Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița reflectată în paginile Independent

RETROSPECTIVĂ 2014

Ialomița reflectată în paginile Independent

Organele de urmărire penală locale și centrale au dat tonul evenimentelor în anul 2014. Ialomițenii au avut parte de anchete, percheziții, arestări și trimiteri în judecată fără precedent în ultimii 10 ani! Toate infracțiunile prevăzute în noul Cod Penal au fost trecute prin filtrul procurorilor și polițiștilor. Principalii vizați de anchete au fost oficiali de rang înalt din administrația locală și județeană, în frunte chiar cu Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, dar și infractori periculoși care au semănat groaza în tot județul. Deznodămîntul acestor dosare îl vom afla, probabil, în anul care urmează, pentru că cercetările sînt în plină desfășurare. Acestea nu au fost însă singurele evenimente relatate de ziarul Independent. În plan administrativ, Ialomița a rămas la fel: un județ sărac, specializat în construcția de drumuri și podețe. Slobozia a încercat firav să demonstreze contrariul prin implementarea a două proiecte urbanistice de anvergură. Din punct de vedere electoral, Ialomița a dovedit că nu se poate schimba. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor.  Dar, pentru a reflecta cît mai bine evenimentele din acest an, Independent vi le reamintește, așa cum s-au petrecut ele, în Retrospectiva anului 2014.

Ianuarie, luna anchetelor penale
Anul 2014 a început în forță, cu două anchete care au zguduit din temelii administrația și justiția din Slobozia. Primul vizat a fost Alexandru Stoica, primarul orașului, considerat principalul suspect în dosarul «Ștampila». Ați ghicit, acel dosar în care o ștampilă cu însemnele Primăriei s-ar fi regăsit pe o serie de acte falsificate de un grup de «băieți răi» care-și făceau veacul prin oraș. Deși zvonurile cu privire la implicarea edilului în acest caz au fost infirmate, surse judiciare precizează că cercetările sînt încă în curs, iar deznodămîntul ne va lăsa fără cuvinte. A urmat apoi arestarea lui Cătălin Hristescu, prim-procurorul județului, de către colegii săi de la DNA. Acesta a fost acuzat de faptul că a încercat să stopeze demararea unei anchete care-l avea în prim plan pe afaceristul Ștefan Foamete, un apropiat de-al său. În prezent, magistratul suspendat din funcție se află în continuare în arest și își așteaptă sentința la Curtea de Apel București. Tot în ianuarie, sub titlul «Femeie omorîtă de neglijența autorităților», Independent relata cazul unei femei din Slobozia care a murit sub privirile serviciilor de asistență socială. Și acest caz s-a transformat într-o anchetă, iar vinovații sînt în continuare căutați. Ianuarie a adus și prima zăpadă adevărată în județ, iar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Ministerul Sănătății a făcut primul control serios din ultimii 20 de ani.

Preluări de ștafetă în luna februarie
Primul efect al controlului ministerial de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost înlocuirea din funcția de director a doctorului Vasile Olaru, cu Adrian Berbece, șeful Serviciului Economic al instituției. Al doilea a constat în epurarea tuturor asistentelor angajate ilegal în baza contractelor de prestări servicii. Tot în februarie, Parchetul Județean s-a ales și el cu un șef nou, în persoana procurorului Daniela Maria Manolache. Sub titlul «Gaura neagră a Consiliului Județean va înghiți 5,8 milioane de lei», Independent relata nostalgicilor despre ultimii bani investiți în construcția sălii de spectacole a Consiliului Județean, obiectiv demarat cu 20 de ani în urmă. Din seria «Așa DA!», Independent a prezentat în februarie, povestea britanicei Noreen și a americancei Ema, două septuagenare venite la Slobozia în anii ’90 să-i sprijine pe copiii bolnavi de SIDA. Dragostea lor pentru copii le-a făcut să rămînă aici, să înființeze o fundație și să lupte pentru drepturile persoanelor defavorizate din Ialomița.

