Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița reflectată în paginile Independent

RETROSPECTIVĂ 2014

Ialomița reflectată în paginile Independent

Organele de urmărire penală locale și centrale au dat tonul evenimentelor în anul 2014. Ialomițenii au avut parte de anchete, percheziții, arestări și trimiteri în judecată fără precedent în ultimii 10 ani! Toate infracțiunile prevăzute în noul Cod Penal au fost trecute prin filtrul procurorilor și polițiștilor. Principalii vizați de anchete au fost oficiali de rang înalt din administrația locală și județeană, în frunte chiar cu Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, dar și infractori periculoși care au semănat groaza în tot județul. Deznodămîntul acestor dosare îl vom afla, probabil, în anul care urmează, pentru că cercetările sînt în plină desfășurare. Acestea nu au fost însă singurele evenimente relatate de ziarul Independent. În plan administrativ, Ialomița a rămas la fel: un județ sărac, specializat în construcția de drumuri și podețe. Slobozia a încercat firav să demonstreze contrariul prin implementarea a două proiecte urbanistice de anvergură. Din punct de vedere electoral, Ialomița a dovedit că nu se poate schimba. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor.  Dar, pentru a reflecta cît mai bine evenimentele din acest an, Independent vi le reamintește, așa cum s-au petrecut ele, în Retrospectiva anului 2014.

Ianuarie, luna anchetelor penale
Anul 2014 a început în forță, cu două anchete care au zguduit din temelii administrația și justiția din Slobozia. Primul vizat a fost Alexandru Stoica, primarul orașului, considerat principalul suspect în dosarul «Ștampila». Ați ghicit, acel dosar în care o ștampilă cu însemnele Primăriei s-ar fi regăsit pe o serie de acte falsificate de un grup de «băieți răi» care-și făceau veacul prin oraș. Deși zvonurile cu privire la implicarea edilului în acest caz au fost infirmate, surse judiciare precizează că cercetările sînt încă în curs, iar deznodămîntul ne va lăsa fără cuvinte. A urmat apoi arestarea lui Cătălin Hristescu, prim-procurorul județului, de către colegii săi de la DNA. Acesta a fost acuzat de faptul că a încercat să stopeze demararea unei anchete care-l avea în prim plan pe afaceristul Ștefan Foamete, un apropiat de-al său. În prezent, magistratul suspendat din funcție se află în continuare în arest și își așteaptă sentința la Curtea de Apel București. Tot în ianuarie, sub titlul «Femeie omorîtă de neglijența autorităților», Independent relata cazul unei femei din Slobozia care a murit sub privirile serviciilor de asistență socială. Și acest caz s-a transformat într-o anchetă, iar vinovații sînt în continuare căutați. Ianuarie a adus și prima zăpadă adevărată în județ, iar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Ministerul Sănătății a făcut primul control serios din ultimii 20 de ani.

Preluări de ștafetă în luna februarie
Primul efect al controlului ministerial de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost înlocuirea din funcția de director a doctorului Vasile Olaru, cu Adrian Berbece, șeful Serviciului Economic al instituției. Al doilea a constat în epurarea tuturor asistentelor angajate ilegal în baza contractelor de prestări servicii. Tot în februarie, Parchetul Județean s-a ales și el cu un șef nou, în persoana procurorului Daniela Maria Manolache. Sub titlul «Gaura neagră a Consiliului Județean va înghiți 5,8 milioane de lei», Independent relata nostalgicilor despre ultimii bani investiți în construcția sălii de spectacole a Consiliului Județean, obiectiv demarat cu 20 de ani în urmă. Din seria «Așa DA!», Independent a prezentat în februarie, povestea britanicei Noreen și a americancei Ema, două septuagenare venite la Slobozia în anii ’90 să-i sprijine pe copiii bolnavi de SIDA. Dragostea lor pentru copii le-a făcut să rămînă aici, să înființeze o fundație și să lupte pentru drepturile persoanelor defavorizate din Ialomița.

