Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24855 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(19 Iulie 2026, 12:27)
Mafoame Oltenașu este acum mare parlamentar și mare consumator de narațiuni rusești. Ce a făcut pentru comunitate, în afară de a fi lacheul Șoșoacăi? TikTok-ul lui a devenit o colecție de conspirații, iar asta vine de la cineva cu pretenții de om din mediul corporatist. Ipocrizia marțafoiului pare să nu aibă limite.
Mariana:
(21 Februarie 2015, 21:50)
@Ralu: daca aveti dovezi in aceasta privinta, veniti cu dovezi, nu doar cu vorbe. este usor de acuzat, dar daca nu aveti nimic scris, atunci mai bine va abtineti de la comentarii. nu aruncati cu noroi in persoane pe care nu le cunoasteti, nu generalizati. 
DMG:
(19 Februarie 2015, 04:24)
Da treaba interesanta cu fotbalul este ca avem buget. Dar nu mai avem echipa :))
abc:
(18 Februarie 2015, 11:03)
Sper ca ati citit articolul despre echipa de fotbal, i se aloca 9 miiarde de lei vechi anul acesta. Bugetul pe anul trecut a fost dublu. Ce putea face primaria in 2 ani cu 27 miliarde de lei vechi la voi in cartier? Cit s-a cheltuit cu echipa de fotbal in toti acesti ani? Acum vedeti si voi ca guvernantilor locali nu le pasa de oras.
proprietar de rate:
(18 Februarie 2015, 10:51)
Dragi proprietari de rate ca si mine, care aveti casele in mlastina, hai sa ne organizam si sa il boicotam pe mincinosul de primar si pe tapul ispasitor de vice, ca altfel nu o sa vedem nimic! nu este orasul lui, este orasul nostru!
alice:
(18 Februarie 2015, 00:46)
Atâtea comentarii total fără sens fac ce vor isi privesc doar interesul ,buzunarul lor nu al tinerilor ce s-au chinuit sa facă ceva .....plecati cat puteri de repede nu mai investiti nimic ca totul se duce pe apa sâmbetei.
ralu:
(18 Februarie 2015, 00:00)
Asa le trebuie ca au lăcomit sa și.facă casa din bani nemunciți câștigați.la.jocuri de noroc.le a dat primăria loc.deși erau sg la părinți...acum.sa suporte consecințele dzeu nu e țigan pe unii ii răsplătește după cât rău au făcut.Sa se mute din tara
Eu:
(17 Februarie 2015, 23:46)
Voi nu știți un lucru:Slobozia nu are primar!nu va luați de sarmanul stoica,el nu știe nici pentru ce face groapa in mijlocul orașului!el si acum crede ca acolo se va amenaja un lac artificial la cum arată studiile de fezabilitate.adevaratul "primar",momentan este plecat la București in vizita.pentru cunoscători
sanatate verde:
(17 Februarie 2015, 20:20)
Apreciati pomi .!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 16:27)
Ai dreptate abc, doar cu o singura observatie; nu trebuie sa iesim cu vuvuzele, etc; trebuie sa avem bun simt, spre deosebire de tapul ispasitor si de primar si sa participam la sedintele de buget. In plus, odata la doua saptamani, sa solicitam ajutorul ziarelor si televiziunilor, sa vina sa faca cate un reportaj cu situatia din mlastina.
abc:
(17 Februarie 2015, 14:39)
Total de acord cu @persona, chiar daca a fost cam dur. Pina nu veti pune presiune pe ei, nu veti face nimic. Nu stiu citi sinteti cu totii dar ati putea sa protestati, prin rotatie, in fata primariei, in grupuri de cite 10. Asta nu v-o poate interzice nimeni. Cu tot arsenalul, cu goarne, vuvuzele, pancarte si veti vedea ca nu le va pica bine, mai ales ca vine 2016. Si adresati-va si catre PSD, puneti presiune si pe partid, primarul nu e aparut din spuma marii. PSD nu a fost sanctionat la vot niciodata in Slobozia, de aceea isi permit sa faca ce vor. Ia sa strige zilnic cineva contra lor, sa vedeti ce repede se gasesc fonduri. Succes!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 12:48)
Cei care aveti teren in mlastina asta, va rog sa dati de stire cand aflati ca mai sunt sedinte la primarie, in care se discuta bugetul; ca sa avem si noi posibilitatea sa discutam fata in fata cu tapul ispasitorul si cu primarul! Aceeasi rugaminte si catre redactia ziarului!
Gigel:
(17 Februarie 2015, 12:33)
Oare domnu Vice, a beneficiat de acelasi tratament din partea autoritatilor bulgare cand si-a ridicat casuta pe taramul castravetilor?
persona:
(17 Februarie 2015, 11:59)
de ce nu va revoltati mai oilor ! de ce nu sunteti in fata primariei sa le urlati sub geamuri? i-ai votat , v-au facut crater in centyru pe banii cu care va faceau cartierul normal,de oameni ! asa va trebuie !
In constructie :
(17 Februarie 2015, 10:45)
E tare!Ideea este ca la fiecare institutie de care ai nevoie pentru aprobari-se spune:legea aplicata in cazul de mai sus ad literam se lasa cu amenzi.Super.Si f♡♡♡ti si cu banii luati.Pai,am vrea cu finalizare(!)sa ne bucuram de spatiul oferit in urma cu 6 ani dar in conditiile anului 2015.Secolul XXI.Autorizatie pentru...pentru...De parca nu ar fi intreaga zona AUTORIZATA!!! Bani de muls.Impozit:53 leix300loc=15.900lei.Bani incasati anual DEGEABA.Inmultim suma cu 6 ani=95.400lei incasati abuziv.Nu ilegal.Cu vina vice.ului.Sa il premiati tovarasul primar.Ca merita.Sa faci calcule e greu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Coșereni: Microbuz implicat într-un accident rutier

