Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

O gravidă plictisită pe bani publici

Consilierii administrației locale

O gravidă plictisită pe bani publici

În vara anului 2013, în urma unui desant jurnalistic prin instituțiile publice, am realizat un «Top 3» al celor mai sexy consiliere din administrația ialomițeană. La 1,5 ani distanță, iritată de indiferența cu care o tratează cititorii publicației noastre, una dintre aceste consiliere a decis să iasă din anonimat. Sîntem fericiți să o mediatizăm în toată splendoarea gîndurilor ei și așteptăm cu interes comentariile dumneavoastră pe site-ul redacției...

Ramonica, consiliera președintelui Ciupercă
Ramona Mușoiu, angajată în primăvara anului 2013 drept consilieră a președintelui Silvian Ciupercă pe numele ei de fată, recte Ramona Zagoneanu, are pe lista atribuțiilor de serviciu, printre altele, obligația de a gestiona relația instituției cu mass-media. Cum însă președintele Ciupercă se află în silentio stampa de ceva vreme, Ramona, devenită între timp Mușoiu (vă scutim de amănunte, nu fac obiectul articolului de față!), se plictisește de moarte. Atît de tare se plictisește mititica încît a ajuns să-și strige plictiseala în gura mare, pe Facebook, în timpul programului normat de consilier, plătit din bani publici. Pentru că postările ei sînt nenumărate și de toată jena, vă lăsăm pe dumneavoastră să le descoperiți singuri pe toate. Noi ne vom opri azi doar la două dintre ele. Prima a fost postată într-o zi de miercuri, pe 14 ianuarie, cu vreo oră înainte ca doamna consilier să plece acasă. «Citesc o carte interesantă din care, evident, aflu lucruri interesante. Unul dintre acestea este că Marylin Monroe își scurta intenționat tocul pantofului stîng cu 2 cm ca să-și accentueze balansul în timpul mersului. Fetelor, v-ați descurca?». Evident, vom fi decenți și nu vom face remarca pe care tocmai ați făcut-o dumneavoastră. Dar pentru ca tabloul circumvoluțiunilor neuronale ale Ramonei să fie complet și să nu fim acuzați vreodată că nu ajungem la strugurii dați în pîrg ai administrației județene, mediatizăm și postarea din 16 ianuarie, o zi de vineri, cu puțin înaintea prînzului, la orele 11,49 potrivit ceasului lui Mark Zuckerberg. «Sunt la servici, sunt gravida si mor de somn, iar la TV e reclama la....DORMEO!! :((((». Acum vă încurajăm să faceți orice remarcă doriți. În fond, ca și doamna consilier Ramona, o faceți pe banii dumneavoastră!

23 Ianuarie 2015, 17:10 (33598 vizualizări - 58 comentarii)

Citiți și:
Oscar, cățelușul Ramonyssei, are pagină de Facebook

Comentariile cititorilor:


vyp:
(25 Ianuarie 2015, 13:16)
Domnilor in special "dottore" si "cetaten" observ ca domniile voastre stiu doar sa critice....dar nu v ati gandit ca doamna Musoiu este atat de eficienta incat ea termina toate atributiile pe ziua respectiva si asa ii mai ramane si timp de "plictiseala" pe facebook.oare dumneavoastra munciti ca niste roboti?fara pauze?va rog ca inainte sa criticati pe cineva incercati sa l cunoasteti,sa i vedeti adevaratele valori.exista o zicala : "nu judeca o carte dupa coperti".va asigur ca doamna Musoiu este mult m ai competenta decat va imaginati.Are mult potential...va rog criticati doar in cunostinta de cauza nu din auzite.
dottore:
(24 Ianuarie 2015, 22:18)
Am vazut ca pe site-ul asta lumea se exprima in versuri, asa ca m-am gandit la un mic catren pentru ea, unica, inegalabila, RAMONYSSA: Ramonyssa pis, pis, pis/E lovita de plictis/Haideti sa o ajutam/La buget sa cotizam !!!
for jiji:
(24 Ianuarie 2015, 16:42)
maimutici mai mari mai mici/cum se vantura pe aici/ maimutoi cu limuzina/fura banii de benzina/ valcan de la patrimoniu /care -a lucrat la amoniu/ ziua in amiaza mare/ transfera motorina din masina de serviciu /  in masina lui si a lui fi-su... ghici ghicitoarea mea-de ce e urmarit penal/ ce firma a favorizat??/pe a lui cristian valcan-de frunte timisorean...
mircea:
(24 Ianuarie 2015, 15:56)
madama este jalnica, era musai sa fie cu ''y'' si cu doi de''s'' ,altfel nu se putea, ca de... nu da bine...ce sa spunem, niste parveniti, si ea si barbate' su, chiar daca se da mare afacerist-politician,in sfarsit....femeia asta e demna de mila, ar putea, in stadiul in care se afla, mora,spiritual si fizic, sa fie fara nici o problema, iubita lu' guta sau oricare alt manelar, fara probleme...oricum penntru simtirea ei nu conteaza, bani sa fie ca restu' ....
Montă la CJ...:
(24 Ianuarie 2015, 15:13)
Acum ați terminat cu toate grijile! Ați aflat că Ramona e gravidă! Fierbea toată Ialomița de curiozitate. Oooffffff! Ce ușurare! E gravidă Ramona, una dintre artistele de la CJ! Cine este EL?!
Moldoveanu:
(24 Ianuarie 2015, 02:24)
E mare specialista in comunicare si nu stie sa scrie corect ! Verificati-i CV-ul , a fost exmatriculata din faculrate !!! Si a fost angajata de Ciuperca la presiunea lui Musoiu ! Pentru ei platesc eu impozite ! La' Brutarie ' cu ei ! Sa se plictiseasca si acolo !
XXX:
(24 Ianuarie 2015, 00:53)
Vai.... da ce munca grea are doamna... Se uita la TV, Sta pe FB, si astepta sa fete ca sa plece in concediu de crestere a copilului cu un salariu mare.
dottore:
(23 Ianuarie 2015, 22:13)
@Cetatean...stimate domn, din nefericire, tot consiliul judetean e o MARE RUSINE ! Știți cum se zice cum e turcul si pistolul...Sa ne uitam mai bine la dl Ciuperca si pe urma vom intelege de ce Ramonela „Pitziponcela” se da de-a dura pe facebook in timpul programului :D
dottore:
(23 Ianuarie 2015, 22:07)
Unde esti tu Țepeș doamne să vezi ce s-a întâmplă cu țărișoara asta a noastra? :D Uite-te și tu la ea suferă de plictiseală, la „serviciu” (nu servici stimată doamnă). Dar nah când ești plictistiă ți-e lene să deschizi și cartea de gramatică să vezi și tu ce-nseamnă să scrii corect în limba română. Sau poate e atât de plictistiă încât a uitat cum se scrie corect ...vaide steaua noastră. Trăiască partidul, trăiască și cumnatul și toate pilele :D
cetățean :
(23 Ianuarie 2015, 21:25)
Oare ce competențe au recomandat-o pe această doamnă pentru acestă importantă funcție pe care și eu fără voia mea o plătesc.Mă îngrozesc ceace spune și postează pe Facebook. Nu mai menționez ce postează și comentează pe Facebook în legătură cu acest articol din ziarul dumneavoastră. O rușine pentru Consiliul județean. Nu vreau să folosesc expresii neconforme dar dacă ar exista corectitudine în C.J aceasta persoana aroganta începând de luni ar pleca acasă. În timpul programului funcționarii publici trebuie să își folosească aptitudinile profesionale în fisa postului și sa existe un sistem de evaluare ca în cazul locurile de muncă la privat.În cele mai multe cazuri funcționari publici gen dna Armonica Mușoiu, dna Gina Palantin și multe altele în loc să muncească pentru salariul pe care îl încasează stau într-un loc călduț și facebukesc. Și toate astea plătite și de mine:salariu,loc călduț. Cam asta fac și le mai vezi prin oraș îmbrăcate în roșu făcând parada modei în campania electorală. Probatoriul este simplu,examinați pe Facebook când face postările și comentariile și o sa vedeți ca majoritatea sunt în timpul săptămânii de lucru orele 08-16 și mare majoritate a timpului sunt online pe rețelele de socializare.Oare ce blestem o fii pe capul Ialomițenilor să suporte și să întrețină aceste exemplare de așa ziși funcționari publici.Atenție CJ și mai toate primăriile din județ. Scăpați de aceasta funcționari ajunși acolo prin nepotisme sau obligații ori puneți-i la muncă sau organizați concursuri și dați posibilitatea unor oameni competenți să își câștige cinstit o bucată de pâine.
Zdranga-banga:
(23 Ianuarie 2015, 21:15)
Romancele sunt probabil cele mai ravnite femei.In plenitudine,tinere....Ce dracu'te faci cu "cioamfele"??Biata toampa...pe post de inmultitoare care in loc sa.si descante greutatea vietii de gravida...isi descarca intelectul.Ca face destainuirea poftei de tavalit asternutul dormeo...Clasica.Daca atat stie...Misionarul....de 10ani...In anumite firme private accesul la internet/retele sociale este monitorizat.Adica pe banii patronului nu prea se permit "like".uri...La particular.....Muncesti!! La stat....Dormeo!! Sa iti fie de bine,nastere usoara!Sa semene cu sotul! Ca "ca" tine...e plina strada.
cetatean:
(23 Ianuarie 2015, 20:50)
corect se spune serviciu. vai mama noastra.
jiji:
(23 Ianuarie 2015, 20:32)
Nevasta lui Jak , fratele lui Sam , mana cu care se scarpina Ciup . Maimute platite de noi sa frece menta .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Consumul de etnobotanice, în atenția polițiștilor