Slobozia a rămas fără birou DNA în martie
Motiv de bucurie pentru marii corupți ai județului. Din martie, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial «viciat» de la Slobozia. Toate dosarele de sertar ale fostului șef Dumitru Cristudor, actualmente condamnat la 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție, au fost luate la București și urmează să fie redeschise. Tot în prima lună de primăvară, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia au reușit să ajungă în Liga Națională, după ani întregi de încercări ratate. În tot acest timp, un preot din comuna Sudiți și-a deschis o mică afacere într-o capelă mortuară. Cazul a fost tratat pe larg de reporterii Independent în materialul titrat «Farmacia din capela mortuară». De asemenea, procurorii Parchetului Județean au reușit să aresteze un grup infracțional condus de Petre Buțoi și specializat în acte de violență. Totodată primăvara a adus și declinul imperiului Vivani, una dintre firmele cu tradiție din Ialomița, ajunsă acum în pragul falimentului.

Nu e păcăleală, o mamă a născut în aprilie al 15-lea copil
Bucurie pentru Artemiza Tudor din Țăndărei. Femeia a adus pe lume în luna aprilie al 15-lea copil al familiei, un băiețel de 3400 de grame. Ecoul anchetei deschise în dosarul greilor fotbalului a ajuns și la Slobozia, după ce Curtea de Apel București a decis ca frații Ioan și Victor Becali, alături de Cristian Borcea, să-și ispășească pedepsele în penitenciarul de la marginea orașului. Tot în aprilie, procurorii DIICOT din Slobozia au trimis în judecată doi preoți acuzați de faptul că-și obligau enoriașii să ia credite, folosindu-se de documente fictive. Și tot procurorii DIICOT l-au suspectat pe administratorul SC Avicola SA de fapte de evaziune fiscală. La toate acestea se adaugă o statistică a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, potrivit căreia în școlile din județ învață elevi-infractori.  În a doua lună de primăvară,  Raluca Dumitrescu, directorul coordonator al GAL «Dunărea de Jos» le-a explicat cititorilor Independent despre facilitățile fondurilor europene și oportunitatea accesării lor prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală.

Ialomița a ratat alegerile europarlamentare din luna mai
Desfășurate în luna mai 2014, alegerile europarlamentare nu i-au mobilizat pe ialomițeni să se prezinte la urne. Din păcate, în Ialomița doar 26,72% din cetățenii cu drept de vot au mers să și-l exercite. Organele de cercetare penală au dat dreptate ziarului Independent, care în luna noiembrie a anului trecut relatau despre o afacere ilegală cu ferme fictive de bovine, prin intermediul cărora s-ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu multe milioane de euro. În mai, au fost efectuate mai multe controale în acest sens. Tot în luna mai, sub titlul «Ferma-model de la Perieți, o ruină de 1,4 milioane de lei», Independent prezenta într-un articol soarta pe care o are în prezent unul dintre cele mai importante monumente istorice din județ. Mai mult, italienii de la Riso Scotti au reușit să distrugă culturile de grîu ale fermierilor care dețin terenuri pe lîngă orezăriile lor, împrăștiind «accidental» un erbicid pe bază de Glifosat printr-un tratament avio-chimic.

Bîlci de provincie în iunie, la «Sărbătorile municipiului Slobozia»
Luna iunie a început în forță cu a XIV-a ediție a «Sărbătorilor Municipiului Slobozia». Ceea ce s-a dorit a fi un eveniment deosebit, a fost în realitate un bîlci de provincie, de unde nu au lipsit mititeii și berea ieftină vîndută la pahare de plastic. După controlul din ianuarie al Ministerului Sănătății, pe la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au trecut și auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În iunie aceștia au făcut public și raportul de control, document în care au specificat modul ilegal în care au fost cheltuiți banii publici acordați pe care spitalul de la Slobozia i-a primit. Tot în iunie, procurorii Parchetului Județean Ialomița reușeau să destructureze o rețea infracțională, specializată în eliberarea de fișe medicale false pentru obținerea permiselor de conducere. În iunie, Independent relata despre campania demarată de operatorul de apă și canalizare Raja Constanța, în articolul cu titlul «SC Raja Constanța a demarat campania „Recensămîntul abonaților“».