Slobozia a rămas fără birou DNA în martie
Motiv de bucurie pentru marii corupți ai județului. Din martie, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial «viciat» de la Slobozia. Toate dosarele de sertar ale fostului șef Dumitru Cristudor, actualmente condamnat la 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție, au fost luate la București și urmează să fie redeschise. Tot în prima lună de primăvară, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia au reușit să ajungă în Liga Națională, după ani întregi de încercări ratate. În tot acest timp, un preot din comuna Sudiți și-a deschis o mică afacere într-o capelă mortuară. Cazul a fost tratat pe larg de reporterii Independent în materialul titrat «Farmacia din capela mortuară». De asemenea, procurorii Parchetului Județean au reușit să aresteze un grup infracțional condus de Petre Buțoi și specializat în acte de violență. Totodată primăvara a adus și declinul imperiului Vivani, una dintre firmele cu tradiție din Ialomița, ajunsă acum în pragul falimentului.

Nu e păcăleală, o mamă a născut în aprilie al 15-lea copil
Bucurie pentru Artemiza Tudor din Țăndărei. Femeia a adus pe lume în luna aprilie al 15-lea copil al familiei, un băiețel de 3400 de grame. Ecoul anchetei deschise în dosarul greilor fotbalului a ajuns și la Slobozia, după ce Curtea de Apel București a decis ca frații Ioan și Victor Becali, alături de Cristian Borcea, să-și ispășească pedepsele în penitenciarul de la marginea orașului. Tot în aprilie, procurorii DIICOT din Slobozia au trimis în judecată doi preoți acuzați de faptul că-și obligau enoriașii să ia credite, folosindu-se de documente fictive. Și tot procurorii DIICOT l-au suspectat pe administratorul SC Avicola SA de fapte de evaziune fiscală. La toate acestea se adaugă o statistică a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, potrivit căreia în școlile din județ învață elevi-infractori.  În a doua lună de primăvară,  Raluca Dumitrescu, directorul coordonator al GAL «Dunărea de Jos» le-a explicat cititorilor Independent despre facilitățile fondurilor europene și oportunitatea accesării lor prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală.

Ialomița a ratat alegerile europarlamentare din luna mai
Desfășurate în luna mai 2014, alegerile europarlamentare nu i-au mobilizat pe ialomițeni să se prezinte la urne. Din păcate, în Ialomița doar 26,72% din cetățenii cu drept de vot au mers să și-l exercite. Organele de cercetare penală au dat dreptate ziarului Independent, care în luna noiembrie a anului trecut relatau despre o afacere ilegală cu ferme fictive de bovine, prin intermediul cărora s-ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu multe milioane de euro. În mai, au fost efectuate mai multe controale în acest sens. Tot în luna mai, sub titlul «Ferma-model de la Perieți, o ruină de 1,4 milioane de lei», Independent prezenta într-un articol soarta pe care o are în prezent unul dintre cele mai importante monumente istorice din județ. Mai mult, italienii de la Riso Scotti au reușit să distrugă culturile de grîu ale fermierilor care dețin terenuri pe lîngă orezăriile lor, împrăștiind «accidental» un erbicid pe bază de Glifosat printr-un tratament avio-chimic.

Bîlci de provincie în iunie, la «Sărbătorile municipiului Slobozia»
Luna iunie a început în forță cu a XIV-a ediție a «Sărbătorilor Municipiului Slobozia». Ceea ce s-a dorit a fi un eveniment deosebit, a fost în realitate un bîlci de provincie, de unde nu au lipsit mititeii și berea ieftină vîndută la pahare de plastic. După controlul din ianuarie al Ministerului Sănătății, pe la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au trecut și auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În iunie aceștia au făcut public și raportul de control, document în care au specificat modul ilegal în care au fost cheltuiți banii publici acordați pe care spitalul de la Slobozia i-a primit. Tot în iunie, procurorii Parchetului Județean Ialomița reușeau să destructureze o rețea infracțională, specializată în eliberarea de fișe medicale false pentru obținerea permiselor de conducere. În iunie, Independent relata despre campania demarată de operatorul de apă și canalizare Raja Constanța, în articolul cu titlul «SC Raja Constanța a demarat campania „Recensămîntul abonaților“».

