Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Din dragoste pentru EFREM

Concert caritabil cu Florin Chilian la Slobozia

Din dragoste pentru EFREM

Ioan EFREM Bălan, fiul de 3 ani al preotului Ioan Bălan din Gheorghe Doja, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică gradul 1. Băiatul se află internat acum la București, boala sa necesitînd atenția permanentă a familiei și a medicilor. Pentru salvarea sa, băiatul are nevoie de sprijinul comunității. Protopopiatul Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» și apropiații familiei încearcă să susțină efortul financiar necesar salvării copilului organizînd un concert caritabil. Concertul se va desfășura miercuri, 28 ianuarie, la orele 18,00, la Casa de Cultură Municipală din Slobozia. Printre invitații la concert se numără și artistul Florin Chilian. Impresionat de drama prin care trece familia, acesta a acceptat să concerteze gratuit în cadrul evenimentului caritabil «Din dragoste pentru EFREM»

Un copil care are nevoie de noi toți
Ioan EFREM Bălan a fost, pînă nu demult, un copil ca oricare altul, bucuria casei și mîndria părinților săi. Pe 8 ianuarie 2015, el a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică gradul 1. Boala, cumplită și de neînțeles la o vîrstă așa de fragedă, a îngenuncheat familia. Iar aceasta a cerut sprijinul comunității. În urma campaniei, zeci de prieteni și necunoscuți au donat sînge pentru salvarea lui EFREM. Grație lor și credinței celor din jurul micuțului, acesta a fost stabilizat. Dar nu e suficient. Și fiecare clipă contează. EFREM are nevoie de tratament cu citostatice, timp de 8 luni,  pentru a învinge boala. Iar cei din jurul lui apelează, încă o dată, la sprijinul comunității. Alături de Protopopiatul Slobozia și profesorii din cadrul Liceului de Arte din Slobozia, familia organizează un concert caritabil pentru obținerea fondurilor necesare continuării tratamentului lui EFREM. Concertul se va desfășura pe 28 ianuarie 2015, la Casa de Cultură Municipală din Slobozia, la orele 18,00. Printre invitați se numără și artistul Florin Chilian, care a acceptat să concerteze gratuit. De asemenea, pentru susținerea lui EFREM, au răspuns invitației de a concerta Corala «Sf. Mare Mucenic Mina» din Slobozia, trupa Black & White, soprana Anca Duca și elevii Grădiniței «Micul Prinț». Sumele care vor fi colectate în cadrul acestei acțiuni vor fi folosite pentru susținerea financiară a tratamentului necesar vindecării lui EFREM.

EFREM iubește trenurile
Departe de efortul neodihnit al familiei și prietenilor, EFREM luptă în acest moment cu boala pe care o are la Spitalul Fundeni. Vegheat necontenit de părinți, el nu înțelege nici ce se întîmplă și nici de ce trebuie să fie acolo, la spital... Magdalena Grecu, mătușa copilului și unul dintre organizatorii concertului povestește, îndurerată, despre noua lume a micuțului EFREM: «Dincolo de faptul că e un copil cu un chip de înger, cu ochi albaștri și un păr blond pe care acum nu-l mai are, EFREM este foarte sensibil. Ultima oară cînd am reușit să vorbim, pentru că acum refuză acest lucru, mi-a spus că vrea acasă. Nu poate să înțeleagă ce se întîmplă, de ce este acolo. În salonul în care este el internat au fost cinci copii... La un moment dat, mi s-a povestit că una dintre fetițele internate alături de el a fost bruscată... Iar el i-a cerut tatălui său să o ia în brațe și să o protejeze... EFREM iubește trenurile! Încă nu mergea cînd fratele meu l-a adus pentru prima dată la gară, să vadă trenurile... Cînd a învățat să vorbească, cerea mereu să meargă la gară, să vadă trenurile... În spital, ca să uite de durere și să treacă mai ușor peste șocul medicamentelor, tatăl lui i-a spus: „EFREM, cînd o să ieșim de aici o să mergem iarăși la gară, să vedem trenurile!“. Dar el nu a mai reacționat, s-a ascuns sub pătură și a spus: Tati, vreau să mă culc!» explică cu ochii în lacrimi Magdalena Grecu. Deși beneficiază de sprijin medical adecvat și răspunde tratamentului, prognosticul medical în cazul lui EFREM este rezervat. Tocmai din acest motiv familia are nevoie de suport financiar și sprijin pentru identificarea celei mai bune soluții de tratament.

O familie îndurerată Deși cuvintele sînt sărace și inutile în astfel de situații, se cuvine a fi menționat faptul că, în ultimele zile, toată familia micuțului EFREM se alătură efortului comun. Pe pagina de Facebook deschisă pentru susținerea copilului, mesajele postate sînt impresionante. Cristina Trifan este numai unul dintre mărturisitori: «Sînt rudele mele. Cu Ioan (tatăl lui Efrem) am împărtășit o parte din copilărie și tot ce a însemnat adolescență și maturitate. L-am admirat întotdeauna. Este bunul creștin (blînd, milostiv, corect, preotul în cel mai bun sens ecumenic). A ales sa fie preot, descendent fiind din strămoși preoți ortodocși... Străbunicul, fiu de preot grec, autoexilat din insulele Greciei pe pămînt românesc, tocmai în Bărăgan, bunicul, preot la Gheorghe Lazăr, a fost cel mai mic copil dintre cei 14 ai grecului, Dan, unchiul lui Ioan, cel mai mic copil al bunicului lui Ioan, dintre cei 7 copii, a ales să fie preot, Ioan, tatăl lui Efrem, preot la Gheorghe Doja, Iulia Magdalena, sora lui Ioan, căsătorită cu Claudiu Grecu, preot la Ograda, Ștefan, fiul Veronicăi (mătușa lui Ioan), teolog în îndepărtata Canada... EFREM și-a luat toată descendența și și-a pus-o în mîinile lui Dumnezeu. Și Dumnezeu va fi drept. Noi suntem aici pentru a îndrepta liberul-arbitru. Și asta stă un pic în puterile noastre!».

27 Ianuarie 2015, 20:45 (9893 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Concert caritabil la Slobozia

Comentariile cititorilor:


offf:
(29 Ianuarie 2015, 10:30)
Am citit aceste randuri si am si acum un nod in gat , nu pot ramane indiferent la acest caz.Am sa ma rog bunului Dumnezeu si Maici Sale pentru sanatatea copilasului. Doamne Milueste-l
Anonim:
(28 Ianuarie 2015, 21:12)
L- am ajutat si Dumnezeu sa-l salveze  !!!! DOAMNE AJUTA !!!!!!!!!!!
anonim:
(28 Ianuarie 2015, 20:10)
Un baietel care la o varsta asa frageda, de numai 3 anisori si 3 luni, stie sa isi caute singur pe internet desenele favorite "Mickey Mouse",stiu ca este greu de crezut, dar va spune cineva apropiat lui si care tine enorm la el si in special sa cunoasca aproape toate formele geometrice, iar daca incercai sa il induci in eroare iti spunea forma corecta,sa nu va mai zic de asezarea vagoanelor, preferatele lui fiind trenurile asa cum sunt mentionate mai sus vorbele Doamnei Magdalena. Un copil minunat atat va pot spune si care are nevoie de ajutor! Va rog din suflet nu fiti indiferenti si haide-ti sa il ajutam cu atat cat putem!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46254 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17360 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18727 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19634 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20046 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19613 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20327 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19958 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20363 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19371 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19411 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...