Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița reflectată în paginile Independent

RETROSPECTIVĂ 2014

Ialomița reflectată în paginile Independent

Organele de urmărire penală locale și centrale au dat tonul evenimentelor în anul 2014. Ialomițenii au avut parte de anchete, percheziții, arestări și trimiteri în judecată fără precedent în ultimii 10 ani! Toate infracțiunile prevăzute în noul Cod Penal au fost trecute prin filtrul procurorilor și polițiștilor. Principalii vizați de anchete au fost oficiali de rang înalt din administrația locală și județeană, în frunte chiar cu Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, dar și infractori periculoși care au semănat groaza în tot județul. Deznodămîntul acestor dosare îl vom afla, probabil, în anul care urmează, pentru că cercetările sînt în plină desfășurare. Acestea nu au fost însă singurele evenimente relatate de ziarul Independent. În plan administrativ, Ialomița a rămas la fel: un județ sărac, specializat în construcția de drumuri și podețe. Slobozia a încercat firav să demonstreze contrariul prin implementarea a două proiecte urbanistice de anvergură. Din punct de vedere electoral, Ialomița a dovedit că nu se poate schimba. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor.  Dar, pentru a reflecta cît mai bine evenimentele din acest an, Independent vi le reamintește, așa cum s-au petrecut ele, în Retrospectiva anului 2014.

Ianuarie, luna anchetelor penale
Anul 2014 a început în forță, cu două anchete care au zguduit din temelii administrația și justiția din Slobozia. Primul vizat a fost Alexandru Stoica, primarul orașului, considerat principalul suspect în dosarul «Ștampila». Ați ghicit, acel dosar în care o ștampilă cu însemnele Primăriei s-ar fi regăsit pe o serie de acte falsificate de un grup de «băieți răi» care-și făceau veacul prin oraș. Deși zvonurile cu privire la implicarea edilului în acest caz au fost infirmate, surse judiciare precizează că cercetările sînt încă în curs, iar deznodămîntul ne va lăsa fără cuvinte. A urmat apoi arestarea lui Cătălin Hristescu, prim-procurorul județului, de către colegii săi de la DNA. Acesta a fost acuzat de faptul că a încercat să stopeze demararea unei anchete care-l avea în prim plan pe afaceristul Ștefan Foamete, un apropiat de-al său. În prezent, magistratul suspendat din funcție se află în continuare în arest și își așteaptă sentința la Curtea de Apel București. Tot în ianuarie, sub titlul «Femeie omorîtă de neglijența autorităților», Independent relata cazul unei femei din Slobozia care a murit sub privirile serviciilor de asistență socială. Și acest caz s-a transformat într-o anchetă, iar vinovații sînt în continuare căutați. Ianuarie a adus și prima zăpadă adevărată în județ, iar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Ministerul Sănătății a făcut primul control serios din ultimii 20 de ani.

Preluări de ștafetă în luna februarie
Primul efect al controlului ministerial de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost înlocuirea din funcția de director a doctorului Vasile Olaru, cu Adrian Berbece, șeful Serviciului Economic al instituției. Al doilea a constat în epurarea tuturor asistentelor angajate ilegal în baza contractelor de prestări servicii. Tot în februarie, Parchetul Județean s-a ales și el cu un șef nou, în persoana procurorului Daniela Maria Manolache. Sub titlul «Gaura neagră a Consiliului Județean va înghiți 5,8 milioane de lei», Independent relata nostalgicilor despre ultimii bani investiți în construcția sălii de spectacole a Consiliului Județean, obiectiv demarat cu 20 de ani în urmă. Din seria «Așa DA!», Independent a prezentat în februarie, povestea britanicei Noreen și a americancei Ema, două septuagenare venite la Slobozia în anii ’90 să-i sprijine pe copiii bolnavi de SIDA. Dragostea lor pentru copii le-a făcut să rămînă aici, să înființeze o fundație și să lupte pentru drepturile persoanelor defavorizate din Ialomița.

Slobozia a rămas fără birou DNA în martie
Motiv de bucurie pentru marii corupți ai județului. Din martie, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial «viciat» de la Slobozia. Toate dosarele de sertar ale fostului șef Dumitru Cristudor, actualmente condamnat la 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție, au fost luate la București și urmează să fie redeschise. Tot în prima lună de primăvară, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia au reușit să ajungă în Liga Națională, după ani întregi de încercări ratate. În tot acest timp, un preot din comuna Sudiți și-a deschis o mică afacere într-o capelă mortuară. Cazul a fost tratat pe larg de reporterii Independent în materialul titrat «Farmacia din capela mortuară». De asemenea, procurorii Parchetului Județean au reușit să aresteze un grup infracțional condus de Petre Buțoi și specializat în acte de violență. Totodată primăvara a adus și declinul imperiului Vivani, una dintre firmele cu tradiție din Ialomița, ajunsă acum în pragul falimentului.

