Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița reflectată în paginile Independent

RETROSPECTIVĂ 2014

Ialomița reflectată în paginile Independent

Organele de urmărire penală locale și centrale au dat tonul evenimentelor în anul 2014. Ialomițenii au avut parte de anchete, percheziții, arestări și trimiteri în judecată fără precedent în ultimii 10 ani! Toate infracțiunile prevăzute în noul Cod Penal au fost trecute prin filtrul procurorilor și polițiștilor. Principalii vizați de anchete au fost oficiali de rang înalt din administrația locală și județeană, în frunte chiar cu Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, dar și infractori periculoși care au semănat groaza în tot județul. Deznodămîntul acestor dosare îl vom afla, probabil, în anul care urmează, pentru că cercetările sînt în plină desfășurare. Acestea nu au fost însă singurele evenimente relatate de ziarul Independent. În plan administrativ, Ialomița a rămas la fel: un județ sărac, specializat în construcția de drumuri și podețe. Slobozia a încercat firav să demonstreze contrariul prin implementarea a două proiecte urbanistice de anvergură. Din punct de vedere electoral, Ialomița a dovedit că nu se poate schimba. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor.  Dar, pentru a reflecta cît mai bine evenimentele din acest an, Independent vi le reamintește, așa cum s-au petrecut ele, în Retrospectiva anului 2014.

Ianuarie, luna anchetelor penale
Anul 2014 a început în forță, cu două anchete care au zguduit din temelii administrația și justiția din Slobozia. Primul vizat a fost Alexandru Stoica, primarul orașului, considerat principalul suspect în dosarul «Ștampila». Ați ghicit, acel dosar în care o ștampilă cu însemnele Primăriei s-ar fi regăsit pe o serie de acte falsificate de un grup de «băieți răi» care-și făceau veacul prin oraș. Deși zvonurile cu privire la implicarea edilului în acest caz au fost infirmate, surse judiciare precizează că cercetările sînt încă în curs, iar deznodămîntul ne va lăsa fără cuvinte. A urmat apoi arestarea lui Cătălin Hristescu, prim-procurorul județului, de către colegii săi de la DNA. Acesta a fost acuzat de faptul că a încercat să stopeze demararea unei anchete care-l avea în prim plan pe afaceristul Ștefan Foamete, un apropiat de-al său. În prezent, magistratul suspendat din funcție se află în continuare în arest și își așteaptă sentința la Curtea de Apel București. Tot în ianuarie, sub titlul «Femeie omorîtă de neglijența autorităților», Independent relata cazul unei femei din Slobozia care a murit sub privirile serviciilor de asistență socială. Și acest caz s-a transformat într-o anchetă, iar vinovații sînt în continuare căutați. Ianuarie a adus și prima zăpadă adevărată în județ, iar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Ministerul Sănătății a făcut primul control serios din ultimii 20 de ani.

Preluări de ștafetă în luna februarie
Primul efect al controlului ministerial de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost înlocuirea din funcția de director a doctorului Vasile Olaru, cu Adrian Berbece, șeful Serviciului Economic al instituției. Al doilea a constat în epurarea tuturor asistentelor angajate ilegal în baza contractelor de prestări servicii. Tot în februarie, Parchetul Județean s-a ales și el cu un șef nou, în persoana procurorului Daniela Maria Manolache. Sub titlul «Gaura neagră a Consiliului Județean va înghiți 5,8 milioane de lei», Independent relata nostalgicilor despre ultimii bani investiți în construcția sălii de spectacole a Consiliului Județean, obiectiv demarat cu 20 de ani în urmă. Din seria «Așa DA!», Independent a prezentat în februarie, povestea britanicei Noreen și a americancei Ema, două septuagenare venite la Slobozia în anii ’90 să-i sprijine pe copiii bolnavi de SIDA. Dragostea lor pentru copii le-a făcut să rămînă aici, să înființeze o fundație și să lupte pentru drepturile persoanelor defavorizate din Ialomița.

