Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiști constănțeni, morți în misiune la Bordușani

Polițiști constănțeni, morți în misiune la Bordușani

Tragedie în zona localității Bordușani, din județul Ialomița. Doi bărbați au murit după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un autobuz, cu 15 pasageri la bord. Medicii sosiți la fața locului s-au luptat minute în șir să-i resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice.

Au murit în brațele medicilor
Din datele polițiștilor, accidentul rutier s-a petrecut în zona localității Bordușani, pe șoseaua dinspre Stelnica. Doi bărbați, care se aflau într-un autoturism marca Dacia, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, au pătruns pe contrasens și s-au lovit de un autobuz care circula regulamentar din sens opus. Impactul dintre cele două vehicule le-a fost fatal bărbaților. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de la Descarcerare pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele contorsionate ale mașinii. La locul tragediei au ajuns și medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, care i-au resuscitat minute bune pe cei doi bărbați. Una dintre victime a fost declarată moartă imediat cum ambulanța în care se afla a ajuns la Camera Primiri Urgențe a Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, iar cea de-a doua a murit în brațele medicilor de la aceeași unitate spitalicească. Potrivit polițiștilor, cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au provocat acest accident rutier.

UPDATE Ultimele informații referitoare la tragedia de la Bordușani arată că bărbații care și-au pierdut viața în accidentul rutier erau doi agenți de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța - Postul de Poliție Transporturi Navale Hîrșova, care efectuau o misiune de patrulare pe raza județului Ialomița. Cei doi oameni ai legii se numesc Laurențiu Sorin Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu, ambii în vîrstă de 40 de ani. Unul dintre ei era șeful Poliției Transporturi Navale Constanța-Regionala Hîrșova, iar celălalt adjunctul șefului de post. Fiecare dintre ei a lăsat în urmă cîte un copil...

UPDATE Noi informații referitoare la tragedia petrecută la Bordușani scot la iveală faptul că unul dintre polițiștii morți în cumplitul accident rutier își avea domiciliul în județul Ialomița. Este vorba despre agentul Laurențiu Sorin Rădulescu, care locuia împreună cu  familia sa într-un bloc din Fetești. Vestea dispariției fulgerătoare a omului legii i-a șocat pe vecini. «Era un om tare cumsecade și care era  apropiat de vecini. Dumnezeu să-l ierte! Păcat că acum nu mai este printre noi...» a precizat Marioara Nicuț, una dintre vecinele polițistului mort în accidentul rutier.

Citiți și:
Tragedie la Urziceni. Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier!

4 Ianuarie 2015, 18:15 (23045 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2
Accident la Bordușani
Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Comentariile cititorilor:


