Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24568 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(19 Iulie 2026, 12:27)
Mafoame Oltenașu este acum mare parlamentar și mare consumator de narațiuni rusești. Ce a făcut pentru comunitate, în afară de a fi lacheul Șoșoacăi? TikTok-ul lui a devenit o colecție de conspirații, iar asta vine de la cineva cu pretenții de om din mediul corporatist. Ipocrizia marțafoiului pare să nu aibă limite.
Mariana:
(21 Februarie 2015, 21:50)
@Ralu: daca aveti dovezi in aceasta privinta, veniti cu dovezi, nu doar cu vorbe. este usor de acuzat, dar daca nu aveti nimic scris, atunci mai bine va abtineti de la comentarii. nu aruncati cu noroi in persoane pe care nu le cunoasteti, nu generalizati. 
DMG:
(19 Februarie 2015, 04:24)
Da treaba interesanta cu fotbalul este ca avem buget. Dar nu mai avem echipa :))
abc:
(18 Februarie 2015, 11:03)
Sper ca ati citit articolul despre echipa de fotbal, i se aloca 9 miiarde de lei vechi anul acesta. Bugetul pe anul trecut a fost dublu. Ce putea face primaria in 2 ani cu 27 miliarde de lei vechi la voi in cartier? Cit s-a cheltuit cu echipa de fotbal in toti acesti ani? Acum vedeti si voi ca guvernantilor locali nu le pasa de oras.
proprietar de rate:
(18 Februarie 2015, 10:51)
Dragi proprietari de rate ca si mine, care aveti casele in mlastina, hai sa ne organizam si sa il boicotam pe mincinosul de primar si pe tapul ispasitor de vice, ca altfel nu o sa vedem nimic! nu este orasul lui, este orasul nostru!
alice:
(18 Februarie 2015, 00:46)
Atâtea comentarii total fără sens fac ce vor isi privesc doar interesul ,buzunarul lor nu al tinerilor ce s-au chinuit sa facă ceva .....plecati cat puteri de repede nu mai investiti nimic ca totul se duce pe apa sâmbetei.
ralu:
(18 Februarie 2015, 00:00)
Asa le trebuie ca au lăcomit sa și.facă casa din bani nemunciți câștigați.la.jocuri de noroc.le a dat primăria loc.deși erau sg la părinți...acum.sa suporte consecințele dzeu nu e țigan pe unii ii răsplătește după cât rău au făcut.Sa se mute din tara
Eu:
(17 Februarie 2015, 23:46)
Voi nu știți un lucru:Slobozia nu are primar!nu va luați de sarmanul stoica,el nu știe nici pentru ce face groapa in mijlocul orașului!el si acum crede ca acolo se va amenaja un lac artificial la cum arată studiile de fezabilitate.adevaratul "primar",momentan este plecat la București in vizita.pentru cunoscători
sanatate verde:
(17 Februarie 2015, 20:20)
Apreciati pomi .!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 16:27)
Ai dreptate abc, doar cu o singura observatie; nu trebuie sa iesim cu vuvuzele, etc; trebuie sa avem bun simt, spre deosebire de tapul ispasitor si de primar si sa participam la sedintele de buget. In plus, odata la doua saptamani, sa solicitam ajutorul ziarelor si televiziunilor, sa vina sa faca cate un reportaj cu situatia din mlastina.
abc:
(17 Februarie 2015, 14:39)
Total de acord cu @persona, chiar daca a fost cam dur. Pina nu veti pune presiune pe ei, nu veti face nimic. Nu stiu citi sinteti cu totii dar ati putea sa protestati, prin rotatie, in fata primariei, in grupuri de cite 10. Asta nu v-o poate interzice nimeni. Cu tot arsenalul, cu goarne, vuvuzele, pancarte si veti vedea ca nu le va pica bine, mai ales ca vine 2016. Si adresati-va si catre PSD, puneti presiune si pe partid, primarul nu e aparut din spuma marii. PSD nu a fost sanctionat la vot niciodata in Slobozia, de aceea isi permit sa faca ce vor. Ia sa strige zilnic cineva contra lor, sa vedeti ce repede se gasesc fonduri. Succes!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 12:48)
Cei care aveti teren in mlastina asta, va rog sa dati de stire cand aflati ca mai sunt sedinte la primarie, in care se discuta bugetul; ca sa avem si noi posibilitatea sa discutam fata in fata cu tapul ispasitorul si cu primarul! Aceeasi rugaminte si catre redactia ziarului!
Gigel:
(17 Februarie 2015, 12:33)
Oare domnu Vice, a beneficiat de acelasi tratament din partea autoritatilor bulgare cand si-a ridicat casuta pe taramul castravetilor?
persona:
(17 Februarie 2015, 11:59)
de ce nu va revoltati mai oilor ! de ce nu sunteti in fata primariei sa le urlati sub geamuri? i-ai votat , v-au facut crater in centyru pe banii cu care va faceau cartierul normal,de oameni ! asa va trebuie !
In constructie :
(17 Februarie 2015, 10:45)
E tare!Ideea este ca la fiecare institutie de care ai nevoie pentru aprobari-se spune:legea aplicata in cazul de mai sus ad literam se lasa cu amenzi.Super.Si f♡♡♡ti si cu banii luati.Pai,am vrea cu finalizare(!)sa ne bucuram de spatiul oferit in urma cu 6 ani dar in conditiile anului 2015.Secolul XXI.Autorizatie pentru...pentru...De parca nu ar fi intreaga zona AUTORIZATA!!! Bani de muls.Impozit:53 leix300loc=15.900lei.Bani incasati anual DEGEABA.Inmultim suma cu 6 ani=95.400lei incasati abuziv.Nu ilegal.Cu vina vice.ului.Sa il premiati tovarasul primar.Ca merita.Sa faci calcule e greu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor de Proximitate din Slobozia au desfășurat activități în scopul prevenirii săvârșirii infracțiunilor contra ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 15:25
(4124 vizualizări - 3 comentarii)