Nu e păcăleală, o mamă a născut în aprilie al 15-lea copil
Bucurie pentru Artemiza Tudor din Țăndărei. Femeia a adus pe lume în luna aprilie al 15-lea copil al familiei, un băiețel de 3400 de grame. Ecoul anchetei deschise în dosarul greilor fotbalului a ajuns și la Slobozia, după ce Curtea de Apel București a decis ca frații Ioan și Victor Becali, alături de Cristian Borcea, să-și ispășească pedepsele în penitenciarul de la marginea orașului. Tot în aprilie, procurorii DIICOT din Slobozia au trimis în judecată doi preoți acuzați de faptul că-și obligau enoriașii să ia credite, folosindu-se de documente fictive. Și tot procurorii DIICOT l-au suspectat pe administratorul SC Avicola SA de fapte de evaziune fiscală. La toate acestea se adaugă o statistică a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, potrivit căreia în școlile din județ învață elevi-infractori.  În a doua lună de primăvară,  Raluca Dumitrescu, directorul coordonator al GAL «Dunărea de Jos» le-a explicat cititorilor Independent despre facilitățile fondurilor europene și oportunitatea accesării lor prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală.

Ialomița a ratat alegerile europarlamentare din luna mai
Desfășurate în luna mai 2014, alegerile europarlamentare nu i-au mobilizat pe ialomițeni să se prezinte la urne. Din păcate, în Ialomița doar 26,72% din cetățenii cu drept de vot au mers să și-l exercite. Organele de cercetare penală au dat dreptate ziarului Independent, care în luna noiembrie a anului trecut relatau despre o afacere ilegală cu ferme fictive de bovine, prin intermediul cărora s-ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu multe milioane de euro. În mai, au fost efectuate mai multe controale în acest sens. Tot în luna mai, sub titlul «Ferma-model de la Perieți, o ruină de 1,4 milioane de lei», Independent prezenta într-un articol soarta pe care o are în prezent unul dintre cele mai importante monumente istorice din județ. Mai mult, italienii de la Riso Scotti au reușit să distrugă culturile de grîu ale fermierilor care dețin terenuri pe lîngă orezăriile lor, împrăștiind «accidental» un erbicid pe bază de Glifosat printr-un tratament avio-chimic.

Bîlci de provincie în iunie, la «Sărbătorile municipiului Slobozia»
Luna iunie a început în forță cu a XIV-a ediție a «Sărbătorilor Municipiului Slobozia». Ceea ce s-a dorit a fi un eveniment deosebit, a fost în realitate un bîlci de provincie, de unde nu au lipsit mititeii și berea ieftină vîndută la pahare de plastic. După controlul din ianuarie al Ministerului Sănătății, pe la Spitalul Județean de Urgență Slobozia au trecut și auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În iunie aceștia au făcut public și raportul de control, document în care au specificat modul ilegal în care au fost cheltuiți banii publici acordați pe care spitalul de la Slobozia i-a primit. Tot în iunie, procurorii Parchetului Județean Ialomița reușeau să destructureze o rețea infracțională, specializată în eliberarea de fișe medicale false pentru obținerea permiselor de conducere. În iunie, Independent relata despre campania demarată de operatorul de apă și canalizare Raja Constanța, în articolul cu titlul «SC Raja Constanța a demarat campania „Recensămîntul abonaților“».

Lecție de viață oferită în iulie de un elev nevăzător
Alexandru Georgian Zamfir din Slobozia este un elev nevăzător care anul acesta s-a înscris la Evaluarea Națională și a reușit să promoveze examenul. Prin exemplul său, Alex ne-a demonstrat tuturor că, indiferent de situație, orice obstacol poate fi trecut prin voință. Performanța lui Alexandru i-a lăsat însă indiferenți pe absolvenții de liceu care au ratat și anul acesta examenul de maturitate. Promovabilitatea în Ialomița la sesiunea din iulie 2014 a Bacalaureatului a fost de puțin peste 55%. Tot în iulie, primarul Florinel Negraru de la Platonești și-a încordat mușchii la Slobozia. El a provocat un scandal public și era la un pas de a da cu subsemnatul în fața polițiștilor. Tot în aceeași lună, fostul manager al Agenției «Star Models» Ion «Terra» Tămîrjan a fost condamnat la 4 ani de închisoare de Curtea Supremă în dosarul de proxenetism în care avea calitatea de inculpat. O condamnare a primit și latifundiarul Ștefan Poienaru, prima din multele procese civile și penale în care este implicat. Luna s-a încheiat cu o altă anchetă a procurorilor locali, cea a sîngelui vîndut ca la piață de Cristiana Stoian, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost trimisă în judecată cu 21 de capete de acuzare.