Lecție de viață oferită în iulie de un elev nevăzător
Alexandru Georgian Zamfir din Slobozia este un elev nevăzător care anul acesta s-a înscris la Evaluarea Națională și a reușit să promoveze examenul. Prin exemplul său, Alex ne-a demonstrat tuturor că, indiferent de situație, orice obstacol poate fi trecut prin voință. Performanța lui Alexandru i-a lăsat însă indiferenți pe absolvenții de liceu care au ratat și anul acesta examenul de maturitate. Promovabilitatea în Ialomița la sesiunea din iulie 2014 a Bacalaureatului a fost de puțin peste 55%. Tot în iulie, primarul Florinel Negraru de la Platonești și-a încordat mușchii la Slobozia. El a provocat un scandal public și era la un pas de a da cu subsemnatul în fața polițiștilor. Tot în aceeași lună, fostul manager al Agenției «Star Models» Ion «Terra» Tămîrjan a fost condamnat la 4 ani de închisoare de Curtea Supremă în dosarul de proxenetism în care avea calitatea de inculpat. O condamnare a primit și latifundiarul Ștefan Poienaru, prima din multele procese civile și penale în care este implicat. Luna s-a încheiat cu o altă anchetă a procurorilor locali, cea a sîngelui vîndut ca la piață de Cristiana Stoian, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost trimisă în judecată cu 21 de capete de acuzare.

Directorii de școală anti-PSD, lăsați fără funcții în august
În ultima lună de vară, PSD Ialomița și-a reconfirmat poziția în fruntea școlilor din județ. 30 de șefi ai tot atîtor instituții de învățămînt au fost demiși din funcții la comanda inspectorului școlar general Ileana Condruț. În ciuda protestelor publice, oamenii confirmați pe poziții în școli sînt încă în funcție. Sub titlul «Urziceni va deveni oraș balnear», Independent relata despre faptul că, și la capătul celălalt al județului, calitatea apei este la fel de proastă ca și la Slobozia. Tot în august, Klaus Iohannis, președintele României, și-a început campania electorală. El i-a adunat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia pe membrii și simpatizanții PNL din județ și le-a vorbit despre imaginea unei noi Românii. «Îmi doresc o Românie prosperă și puternică» le-a declarat actualul președinte al României, Klaus Iohannis susținătorilor săi ialomițeni. Iar la Amara, organizatorii celei de-a 47-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» le-au oferit spectatorilor un spectacol live 100%.

Consilierii locali din Slobozia au început toamna cu un război
În luna septembrie, consilierii locali din cadrul Consiliului Local Slobozia s-au înarmat pînă-n dinți cu vorbe grele și au început să se războiască unii cu alții. Conflictul nu s-a terminat nici pînă în prezent, iar singurii care au de suferit sînt cetățenii orașului. La scurt timp de la declanșarea ofensivei, Radu Paros descoperea că repartiția noilor locuințe ANL se face în sistem P(ile) C(unoștințe) și R(elații). În aceeași lună, reprezentanții județeni ai Companiei Naționale «Apele Române» au demonstrat că se pot face bani din nămolul sapropelic extras din lacul Amara. Tot în septembrie, autoritățile județene au inaugurat Centrul de Recuperare Movila, destinat persoanelor cu dizabilități neuropsihice. Investiția s-a ridicat la suma de 3 milioane de lei. În altă ordine de idei, o angajată a supermarketului Lidl a reușit să se remarce la locul de muncă, în loc de primă de salariu ea primind un dosar penal pentru ca a plecat acasă cu 6000 de lei, bani din încasări...

În octombrie, Polaris a cucerit Slobozia
Primăria Slobozia concesiona serviciul de salubrizare al orașului operatorului constănțean Polaris, după 12 ani în care de curățenia străzilor reședinței de județ s-a ocupat firma locală SC Servicii Comunale. La nicio lună de la venirea în Slobozia, firma de la malul mării a iscat un scandal public legat de semnarea contractelor de prestări servicii. Administrația județeană, condusă cu mînă de fier de președintele Silvian Ciupercă, declară public eșecul lucrărilor de reparații la podul peste rîul Prahova din zona Dridu. Astfel, județul a pierdut 700 mii de lei oferiți firmei falimentare Teloxim. Tot în octombrie, o delegație a Partidului Democrat Liberal a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles. Printr-o corespondență specială, reporterii Independent au descris «Două ore în Parlamentul European». Între timp, procurorii de la Slobozia și-au continuat anchetele arestînd hoți de produse petroliere și traficanți de țigarete!

