Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Despăgubiri de 40000 de euro în cazul polițiștilor morți la Bordușani

Despăgubiri de 40000 de euro în cazul polițiștilor morți la Bordușani

La aproape două săptămîni de la accidentul petrecut în Ialomița, la Bordușani, ies la iveală noi detalii despre tragedia în care și-au pierdut viața doi oameni ai legii din cadrul Poliției Transporturi Navale Hîrșova. Potrivit reprezentanților Sindicatului Național al Polițiștilor, mașina de serviciu a agenților fusese casată în luna noiembrie a anului trecut și dată în folosința unității cu toate documentele în regulă! Cercetările cu privire la acest caz sînt în plină desfășurare...

Polițiști uciși de o «conservă» cu roți
Cercetările la locul evenimentului rutier au fost efectuate de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Poliției Fetești. Aceștia au specificat în documentele pe care le-au întocmit faptul că agenții de poliție Laurențiu Sorin Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu au murit pentru că au condus fără a adapta viteza la condițiile de drum. Reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor au însă o altă variantă cu privire la producerea accidentului de la Bordușani. Aceștia precizează că moartea agenților ar fi putut fi evitată dacă mașina acestora de serviciu ar fi fost în regulă. Potrivit oficialilor din cadrul SNP, automobilul fusese casat de Inspectoratul de Poliție Constanța, în subordinea căruia se afla Postul de Poliție Transporturi Navale Hîrșova, în luna noiembrie 2014 și predată unității unde ce doi agenți își desfășurau activitatea. Mai mult, pentru a o face funcțională, oamenii legii au scos bani din propriul buzunar. «Mașina fusese casată din noiembrie 2014, dar le-au oferit-o agenților de la Hîrșova. Este un aspect care se practică în multe județe din țară. Păcat de bieții oameni, au murit nevinovați... Ca să o facă să meargă, oamenii ăștia au plătit din buzunarul lor!» a declarat, pentru Independent, Dumitru Coarnă, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor. Aceeași entitate sindicală vrea să ceară statului despăgubiri de 40000 de euro pentru familiile îndoliate! În replică la toate aceste acuzații, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța precizează că «mașina avea ITP-ul în termen, iar polițiștii testările psihologice și abilitățile de conducere efectuate la zi» după cum ne-a relatat Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvînt al IPJ Constanța.

Tragedie la început de an
Incidentul de la Bordușani s-a petrecut în primele zile ale anului 2015. Aflați într-o misiune, agenții Laurențiu Sorin Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu, șeful de post al Poliției Transporturi Navale Hîrșova și adjunctul său, au murit după ce mașina de serviciu în care se aflau s-a lovit violent de un autobuz. Șeful Poliției Transporturi Navale Hîrșova a murit pe loc, iar secundul său și-a pierdut viața cîteva minute mai tîrziu, în brațele medicilor de la Camera Primiri Urgențe a Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești. «Am făcut toate procedurile medicale care se impun pentru a le salva vieților celor doi polițiști. S-au efectuat procedurile de resuscitare, însă, din păcate, nu au mai putut fi salvați...» declara la cîteva ore de la tragedie Nicolae Dugală, directorul Spitalului Municipal «Anghel Saligny». Cercetările ulterioare accidentului au scos la iveală faptul că unul dintre oamenii legii morți în tragedia de la Bordușani are domiciliul în municipiul Fetești. Este vorba despre agentul Laurențiu Sorin Rădulescu. Vestea dispariției fulgerătoare a acestuia a picat ca un trăsnet printre vecinii bărbatului. Oamenii au rămas profund marcați de faptul că nu-l vor mai vedea niciodată. Tot ei au fost cei care au reușit să ofere detalii despre polițistul mort în timpul serviciului. «Era un om tare cumsecade și care era apropiat de vecini. Dumnezeu să-l ierte! Păcat că acum nu mai este printre noi...» a precizat Marioara Nicuț, una dintre vecinele polițistului mort în accidentul rutier, de la Bordușani. Agentul Laurențiu Sorin Rădulescu a lăsat în urma sa un băiețel de trei ani și o soție îndoliată...

20 Ianuarie 2015, 17:45 (13075 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2
Accident la Bordușani
Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Comentariile cititorilor:


dada:
(28 Ianuarie 2015, 14:16)
eu nu am inteles care e treaba cu titlul articolului,  ce e cu aia 40000 euro despagubiri?! cine a scris articolul asta?
Gigel:
(21 Ianuarie 2015, 07:10)
Casarea unui bun de la IPJ Constanta si transmiterea lui catre alta institutie publica (in cazul de fata Politia Transporturi Navale Harsova) este perfect legala, se face in baza unei legi. Practic, Politia Transporturi Navale Harsova a facut demersurile pentru achizitionarea autoturismului in cauza. Nu este "un aspect care se practica", ci asa se face transferul unui bun de la o institutie la alta - se caseaza si apoi se doneaza. Daca insa masina avea vreo defectiune sau daca soferul a fost de vina, asta va stabili doar ancheta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14117 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4927 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1782 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1210 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3367 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4095 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14646 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1516 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1411 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4687 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(13563 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(6933 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(6063 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3584 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15176 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(10783 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1518 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5825 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1602 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5329 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1502 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1531 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2517 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2374 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...