Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția ialomițeană în 2015

Poliția ialomițeană în 2015

La începutul anului 2015, poliția ialomițeană se confruntă cu aceleași probleme vechi de cînd lumea: bani puțini, personal insuficient și o bază logistică precară. Inspectorul șef Viorel Ștefu susține însă că toate aceste neajunsuri pot fi surmontate.

Un șef de cursă lungă
În 2009, cînd Viorel Ștefu a preluat conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, subordonații au pariat că nu va trece anul și acesta va părăsi județul. După 6 ani, în ciuda scandalurilor publice care au zdruncinat instituția, Viorel Ștefu continuă să demonstreze că, atunci cînd ești bine intenționat, orice obstacol poate fi depășit. Și, peste toate, că nivelul de disciplină pe care l-a impus subordonaților în ultimii ani poate schimba imaginea unei instituții atît de des maculată în trecut.
-Un nou an, un nou început. Care sînt prioritățile instituției în anul 2015?
-Prioritățile sînt multe. Prima care îmi vine în minte este nevoia de a completa ștatul de funcții. La momentul de față, există peste 100 de funcții libere, în special în mediul rural, unde ne confruntăm cu un deficit de personal foarte mare. După părerea mea, la problemele cu care ne confruntăm, chiar și completarea totală a ștatului de funcții (n. red.: 600 de posturi) ar însemna prea puțini polițiști.
-Logistica reprezintă o problemă. Există voci care susțin că mașinile din dotare, de exemplu, sînt prea puține și prea vechi pentru a face față cerințelor unei Poliții moderne...
-Avem 180 de autovehicule autospeciale în dotare. Marea majoritate a lor au perioada de funcționare expirată, dar facem eforturi, cîteodată deosebite, pentru a le menține pe toate în condiții normale de funcționare...
-Nu aveți oameni suficienți, nu aveți un parc de mașini modern... Concluzia logică ar fi că alocările bugetare sînt prea mici pentru o funcționare normală a instituției!
-Uneori, cu bani puțini, poți face mai multe lucruri decît cu bani mulți. Iar noi am încercat cu banii aceștia puțini pe care îi avem să asigurăm o funcționare ireproșabilă a instituției. Există cantități suficiente de carburant, anul trecut a fost o medie de 125 de litri/mașină, salariile polițiștilor au fost plătite la timp, există bani pentru echipamente și uniforme... Una peste alta, ne putem declara mulțumiți de ceea ce avem, pentru că știm cu toți că oricînd e loc și de mai rău, chiar dacă sperăm mereu la mai bine...

Servicii pentru cetățeni
Un alt pariu pe care Viorel Ștefu s-a străduit să îl cîștige a vizat redobîndirea încrederii populației în această instituție. El susține că a deschis instituția către cetățeni, că a redus infracționalitatea stradală și că a reușit să ofere un climat de siguranță în spațiul public cu care puține județe se pot lăuda.
-N-ar fi rău să fie bine! Și «mai bine» atunci cînd vorbim de combaterea infracționalității...
-Exact. Rolul Poliției este acela de a sluji societatea și a combate infracționalitatea. Instituția pe care o conduc face acest lucru și îl face bine! Datele statistice o confirmă, o confirmăm și noi. Au scăzut infracțiunile de tîlhărie, una dintre infracțiunile care afectează direct cetățenii, infracțiunile de furt, de asemenea, dar și toate celelate tipuri de infracțiuni, în procente, desigur...
-Am avut un județ mai sigur în 2014? Va fi  mai bine în 2015?
-Eu zic că avem un județ mai sigur cu fiecare an care trece! Chiar și în cazul traficului de ființe umane sau a proxenetismului, un fenomen care a afectat județul anii trecuți, am avut mai multe cazuri documentate și am reușit, cred eu, să punem punct acestor practici. E posibil să mai fie duse femei în străinătate, dar important e ca noi să putem obține acele informații cu care să putem proba infracțiunile pentru destructurarea acestor rețele.
-Un mesaj pentru cetățenii județului, la început de an?
-Și pentru noi începe un an nou, ca pentru toată lumea. Ne propunem să aducem în mediul public mai multă siguranță, ne propunem să extragem operativ infractorii care cauzează atîtea probleme cetățenilor cinstiți și cer populației să aibă încredere în Poliție și să ni se adresese de cîte ori consideră că este nevoie. Dorim să asigurăm un nivel ridicat de corectitudine, competență și seriozitate ale serviciilor pe care le oferim populației.

13 Ianuarie 2015, 19:15 (14498 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Comisarul șef Viorel Ștefu, promovat la IGPR
«Eu cred în respectarea legii și nu am făcut niciodată compromisuri!»
EXCLUSIV: Comisarul șef Viorel Ștefu rămîne în fruntea Poliției Județene

Comentariile cititorilor:


Radio Zu:
(15 Ianuarie 2015, 14:22)
Este adevarat ca politia locala a invatat in cele din urma cum trebuie sa aplice corect amenzile pentru circulatia pe drumurile publice? Da, dar tot i se mai intimpla uneori sa bulibaseasca mersul trenurilor.
Radio Erevan:
(15 Ianuarie 2015, 14:15)
Ieste adevarat ca la examenele de obtinere permise auto nu se mai foloseste interventia pilelor? Da, i-adevarat, cu conditia ca pila sa fie electrica.
marian:
(15 Ianuarie 2015, 14:14)
In privinta politiei rutiere nu s-a schimbat nimic, tot la panda stau in loc sa previna sau sa fluidizeze traficul. Stau la siloz si pandesc, saracii!
Visarion:
(15 Ianuarie 2015, 14:07)
Iar la concursurile de angajare pe posturi totul decurge 100% legal, subiectele nu se stiu dinainte si nici cine trebuie sa cistige nu se stie ca lucrurile nu se desfasoara intr-o tara care figureaza in topul celor mai corupte din lume ci in visele noastre.
Mr. Watson:
(15 Ianuarie 2015, 14:00)
Interpolul doreste sa va informeze pe aceasta cale ca datorita reducerii alocatiilor bugetare prevazute pentru 2015, starii proaste a drumurilor din Romania si numarului exagerat de purtatoare de cuvint blonde din politia romana, Sherlock Holmes isi amina vizita de stat in tara dvs. pe termen nelimitat.
Colt Alb:
(15 Ianuarie 2015, 13:49)
Brigada cainilor lupi se plinge pe la colturi ca datorita scaderii infractionalitatii nu mai au si ei parte de o coapsa suculenta de infractor inrait asa de des ca inainte. Nu s-ar putea aduce vechile timpuri inapoi?
Iahu:
(15 Ianuarie 2015, 13:26)
Trebuie neaparat sa scoateti din uz patrula de politie calare. Majoritatea cetatenilor de-abia vorbesc limba materna darmite limba cailor. In plus au standarde etice si morale mult superioare omului de rind iar manevra cu matura si farasul nu le iese intotdeauna satisfacator.
Peter:
(15 Ianuarie 2015, 13:18)
Vad ca va descurcati. N-aveti nevoie de serviciile lui Robocop. Si avea asa o oferta la promotie.
un patit:
(15 Ianuarie 2015, 11:51)
"Dorim să asigurăm un nivel ridicat de corectitudine, competență și seriozitate ale serviciilor pe care le oferim populației" - spune dl. inspector sef. Intrebarea este cum va reusi sa faca asta, atat timp cat corectitudinea, competenta si seriozitatea nu reuseste sa le impuna multora dintre sefii de servicii din subordine!? Abuzurile si ilegalitatile dl. M.- sef serviciu R.U sunt bine cunoscute, nu doar subalternilor, ci si d-lui inspector sef, care nu stiu daca le aproba, dar inchide ochii la ele!
dorel:
(14 Ianuarie 2015, 18:50)
Guvernul doteaza politia romana tinind cont de principalele calitati pe care trebuie sa le intruneasca reprezentantii acesteia: incoruptibilitate, ubicuitate si incasabilitate.
Luca:
(14 Ianuarie 2015, 18:34)
E oarecum inexplicabila fuga aceasta de posturile caldute de la tara. Ce greutati poti sa intimpini in calitate de vajnic aparator al legii: niscai trafic de oua de tara si niste scurgeri de zeama de struguri intre circiuma din deal si consumatorii tirzii din noapte. Disparitiile de giste, rate si cazane de tuica din curtile satenilor pot fi foarte usor considerate cu autori necunoscuti sau pur si simplu inexplicabile.
Piedone:
(14 Ianuarie 2015, 18:21)
Ne vaitam de locuri de munca si 100 de posturi stau neocupate. Nu toata lumea poate sa lucreze la politia metropolitana.
SORIN:
(14 Ianuarie 2015, 16:40)
O mamă care a anunțat dispariția fiicei sale a fost tratată în stil milițienesc de un oareacare inspector Dorobanțu. Doamna a cerut audiență la comandant, reacția subalternului fiind una halucinantă: vezi că umblă prin discoteci! Păi, dacă este așa, măi dragă d-le Dorobanțu, de ce n-ai luat-o de mână și s-o "predai" familiei care reclamase dispariția fetei?! Tare sunt curios de rezultatul audienței la comandant. O fi greu și pentru polițiști, din anumite puncte de vedere, dar sunt destui fițoși printre ei. Oare dl. Ștefu își cunoaște, cu adevărat, subalternii?! Sunt curios și ce măsuri va lua cu acest musiu Dorobanțu, dacă e adevărată reacția sa demnă de un golan de cartier. Poate așa o fi.
Vali:
(14 Ianuarie 2015, 16:02)
Avantajul evident al unui post de politist in Romanica e ca nu stai cu grija ca poti sa incasezi oricind un glonte care sa te scuteasca si pe tine si statul de grija pensiei. Cel mult o pedeapsa cu suspendare c-ai cam exagerat cu inchisul ochilor la greselile soferilor.
Georgian:
(14 Ianuarie 2015, 15:52)
Comparativ cu fortele politienesti americane politia romana sta chiar pe roze. Nu duce grija traficului de droguri la colt de strada, mafiei adaptate la cerintele mileniului, minoritatilor nemultumite si agresive, armelor la indemina populatiei, teroristilor imprevizibili. Are dreptate dumnealui. Sa multumim cerului ca n-a fost mai rau. Țară măruntă amenințări mărunte.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4105 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6789 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6612 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(7270 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(5317 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(5221 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(5482 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1822 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(9337 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(5175 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7835 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7582 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6551 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7916 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6984 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(14588 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(897 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4690 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7087 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4566 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6339 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3789 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(14777 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6326 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6715 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8172 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6298 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...