Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția ialomițeană în 2015

Poliția ialomițeană în 2015

La începutul anului 2015, poliția ialomițeană se confruntă cu aceleași probleme vechi de cînd lumea: bani puțini, personal insuficient și o bază logistică precară. Inspectorul șef Viorel Ștefu susține însă că toate aceste neajunsuri pot fi surmontate.

Un șef de cursă lungă
În 2009, cînd Viorel Ștefu a preluat conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, subordonații au pariat că nu va trece anul și acesta va părăsi județul. După 6 ani, în ciuda scandalurilor publice care au zdruncinat instituția, Viorel Ștefu continuă să demonstreze că, atunci cînd ești bine intenționat, orice obstacol poate fi depășit. Și, peste toate, că nivelul de disciplină pe care l-a impus subordonaților în ultimii ani poate schimba imaginea unei instituții atît de des maculată în trecut.
-Un nou an, un nou început. Care sînt prioritățile instituției în anul 2015?
-Prioritățile sînt multe. Prima care îmi vine în minte este nevoia de a completa ștatul de funcții. La momentul de față, există peste 100 de funcții libere, în special în mediul rural, unde ne confruntăm cu un deficit de personal foarte mare. După părerea mea, la problemele cu care ne confruntăm, chiar și completarea totală a ștatului de funcții (n. red.: 600 de posturi) ar însemna prea puțini polițiști.
-Logistica reprezintă o problemă. Există voci care susțin că mașinile din dotare, de exemplu, sînt prea puține și prea vechi pentru a face față cerințelor unei Poliții moderne...
-Avem 180 de autovehicule autospeciale în dotare. Marea majoritate a lor au perioada de funcționare expirată, dar facem eforturi, cîteodată deosebite, pentru a le menține pe toate în condiții normale de funcționare...
-Nu aveți oameni suficienți, nu aveți un parc de mașini modern... Concluzia logică ar fi că alocările bugetare sînt prea mici pentru o funcționare normală a instituției!
-Uneori, cu bani puțini, poți face mai multe lucruri decît cu bani mulți. Iar noi am încercat cu banii aceștia puțini pe care îi avem să asigurăm o funcționare ireproșabilă a instituției. Există cantități suficiente de carburant, anul trecut a fost o medie de 125 de litri/mașină, salariile polițiștilor au fost plătite la timp, există bani pentru echipamente și uniforme... Una peste alta, ne putem declara mulțumiți de ceea ce avem, pentru că știm cu toți că oricînd e loc și de mai rău, chiar dacă sperăm mereu la mai bine...

Servicii pentru cetățeni
Un alt pariu pe care Viorel Ștefu s-a străduit să îl cîștige a vizat redobîndirea încrederii populației în această instituție. El susține că a deschis instituția către cetățeni, că a redus infracționalitatea stradală și că a reușit să ofere un climat de siguranță în spațiul public cu care puține județe se pot lăuda.
-N-ar fi rău să fie bine! Și «mai bine» atunci cînd vorbim de combaterea infracționalității...
-Exact. Rolul Poliției este acela de a sluji societatea și a combate infracționalitatea. Instituția pe care o conduc face acest lucru și îl face bine! Datele statistice o confirmă, o confirmăm și noi. Au scăzut infracțiunile de tîlhărie, una dintre infracțiunile care afectează direct cetățenii, infracțiunile de furt, de asemenea, dar și toate celelate tipuri de infracțiuni, în procente, desigur...
-Am avut un județ mai sigur în 2014? Va fi  mai bine în 2015?
-Eu zic că avem un județ mai sigur cu fiecare an care trece! Chiar și în cazul traficului de ființe umane sau a proxenetismului, un fenomen care a afectat județul anii trecuți, am avut mai multe cazuri documentate și am reușit, cred eu, să punem punct acestor practici. E posibil să mai fie duse femei în străinătate, dar important e ca noi să putem obține acele informații cu care să putem proba infracțiunile pentru destructurarea acestor rețele.
-Un mesaj pentru cetățenii județului, la început de an?
-Și pentru noi începe un an nou, ca pentru toată lumea. Ne propunem să aducem în mediul public mai multă siguranță, ne propunem să extragem operativ infractorii care cauzează atîtea probleme cetățenilor cinstiți și cer populației să aibă încredere în Poliție și să ni se adresese de cîte ori consideră că este nevoie. Dorim să asigurăm un nivel ridicat de corectitudine, competență și seriozitate ale serviciilor pe care le oferim populației.

13 Ianuarie 2015, 19:15 (14505 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Comisarul șef Viorel Ștefu, promovat la IGPR
«Eu cred în respectarea legii și nu am făcut niciodată compromisuri!»
EXCLUSIV: Comisarul șef Viorel Ștefu rămîne în fruntea Poliției Județene