Lecție de viață oferită în iulie de un elev nevăzător
Alexandru Georgian Zamfir din Slobozia este un elev nevăzător care anul acesta s-a înscris la Evaluarea Națională și a reușit să promoveze examenul. Prin exemplul său, Alex ne-a demonstrat tuturor că, indiferent de situație, orice obstacol poate fi trecut prin voință. Performanța lui Alexandru i-a lăsat însă indiferenți pe absolvenții de liceu care au ratat și anul acesta examenul de maturitate. Promovabilitatea în Ialomița la sesiunea din iulie 2014 a Bacalaureatului a fost de puțin peste 55%. Tot în iulie, primarul Florinel Negraru de la Platonești și-a încordat mușchii la Slobozia. El a provocat un scandal public și era la un pas de a da cu subsemnatul în fața polițiștilor. Tot în aceeași lună, fostul manager al Agenției «Star Models» Ion «Terra» Tămîrjan a fost condamnat la 4 ani de închisoare de Curtea Supremă în dosarul de proxenetism în care avea calitatea de inculpat. O condamnare a primit și latifundiarul Ștefan Poienaru, prima din multele procese civile și penale în care este implicat. Luna s-a încheiat cu o altă anchetă a procurorilor locali, cea a sîngelui vîndut ca la piață de Cristiana Stoian, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost trimisă în judecată cu 21 de capete de acuzare.

Directorii de școală anti-PSD, lăsați fără funcții în august
În ultima lună de vară, PSD Ialomița și-a reconfirmat poziția în fruntea școlilor din județ. 30 de șefi ai tot atîtor instituții de învățămînt au fost demiși din funcții la comanda inspectorului școlar general Ileana Condruț. În ciuda protestelor publice, oamenii confirmați pe poziții în școli sînt încă în funcție. Sub titlul «Urziceni va deveni oraș balnear», Independent relata despre faptul că, și la capătul celălalt al județului, calitatea apei este la fel de proastă ca și la Slobozia. Tot în august, Klaus Iohannis, președintele României, și-a început campania electorală. El i-a adunat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia pe membrii și simpatizanții PNL din județ și le-a vorbit despre imaginea unei noi Românii. «Îmi doresc o Românie prosperă și puternică» le-a declarat actualul președinte al României, Klaus Iohannis susținătorilor săi ialomițeni. Iar la Amara, organizatorii celei de-a 47-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» le-au oferit spectatorilor un spectacol live 100%.

Consilierii locali din Slobozia au început toamna cu un război
În luna septembrie, consilierii locali din cadrul Consiliului Local Slobozia s-au înarmat pînă-n dinți cu vorbe grele și au început să se războiască unii cu alții. Conflictul nu s-a terminat nici pînă în prezent, iar singurii care au de suferit sînt cetățenii orașului. La scurt timp de la declanșarea ofensivei, Radu Paros descoperea că repartiția noilor locuințe ANL se face în sistem P(ile) C(unoștințe) și R(elații). În aceeași lună, reprezentanții județeni ai Companiei Naționale «Apele Române» au demonstrat că se pot face bani din nămolul sapropelic extras din lacul Amara. Tot în septembrie, autoritățile județene au inaugurat Centrul de Recuperare Movila, destinat persoanelor cu dizabilități neuropsihice. Investiția s-a ridicat la suma de 3 milioane de lei. În altă ordine de idei, o angajată a supermarketului Lidl a reușit să se remarce la locul de muncă, în loc de primă de salariu ea primind un dosar penal pentru ca a plecat acasă cu 6000 de lei, bani din încasări...

În octombrie, Polaris a cucerit Slobozia
Primăria Slobozia concesiona serviciul de salubrizare al orașului operatorului constănțean Polaris, după 12 ani în care de curățenia străzilor reședinței de județ s-a ocupat firma locală SC Servicii Comunale. La nicio lună de la venirea în Slobozia, firma de la malul mării a iscat un scandal public legat de semnarea contractelor de prestări servicii. Administrația județeană, condusă cu mînă de fier de președintele Silvian Ciupercă, declară public eșecul lucrărilor de reparații la podul peste rîul Prahova din zona Dridu. Astfel, județul a pierdut 700 mii de lei oferiți firmei falimentare Teloxim. Tot în octombrie, o delegație a Partidului Democrat Liberal a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles. Printr-o corespondență specială, reporterii Independent au descris «Două ore în Parlamentul European». Între timp, procurorii de la Slobozia și-au continuat anchetele arestînd hoți de produse petroliere și traficanți de țigarete!

Silvian Ciupercă, în vizorul DNA la început de noiembrie
Autoconsiderat «cel mai cinstit și onest președinte de consiliu județean», Silvian Ciupercă ajunge să devină pionul principal într-o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, desfășurată la Slobozia și concretizată cu o serie de percheziții efectuate la sediul Consiliului Județean Ialomița și Spitalului Județean de Urgență. Președintele Ciupercă întregește astfel tabloul șefilor de consilii județene vizați de procurorii anticorupție. Deocamdată, în dosarul deschis în noiembrie la Slobozia de anchetatori se cercetează fapte care, inevitabil, vor ajunge și la persoane. La finalul descinderilor, evenimentele din noiembrie s-au desfășurat sub semnul alegerilor electorale pentru Președintele României. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor. Tot în noiembrie, Independent a relatat și despre «Satele uitate din Ialomița», acele localități care, deși există fizic, nimeni n-a auzit vreodată de ele.

