Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Avicola Slobozia, prejudiciată cu peste 100000 de lei

Firmele mari, victime ale «țeparilor»

Avicola Slobozia, prejudiciată cu peste 100000 de lei

Într-un mediu de afaceri decimat de criză, puținele firme care mai există în Ialomița au de suferit din cauza partenerilor de afaceri neloiali. Oricît de mult s-ar proteja de acest flagel, pericolul de a cădea în plasa «țeparilor» este iminent, iar legea îi susține necontenit pe aceștia din urmă. Într-o astfel de situație a fost pusă și Avicola SA Slobozia. În urmă cu o lună, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au trimis în judecată doi inculpați care au înșelat societatea din Slobozia cu suma de 103000 de lei. Cazul nu este singular, firma sesizînd organelor de urmărire penală mai multe situații în care a fost păcălită, cu rea credință, de partenerii cu care a avut relații comerciale...

Prejudiciu în dauna Avicola Slobozia
Cazul procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia se afla în lucru pe masa anchetatorilor încă din anul 2012. Abia în urmă cu o lună aceștia au reușit să finalizeze cercetările și să trimită în judecată două persoane, acuzate că au înșelat societatea din Slobozia. Este vorba despre numiții Constantin Lucian, din București, și Cristian Răzvan Nicolae, din Brăila. Potrivit anchetei demarată de organele de cercetare penală locale, cel din urmă s-a prezentat la sediul firmei din Slobozia și, folosindu-se de o altă identitate, le-a făcut reprezentanților Avicola o ofertă privind achiziția de produse agricole. Potrivit avocatului Valere Burlacu, reprezentantul legal al societății Avicola Slobozia, «la solicitarea reprezentantului furnizorului, după încheierea contractului de vînzare-cumpărare, SC Avicola SA a emis un bilet la ordin însoțit de un protocol de utilizare prin care s-a condiționat introducerea acestui instrument de plată în sistemul bancar de prezentarea facturilor fiscale și proceselor-verbale de recepție a mărfii». Folosindu-se de instrumentul bancar respectiv, inculpatul Cristian Răzvan Nicolae a mers apoi la o bancă și, «cu ajutorul unor angajați ai respectivei unități», după cum precizează apărătorul Avicola Slobozia, a introdus imediat biletul la ordin în sistem încasînd suma de 103000 de lei. Suma reprezenta contravaloarea produselor agricole pe care urma să le distribuie la Slobozia. Potrivit anchetatorilor, după ce a încasat banii, bărbatul s-a făcut nevăzut. Mai mult, în urma cercetărilor, procurorii locali au descoperit faptul că societatea pe care o reprezenta brăileanul Cristian Răzvan Nicolae se numește SC Agostin VAT SRL și aparține bucureșteanului Constantin Lucian, care ar fi plănuit întreaga afacere ilegală. În urma cercetării penale, organele judiciare au descoperit în locuința acestuia o parte din cei 103000 de lei cu care partenerul său de afaceri prejudiciase societatea de la Slobozia. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pînă la 6 ani de închisoare. Totuși, potrivit prevederilor noului Cod Penal, ambii ar putea scăpa nepedepsiți dacă achită în totalitate prejudiciul creat.

«Țeparii», protejați de lege «Consider că este necesar să subliniez că o asemenea practică de „țepuire“ a unor societăți comerciale de bună credință a fost și, din păcate, continuă să fie favorizată de o legislație mult prea permisivă în privința regimului sancționator (...), situație în care recuperarea prejudiciilor devine practic, din start, aproape imposibilă!» precizează avocatul Valere Burlacu. Acesta adaugă explicațiilor sale alte două situații concrete în care firmei de la Slobozia i-au fost create prejudicii de către partenerii de afaceri neloiali. Este vorba despre SC Avicola SA Crevedia și SC TIDI SRL Buzău, societăți cărora, în urma încheierii unor contracte, unitatea slobozeană le-a livrat carne de pasăre în valoare de aproximativ 329 mii de lei. În momentul în care Avicola Slobozia a încercat să încaseze contravaloarea mărfurilor, reprezentanții unității au constatat faptul că în conturile societăților nu existau bani. Mai mult, după sesizarea organelor de urmărire penală, ambele firme și-au declarat insolvența. «De fiecare dată, reprezentanții Avicola SA Slobozia au făcut verificările necesare privind situația firmelor contractante, datele furnizate de instituțiile abilitate nelăsînd vreo urmă de suspiciune în legătură cu solvabilitatea acestora!» a conchis avocatul Valere Burlacu.