«Săptămîna prevenirii criminalității» continuă. Marți, 27 septembrie, timp de două ore, polițiștii ialomițeni au mers la domiciliile mai multor minori unde au înmînat scrisori cu recomandări preventive ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:09
(10295 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița: 15 tone de floarea-soarelui, confiscate

Comisarii Gărzii Financiare Ialomița au confiscat peste 15 tone de floarea-soarelui. Cerealele au fost confiscate ca urmare a ilegalității întocmirii documentelor de proveniență. Cele 15 tone de floarea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:29
(12591 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea dosarelor la subvențiile în agricultura ecologică

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița reamintește fermierilor ialomițeni că, pentru a beneficia de ajutor specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:27
(15372 vizualizări - 1 comentariu)


«Noaptea Bibliotecilor», la Slobozia

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» se înscrie în evenimentul cultural național organizat în noaptea de 1-2 octombrie, denumit strategic «Noaptea Bibliotecilor». Aflat în organizarea Asociației «Excedo ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:25
(10223 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Miercuri, 28 septembrie, în apropierea localității Bucu s-a produs un accident de circulație, două persoane fiind rănite. Incidentul s-a produs din cauza imprudenței unui tînăr de 22 ani, din Mangalia, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:24
(11056 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 09:02
(5395 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul «Ion Albeșteanu», la a VIII-a ediție

În perioada 5-7 octombrie 2011, se va desfășura la Slobozia cea de a VIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Aflat în organizarea Consiliului Județean Ialomița, Centrului Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:21
(9349 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate

Potrivit unei informări a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 de locuri de muncă în străinatate. Astfel, Austria ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:19
(16665 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Un bărbat de 51 ani, din Slobozia, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat. Mai mult, în urma testării cu aparatul Drager, dispozitivul a indicat o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:17
(9357 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț prins de polițiști

Luni spre marți, respectiv, 26 spre 27 septembrie, polițiștii din Țăndărei au prins pe o stradă din localitate un tînăr ce se deplasa avînd asupra sa un bagaj voluminos. Fiind suspect, bărbatul a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:16
(13722 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Brazii: I-a luat foc mașina

O mașină a fost cuprinsă de flăcări pe raza localității Brazii. Focul s-a aprins ca urmare a unui scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii militari de la Secția Urziceni s-au luptat cu flăcările ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(12809 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Brazii incendiu


Sfîntu Gheorghe: Bărbat găsit spînzurat în propria curte

Un bărbat de 25 ani a fost găsit spînzurat noaptea trecută, 26 spre 27 septembrie, în locuința sa din localitatea Sfîntu Gheorghe. «Echipajul SMURD de la Secția Urziceni s-a deplasat la fața locului însă ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(10349 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Italian prins la braconaj de prepelițe