Silvian Ciupercă, în vizorul DNA la început de noiembrie
Autoconsiderat «cel mai cinstit și onest președinte de consiliu județean», Silvian Ciupercă ajunge să devină pionul principal într-o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, desfășurată la Slobozia și concretizată cu o serie de percheziții efectuate la sediul Consiliului Județean Ialomița și Spitalului Județean de Urgență. Președintele Ciupercă întregește astfel tabloul șefilor de consilii județene vizați de procurorii anticorupție. Deocamdată, în dosarul deschis în noiembrie la Slobozia de anchetatori se cercetează fapte care, inevitabil, vor ajunge și la persoane. La finalul descinderilor, evenimentele din noiembrie s-au desfășurat sub semnul alegerilor electorale pentru Președintele României. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor. Tot în noiembrie, Independent a relatat și despre «Satele uitate din Ialomița», acele localități care, deși există fizic, nimeni n-a auzit vreodată de ele.

Decembrie, luna statuii lui Mihai Viteazul la Slobozia
Cînd credeam că le-am văzut pe toate, în decembrie administrația locală din Slobozia ne-a demonstrat contrariul. De Ziua Națională a României, edilii orașului au dezvelit statuia lui Mihai Viteazul, voievod despre care istoria spune că s-a născut pe meleaguri ialomițene, la Giurgeni. În loc de domnitor, cetățenii orașului au avut parte de un personaj ce seamănă, mai degrabă, cu Moș Crăciun. Vestea că Moșul a ajuns la Slobozia a făcut turul țării, povestea statuii hidoase fiind relatată pe larg de toată presa centrală. Și tot în decembrie, a fost ales și noul șef al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După aproape un an de interimat, Adrian Berbece a renunțat la fotoliul de director în favoarea medicului Violeta Șapira, care a cîștigat funcția prin concurs. Astfel, ea va conduce cea mai mare unitate medicală din județ în viitorii 3 ani. Iar la final de an, în loc de cadouri, o statistică a Casei Corpului Didactic Ialomița arată că bibliotecile școlare din județ n-au mai primit cărți de 5 ani...

5 Ianuarie 2015, 17:45 (13185 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Tov. Manoliu:
(7 Ianuarie 2015, 22:04)
Toate bune si frumoase ,dar de ,,Frusin,, nu specificati nimic ,va este frica? Deasemenea ,, Taifas,, va trimete ,,donatzii din Olanda  si-l ,,omitetzi intentionat ? Unde va este deotologia cu care va batetzi in piept ? R U S I N E !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CITITOR FIDEL:
(7 Ianuarie 2015, 18:56)
La multi ani INDEPENDENT In legatura cu Stoica nu a-ti aflat nici acum cum l-a angajat pe Caraulani fara studii fara concurs si pe ce post? CUM I-A DAT CASA LA 55 DE ANI DIN FONDUL LOCATIV ACESTA FIIND DIN LOCALITATE?
Nicolae Stanescu:
(6 Ianuarie 2015, 18:36)
Bravo! Multi ani de-acum incolo va urez. Sinteti principala noastra sursa de informatii locala. Aveți di tăti. Niște sacâz v-ar mai trebui.
Gelu:
(6 Ianuarie 2015, 17:28)
Felicitari, Independent. Nu stim ce ne-am face fara voi. Viata ar fi mai searbada probabil. Mergeti inainte si noi vom tine aproape.
Diana:
(6 Ianuarie 2015, 14:26)
Ati uitat sa mentionati meteoritul cazut in fata prefecturii care ne-a cadorisit cu un crater ce l-ar face invidios pina si pe Vezuviu.
T.B.:
(6 Ianuarie 2015, 13:06)
Doresc sa felicit si totodata sa incurajez pe toti cei care trudesc la ziarul "Independent"pt activitatea lor, pt verva si promptitudinea cu care semnaleaza evenimentele din judetul nostru si nu numai. LA MULTI ANI, "Independent"!
Ialomitean:
(5 Ianuarie 2015, 18:58)
De cea mai mare neregulă semnalată și în ziarul dumneavoastră sub auspicul discreției și după aceea a dispărut brusc de pe paginile ziarului nu ați amintit, este vorba de un număr mare de primari din județ care au dat bani din bugetele locale pe contracte de consultanță cu dedicație către SC CI SRL Amara,operațiuni financiare intrate în atenția instituțiilor statului la sesizarea ONPCSB nu ați mai semnalat nimic.Curiozitatea contribuabililor ar fii aceea dacă una din instituțiile de presa din Ialomița ar fii cerut instituțional informații de la DNA în legătură cu acest dosar demarat încă de când exista DNA Slobozia iar acum s-a ridicat capacul pus dosarului odată cu desființarea DNA Slobozia iar dacă a făcut-o ce ar avea de comunicat cititorilor.Speram spre respectarea celor ce își plătesc obligațiile la bugetele locale să continue acest dosar să nu i se mai pună încă odată capac, să fie publicată lista primăriilor care au făcut acele contracte păguboase iar cei ce au încălcat legea să fie trași la răspundere Acesta ar fii cel mai fierbinte subiect din Ialomița. INDEPENDENT înseamnă în opinia cunoscătorilor echidistant, imparțial -demonstrat-o.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: Peste 4,72 milioane de lei, subvenție la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 01.08.2014-06.08.2014, s-a efectuat plata aferentă cererilor depuse în trimestrul I 2014 pentru ajutorul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2014, 17:25
(8277 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat de 61 de ani, din Perieți, bănuit de furturi din autoturisme