Decembrie, luna statuii lui Mihai Viteazul la Slobozia
Cînd credeam că le-am văzut pe toate, în decembrie administrația locală din Slobozia ne-a demonstrat contrariul. De Ziua Națională a României, edilii orașului au dezvelit statuia lui Mihai Viteazul, voievod despre care istoria spune că s-a născut pe meleaguri ialomițene, la Giurgeni. În loc de domnitor, cetățenii orașului au avut parte de un personaj ce seamănă, mai degrabă, cu Moș Crăciun. Vestea că Moșul a ajuns la Slobozia a făcut turul țării, povestea statuii hidoase fiind relatată pe larg de toată presa centrală. Și tot în decembrie, a fost ales și noul șef al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După aproape un an de interimat, Adrian Berbece a renunțat la fotoliul de director în favoarea medicului Violeta Șapira, care a cîștigat funcția prin concurs. Astfel, ea va conduce cea mai mare unitate medicală din județ în viitorii 3 ani. Iar la final de an, în loc de cadouri, o statistică a Casei Corpului Didactic Ialomița arată că bibliotecile școlare din județ n-au mai primit cărți de 5 ani...

5 Ianuarie 2015, 17:45 (13151 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Tov. Manoliu:
(7 Ianuarie 2015, 22:04)
Toate bune si frumoase ,dar de ,,Frusin,, nu specificati nimic ,va este frica? Deasemenea ,, Taifas,, va trimete ,,donatzii din Olanda  si-l ,,omitetzi intentionat ? Unde va este deotologia cu care va batetzi in piept ? R U S I N E !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CITITOR FIDEL:
(7 Ianuarie 2015, 18:56)
La multi ani INDEPENDENT In legatura cu Stoica nu a-ti aflat nici acum cum l-a angajat pe Caraulani fara studii fara concurs si pe ce post? CUM I-A DAT CASA LA 55 DE ANI DIN FONDUL LOCATIV ACESTA FIIND DIN LOCALITATE?
Nicolae Stanescu:
(6 Ianuarie 2015, 18:36)
Bravo! Multi ani de-acum incolo va urez. Sinteti principala noastra sursa de informatii locala. Aveți di tăti. Niște sacâz v-ar mai trebui.
Gelu:
(6 Ianuarie 2015, 17:28)
Felicitari, Independent. Nu stim ce ne-am face fara voi. Viata ar fi mai searbada probabil. Mergeti inainte si noi vom tine aproape.
Diana:
(6 Ianuarie 2015, 14:26)
Ati uitat sa mentionati meteoritul cazut in fata prefecturii care ne-a cadorisit cu un crater ce l-ar face invidios pina si pe Vezuviu.
T.B.:
(6 Ianuarie 2015, 13:06)
Doresc sa felicit si totodata sa incurajez pe toti cei care trudesc la ziarul "Independent"pt activitatea lor, pt verva si promptitudinea cu care semnaleaza evenimentele din judetul nostru si nu numai. LA MULTI ANI, "Independent"!
Ialomitean:
(5 Ianuarie 2015, 18:58)
De cea mai mare neregulă semnalată și în ziarul dumneavoastră sub auspicul discreției și după aceea a dispărut brusc de pe paginile ziarului nu ați amintit, este vorba de un număr mare de primari din județ care au dat bani din bugetele locale pe contracte de consultanță cu dedicație către SC CI SRL Amara,operațiuni financiare intrate în atenția instituțiilor statului la sesizarea ONPCSB nu ați mai semnalat nimic.Curiozitatea contribuabililor ar fii aceea dacă una din instituțiile de presa din Ialomița ar fii cerut instituțional informații de la DNA în legătură cu acest dosar demarat încă de când exista DNA Slobozia iar acum s-a ridicat capacul pus dosarului odată cu desființarea DNA Slobozia iar dacă a făcut-o ce ar avea de comunicat cititorilor.Speram spre respectarea celor ce își plătesc obligațiile la bugetele locale să continue acest dosar să nu i se mai pună încă odată capac, să fie publicată lista primăriilor care au făcut acele contracte păguboase iar cei ce au încălcat legea să fie trași la răspundere Acesta ar fii cel mai fierbinte subiect din Ialomița. INDEPENDENT înseamnă în opinia cunoscătorilor echidistant, imparțial -demonstrat-o.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
141 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Minori prinși la furat