Slobozia a rămas fără birou DNA în martie
Motiv de bucurie pentru marii corupți ai județului. Din martie, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial «viciat» de la Slobozia. Toate dosarele de sertar ale fostului șef Dumitru Cristudor, actualmente condamnat la 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție, au fost luate la București și urmează să fie redeschise. Tot în prima lună de primăvară, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia au reușit să ajungă în Liga Națională, după ani întregi de încercări ratate. În tot acest timp, un preot din comuna Sudiți și-a deschis o mică afacere într-o capelă mortuară. Cazul a fost tratat pe larg de reporterii Independent în materialul titrat «Farmacia din capela mortuară». De asemenea, procurorii Parchetului Județean au reușit să aresteze un grup infracțional condus de Petre Buțoi și specializat în acte de violență. Totodată primăvara a adus și declinul imperiului Vivani, una dintre firmele cu tradiție din Ialomița, ajunsă acum în pragul falimentului.

Nu e păcăleală, o mamă a născut în aprilie al 15-lea copil
Bucurie pentru Artemiza Tudor din Țăndărei. Femeia a adus pe lume în luna aprilie al 15-lea copil al familiei, un băiețel de 3400 de grame. Ecoul anchetei deschise în dosarul greilor fotbalului a ajuns și la Slobozia, după ce Curtea de Apel București a decis ca frații Ioan și Victor Becali, alături de Cristian Borcea, să-și ispășească pedepsele în penitenciarul de la marginea orașului. Tot în aprilie, procurorii DIICOT din Slobozia au trimis în judecată doi preoți acuzați de faptul că-și obligau enoriașii să ia credite, folosindu-se de documente fictive. Și tot procurorii DIICOT l-au suspectat pe administratorul SC Avicola SA de fapte de evaziune fiscală. La toate acestea se adaugă o statistică a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, potrivit căreia în școlile din județ învață elevi-infractori.  În a doua lună de primăvară,  Raluca Dumitrescu, directorul coordonator al GAL «Dunărea de Jos» le-a explicat cititorilor Independent despre facilitățile fondurilor europene și oportunitatea accesării lor prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală.

Ialomița a ratat alegerile europarlamentare din luna mai
Desfășurate în luna mai 2014, alegerile europarlamentare nu i-au mobilizat pe ialomițeni să se prezinte la urne. Din păcate, în Ialomița doar 26,72% din cetățenii cu drept de vot au mers să și-l exercite. Organele de cercetare penală au dat dreptate ziarului Independent, care în luna noiembrie a anului trecut relatau despre o afacere ilegală cu ferme fictive de bovine, prin intermediul cărora s-ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu multe milioane de euro. În mai, au fost efectuate mai multe controale în acest sens. Tot în luna mai, sub titlul «Ferma-model de la Perieți, o ruină de 1,4 milioane de lei», Independent prezenta într-un articol soarta pe care o are în prezent unul dintre cele mai importante monumente istorice din județ. Mai mult, italienii de la Riso Scotti au reușit să distrugă culturile de grîu ale fermierilor care dețin terenuri pe lîngă orezăriile lor, împrăștiind «accidental» un erbicid pe bază de Glifosat printr-un tratament avio-chimic.

Bîlci de provincie în iunie, la «Sărbătorile municipiului Slobozia»
Luna iunie a început în forță cu a XIV-a ediție a «Sărbătorilor Municipiului Slobozia». Ceea ce s-a dorit a fi un eveniment deosebit, a fost în realitate un bîlci de provincie, de unde nu au lipsit mititeii și berea ieftină vîndută la pahare de plastic. După controlul din ianuarie al Ministerului Sănătății, pe la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au trecut și auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În iunie aceștia au făcut public și raportul de control, document în care au specificat modul ilegal în care au fost cheltuiți banii publici acordați pe care spitalul de la Slobozia i-a primit. Tot în iunie, procurorii Parchetului Județean Ialomița reușeau să destructureze o rețea infracțională, specializată în eliberarea de fișe medicale false pentru obținerea permiselor de conducere. În iunie, Independent relata despre campania demarată de operatorul de apă și canalizare Raja Constanța, în articolul cu titlul «SC Raja Constanța a demarat campania „Recensămîntul abonaților“».

