Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Tenisul de cîmp a dat sportivul anului

Cristian Andreescu, performerul anului 2014

Într-un sport ialomițean în care paleta disciplinelor este pe zi ce trece mai săracă, anul 2014 a reușit să lase ceva urme la nivelul performanțelor. În privința sporturilor individuale au reținut atenția titlurile naționale obținute la tenis de cîmp sau lupte, dar și cooptarea unui sabrer în lotul olimpic pentru Rio 2016. Totodată, 2014 a însemnat și reînmugurirea atletismului, avînd la bază energia tinerei antrenoare Ionela Pușcașu, precum și experiența lui Ion Neacșu. Anul trecut a fost, totodată, cel mai bun din istorie pentru sporturile de echipă. Handbalul feminin a promovat în Liga Națională, iar fotbalul s-a clasat pe locul III în eșalonul secund. Topul sportivilor anului 2014 a îmbrățișat toate aceste performanțe, iar podiumul vi-l prezentăm în cele ce urmează.
Sportivul anului 2014 a fost, cum era de așteptat, Cristian Andreescu, tînărul și promițătorul tenismen slobozean, care în anul recent încheiat a obținut titlul național individual, atît la campionatul de iarnă, cît și la cel de vară, la categoria de vîrstă 14 ani. Pe lîngă aceste performanțe, 2014 a însemnat pentru Cristi multe alte turnee interne și internaționale cîștigate. 2015 va reprezenta un hop important, urcarea în categoria de vîrstă. Acest aspect este văzut cu ochi buni de către reprezentanții FRT. «Sînt convinsă că, din 2015, Cristian Andreescu va fi component al Naționalei U16» ne-a declarat, în vara anului trecut, Cătălina Cristea.
Locul II a fost al scrimei, Sorin Iftimie fiind cel care l-a ocupat. Recent transferat la Dinamo, sabrerul de 19 ani a bifat în ultimii ani titluri naționale la toate categoriile de vîrstă. În 2014 a fost cooptat în lotul olimpic care se pregătește să ia cu asalt Olimpiada de la Rio 2016 și este văzut de Mihai Covaliu drept unul dintre cei mai promițători sabreri din România. Podiumul a fost completat de echipa de handbal a Unirii Slobozia, promovată în 2014 în Liga Națională. Deși a fost reprezentată în acest top de trei sportive de excepție, respectiv Cristiana Nica, Raluca Băcăoanu și Georgiana Martin, meritul pentru performanța obținută este al întregului lot.
În top 10 s-au mai găsit luptătorii Robert Cîlțea, Marian Stanciu și Cristian Lungu, toți de la CS Amara, sabrerii Răzvan Stănescu, George, Ionuț și Mihăiță Dragomir de la CSS Slobozia, fotbaliștii Unirii, Romeo Soare și Constantin Toma, dar și tenismenii, Alexia Gîndac, Alexandra Iordache și Ștefan Andreescu.
Sporturile neolimpice au beneficiat de un clasament separat, dominat de urzicenenii de la Kempo-Cetatea Dojo. Primul loc i-a revenit lui Aurel Dănuț Neculai.

13 Ianuarie 2015, 11:20 (13893 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Slobozia a luat tot aurul
Cristian Andreescu, triumf la Arad
Cristian Andreescu, dublu campion național la 14 ani

Comentariile cititorilor:


un slobozean:
(18 Mai 2015, 14:11)
Felicitari Cristi, pentru titlul de vicecampion national la 16 ani!
ICS:
(30 Martie 2015, 23:13)
PROST AI FOST SI ASA RAMAI ,NU TE DEZMINTI.UITE CINE PROVOACA  PE CINE .MAI BINE AI FI STAT IN BANCA TA
Catalin:
(28 Martie 2015, 13:27)
Felicitari Cris! Meriti din plin locul 1 in acel clasament. 2014 a fost un an frumos, greu, cu multa munca dar si multe rezultate. Bravo! Dl. Iordache, Sorin aparticipat in anul 2013 nu 2012! Nu a participat la Olimpiada! A participat la FOTE- Festivalul Olimpic al Tineretului European, Utrecht, Olanda. Apropo, nu se numeste Olimpiada ci Jocuri Olimpice! Olimpiada este perioada de 4 ani dintre 2 editii de Jocuri Olimpice! Anul acesta va participa si Andreescu Cristian.
o admiratoare:
(19 Ianuarie 2015, 18:52)
Felicitari Cristi si mergi mai departe cu fruntea sus .Nu te uita in urma  , urmatoarele gheme vor fi ale tale.
Iulian:
(18 Ianuarie 2015, 23:40)
Succes Cristi , in anul 2015!
Andreescu Sorin:
(18 Ianuarie 2015, 22:20)
In legatura cu caracterizarea care a fost facuta sub numele de Andreescu, tin sa mentionez ca nu are nici o legatura cu familia mea.Cel care a postat sub acest nume este un impostor si un las pentru ca nu-si da numele real.Eu nu ma cobor la mintea celor celor care nu au curaj sa spuna in fata ceea ce gandesc.
andreescu:
(18 Ianuarie 2015, 19:20)
Care mentor,Pascule si ce valoare ar avea daca este cel la care ma gindesc eu si toti ceilanti.Cred ca esti pe aratura .Acel mentor e cel mai mare escroc stie el Pirvu ce stie.Controale de la toti cei enumerati de Pirvu asta le trebuie la cei din CSM UNIREA SLOBOZIA
sportiv :
(15 Ianuarie 2015, 21:34)
kempes---- sa sti d --ta ca donul parvu este antrenor emerit  ,cu rezultate deosebite   ;medalii,de aur ,argint , bronz  ,la cm ,ce  si sprtivi care au participat  la j olimpice  a fost primul antrenor din romania care acastigat 12 titluri nationale de seniori cu ehjpa   -la rand  -a fost antrenor la lotul natinal-olim pic  al romaniei   de 5 ori la rand cel mai bun antrenor din ialomita si sportivii lui  la fel sa nu maispun cate medalii de aur , argint si bronz ,aobtinut cu sprtivii lui la camp nationale '.    ce am enumerat pana acum este numai la seniori   ,te sfatuesc sa antrebi f r de lupte cine este  maestrul parvu  si cred  ca te-ai bucura ff  mult ca judetul nostru are asa specialisti  iar penalul  de care faceti vorbire este o marsavie facuta de oameni pe care i-a ajutat.     eu ma bucur foarte  mult  ca ma antrenat  un atrenor de anvergura dn --lui . si cred ca are dreptate cind spun ca nu este corec t  clasamentul  pe 2014  
parvu :
(15 Ianuarie 2015, 18:44)
kempes , ai dreptate am mai facut greseli ,pe care mi-le asum  dar te   intreb cunosti rezultatele ,celor 10  sportivii ai anului 2014 ,pe celoc este jud  il  in clasamentul national cu puctele aduse de acestia    ca despre asta era vorba n mesajul meu nu  cat de penal sint eu  ,tu  ,sau crutu  in ceia ce priveste l romana te asigur ca ,o cunosc ,o scriu  si o iubesc ff mult  ---- 
Ion:
(15 Ianuarie 2015, 08:56)
Domnule Iordache, te-ai redus la inițiale? Iar îl bagi pe Sorin iân gura târgului?! N-ai mai făcut-o un timp. Ți-era dor să scoți capul...
Kempes:
(15 Ianuarie 2015, 01:05)
Parvule,esti penal si la limba romana!
parvu:
(14 Ianuarie 2015, 22:05)
felicit toti sportivi ,sant alaturi de ei  ;  vreau sa fac insa o precizare  1 cine a stabilit   criteriile de puctaj   2  componenta  comisiei   3 regulamentul de fuctionare al comisiei  4  cate  puncte a adus judetului  ilomita  fiecare sportiv din primi 10  ai anului  -- vreau sa stiti  ca directia de sport si tineret  trebue sa reprezinte ,sa indrume,sa sprijine financiar , toate structurile sportive din judet  . intrebarea se pune au respectat  cei de la direct ie  legea ;   eu zic ca nu   ---- au nedreptatit pe sportivii care trebuiau   sa se regaseasca  in acest  clasament   prin fals si uz de  fals  ;fapt pentrucare  se impune un control   pe 2 paliere  ,  unul financiar  [40 000 lei    cui sau dat  indicat  ar fi sa-l faca  parchetul ] si altul pe vrificare rezultatelor celor 10 sportivii ,si o sa aveti  o mare surpriza  ,asta ar trebui so faca  inst   prefectului   recomand sportivilor si cluburilor sa o ceara --- 
P.:
(14 Ianuarie 2015, 16:11)
        Da ,este adevarat, Sorin a fost nedreptatit de foarte multe ori, desi niciodata nu intelegea,de ce?Odata cu trecerea anilor, Sorin a inteles cum stau lucrurile si ca toate criticile indreptate impotriva lui, erau nefondate si poate nu lui i se atribuiau,dar nejustificat a suportat consecintele, spun eu, destul de nemeritat.Stiti,un mare invatat a spus odata asa;   ,, Multumesc tuturor celor carora le-am cerut ajutorul si nu au facut-o, pentru ca acum ma mandresc cu pozitia mea , deoarece am reusit singur in viata ,,
I.I.:
(14 Ianuarie 2015, 12:52)
Sorin iti multumeste pt cuvintele frumoase spuse la adresa lui! Nu invidia m-a facut sa vorbesc despre clasamentul asta,ci simtul dreptatii! Ca lumea e nedreapta,stiu demult,dar de ce cu unii muma si de ce cu altii ciuma, stiu motivele foarte bine! Andrrescu cel mic e talentat,despre mentorul lui nu am ce spune ca nu-l cunosc si nici nu ma intereseaza,ii doresc si lui si fratelui sau tot succesul din lume! Rectific anul in care Sorin a participat la Olimpiada in Olanda- 2012.
pascu:
(14 Ianuarie 2015, 12:17)
       Nu fi rautacios Nelutule,asta-i viata, Sorin este un baiat -DEOSEBIT- un tip de exceptie si are locul lui in topul celor mai buni sportivi la nivel judetean.Sorin are un caracter de invidiat si intelege cum stau lucrurile , privind acest clasament.  Nimic de zis cu privire la pozitia lui Cristi Andreescu, il felicitam cu totii si nu fi invidios pe Andreescu cel mic deoarece va confirma si el in cel mai scurt timp, este talentat si el.Mentorul lor este un om de o foarte mare valoare, asa ca are traseul croit .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6544 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5539 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9626 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6926 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6305 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11340 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10994 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8965 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10393 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8355 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10618 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6736 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8854 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(6055 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3779 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(17095 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10413 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5575 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(8359 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(10294 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14971 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5521 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3331 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(27705 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(7219 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8585 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9640 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...