victor:
(8 Ianuarie 2015, 18:59)
     Am fost coleg de scoala cu SORIN in liceu era un om deosebit , un baiat  extraordinar DUMNEZEU sa il odihneasca in pace , Condoleante familiei indoliate !
Eu'ropa ...hopa:
(6 Ianuarie 2015, 13:15)
Pacat de oameni! Tragedie.Trebuie insa ca din minister sa ia cineva atitudine.Cineva cu co@|€ !! Nu am uitat ambulantele Dacia Break...Pana a schimbat cineva acele masini....Este aceeasi situatie si cu pompierii,jandarmii si armata.Dotari de Europa??? E o gluma! Suntem inclusi in marea familie??? Cu taxe si impozite.Si chiar i.am depasit.In orice stat european aceste institutii primesc dotari.Adevarate.La noi.... Deputati si senatori acuzati de furturi de miloane de euro....Deci Tara are resurse.Iar noi "dotam" opsnasii cu mijloace de pe timpul lui Fred ai Barney.Jenant pentru cei care nu reprezinta Tara si Fii acesteia. Mor tinerii din tara....Cuminti,familisti,parinti,fara a leza pe cei din jur.Si poate adaugam: si educati. Ei se duc langa Marea Familie a Ingerilor !! Pacat.
paraschiv jecu:
(5 Ianuarie 2015, 23:17)
Dumnezeu sa-i odihneasca!
sile:
(5 Ianuarie 2015, 23:11)
De ce nu imi publicati comentariul oameni buni?Vroiam sa afirm un singur lucru..................................Pacat de tineretea lor si Dumnezeu sa ii aiba aproape.dumnezeu sa ii ierte.Pacat mare pacat.Aceleasi cosciuguri pe roti le vad si la POMPIERI-cei de la PREVENIRE,cum e posibil ca sefii de garaj sa le accepte plecarea in misiune?,in conditiile in care nu au frane,tobe,etc.va dati seama oameni buni cum iau I.T.P.aceste masini?nenorocirea mare e ca pun in PERICOL IN  trafic si pe ceilalti participanti la trafic.STOPATI ACEST PERICOL.\CA MOR OAMENI NEVINOVATI.\CASATI JAFURILE CARE CHIPURILE IAU I.T.P. \SI SUNT CONFORME.TOATE SUNT BUNE PANA NU SE INTAMPLA NENOROCIREA,SI UITATI DEJA S-A PRODUS.POT FII OMORATI OAMENI PE TRECEREA DE PIETONI NEVINOVATI.
Daniel:
(5 Ianuarie 2015, 22:34)
Condoleante familiilor.....Dumnezeu sa-i odihneasca!!!
Dory:
(5 Ianuarie 2015, 21:19)
Dumnezeu sa-i odihneasca!!!!
Elena:
(5 Ianuarie 2015, 16:37)
@Ultras As vrea sa te vad si pe tine cum conduci un harb de masina ca cel cu care bietii poitisti erau nevoiti sa isi execute misiunea. Intai incearca sa te pui in pielea omului si abia apoi acuza. Sper sa nu fiu nevoita sa comentez si la stirea <Ultras cu BMW X6 a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens. Masina e usor avariata iar ultras zici ca-i viu.<
hori:
(5 Ianuarie 2015, 15:35)
dumnezeu sai odihneasca ,condoleante famliilor
Stormbringer:
(5 Ianuarie 2015, 13:37)
Sorin era nasul unor prieteni.Dumnezeu sa-i odihneasca
Oana:
(5 Ianuarie 2015, 13:19)
Dumnezeu sa-i odihneasca! Iar cei care habar n-au de dotarile pe care le ofera ministerul taceti dracu din gura! Masinile astea sunt cosciuge pe roti ! Cu asta se vrea sa munceasca politistii de la Transporturi! Masina aia nu stiu daca mai avea voie sa circule...nu mai vorbesc de cauciucuri care sigur erau de vara! Asta ofera ministerul oamnenilor din teren...in timp ce ei isi plimba fundu in masini luxoase si echipate de iarna! Rusine sefilor si celor care ii obliga pe politisti sa isi execute serviciul cu astfel de dotari!!!
!@#$%:
(5 Ianuarie 2015, 11:56)
@ Ultras...invata mai intai sa scrii mai analfabetule apoi judeca oameni. DUMNEZEU sa-i odihneasca.!!!
steluta:
(5 Ianuarie 2015, 10:36)
condoleante familiei 
Ultras:
(5 Ianuarie 2015, 03:56)
Degeaba erati politisti . . . daca nici pe ninsoare nu stiti sa conduceti 
Virgil....:
(5 Ianuarie 2015, 02:33)
Dumnezeu sa i odihneasca in pace....Condoleante .....
Esteban si Elena:
(5 Ianuarie 2015, 02:09)
Dumnezeu săi odihneasca ,condoleanțe familiilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6670 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13220 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(9320 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 610,67 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 23 de inspecții ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 11:20
(11294 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9581 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(5909 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(13192 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(10625 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(12040 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11324 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9609 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2591 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor persoane juridice le este solicitată «lista entităților externe ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 09:10
(5672 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești luni, 17 iunie 2024!

În vederea executării unei lucrări programate de pe strada Plevnei din municipiul Fetești, din județul Ialomița, echipele RAJA Constanța vor sista luni, 17 iunie 2024, furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 16:40
(13010 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 141,50 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna mai 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 141,50 milioane lei de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:40
(12077 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților promoției 2024 cu o serie de măsuri active menite să faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:00
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Smirna. La locul solicitării au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:40
(7266 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Smirna incendiu


 Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în localitatea Sărățeni. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:30
(5517 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru 24 de ore

Miercuri,12 iunie 2024, polițiștii din Fetești, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus reținerea pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 16:40
(2450 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a încheiat campania de depunere a Cererilor de Plată 2024

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 12 iunie 2024, s-a încheiat campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 13:00
(17905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 25 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 10:30
(10490 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Încep concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează vineri, 14 iunie 2024, etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 09:30
(11922 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui feteștean

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 10 iunie 2024, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:30
(26942 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 10 iunie 2024, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale și ale autoturismului ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:05
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Moldoveni!

Joi, 13 iunie 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 08:40
(6572 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7907 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(9949 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...