Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița va avea un nou inspector general școlar

Concurs în luna martie

Ialomița va avea un nou inspector general școlar

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției, Inspectoratul General Școlar va organiza la începutul lunii martie 2015 un concurs pentru ocuparea postului de inspector școlar general. Ileana Condruț, aflată la conducerea instituției în acest moment, nu va participa la concurs. «Este un concurs deschis tuturor celor interesați!» a declarat aceasta pentru Independent.

Ialomița școlară, scoasă la concurs
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița scoate la concurs funcția vacantă de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Conform comunicatului remis publicității, concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al Casei Corpului Didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Cei interesați de ocuparea acestei poziții își pot depune dosarele de concurs în perioada imediat următoare. Printre condițiile impuse de regulament,  se numără aceea de «a fi membru al corpului național de experți în managementul educațional» sau de «a nu fi desfășurat poliție politică și de nu a fi fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățămînt prin hotărîre judecătorească definitivă de condamnare penală». Actualul inspector general, Ileana Condruț, a anunțat public că nu va participa la acest concurs. «Este un concurs deschis tuturor celor interesați. În perioada imediat următoare, dosarele de concurs pot fi depuse la sediul Inspectoratului. Din motive personale, eu nu voi participa la acest concurs!» a declarat ea. Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelul de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa postului și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afișează atît la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, cît și la al fiecărui inspectorat școlar.

9 Februarie 2015, 12:31 (15813 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Luminița Barcari este noul inspector școlar general al județului Ialomița
Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean
Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Comentariile cititorilor:


Valentin:
(12 Februarie 2015, 18:48)
E cunoscută A.S. Adevărat, este boccie, sectantă și veninoasă! Are toate calitățile!!! Ghionoaia.
Nina:
(12 Februarie 2015, 17:05)
Bravo, vali! Să ieși sănătoasă din liceu, deși....La Șc.3 a fost trântită, nu știu prin ce "concurs", una, Arghiroiu. Mare pacoste. Pe ea am eu boală! E și frustrare că ea e mai boccie. Bijuterie neprețuită!
Vali:
(12 Februarie 2015, 11:25)
@Nina. Nu m-a adus Ercuță în învățământ, ci nota obținută la examenul de titularizare național, nu cel organizat în școli. Sau poate tu ești o realizare a sistemului comunist și ai avut „șansa” să fi repartizată, după medie la Sălcioara. Am auzit despre această localitate că este foarte bine poziționată.....singurele mijloace de transport care trec pe acolo sunt mașina poștei și cea care colectează laptele:)))  Probabil din cauza frustrării tale..... că nu ai fost în stare să ajungi la o școlă bună(se vede că tânjești după școala 3) te legi de mine. Eu predau la liceu de când am intrat în învățământ și pot să spun că orice problemă legată de mobilitate dl. Ercuță o lămurea pe loc, adică știa să te trimită direct la legea care trebuia. De aceea am pomenit numele, în fruntea ISJ trebuie să fie un om care cunoaște legislația și nu te trimite pe la toate ușile și nu te lămurește nimeni!
Nina:
(12 Februarie 2015, 09:57)
@vali. Eu cred că glumești! Sau Ercuță te-a adus de la Sălcioara, la Slobozia, Șc.3?! Și-ai venit cu tot ce este mai rău la țară.
Ion:
(11 Februarie 2015, 21:17)
Alt general, alți inspectori, alți directori de școli! La ce sperați?! La nimic bun.
Tanța:
(11 Februarie 2015, 16:53)
@vali. Lasă-l cuiva pe Ercuțî al tău! Șpăgar neprins! Ori îl crezi bleg?!
Cocoș:
(10 Februarie 2015, 22:22)
Băăă, @cititor, tu ai bacul? Viperă care nu ști ce budă turcească e școala din ialomița!
Vali:
(10 Februarie 2015, 21:59)
Inspector adevărat pentru Ialomița poate fi dl. Ercuță. Cine l-a cunoscut știe ce zic. Cum arată inspectoratul de când a plecat dânsul? Te plimbi pe la toate ușile și nu te lămurește nimeni!!!! Cu siguranță dl. Ercuță nu ar avea probleme la examen și ar da multe bătăi de cap pretendenților care au doar calitatea..........că sunt recomandați de politică.......
cititor:
(10 Februarie 2015, 19:46)
băi, care sunteți, ce vă bateți joc de școala ialomițeană, după ce v-a învățat să citiți și să scrieți - sau invers? că dacă nu dădeați ...ptiu, drace!, nu că nu luați bacu, la care copiați cu cărțile pe bănci, da nu treceați nici clasa! ce, ați uitat? ce cod e ăsta, că parcă e din zimbabue, unde a căzut mugabe pe scări, ca musiu ciupercă în plasa dna...hai, fiți salon!
vesti bune:
(10 Februarie 2015, 17:46)
http://emiliacorbu.ro/2015/02/muzeul-cu-70-personal-administrativ/ și muzeul angajează:).
Costica:
(10 Februarie 2015, 14:56)
Otilia! Otilia! Otilia!
fost cetatean:
(10 Februarie 2015, 13:31)
:) Corectura: Dosarele nu se mai depun la biroul lui Ciuperca. Tocmai ce l-au saltat!
Alt tânăr:
(10 Februarie 2015, 12:11)
Nu ați completat comisia de evaluare: MANEA CRISTIAN, STERE SORIN, DINU MARIUS și toți ceilalți, care este! Concurs serios, fără îndoială!
un nimeni.un tanar fara viitor:
(10 Februarie 2015, 10:13)
Ma intreb ce presa faceti cand prezentati acest articol in chenar rosu ca pe un mare eveniment? Chiar asa aveti impresia ca toti oamenii sunt idioti ? Cum puteti spune ca se organizeaza concurs cand totul este fictiv? Puteti sa va depuneti sute de Cv-uri in zadar, totusi nu cred ca este vreun om atat de inapt sa creada in acest asa zis concurs.
ISJ IALOMITA:
(10 Februarie 2015, 01:00)
Din comisie mai face parte: -Balaciu Nica -casier

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(478 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(826 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(284 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(267 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(866 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(320 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(266 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(458 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(478 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1380 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(921 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(875 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(954 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1351 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1545 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2534 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2018 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1694 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4257 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...