Trei tineri, în vîrstă de 15 și 16 ani, din comuna Alexeni, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Fapta a fost sesizată Poliției de către un bătrîn de 79 ani, din ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 15:58
(7205 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Anexe gospodărești incendiate de la o butelie

Miloșești: Anexe gospodărești incendiate de la o butelie

Joi, 30 august a.c., la Miloșești, anexele unei gospodării au luat foc din cauza unei acumulări de gaze provenită de la o butelie. Potrivit cercetărilor preliminare, flacăra focului de la aragaz s-a stins ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 15:58
(9070 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Societate Comercială
angajează
muncitori sau echipă pentru placări cu polistiren în București
Relații la telefon 0747/171.715

30 August 2012, 14:40


Hoți din Brăila, prinși în flagrant la Țăndărei

Patru persoane, cu vîrste cuprinse între 19 și 21 ani, domiciliați în județul Brăila, sînt cercetate pentru furt calificat, după ce au fost depistate în flagrant, în cursul nopții de marți spre miercuri ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 14:38
(7231 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Societate Comercială din Slobozia cu profil vînzare piese auto
angajează
vînzător (gestionar) piese auto import
Relații la telefon 0740/047.619

30 August 2012, 14:37


Slobozia: Pistol cu gaze, fără permis

În cursul zilei de marți, 28 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în urma unei acțiuni desfășurate, un bărbat de 57 ani, din Slobozia, care ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 13:01
(9765 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copaci dărîmați de vînt

Vîntul puternic înregistrat luni, 27 august a.c., pe teritoriul județului Ialomița a dus la prăbușirea unui copac pe acoperișul unei case. Evenimentul a avut loc în jurul orei 19,10, în cartierul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

30 August 2012, 12:55
(8555 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furtună


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

29 August 2012, 18:21


Anunț

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița caută să închirieze un apartament cu 4 sau 5 camere complet mobilat și utilat în vederea găzduirii unor voluntari străini pe perioadă de 1 an.
Se solicită o ofertă scrisă care să cuprindă adresa, descrierea apartamentului, numărul de camere, utilitățile, dotările deținute, date de contact în vederea vizitării locației și oferirii altor detalii etc.
Cei interesați sînt rugați să prezinte oferta la sediul DGASPC Ialomița din str. C.D. Gherea, nr. 1 (lîngă Șc. nr.6 Slobozia,
în spatele Pieței Mari), pînă pe data de 7.09.2012.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefon 0243/231.088, între orele 8,00-16,00, persoană de contact Raluca Romaniuc.

29 August 2012, 18:08


Reviga: Atenție! Cad oameni din... nuc!

Temperaturile ridicate înregistrate la sfîrșitul săptămînii l-au băgat în spital pe un bărbat, de 53 ani, din Reviga. În noaptea de sîmbătă/duminică, 25/26 august a.c., omul a ajuns în stare gravă la Spitalul ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 21:00
(8645 vizualizări - 0 comentarii)


Crimă la Coșereni. Și-a ucis prietenul de pahar cu parul!

Omor la drumul mare vineri, 25 august a.c., pe străzile din Coșereni. După ce au uitat numărul paharelor cu băutură turnate pe gît, doi localnici, de 37 și 47 ani, s-au luat la ceartă. Scandalul s-a terminat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 20:55
(10747 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Coșereni crimă


Fetești: O fetiță de 3 ani a murit după ce bunica sa i-a administrat cafea măcinată pe post de medicament!

Poliția a fost sesizată duminică, 26 august a.c., de către un reprezentant al Spitalului Fetești, cu privire la faptul că la camera de gardă a fost adusă o minoră de 2 ani și 11 luni, care ulterior a decedat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 20:48
(13082 vizualizări - 1 comentariu)


Păltiniș: Copil de 8 ani, acroșat de un autoturism

Duminică, 26 august a.c., în jurul orei 11,00, pe DN2A, în localitatea Păltiniș, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 20:46
(7806 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Patru ialomițeni, cu vîrste cuprinse între 22 și 40 ani, sînt cercetați de polițiștii rutieri întrucît au fost depistați la volanul unor autoturisme avînd o îmbibație alcoolică peste limitele legale. În ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 20:44
(8247 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Doi copii i-au furat bicicletele

