EVENIMENT
Polițiști constănțeni, morți în misiune la Bordușani
Tragedie în zona localității Bordușani, din județul Ialomița. Doi bărbați au murit după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un autobuz, cu 15 pasageri la bord. Medicii sosiți la fața locului s-au luptat minute în șir să-i resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice.
Au murit în brațele medicilor
Din datele polițiștilor, accidentul rutier s-a petrecut în zona localității Bordușani, pe șoseaua dinspre Stelnica. Doi bărbați, care se aflau într-un autoturism marca Dacia, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, au pătruns pe contrasens și s-au lovit de un autobuz care circula regulamentar din sens opus. Impactul dintre cele două vehicule le-a fost fatal bărbaților. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de la Descarcerare pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele contorsionate ale mașinii. La locul tragediei au ajuns și medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, care i-au resuscitat minute bune pe cei doi bărbați. Una dintre victime a fost declarată moartă imediat cum ambulanța în care se afla a ajuns la Camera Primiri Urgențe a Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, iar cea de-a doua a murit în brațele medicilor de la aceeași unitate spitalicească. Potrivit polițiștilor, cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au provocat acest accident rutier.
UPDATE Ultimele informații referitoare la tragedia de la Bordușani arată că bărbații care și-au pierdut viața în accidentul rutier erau doi agenți de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța - Postul de Poliție Transporturi Navale Hîrșova, care efectuau o misiune de patrulare pe raza județului Ialomița. Cei doi oameni ai legii se numesc Laurențiu Sorin Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu, ambii în vîrstă de 40 de ani. Unul dintre ei era șeful Poliției Transporturi Navale Constanța-Regionala Hîrșova, iar celălalt adjunctul șefului de post. Fiecare dintre ei a lăsat în urmă cîte un copil...
UPDATE Noi informații referitoare la tragedia petrecută la Bordușani scot la iveală faptul că unul dintre polițiștii morți în cumplitul accident rutier își avea domiciliul în județul Ialomița. Este vorba despre agentul Laurențiu Sorin Rădulescu, care locuia împreună cu familia sa într-un bloc din Fetești. Vestea dispariției fulgerătoare a omului legii i-a șocat pe vecini. «Era un om tare cumsecade și care era apropiat de vecini. Dumnezeu să-l ierte! Păcat că acum nu mai este printre noi...» a precizat Marioara Nicuț, una dintre vecinele polițistului mort în accidentul rutier.
Citiți și:
Tragedie la Urziceni. Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier!
4 Ianuarie 2015, 18:15 (22906 vizualizări - 18 comentarii)
Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2
Accident la Bordușani
Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident











Comentariile cititorilor:
(8 Ianuarie 2015, 18:59)
Am fost coleg de scoala cu SORIN in liceu era un om deosebit , un baiat extraordinar DUMNEZEU sa il odihneasca in pace , Condoleante familiei indoliate !
(6 Ianuarie 2015, 13:15)
Pacat de oameni! Tragedie.Trebuie insa ca din minister sa ia cineva atitudine.Cineva cu co@|€ !! Nu am uitat ambulantele Dacia Break...Pana a schimbat cineva acele masini....Este aceeasi situatie si cu pompierii,jandarmii si armata.Dotari de Europa??? E o gluma! Suntem inclusi in marea familie??? Cu taxe si impozite.Si chiar i.am depasit.In orice stat european aceste institutii primesc dotari.Adevarate.La noi.... Deputati si senatori acuzati de furturi de miloane de euro....Deci Tara are resurse.Iar noi "dotam" opsnasii cu mijloace de pe timpul lui Fred ai Barney.Jenant pentru cei care nu reprezinta Tara si Fii acesteia. Mor tinerii din tara....Cuminti,familisti,parinti,fara a leza pe cei din jur.Si poate adaugam: si educati. Ei se duc langa Marea Familie a Ingerilor !! Pacat.
(5 Ianuarie 2015, 23:17)
Dumnezeu sa-i odihneasca!
(5 Ianuarie 2015, 23:11)
De ce nu imi publicati comentariul oameni buni?Vroiam sa afirm un singur lucru..................................Pacat de tineretea lor si Dumnezeu sa ii aiba aproape.dumnezeu sa ii ierte.Pacat mare pacat.Aceleasi cosciuguri pe roti le vad si la POMPIERI-cei de la PREVENIRE,cum e posibil ca sefii de garaj sa le accepte plecarea in misiune?,in conditiile in care nu au frane,tobe,etc.va dati seama oameni buni cum iau I.T.P.aceste masini?nenorocirea mare e ca pun in PERICOL IN trafic si pe ceilalti participanti la trafic.STOPATI ACEST PERICOL.\CA MOR OAMENI NEVINOVATI.\CASATI JAFURILE CARE CHIPURILE IAU I.T.P. \SI SUNT CONFORME.TOATE SUNT BUNE PANA NU SE INTAMPLA NENOROCIREA,SI UITATI DEJA S-A PRODUS.POT FII OMORATI OAMENI PE TRECEREA DE PIETONI NEVINOVATI.
(5 Ianuarie 2015, 22:34)
Condoleante familiilor.....Dumnezeu sa-i odihneasca!!!
(5 Ianuarie 2015, 21:19)
Dumnezeu sa-i odihneasca!!!!
(5 Ianuarie 2015, 16:37)
@Ultras As vrea sa te vad si pe tine cum conduci un harb de masina ca cel cu care bietii poitisti erau nevoiti sa isi execute misiunea. Intai incearca sa te pui in pielea omului si abia apoi acuza. Sper sa nu fiu nevoita sa comentez si la stirea <Ultras cu BMW X6 a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens. Masina e usor avariata iar ultras zici ca-i viu.<
(5 Ianuarie 2015, 15:35)
dumnezeu sai odihneasca ,condoleante famliilor
(5 Ianuarie 2015, 13:37)
Sorin era nasul unor prieteni.Dumnezeu sa-i odihneasca
(5 Ianuarie 2015, 13:19)
Dumnezeu sa-i odihneasca! Iar cei care habar n-au de dotarile pe care le ofera ministerul taceti dracu din gura! Masinile astea sunt cosciuge pe roti ! Cu asta se vrea sa munceasca politistii de la Transporturi! Masina aia nu stiu daca mai avea voie sa circule...nu mai vorbesc de cauciucuri care sigur erau de vara! Asta ofera ministerul oamnenilor din teren...in timp ce ei isi plimba fundu in masini luxoase si echipate de iarna! Rusine sefilor si celor care ii obliga pe politisti sa isi execute serviciul cu astfel de dotari!!!
(5 Ianuarie 2015, 11:56)
@ Ultras...invata mai intai sa scrii mai analfabetule apoi judeca oameni. DUMNEZEU sa-i odihneasca.!!!
(5 Ianuarie 2015, 10:36)
condoleante familiei
(5 Ianuarie 2015, 03:56)
Degeaba erati politisti . . . daca nici pe ninsoare nu stiti sa conduceti
(5 Ianuarie 2015, 02:33)
Dumnezeu sa i odihneasca in pace....Condoleante .....
(5 Ianuarie 2015, 02:09)
Dumnezeu săi odihneasca ,condoleanțe familiilor