2 Ianuarie 2015, 14:20 (24979 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»
Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!
Slobozia: Arestat pentru «fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată» și «înșelăciune»

Comentariile cititorilor:


rotisor:
(2 Ianuarie 2015, 18:33)
Cu toata reclama agresiva pe care si-o face promovindu-si produsele de calitate superioara, Avicola minte de ingheata apele: sa mor io daca am prins vreodata tacimuri de argint.
Valerica:
(2 Ianuarie 2015, 17:17)
S.C. Avicola a incaput pe miini bune. Daca isi pune mintea domnul avocat ii jumuleste si de ultima centima pe rauvoitorii care au lezat interesele financiare ale clientilor sai nu inainte de a le face pielea de gaina si de a le zbura fulgii.
Mitica:
(2 Ianuarie 2015, 17:09)
La cit de hirsit e prin meandrele vietii, domnul avocat Burlacu cu siguranta a rezolvat dilema "care a fost mai intii, oul sau gaina".
elena:
(2 Ianuarie 2015, 17:02)
Pungasii astia nu mai au limita domnule. Nu e de-ajuns ca pe spinarea bietelor gaini traiesc salariatii de la avicola, populatia, masa mare de votanti mituiti cu pui in timpul oricarui proces electoral important, trebuie sa mai profite si hoti ordinari de joasa speta cu complicitatea lucratorilor bancari. Viata tuturor ar fi mult mai searbada fara o gaina care sa le asigure existenta.
Phoenix:
(2 Ianuarie 2015, 16:51)
PETA, stiti voi, aia cu animalele, au lansat odata un clip publicitar cu titlul "HOLOCAUST IN FARFURIE" pentru a sustine cauza gainilor nevoiase care cad zilnic la datorie pentru a oferi un aport confortabil de proteine calailor lor. Barim niste pensii decente de persecutati specific daca am fi in stare sa le asiguram urmasilor.
Puisor:
(2 Ianuarie 2015, 16:38)
Prea multa carne de pui consuma romanii in ultima vreme. E singura explicatie onorabila pentru atitea creiere de gaina cu care avem de a face zi de zi.
Puika:
(2 Ianuarie 2015, 16:33)
Canadienii s-au plins de calitatea pufului furnizat de avicola. Cica n-au incotro si trebuie sa-l utilizeze c-au terminat pinguinii da barim dati-le puilor inainte de jumulire un cocktail cu ghiata ca sa se simta si ei o data in viata pinguin imperial.
Puiu:
(2 Ianuarie 2015, 16:25)
Mai putina apa in pungile cu produse congelate ca sa nu platim gheata la pret de carne de pui. Si poate renuntati si la injectia care face bietele gaini sa retina apa inainte de a le trimite la taiere. Stim ca e o criza mondiala a apei dar nu e treaba Avicolei s-o rezolve.
Galina:
(2 Ianuarie 2015, 15:50)
Puii dvs. umflati cu hormoni d-le Stanoiu cred c-ar putea participa cu succes si la Mr. Univers daca ati vrea. Bagati mai multe grine de calitate in ei si mai putine antibiotice ca nu mai poate omul sa faca fata la o banala gripa de cind au devenit rezistenti virusii si bacteriile la atita penicilina si ampicilina ce la viriti pe git pasarilor alora. Lasati lucrurile sa se desfasoare mai natural, mai in voia lor, nu fortati soarta ca sa nu-i atrageti atentia si s-o incasati la rindul dvs.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8654 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7423 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12152 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6578 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(5139 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(7774 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(4217 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(3027 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(922 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(7834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7412 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4816 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6590 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6845 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(6137 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(11229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(13976 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(6472 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(7946 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(9572 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(8296 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(7084 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(5135 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(8210 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(13677 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...