Directorii de școală anti-PSD, lăsați fără funcții în august
În ultima lună de vară, PSD Ialomița și-a reconfirmat poziția în fruntea școlilor din județ. 30 de șefi ai tot atîtor instituții de învățămînt au fost demiși din funcții la comanda inspectorului școlar general Ileana Condruț. În ciuda protestelor publice, oamenii confirmați pe poziții în școli sînt încă în funcție. Sub titlul «Urziceni va deveni oraș balnear», Independent relata despre faptul că, și la capătul celălalt al județului, calitatea apei este la fel de proastă ca și la Slobozia. Tot în august, Klaus Iohannis, președintele României, și-a început campania electorală. El i-a adunat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia pe membrii și simpatizanții PNL din județ și le-a vorbit despre imaginea unei noi Românii. «Îmi doresc o Românie prosperă și puternică» le-a declarat actualul președinte al României, Klaus Iohannis susținătorilor săi ialomițeni. Iar la Amara, organizatorii celei de-a 47-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» le-au oferit spectatorilor un spectacol live 100%.

Consilierii locali din Slobozia au început toamna cu un război
În luna septembrie, consilierii locali din cadrul Consiliului Local Slobozia s-au înarmat pînă-n dinți cu vorbe grele și au început să se războiască unii cu alții. Conflictul nu s-a terminat nici pînă în prezent, iar singurii care au de suferit sînt cetățenii orașului. La scurt timp de la declanșarea ofensivei, Radu Paros descoperea că repartiția noilor locuințe ANL se face în sistem P(ile) C(unoștințe) și R(elații). În aceeași lună, reprezentanții județeni ai Companiei Naționale «Apele Române» au demonstrat că se pot face bani din nămolul sapropelic extras din lacul Amara. Tot în septembrie, autoritățile județene au inaugurat Centrul de Recuperare Movila, destinat persoanelor cu dizabilități neuropsihice. Investiția s-a ridicat la suma de 3 milioane de lei. În altă ordine de idei, o angajată a supermarketului Lidl a reușit să se remarce la locul de muncă, în loc de primă de salariu ea primind un dosar penal pentru ca a plecat acasă cu 6000 de lei, bani din încasări...

În octombrie, Polaris a cucerit Slobozia
Primăria Slobozia concesiona serviciul de salubrizare al orașului operatorului constănțean Polaris, după 12 ani în care de curățenia străzilor reședinței de județ s-a ocupat firma locală SC Servicii Comunale. La nicio lună de la venirea în Slobozia, firma de la malul mării a iscat un scandal public legat de semnarea contractelor de prestări servicii. Administrația județeană, condusă cu mînă de fier de președintele Silvian Ciupercă, declară public eșecul lucrărilor de reparații la podul peste rîul Prahova din zona Dridu. Astfel, județul a pierdut 700 mii de lei oferiți firmei falimentare Teloxim. Tot în octombrie, o delegație a Partidului Democrat Liberal a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles. Printr-o corespondență specială, reporterii Independent au descris «Două ore în Parlamentul European». Între timp, procurorii de la Slobozia și-au continuat anchetele arestînd hoți de produse petroliere și traficanți de țigarete!

Silvian Ciupercă, în vizorul DNA la început de noiembrie
Autoconsiderat «cel mai cinstit și onest președinte de consiliu județean», Silvian Ciupercă ajunge să devină pionul principal într-o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, desfășurată la Slobozia și concretizată cu o serie de percheziții efectuate la sediul Consiliului Județean Ialomița și Spitalului Județean de Urgență. Președintele Ciupercă întregește astfel tabloul șefilor de consilii județene vizați de procurorii anticorupție. Deocamdată, în dosarul deschis în noiembrie la Slobozia de anchetatori se cercetează fapte care, inevitabil, vor ajunge și la persoane. La finalul descinderilor, evenimentele din noiembrie s-au desfășurat sub semnul alegerilor electorale pentru Președintele României. Veșnicii votanți social-democrați au demonstrat faptul că PSD rămîne principala forță politică a județului, fapt confirmat de rezultatele obținute în cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor. Tot în noiembrie, Independent a relatat și despre «Satele uitate din Ialomița», acele localități care, deși există fizic, nimeni n-a auzit vreodată de ele.