Comentariile cititorilor:


vai capul lor:
(6 Februarie 2015, 18:13)
Jenant d.le Stefu Viorel  jenant si cu mult tupeu mai sunteti......Intrebare ? Dle Stefu cand un cetatean platitor de taxe si impozite va face o itrebare scrisa privind soarta unei reclamatii dintr-un dosar penal.. D.voastra in loc sa raspundeti cererii cu subievt si predicat Faceti trimitere la:Puteti citi dosarul in baza legii-- Domnule Stefu ? CREDETI CA TOATA LUME ESTE  PROASTA  ??? Sper cu tarie....... Uitati-va dle  Stefu in cutea sectiilor de politie .... Sa vedeti ofiteri de politie care spun la telefon Citez: NU STIU SA CITESC atunci cand intrebi ceva. Uitati-va dle Stefu ca nu stiu sa faca deosebirea intre o reclamatie si o cerere-vezi sectia 5 politie jilavele
Celentano:
(20 Ianuarie 2015, 12:53)
@@sorin, copilul etc. Când te știi prost, mâinile taci. Analfabet din Fierbinți. Las Fierbinți!
@sorin copilul minune:
(20 Ianuarie 2015, 05:55)
S-a demonstrat stiintific, nu conteaza de cine, ca sefii de post din Ialomița au un grad de inteligenta net ridicat celui al primarilor din comunele ce le datoresc asa ca daca Andre a fost si sef de post nu are decât sa fie mândru ca a avut o meseriei onorabili. Lasa frustrările tale de scriitor neînteles si nemancat al Slobozia si fa mai bine de promoveaza lucrurile demne de urmat nu pisma si reaua credinta.
SORIN:
(19 Ianuarie 2015, 12:33)
Cât de prost poți fi, dacă scrii "îl lăuda-ți", "îl pune-ți"?! Sigur "scriitorul" este un fost milițian devenit polițist, la fel ca și fostul șef de la Economic, alcoolistul A. care, din șef de post la Bordușani, pe bază de sturioni, a "terminat" Dreptul, ajungând mare jurist. Ce rușine! Vreau să fac o propunere pentru "Independent": demarați o anchetă jurnalistică referitoare la plângerea unei mame privind dispariția fiicei sale. După cum am mai scris, un oarecare polițist D., a tratat-o pe biata femeie într-un stil golănesc. Toată lumea știe că mafia țigănească d'a lu' Frusin a "încălecat" Poliția, Justiția și nu numai. Doamna care a depus plângerea se numește L.L., iar fiica dispărută, eventual ținută sechestrată, se numește A. Tare aș vrea să văd deznodământul acestui eveniment tragic. Implicarea d-lui Ștefu, personal, este OBLIGATORIE! Așa că,  d-le Popa, acceptați rugămintea mea, și veți vedea că este un subiect demn de o anchetă jurnalistică de anvergură.
rugaminte pentru admin:
(17 Ianuarie 2015, 22:35)
Nu mai lasa frate trollul! Veti pierde cititori!
!@#$%:
(16 Ianuarie 2015, 14:31)
Iar il lauda-ti pe asta de le face pe toate de unul singur .....fenomenal acest om , de ce nu il pune-ti presedintele tarii  ??? 
SORIN:
(16 Ianuarie 2015, 11:28)
@Oana. Sigur tu ești aceea.
Oana:
(15 Ianuarie 2015, 17:56)
Aceleasi comentarii aiuristice ca in cazul articolului despre Avicola.Repet,cineva n are toata tigla pe casa.......
Kindergarten cop:
(15 Ianuarie 2015, 15:28)
Nici nu e de mirare ca s-au desfiintat posturile de politisti la gradinita. Șoimii de azi ai patriei maninca tablete si smatfoane pe piine in timp ce Serpico nu-si aduce aminte daca si-a luat abacul, calmantele si a bagat cainele in casa de dimineata.
Ultracop:
(15 Ianuarie 2015, 15:16)
Nu forta sorții punind un politist sa arbitreze o disputa intre un rumân si un clan tiganesc. Ultimul lucru pe care s-ar putea sa-l auda rumânul este "sa traiesti nașule".
Jandarmii si extraterestrii:
(15 Ianuarie 2015, 14:58)
Un politist roman este perfect capabil sa indeplineasca aceleasi sarcini de serviciu ca si confratii sai americani, francezi, germani sau albanezi. Totul e sa-l faci sa iasa din birou.
Livia:
(15 Ianuarie 2015, 14:51)
Nu-i asa ca daca depasesti viteza legala sau linia continua in prezenta unui ofiter de la circulatie nu mai e nimic de facut? Ba da daca te cheama Eminescu.
Victor Ciurbea:
(15 Ianuarie 2015, 14:42)
E-adevarat ca e o adevarata aventura sa traversezi pe zebrele din Romania? Da, daca n-ai mai mult de noua vieti. Da, daca avocatul tau nu e avocatul poporului. Da, daca zebra are ceva impotriva.
Banii or viata:
(15 Ianuarie 2015, 14:37)
I-adevarat ca politia romana da cam degeaba amenzi soferilor ca ei oricum nu le platesc deci codul rutier si politia sint chestii redundante? Da. Cine e impotriva sa sune la 112.
Muty:
(15 Ianuarie 2015, 14:28)
Este adevarat ca politia romana gaseste intotdeauna in mai putin de 24 de ore copiii disparuti de acasa? Da, cu conditia ca copiii sa fie in patul lor sub plapuma.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
329 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(10116 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6254 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(23297 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1548 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4619 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6529 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4860 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15899 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9573 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(7148 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(8173 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(7071 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9654 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10935 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5289 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(8107 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2113 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5232 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(4063 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2629 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(10089 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6744 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3526 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6299 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6340 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6566 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...