Lecție de viață oferită în iulie de un elev nevăzător
Alexandru Georgian Zamfir din Slobozia este un elev nevăzător care anul acesta s-a înscris la Evaluarea Națională și a reușit să promoveze examenul. Prin exemplul său, Alex ne-a demonstrat tuturor că, indiferent de situație, orice obstacol poate fi trecut prin voință. Performanța lui Alexandru i-a lăsat însă indiferenți pe absolvenții de liceu care au ratat și anul acesta examenul de maturitate. Promovabilitatea în Ialomița la sesiunea din iulie 2014 a Bacalaureatului a fost de puțin peste 55%. Tot în iulie, primarul Florinel Negraru de la Platonești și-a încordat mușchii la Slobozia. El a provocat un scandal public și era la un pas de a da cu subsemnatul în fața polițiștilor. Tot în aceeași lună, fostul manager al Agenției «Star Models» Ion «Terra» Tămîrjan a fost condamnat la 4 ani de închisoare de Curtea Supremă în dosarul de proxenetism în care avea calitatea de inculpat. O condamnare a primit și latifundiarul Ștefan Poienaru, prima din multele procese civile și penale în care este implicat. Luna s-a încheiat cu o altă anchetă a procurorilor locali, cea a sîngelui vîndut ca la piață de Cristiana Stoian, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost trimisă în judecată cu 21 de capete de acuzare.

Directorii de școală anti-PSD, lăsați fără funcții în august
În ultima lună de vară, PSD Ialomița și-a reconfirmat poziția în fruntea școlilor din județ. 30 de șefi ai tot atîtor instituții de învățămînt au fost demiși din funcții la comanda inspectorului școlar general Ileana Condruț. În ciuda protestelor publice, oamenii confirmați pe poziții în școli sînt încă în funcție. Sub titlul «Urziceni va deveni oraș balnear», Independent relata despre faptul că, și la capătul celălalt al județului, calitatea apei este la fel de proastă ca și la Slobozia. Tot în august, Klaus Iohannis, președintele României, și-a început campania electorală. El i-a adunat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia pe membrii și simpatizanții PNL din județ și le-a vorbit despre imaginea unei noi Românii. «Îmi doresc o Românie prosperă și puternică» le-a declarat actualul președinte al României, Klaus Iohannis susținătorilor săi ialomițeni. Iar la Amara, organizatorii celei de-a 47-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» le-au oferit spectatorilor un spectacol live 100%.

Consilierii locali din Slobozia au început toamna cu un război
În luna septembrie, consilierii locali din cadrul Consiliului Local Slobozia s-au înarmat pînă-n dinți cu vorbe grele și au început să se războiască unii cu alții. Conflictul nu s-a terminat nici pînă în prezent, iar singurii care au de suferit sînt cetățenii orașului. La scurt timp de la declanșarea ofensivei, Radu Paros descoperea că repartiția noilor locuințe ANL se face în sistem P(ile) C(unoștințe) și R(elații). În aceeași lună, reprezentanții județeni ai Companiei Naționale «Apele Române» au demonstrat că se pot face bani din nămolul sapropelic extras din lacul Amara. Tot în septembrie, autoritățile județene au inaugurat Centrul de Recuperare Movila, destinat persoanelor cu dizabilități neuropsihice. Investiția s-a ridicat la suma de 3 milioane de lei. În altă ordine de idei, o angajată a supermarketului Lidl a reușit să se remarce la locul de muncă, în loc de primă de salariu ea primind un dosar penal pentru ca a plecat acasă cu 6000 de lei, bani din încasări...