Decembrie, luna statuii lui Mihai Viteazul la Slobozia
Cînd credeam că le-am văzut pe toate, în decembrie administrația locală din Slobozia ne-a demonstrat contrariul. De Ziua Națională a României, edilii orașului au dezvelit statuia lui Mihai Viteazul, voievod despre care istoria spune că s-a născut pe meleaguri ialomițene, la Giurgeni. În loc de domnitor, cetățenii orașului au avut parte de un personaj ce seamănă, mai degrabă, cu Moș Crăciun. Vestea că Moșul a ajuns la Slobozia a făcut turul țării, povestea statuii hidoase fiind relatată pe larg de toată presa centrală. Și tot în decembrie, a fost ales și noul șef al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După aproape un an de interimat, Adrian Berbece a renunțat la fotoliul de director în favoarea medicului Violeta Șapira, care a cîștigat funcția prin concurs. Astfel, ea va conduce cea mai mare unitate medicală din județ în viitorii 3 ani. Iar la final de an, în loc de cadouri, o statistică a Casei Corpului Didactic Ialomița arată că bibliotecile școlare din județ n-au mai primit cărți de 5 ani...

5 Ianuarie 2015, 17:45 (13022 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Tov. Manoliu:
(7 Ianuarie 2015, 22:04)
Toate bune si frumoase ,dar de ,,Frusin,, nu specificati nimic ,va este frica? Deasemenea ,, Taifas,, va trimete ,,donatzii din Olanda  si-l ,,omitetzi intentionat ? Unde va este deotologia cu care va batetzi in piept ? R U S I N E !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CITITOR FIDEL:
(7 Ianuarie 2015, 18:56)
La multi ani INDEPENDENT In legatura cu Stoica nu a-ti aflat nici acum cum l-a angajat pe Caraulani fara studii fara concurs si pe ce post? CUM I-A DAT CASA LA 55 DE ANI DIN FONDUL LOCATIV ACESTA FIIND DIN LOCALITATE?
Nicolae Stanescu:
(6 Ianuarie 2015, 18:36)
Bravo! Multi ani de-acum incolo va urez. Sinteti principala noastra sursa de informatii locala. Aveți di tăti. Niște sacâz v-ar mai trebui.
Gelu:
(6 Ianuarie 2015, 17:28)
Felicitari, Independent. Nu stim ce ne-am face fara voi. Viata ar fi mai searbada probabil. Mergeti inainte si noi vom tine aproape.
Diana:
(6 Ianuarie 2015, 14:26)
Ati uitat sa mentionati meteoritul cazut in fata prefecturii care ne-a cadorisit cu un crater ce l-ar face invidios pina si pe Vezuviu.
T.B.:
(6 Ianuarie 2015, 13:06)
Doresc sa felicit si totodata sa incurajez pe toti cei care trudesc la ziarul "Independent"pt activitatea lor, pt verva si promptitudinea cu care semnaleaza evenimentele din judetul nostru si nu numai. LA MULTI ANI, "Independent"!
Ialomitean:
(5 Ianuarie 2015, 18:58)
De cea mai mare neregulă semnalată și în ziarul dumneavoastră sub auspicul discreției și după aceea a dispărut brusc de pe paginile ziarului nu ați amintit, este vorba de un număr mare de primari din județ care au dat bani din bugetele locale pe contracte de consultanță cu dedicație către SC CI SRL Amara,operațiuni financiare intrate în atenția instituțiilor statului la sesizarea ONPCSB nu ați mai semnalat nimic.Curiozitatea contribuabililor ar fii aceea dacă una din instituțiile de presa din Ialomița ar fii cerut instituțional informații de la DNA în legătură cu acest dosar demarat încă de când exista DNA Slobozia iar acum s-a ridicat capacul pus dosarului odată cu desființarea DNA Slobozia iar dacă a făcut-o ce ar avea de comunicat cititorilor.Speram spre respectarea celor ce își plătesc obligațiile la bugetele locale să continue acest dosar să nu i se mai pună încă odată capac, să fie publicată lista primăriilor care au făcut acele contracte păguboase iar cei ce au încălcat legea să fie trași la răspundere Acesta ar fii cel mai fierbinte subiect din Ialomița. INDEPENDENT înseamnă în opinia cunoscătorilor echidistant, imparțial -demonstrat-o.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(732 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4129 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2430 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(5383 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(3963 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(4970 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3198 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(11533 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(4955 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(4919 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(6882 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(5686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6129 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1738 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(513 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(626 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(5189 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1949 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2101 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2704 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2523 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4472 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(976 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(411 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...