Sîmbătă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu angajați ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:30
(10548 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Minor de 11 ani, hoț de exponate

Sîmbătă, 24 septembrie, polițiștii au fost alarmați cu privire la dispariția a mai multor monede expuse în holul Casei de Cultură din Urziceni. Ancheta ulterioară a polițiștilor avea să indice, drept autor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:29
(13215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt copil


Poliția Rutieră Ialomița: 275 de amenzi pentru șoferi

Sfîrșitul de săptămînă, respectiv sîmbătă și duminică, 24 și 25 septembrie, a adus șoferilor nu mai puțin de 275 sancțiuni contravenționale. În plus, polițiștii aflați în traficul rutier au reținut 15 permise ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:14
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale accidentelor

Vineri, 23 septembrie, la Bărbulești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un tînăr, de 27 ani, din localitate, conducea un autoturism, din cauza neatenției în conducere a virat la ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:12
(10985 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 arderi necontrolate de miriști

Potrivit unei informări, pompierii ialomițeni au intervenit la sfîrșit de săptămînă pentru stingerea a nu mai puțin de 11 arderi necontrolate de miriști și vegetație uscată. Cel mai mare incendiu s-a produs ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:10
(12011 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 34 de persoane legitimate de polițiști

Peste 34 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni desfășurate în municipiul Urziceni de către polițiștii din localitate sîmbătă, 24 septembrie. Scopul activităților a vizat prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:08
(10020 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acțiunea dedicată absolvenților ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2011, 08:25
(8727 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 6 pe țară la capitolul venituri colectate

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, în luna august 2011, reprezentanții instituției au emis peste 1280 de somații în valoare de 32,12 milioane lei, încasîndu ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2011, 15:19
(12862 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări la noul cod fiscal

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost stabilit modelul și conținutul formularului privind opțiunea pentru depunerea lunară a declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2011, 15:18
(13473 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Copil de 10 ani pe bicicletă, lovit de mașina unui șofer beat

Un copil de 10 ani din Cocora a fost grav rănit într-un accident de circulație. Băiatul circula pe bicicletă cînd a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat, de 59 ani, din aceeași localitate. Minorul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 16:46
(13752 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora accident


Ialomița: Acțiune pentru prevenirea ilegalităților silvice

Miercuri, 21 septembrie, polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni pentru prevenirea faptelor de ilegalitate ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 16:46
(14600 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Excursie pentru copii în organizarea Protopopiatului Urziceni

Urziceni: Excursie pentru copii în organizarea Protopopiatului Urziceni

Pe perioada vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a derulat, pentru copiii din comunitate, cea de-a treia ediție a programului «Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 12:03
(12371 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a furat unei bătrîne 200 lei din buzunar

Poliția a fost sesizată marți, 20 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, de către o femeie, de 76 ani, din localitatea Bărcănești, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Agroalimentară din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:08
(11674 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă în piețe

În cursul zilei de marți, 20 septembrie a.c., în intervalul orar 10,00-13,00, în piața Agroalimentară, piațeta Gară și în zona Fetești, a fost organizată o acțiune preventivă pentru respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:08
(13486 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoturismele înmatriculate în străinătate, în atenția Poliției

În ziua de 20 septembrie a.c., în intervalul orar 14,00-17,00, la nivelul municipiului s-au desfășurat acțiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Inspectoratului de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:07
(13417 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de cîmp: Slobozeanul Sorin Iordache, «adoptat» de CSM Bacău la Campionatul Național pe Echipe

Miercuri, 21 septembrie a.c., s-au încheiat jocurile Campionatelor Naționale pe Echipe-14 ani la tenis de cîmp, competiție desfășurată pe terenurile Politehnicii Bucuresti. Slobozia a avut un singur participant ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:19
(14932 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Agenții economici, neinteresați de tinerii absolvenți

Vineri, 23 septembrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la Clubul Tineretului din Slobozia. În vederea ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:05
(11400 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Arderile necontrolate devin un fenomen

«Arderile necontrolate au devenit un fenomen, nu mai puțin de 42 ha de miriște, vegetație uscată și stuf fiind mistuite de flăcări în ultimele 24 de ore» este semnalul de alarmă tras de pompierii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:02
(9507 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...