În octombrie, Polaris a cucerit Slobozia
Primăria Slobozia concesiona serviciul de salubrizare al orașului operatorului constănțean Polaris, după 12 ani în care de curățenia străzilor reședinței de județ s-a ocupat firma locală SC Servicii Comunale. La nicio lună de la venirea în Slobozia, firma de la malul mării a iscat un scandal public legat de semnarea contractelor de prestări servicii. Administrația județeană, condusă cu mînă de fier de președintele Silvian Ciupercă, declară public eșecul lucrărilor de reparații la podul peste rîul Prahova din zona Dridu. Astfel, județul a pierdut 700 mii de lei oferiți firmei falimentare Teloxim. Tot în octombrie, o delegație a Partidului Democrat Liberal a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles. Printr-o corespondență specială, reporterii Independent au descris «Două ore în Parlamentul European». Între timp, procurorii de la Slobozia și-au continuat anchetele arestînd hoți de produse petroliere și traficanți de țigarete!

Silvian Ciupercă, în vizorul DNA la început de noiembrie
Autoconsiderat «cel mai cinstit și onest președinte de consiliu județean», Silvian Ciupercă ajunge să devină pionul principal într-o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, desfășurată la Slobozia și concretizată cu o serie de percheziții efectuate la sediul Consiliului Județean Ialomița și Spitalului Județean de Urgență. Președintele Ciupercă întregește astfel tabloul șefilor de consilii județene vizați de procurorii anticorupție. Deocamdată, în dosarul deschis în noiembrie la Slobozia de anchetatori se cercetează fapte care, inevitabil, vor ajunge și la persoane. La finalul descinderilor, evenimentele din noiembrie s-au desfășurat sub semnul alegerilor electorale pentru Președintele României. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor. Tot în noiembrie, Independent a relatat și despre «Satele uitate din Ialomița», acele localități care, deși există fizic, nimeni n-a auzit vreodată de ele.

Decembrie, luna statuii lui Mihai Viteazul la Slobozia
Cînd credeam că le-am văzut pe toate, în decembrie administrația locală din Slobozia ne-a demonstrat contrariul. De Ziua Națională a României, edilii orașului au dezvelit statuia lui Mihai Viteazul, voievod despre care istoria spune că s-a născut pe meleaguri ialomițene, la Giurgeni. În loc de domnitor, cetățenii orașului au avut parte de un personaj ce seamănă, mai degrabă, cu Moș Crăciun. Vestea că Moșul a ajuns la Slobozia a făcut turul țării, povestea statuii hidoase fiind relatată pe larg de toată presa centrală. Și tot în decembrie, a fost ales și noul șef al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După aproape un an de interimat, Adrian Berbece a renunțat la fotoliul de director în favoarea medicului Violeta Șapira, care a cîștigat funcția prin concurs. Astfel, ea va conduce cea mai mare unitate medicală din județ în viitorii 3 ani. Iar la final de an, în loc de cadouri, o statistică a Casei Corpului Didactic Ialomița arată că bibliotecile școlare din județ n-au mai primit cărți de 5 ani...

