a aprins ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 11:15
(5790 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu incendiu


Părintele Ștefan Peiu, sărbătorit la Catedrala din Urziceni

Este un obicei frumos de a aniversa duhovnicește sărbătorirea cîtorva zeci de ani sau chiar a unei jumătăți de veac de slujire preoțească. Ecouri ale unor asemenea evenimente găsim în revista ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2015, 10:10
(6548 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația «Părinți pentru Ora de Religie», constituită la Urziceni

Joi, 5 martie 2015, un grup de părinți s-au întîlnit la Centrul Cultural Urziceni pentru a înființa APOR-Asociația «Părinți pentru Ora de Religie» Filiala Urziceni. Astfel, aproximativ 200 de persoane au ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 20:35
(9446 vizualizări - 21 comentarii)


Slobozia: Bazinul de înot, inaugurat oficial

Primăria Muncipiului Slobozia va inaugura oficial sîmbătă, 7 martie 2015, la orele 10,00, bazinul de înot. Evenimentul de inaugurare va fi urmat de demonstrații, jocuri și concursuri de înot la care vor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 19:25
(6397 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Fermierii, obligați să respecte normele privind ecocondiționalitatea

Potrivit unui proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, începînd din anul 2015, fermierii care solicită plăți directe din fonduri europene și bugetare, prin anumite scheme și ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 17:20
(9950 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în construcții în Israel

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță cetățenii români că pot obține locuri de muncă în construcții, în Israel, începînd cu luna ianuarie 2015. Angajarea lucrătorilor are loc în baza ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 16:15
(4853 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de precipitații abundente-ninsori și ploi, dar și intensificări ale vîntului, ce pot depăși 50-60 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 14:35
(3298 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții la o persoană care vindea ceasuri contrafăcute

Joi, 5 martie 2015, polițiștii din Ialomița au efectuat două percheziții, pe raza municipiului Slobozia, la locuințele unei persoane bănuite de comercializarea de produse contrafăcute. Polițiștii Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 13:40
(4150 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: I-a furat un inel pentru... «a-i merge bine»

O persoană din orașul Țăndărei a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o femeie care a spus că o poate ajuta «să îi meargă bine». Fapta a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 12:25
(8154 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Au furat din casă

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată cercetează doi tineri, de 16 și 20 de ani, ambii din comuna Grindu, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Cei în cauză sînt bănuiți că, în cursul lunii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 11:15
(4936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise sau beți la volan

Efectivele Secției Rurale Grivița au oprit pentru control, pe raza localității Smirna, un autoturism condus de un tînăr, de 25 de ai, din comuna Scînteia. Întrucît emana halenă alcoolică, cel în cauză a ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2015, 10:10
(5885 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SOCIETATE COMERCIALĂ
angajează
• MACARAGIU
Oferim salarii avantajoase!
Relații la telefon 0721/229.353

3 Martie 2015, 16:15


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele ialomițene trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 31 și 47 de ani, toți domiciliați pe raza județului, care conduceau autoturisme deși anterior consumaseră băuturi ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2015, 13:15
(2474 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina

Sîmbătă, 28 februarie 2015, pe DJ321, s-a petrecut un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2015, 12:45
(5274 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 20 de permise reținute, amenzi de peste 99000 de lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 27 februarie-1 martie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2015, 11:25
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


Inundații la Giurgeni, incendii la Fetești și Gheorghe Lazăr

Mai multe gospodării din localitatea Giurgeni, aflate în apropierea Brațului Borcea al Dunării, au fost inundate zilele trecute din cauza infiltrațiilor. Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2015, 10:25
(10527 vizualizări - 0 comentarii)


Accident groaznic la intrarea în Slobozia!

Accident groaznic la intrarea în Slobozia!

Miercuri, 25 februarie a.c., în jurul orei 19,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2015, 17:05
(7095 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Patru proxeneți, arestați

În urma a 8 percheziții domiciliare, desfășurate la Slobozia și Perieți, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore patru persoane, trei bărbați și o femeie, cu vîrste ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2015, 18:05
(5654 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat banii din casa de marcat!

Profitînd de lipsa de vigilență a vînzătoarei unei alimentare din Slobozia, un tînăr de 23 de ani a sustras suma de 50 de lei din casa de marcat a unității comerciale. El a încercat să se facă nevăzut, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2015, 17:30
(7913 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Vitezomani amendați de polițiști

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au efectuat mai multe acțiuni în ceea ce privește respectarea limitelor de viteză pe drumurile din Ialomița. Rezultatele activităților întreprinse de oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2015, 16:50
(6047 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: Depistat în stare de ebrietate în trafic

Polițiștii ialomițeni au descoperit în trafic un șofer, de 43 de ani, din Slobozia, care conducea în stare de ebrietate. Testat cu aparatul Drager, acesta avea o alcoolemie de 1,08 miligrame alcool pur ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2015, 15:15
(4977 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...