Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gerul Bobotezei la Sudiți

Anul 2015 în Bărăganul ialomițean a început pe 6 ianuarie, de Bobotează. De-a lungul și de-a latul județului, oamenii s-au întîlnit în fața bisericilor, pentru «a se lumi» și a serba tradiții uitate sau renăscute. Comuna Sudiți serbează pentru al doilea an, public,  încheierea celor 12 zile de sărbătoare. Pe 6 ianuarie, în centrul comunei, sute de oameni s-au întîlnit pentru a se bucura unii de alții și pentru a participa la botezul cailor. Evenimentul s-a încheiat cu o întrecere la care au participat cei mai frumoși și mai puternici cai din sat.

Botezul cailor, o tradiție renăscută
Sudiți e o comună aflată la o goană bună de cal de Țăndărei. Și, pentru al doilea an, de Bobotează, comunitatea se întîlnește în centru pentru a reînvia o tradiție pe care bătrînii și-o amintesc din moși strămoși. «Am 76 de ani taică. Și, de cînd m-am pomenit eu, lumea vine cu caii la botezat. Acum sînt puțini, că-n ultimii ani nu prea a mai ieșit lumea. Dar, cînd eram eu tînăr, caii erau cu sutele. Era lumea vrednică și creștea, că un cal la casa omului e mare lucru. Aproape că nu era gospodar să nu aibă. Și pe vremea lui Ceaușescu erau, că satul ăsta a fost sat de gospodari. Acum am îmbătrînit. Copiii ne pleacă în Spania, tineretul care a rămas se duce la oraș... Dar care a mai rămas și are cal face treabă cu el!» ne spune Ștefan Dumitru, ieșit la șosea să se bucure de sărbătoare și să-și amintească de vremea tinereții. Potcoavele cailor izbesc asfaltul scăpărînd scîntei. Zăpada scîrțiăie sub picioare, pietrele pocnesc cînd și cînd, că doar e gerul Bobotezei... Mîndri de caii lor și lipsiți de grijile bătrîneții, tinerii joacă caii în buiestru, în mijlocul șoselei. Caii au cozile legate și nume fistichii. «Hai, Banana! Hai, fată, arată-le ce știi!». Banana merge la trap și copiii agățați de gardul școlii se bucură de mersul ei. Mai la vale, un flăcăiandru repede calul în mulțime, îl coboară din mers și îi oprește galopul cu călcîiele. Pe la 11,00 își iau toți seama și se aliniază în fața bisericii, așteptînd preotul să boteze caii. «Aceasta e cea mai mare sărbătoare de la începutul ăsta de an. Se sfințesc apele. Agheasma trebuie să o bei pe burta goală, dimineața, 8 zile la rînd. Are putere Dumnezeiască, se leapădă boala de tine. E bună și pentru om și pentru dobitoace, că de-aia se botează caii!». 

«Ginel», cel mai iute cal din Sudiți
Întrecerea e pe islaz, către Săveni. Caii se iau după oameni și oamenii unii după ceilalți. În cîmp gerul arde obrazul, dar nimănui nu-i pasă. Călăriți pe deșelate, caii galopează către orizont și înapoi, spulberînd zăpada sub copite. «E o tradiție pe care am ținut să o reluăm, fiindcă în ultimii ani s-a cam pierdut. Avem o singură probă, cea de viteză. Am fi vrut noi mai multe probe, dar ar fi mai greu de departajat. Așa, la viteză, cine cîștigă, cîștigă! Avem trei premii, pentru primele locuri... Hamuri pentru cai! Iar anul viitor, dacă om fi sănătoși, vrem să facem mai mult și mai multe!» ne spune primarul comunei Sudiți, Vasile Șincan. În așteptarea startului, călăreții își întăresc caii cu biciul. Biciul arde crupa cailor, sălbăticindu-i. «Dă-i, tu-i anafura lui... Pune-i lanțul sub burtă, să vezi cum se duce...». Priponiți de gard, ici și colo, mînjii nechează cu nările lipite de ger. Călăreții își pierd răbdarea și se organizează singuri. Cursa e iute cît o răsuflare. Și plină de orgolii. De cîștigat, cîștigă Iulian Axinte, cu calul «Ginel». «Ginel» are 3 ani și toată vara a tras la căruță. «I-am dat mătrăgună, să fie rău și să nu mă lase la greu. E cel mai iute cal din Sudiți și știam că o să cîștig!» declară Iulian mîndru, pentru postul local de televiziune. «Ginel» n-are glas să spună nimic. E lac de sudoare și gerul o face aburi subțiri. Pe cîmp, caii fără premii se întrec în săritul peste barieră. Săriturile reușite sînt aplaudate. O bură de ninsoare îi alungă pe toți către sat. Ca să se simtă satul că-i sărbătoare, primarul Șincan a pregătit țuică fiartă și fasole la cazan. E frig și sînt bune amîndouă. Dar parcă tot mai bună-i țuica. «N-a spus taica popa că se sfințesc apele?! Apă e și-n țuică și de-aia o bem, să ne sfințim! De-aia și pentru că o dă primarul. Și țineți cont că anul ăsta nu e de-ăla electoral...». 

«Manciu», calul lui Dumnezeu La botezul cailor, la Sudiți, a participat și Sorin Cristea. Sorin are 12 ani, a venit călare pe un catîr împrumutat de la un vecin și a fost mascota sărbătorii. «Azi n-am fost la școală, că școală mai e și mîine. Am venit să-l botez pe Manciu. Nu e al meu, l-am  împrumutat. Dar e blînd și bun, că a fost calul lui Dumnezeu!» ne spune băiatul. Sorin ar fi vrut și el să participe la concurs, dar știe că «ăia mari» nu l-ar fi lăsat. «O să mă duc cînd o să mai cresc. Și o să am calul meu, și o să cîștig! Așa să știți!».