Un autoturism a fost furat din Urziceni. Suspecții, identificați în Iași!

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat și reținut un tânăr, de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «tăinuire».  Alți doi tineri, de 17 și 18 ani, sunt cercetați pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 15:10
(3578 vizualizări - 1 comentariu)


Vagon-cisternă CFR cu scurgeri de combustibil la o garnitură de tren staționată în Halta Ovidiu-Fetești

Vagon-cisternă CFR cu scurgeri de combustibil la o garnitură de tren staționată în Halta Ovidiu-Fetești

În urma unui  apel la 112 în cursul dimineții de vineri, 20 august a.c., pompierii din Fetești s-au deplasat pentru asigurarea măsurilor PSI la o garnitură de tren din stația CFR Ovidiu. Apelul a fost ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 13:50
(5016 vizualizări - 0 comentarii)


Accident produs la ieșire din Urziceni

Accident produs la ieșire din Urziceni

Joi, 19 august a.c., in jurul orelor 17,30, pompierii din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD la un accident rutier în ...[citește_toată_știrea]

20 August 2021, 13:40
(3674 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Tânără din Coșereni, la volan cu permisul suspendat

În ziua de miercuri, 18 august a.c., polițiștii ialomițeni au oprit în trafic, la Urziceni, o tânără de 25 de ani, din Coșereni. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferița avea dreptul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:45
(3573 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 113 evenimente, dintre care 104 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată fiind sesizate 1 ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:30
(2230 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 19 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10867, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:15
(2917 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 august, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 25 august 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 14:00
(4787 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

În dimineața zilei de joi, 19 august a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați prin apel 112 să intervină la un incendiu izbucnit la un autocamion, în localitatea Slobozia. Militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 13:00
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist băut, acroșat de un autovehicul

Marși, 17 august a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Arcului din loclaitate s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unui ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:10
(2727 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 14 ani din Slobozia, surprins la volanul unui autoturism

În cursul zilei de marți, 17 august 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:05
(4508 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 18 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10861, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:45
(2808 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 18 august a.c., pe raza localității Lilieci. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:30
(3978 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip Cod Portocaliu și Galben pentru Nordul și Estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, Sudul Moldovei, Sud-Estul Transilvaniei, precum ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:40
(4836 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Începând de miercuri, 18 august a.c., de la orele 14,00, și până joi, 19 august a.c., la ora 06,00, Ialomița se va afla sub efectele Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:30
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Marți, 17 august a.c., în jurul orelor 13,10, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul integrat al Inspectoratului anunța producerea unui incendiu la o casă în satul ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 11:40
(2809 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Luciu incendiu


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu din cauza unei avarii

Echipele RAJA au intervenit pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală nr. 25 din localitatea Dridu. În vederea ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 19:45
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au fost sesizați, de o femeie de 50 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de concubinul său în vârstă e 49 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 17:06
(4815 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În seara zilei de luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, un autoturism care se deplasa pe DN2A-E60. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:45
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10857, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:40
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Reținut pentru furt calificat

Polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Movilița, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Luni, 16 august a.c., acesta fost reținut pentru 24 de ore și introdus ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:15
(1894 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Un tânăr fără permis a provocat un accident rutier

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 august a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Maia s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 18:00
(4163 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub efectul drogurilor

În acest week-end, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a accidentelor rutiere pe șoselele din județ. În timp ce efectuau un filtru rutier pe raza municipiului Fetești, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:40
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Sâmbătă, 14 august a.c., polițiști ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, dar și a prevenirii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:30
(2034 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 16 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10851, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 16:30
(1943 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 15 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10849, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

15 August 2021, 16:30
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 14 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10842, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 August 2021, 17:15
(2757 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

În cadrul unei acțiuni desfășurată joi, 11 august a.c., pe raza orașului Țăndărei, jandarmii ialomițeni au identificat un tânăr, de 31 de ani, asupra căruia a fost găsit un cuțit cu lungimea de 52 cm, în ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:40
(7332 vizualizări - 11 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10841, fiind înregistrate 6 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:15
(1843 vizualizări - 1 comentariu)


lPJ Ialomița: Amenzi de 117 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la 92 evenimente, din care 86 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 339 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 15:30
(2363 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...