Polițiștii de Investigații Criminale cercetează un bărbat, în vîrstă de 61 de ani, din comuna Perieți, sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat. Cel ...[citește_toată_știrea]

9 August 2014, 13:30
(6365 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Bărbulești. Șapte persoane au fost reținute pentru acte de violență!

Revoltele se țin lanț în comuna Bărbulești. Polițiștii Secției Rurale Jilavele au reținut șapte cetățeni de etnie romă, care au provocat un scandal. Din cercetările oamenilor legii reiese faptul că 13 cetățeni ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 15:50
(6248 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite la subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, începînd cu data de 06.08.2014, va elibera adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 14:10
(12646 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Escrocii continuă să facă victime

Deși, în nenumărate rînduri, Poliția a atras atenția cu privire la modurile de operare folosite de escroci, există încă situații în care inventivitatea infractorilor continuă să facă victime. Luni, 4 august ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 12:45
(7504 vizualizări - 2 comentarii)


Cocora: Minor dispărut de acasă

Cocora: Minor dispărut de acasă

În cursul zilei de luni, 4 august 2014, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că minorul CURTE SORIN, de 17 ani, din comuna Cocora, a plecat voluntar de la o stînă de animale situată ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 11:30
(6093 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora dispărut


anunț angajare

service Real Test
angajează
consilier recepție service
se solicită
-experiență min. 2 ani
se oferă
-pachet salarial atractiv
vă rugăm depuneți CV
la e-mail [email protected]

Relații la tel. 0243/232.132

5 August 2014, 09:20


Locul 3 pentru pompierii ialomițeni la faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 30.07-01.08.2014 s-a desfășurat, la Tulcea, faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 07:20
(8238 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Doi morți și un rănit în accidente rutiere

Două accidente rutiere s-au produs pe șoselele ialomițene, în urma acestora rezultînd decesul a două persoane și rănirea alteia. Primul eveniment rutier s-a produs vineri, 1 august a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

4 August 2014, 19:50
(6766 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, acuzat de furt în Luxemburg

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săv]rșirea mai multor infracțiuni de furt în Luxemburg. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ...[citește_toată_știrea]

4 August 2014, 18:40
(6377 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

Pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton. Astfel, în timp ce un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 13:05
(7250 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Bărbulești: Bănuit de tentativă de viol, reținut de polițiști