6 Ianuarie 2015, 17:50 (24965 vizualizări - 31 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cornel:
(8 Ianuarie 2015, 18:16)
Cam salbatica sarbatoarea. Intii indopi calul cu matraguna, p-orma il calaresti de il deseli, apoi il botezi si la urma il faci salam. Cine sa ne mai inteleaga?
Paun:
(8 Ianuarie 2015, 18:12)
Stiam ca anul asta e anul Oii de carton nu al primarului de carton. C-o fi sarbatoarea de la infiintarea comunei sau de acum doi ani nici nu conteaza asa mult. Ideea e sa ne gindim bine si sa vedem cum facem ca in curind s-ar putea sa fim nevoiti sa le acordam titlul de cetateni de onoare cailor, asa rau s-au imputinat locuitorii satelor si altii mai buni de unde ca porci nu cred ca vrea nimeni sa faca nu ca n-am fi obisnuiti.
Vizi:
(8 Ianuarie 2015, 16:01)
Stiti ca exista in America orase care si-au ales ca primar motan, ciine, tap sau iepure si lucrurile n-au mers deloc rau. Au avantajul ca orice ai zice nu te contrazic si nici n-or sa aiba pretentia sa-si angajeze rudele in posturi de raspundere. Singurul inconvenient al unui cal este c-ar trebui largita rampa de acces si c-ar trebui sa ai intotdeauna matura si farasul la indemna dar ginditi-va cita economie la benzina s-ar face.
Liliputanul de serviciu:
(8 Ianuarie 2015, 15:50)
In primul razboi mondial au murit 8 milioane de cai. Gulliver in calatoriile lui a ajuns in tara cailor unde oamenii se numeau yahoo si nu erau cele mai inzestrate fiinte. Nimic nou. Bine c-am invatat sa-i botezam.
suditi2015:
(8 Ianuarie 2015, 15:28)
Oameni buni! Boboteaza la Suditi a fost sarbatorita in felul acesta de cand e comuna infiintata.Ca actualul primar vrea sa isi aroge inchipuite merite de infiintare a unei noi sarbatori asta e alta treaba,care de fapt il reprezinta pe Vasile Sincan[primarul de carton]
Un fost suditian!:
(8 Ianuarie 2015, 11:35)
Corect, este o traditie din strabuni, nu inventata de actualul primar. Premiile ,de acord sunt suportate de catre el.Daca este cu adevarat un gospodar ,in una din fotografii se vede sala de sport care a fost  inceputa''tot din strabuni''. Este a doua legislatie, peste 7 ani de cand este in stadiul care se vede. Aici am o intebare si ptr dl Ciuperca care spune ca nu tine cont de culoarea politica, dar a fost inceputa de un pesedit, a urmant un penlist si acum un pedelist. Trageti concluzia. Asemeni oameni care ne conduc nu merita respectul nostru!. Sa-si vada de ''cinstea'' lor si sa-si dea demisia!
Petrut:
(8 Ianuarie 2015, 01:23)
Caii au sarit dintotdeauna, nu s-au inventat in 2015 cursele si saritul la bara. La Suditi aceasta traditie e pastrata de zeci de ani, in niciun caz de 2 ani. 
ALINA:
(7 Ianuarie 2015, 23:43)
Boboteaza este in fiecare an la aceeasi data si mereu se intampla aceleasi lucruri....nu a inventat primarul nimic si nici nu cred ca e capabil sa o faca
danalex:
(7 Ianuarie 2015, 21:45)
corect,sa ne traiasca primar (vasile sincan) de cand mah stiu nici un primar nu si-a adus aminte de traditiile locale si mai ales sa le si tina,bravoo lui,sa mai castige 2..3..4..+ mandate,sa ramana primaru nostru pt totdeauna
paul:
(7 Ianuarie 2015, 18:32)
Reluarea vechilor traditii are farmecul ei. E important sa pastram simtul masurii si sa nu mergem prea departe:"fugiti ca vin turcii" a fost intotdeauna un obicei traumatizant.
Roxana:
(7 Ianuarie 2015, 18:15)
Cind mincati salam de Sibiu puteti sa v-amintiti: vesel mai necheza Banana, mindru mai alerga in buiestru Ginel.
In mintea calului:
(7 Ianuarie 2015, 18:04)
Hai sa le facem si anu-asta hatirul ca sa nu le stricam impresia c-ar fi specia dominanta.
Alex:
(7 Ianuarie 2015, 17:40)
Frumosi cai. Daca vreunul o fi fost protestant si ar fi preferat un nume mai de soi: Ludovic, Philippe, vicontele de Bragelone.
mitu:
(7 Ianuarie 2015, 10:10)
bv sa traiasca primaru sa m ai castige un mandat ca el a organizat boboteaza din cati primari am avut nici unu nu a organizat o boboteaza frumoasa ca sincan vasile toti primari au fost numai pe interes acum se vede ca avem si noi un promar care tine cu comuna sa ne traiasca primaru si sa mai organizeze si an urmatori ani boboteaza bv d nu primar a ti facut ceva foarte frumos tot respect pt dumneavoastra
Stefan:
(6 Ianuarie 2015, 22:39)
In concluzie, tot "banana" e cel mai iute cal din localitate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14860 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10940 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13375 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16274 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10539 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11739 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12439 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(11061 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10791 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12458 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16678 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11732 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10748 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10767 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11432 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(12144 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11449 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13835 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13537 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11235 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(12030 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12083 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13395 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(10999 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11950 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10583 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10651 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12231 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11341 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...