5 Ianuarie 2015, 17:45 (13395 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Tov. Manoliu:
(7 Ianuarie 2015, 22:04)
Toate bune si frumoase ,dar de ,,Frusin,, nu specificati nimic ,va este frica? Deasemenea ,, Taifas,, va trimete ,,donatzii din Olanda  si-l ,,omitetzi intentionat ? Unde va este deotologia cu care va batetzi in piept ? R U S I N E !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CITITOR FIDEL:
(7 Ianuarie 2015, 18:56)
La multi ani INDEPENDENT In legatura cu Stoica nu a-ti aflat nici acum cum l-a angajat pe Caraulani fara studii fara concurs si pe ce post? CUM I-A DAT CASA LA 55 DE ANI DIN FONDUL LOCATIV ACESTA FIIND DIN LOCALITATE?
Nicolae Stanescu:
(6 Ianuarie 2015, 18:36)
Bravo! Multi ani de-acum incolo va urez. Sinteti principala noastra sursa de informatii locala. Aveți di tăti. Niște sacâz v-ar mai trebui.
Gelu:
(6 Ianuarie 2015, 17:28)
Felicitari, Independent. Nu stim ce ne-am face fara voi. Viata ar fi mai searbada probabil. Mergeti inainte si noi vom tine aproape.
Diana:
(6 Ianuarie 2015, 14:26)
Ati uitat sa mentionati meteoritul cazut in fata prefecturii care ne-a cadorisit cu un crater ce l-ar face invidios pina si pe Vezuviu.
T.B.:
(6 Ianuarie 2015, 13:06)
Doresc sa felicit si totodata sa incurajez pe toti cei care trudesc la ziarul "Independent"pt activitatea lor, pt verva si promptitudinea cu care semnaleaza evenimentele din judetul nostru si nu numai. LA MULTI ANI, "Independent"!
Ialomitean:
(5 Ianuarie 2015, 18:58)
De cea mai mare neregulă semnalată și în ziarul dumneavoastră sub auspicul discreției și după aceea a dispărut brusc de pe paginile ziarului nu ați amintit, este vorba de un număr mare de primari din județ care au dat bani din bugetele locale pe contracte de consultanță cu dedicație către SC CI SRL Amara,operațiuni financiare intrate în atenția instituțiilor statului la sesizarea ONPCSB nu ați mai semnalat nimic.Curiozitatea contribuabililor ar fii aceea dacă una din instituțiile de presa din Ialomița ar fii cerut instituțional informații de la DNA în legătură cu acest dosar demarat încă de când exista DNA Slobozia iar acum s-a ridicat capacul pus dosarului odată cu desființarea DNA Slobozia iar dacă a făcut-o ce ar avea de comunicat cititorilor.Speram spre respectarea celor ce își plătesc obligațiile la bugetele locale să continue acest dosar să nu i se mai pună încă odată capac, să fie publicată lista primăriilor care au făcut acele contracte păguboase iar cei ce au încălcat legea să fie trași la răspundere Acesta ar fii cel mai fierbinte subiect din Ialomița. INDEPENDENT înseamnă în opinia cunoscătorilor echidistant, imparțial -demonstrat-o.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Asociația Producătorilor de Porumb din România: Târgul Național «FarmConect România», 9-11 iunie 2022, Slobozia

Au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la deschiderea oficială a Târgului Național «FarmConect România», ce va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 în inima Bărăganului, la Slobozia. Asociația Producătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 12:05
(2732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2022

Începând de azi, 2 iunie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:50
(37911 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost prelungită perioada de acordare a indemnizației în cazul reducerii timpului de lucru

În Monitorul Oficial nr. 536/31.05.2022 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 73 pentru completarea OUG nr. 132/2020, privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:00
(18801 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Joi, 2 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27186, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de miercuri, 1 iunie ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 16:15
(4925 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 1 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27183, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 31 mai ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2022, 16:15
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de leucoză enzootică bovină identificate pe raza județului

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița evoluează 4 focare de leucoză enzootică bovină ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 19:20
(12470 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 31 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27183, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 30 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 16:20
(2753 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(11072 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10706 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12214 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(13135 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12758 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4038 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2440 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16162 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13583 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11698 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(13201 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5690 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3807 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8289 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16356 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12586 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(21989 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13411 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Miercuri, 25 mai a.c., polițiștii au depistat pe Brațul Borcea doi bărbați, de 37 de ani, din comuna Stelnica, și de 47 de ani, din comuna Bordușani, în timp pescuiau într-o ambarcațiune din lemn, cu o ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:30
(3906 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Joi, 26 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27177, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de miercuri, 25 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:15
(7520 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @ Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Remy în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! @@Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia joaca de a munca în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...