Polițiștii au încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului un bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de viol. Poliția a fost sesizată la data de ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 11:15
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 53/2014, privind modificarea Hotărîrii Consiliului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 10:45
(7365 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii caută o persoană posibil înecată, în lacul Movilița

Trupul unui bărbat, în vîrstă de 31 de ani, din localitatea Movilița, este căutat de pompieri, după ce un martor a anunțat că bărbatul a intrat în apă și nu a mai ieșit. La fața locului s-au deplasat pompierii ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 07:50
(9264 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii ialomițeni, în sprijinul sinistraților din Teleorman

La ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel dr Nicolae Cornea, zece subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 17:05
(6783 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cercetat pentru port ilegal de cuțit

Polițiștii din Urziceni au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 56 de ani. Acesta purta asupra sa, fără drept, un cuțit cu o lamă de 28 de centimetri. Cel în cauză a fost identificat de o patrulă ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 16:50
(5379 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tîlhari trimiși după gratii

Doi tineri, de 24 și 25 de ani, au fost reținuți de polițiști sub acuzația de tîlhărie. Aceștia se află în prezent în Centrul de Reținere și Arest al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 15:50
(5045 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Femeie dispărută de la domiciliu

Platonești: Femeie dispărută de la domiciliu

Polițiștii Secției Rurale Platonești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 35 de ani, a plecat de la domiciliul său, situat pe raza comunei și nu a revenit pînă în prezent.
Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 15:30
(4504 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 30.07-01.08.2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Delta» al județului Tulcea va fi gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, competiție ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 10:40
(8167 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăti si Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita reamintește că, pînă la data de 31 iulie a.c. (inclusiv), se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 09:40
(6984 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Pieton mort după ce a fost acroșat de un autoturism condus de un șofer băut

Două accidente rutiere s-au produs pe șoselele ialomițene, în cursul zilei de duminică, 27 iulie a.c., în urma acestora rezultînd decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia.
Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 08:15
(8314 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Gîrbovi, bovină salvată la Slobozia

În seara zilei de duminică, 27 iulie a.c, în jurul orei 21,25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei bovine dintr-un canal de irigații de pe raza municipiului Slobozia. Animalul ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 07:10
(5826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


APIA Ialomița: Controale în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează că, în această perioadă, se desfășoară controlul la fața locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2014, 10:10
(5890 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Traficanți de minori, în vizorul anchetatorilor români și al autorităților franceze

După ce au cucerit Anglia, țiganii din Țăndărei au ajuns din nou în atenția opiniei publice. Trei bărbați și trei femei sînt acuzați de autoritățile judiciare din Franța că au exploatat mai mulți minori ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 17:35
(6123 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «fals în înscrisuri» și «înșelăciune»

Un bărbat, de 37 de ani, din Slobozia a fost reținut de polițiști sub acuzațiile de «fals în înscrisuri sub semnătură privată» și «înșelăciune». Cel în cauză se află încarcerat la Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 14:25
(8090 vizualizări - 0 comentarii)


Pericol de explozie după ce o autoutilitară a luat foc pe DN2

O autoutilitară ce transporta 2400 l de metanol a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, 21/22 iulie 2014. Evenimentul s-a produs pe DN2, în dreptul KM 61, iar la fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 12:30
(6633 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Dacă ai teren arabil în anumite localități
din județul Ialomița și
vrei să-l dai în arendă,
poți suna la numărul de telefon
0728/291.926
pentru a afla condițiile noastre

22 Iulie 2014, 09:10


anunț angajare

SC BUILDING ASTROM SRL Pitești
angajează pentru punctul de lucru
CENTRU DE AFACERI HAMILTON
(lîngă Combinatul Chimic)
agenți pază
Relații la punctul de lucru
din Slobozia, jud. Ialomița
(lîngă Combinatul Chimic)
sau la telefon 0744/330.327,
dl Ciobanu Nicolae

22 Iulie 2014, 08:30


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii agricoli care au obținut acordul prealabil pentru 2014, că pot depune cererile de plată a ajutorului ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 14:10
(7161 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor din Bărbulești, arestat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în cursul zilei de miercuri, 16 iulie a.c., un bărbat de 34 de ani, din comuna Bărbulești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 10:10
(9510 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...