Vineri, 24 august a.c., agentul Postului de Poliție Axintele a fost sesizat de către o femeie din comună, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinței două biciclete. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 20:43
(10796 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Casă în flăcări la Rovine, miriști incendiate

În dimineața zilei de duminică, 26 august a.c., în urma unui scurtcircuit electric, locuința unui cetățean din localitatea Rovine a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii de la Garda Slobozia și Serviciul ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 17:45
(9996 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Tinere cercetate după ce au înșelat o vînzătoare

Două tinere, în vîrstă de 19, respectiv 26 de ani, ambele domiciliate în municipiul Brăila, sînt cercetate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slobozia, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 17:42
(7504 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: 121 tone de floarea-soarelui, ridicate în vederea confiscării

Efective din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița și Gărzii Financiare-Secția Ialomița au efectuat o verificare la un punct de lucru pentru colectarea cerealelor situat în comuna Valea ...[citește_toată_știrea]

27 August 2012, 17:41
(9837 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Luna prevenirii incendiilor»

În perioada 15 august-15 septembrie 2012, la nivel național se sărbătorește «Luna prevenirii incendiilor». Cu această ocazie, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 18:00
(6889 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Foc pe acoperișul blocului

Slobozia: Foc pe acoperișul blocului

Panică în rîndul locatarilor unui bloc aflat pe strada Ștefan cel Mare din Slobozia. Acoperișul imobilului a fost cuprins de flăcări. Speriați de faptul că flăcările s-ar putea extinde și la apartamentele ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 18:00
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: N-a văzut gardul, din cauza alcoolului

Alcoolul i-a luat ochii, dar și direcția unui șofer, de 34 ani, din Manasia. Marți, 21 august 2012, acesta a fost implicat într-un accident de circulație. Pentru că s-a urcat băut la volan, acesta a pierdut ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 17:05
(8063 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Bărbulești: Acțiune a Poliției

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Jilavele, în colaborare cu efective din cadrul Serviciului Rutier, au desfășurat marți, 21 august a.c., o acțiune integrată pe străzile din Bărbulești. Oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:51
(7803 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Venituri suplimentare la buget de peste 2,170 milioane lei, 12 sesizări penale la Parchet

În luna iulie 2012, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit  venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 2,170 milioane lei, din care aproape 0,347 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:45
(8007 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare pentru șomeri

AJOFM Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că organizează cursuri de formare profesională pentru apicultor, bucătar, confecționer asamblor articole textile, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:36
(9708 vizualizări - 2 comentarii)


Jilavele: Bătrîn de 88 ani, izbit frontal de o mașină

Neacordarea de prioritate a fost cauza unui accident de circulație produs în comuna Jilavele. Astfel, un bărbat, de 62 ani, domiciliat în localitatea Limanu-Constanța, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:30
(9561 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Mihail Kogălniceanu: Soț și soție, acroșați de un autoturism. Femeia a murit!

Pe DN2A, la intersecția cu DJ212, în apropierea comunei Mihail Kogălniceanu, s-a produs un accident rutier în urma căruia două persoane, soț și soție, au fost grav rănite, una dintre acestea decedînd ulterior ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:27
(10103 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: La 16 ani, prins șofînd prin comună

Un minor în vîrstă de 16 ani, din comuna Movilița, este cercetat penal de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni după ce acesta a fost depistat conducînd un autoturism, deși nu poseda permis ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:25
(8491 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Autoturism neînmatriculat și cu numere false, depistat în trafic

Un echipaj din cadrul Biroului Rutier Urziceni ce acționa pe Strada Regiei din localitate a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare corespunzătoare municipiului București. Procedîndu ...[citește_toată_știrea]

22 August 2012, 16:25
(7345 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line.

21 August 2012, 17:59


anunț angajare

SC AVICOLA SA Slobozia
angajează
pe bază de preselecție pentru post de
asistent manager, secretariat PR
persoană cu studii superioare la zi, educată, rezistentă la stres, adaptabilă la situații emoționale diferite, cunoscătoare a două limbi străine, cunoștințe PC
Verificarea aptitudinilor și înscrierile se vor face pînă la data de 24 august 2012, orele 9,30, la secretariatul instituției din Slobozia, Șos. Constanței, km 4-5, telefon 0243/221.200

21 August 2012, 17:45


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...