Coșereni: Microbuz implicat într-un accident rutier

Pasagerii unui microbuz care circula în zona localității Coșereni au trecut prin clipe de coșmar după ce autovehiculul s-a izbit puternic de un automobil, în seara zilei de vineri, 20 decembrie 2019. Șapte ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 21:55
(4036 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou

RAJA SA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății care asigură buna desfășurare ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 17:40
(5160 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice

Joi, 19 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în trafic un bărbat, de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 16:35
(6008 vizualizări - 0 comentarii)


Mandat de arestare, executat de polițiștii ialomițeni

Joi, 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza județului pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 16:20
(3803 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Brânză confiscată

În perioada 9-16 decembrie 2019, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat activități de control la 8 operatori economici ce desfașoară activități de procesare lapte și produse lactate, depozitare alimente ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 10:40
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 18 decembrie a.c, în jurul orei 5,00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a depistat în flagrant un ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 10:30
(2545 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Fetești

Miercuri, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 18,20, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat prin numărul de urgență 112, despre izbucnirea unui incendiu la deșeurile din lemn depozitate în curtea unei ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 10:10
(2504 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident rutier pe DN2, în localitatea Coșereni

Miercuri, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 14,45, pe  DN2, în localitatea Coșereni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un  autoturism, un tir și o autoutilitară. Imediat ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2019, 10:05
(4296 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară permanent acțiuni informativ-preventive dedicate siguranței elevilor. Miercuri, 18 decembrie a.c., elevii clasei I ai Școlii Gimnaziale «Sf. Andrei ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 18:25
(3880 vizualizări - 0 comentarii)


Artificii și petarde, confiscate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe raza comunei Coșereni, un tânăr de 20 de ani, care transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 18:20
(3502 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament, de pe strada Căminului, din localitatea Fetești-Gară, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 18 decembrie 2019, în ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 17:30
(3354 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, reținut de polițiști

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști. Acesta este principalul suspect într-un dosar privid fapte de «furt calificat». De asemenea, acesta se afla ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 10:25
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Urmărit penal pentru «violență domestică»

Polițiștii din Ialomița au emis un ordin de protecție provizoriu în cazul unei femei, de 30 de ani, din Slobozia, victimă a violenței domestice. Printr-un apel la 112 aceasta a reclamat faptul că a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 10:20
(3039 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Revoluției Române din Decembrie 1989»

«Ziua Revoluției Române din Decembrie 1989» va fi marcată și la Slobozia. Autoritățile locale și cele județene vor organiza evenimente publice, în zona Monumentului Eroilor Revoluției, din centrul Sloboziei ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 10:15
(2335 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În urma controalelor de rutină desfășurate pe șoselele din Ialomița, polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale pe numele a cinci conducători auto, depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2019, 10:10
(2992 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Casă mistuită de flăcări

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, la o locuință din localitatea Scânteia. Cauza probabilă o reprezintă o lumânare lăsată nesupravegheată. Pompierii s-au luptat cu ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 09:40
(3853 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier pe DN2A

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, petrecut în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie 2019, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre automobile, patru ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2019, 09:38
(2934 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Ion Roată

Miercuri, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 de Poliție Ion Roată au fost sesizați de o femeie, de 46 de ani, din comuna Ion Roată, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul ei ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 16:55
(4541 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrână de 72 de ani, accidentată

Miercuri, 11 decembrie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Fetești, soldat cu rănirea unui pieton. Din primele cercetări efectuate de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 16:45
(2694 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Tânăr din Țăndărei, arestat pentru săvârșirea de «infracțiuni contra libertății și integrității sexuale»

Polițiștii din Țăndărei au acționat pe raza județului, pentru depistarea peroanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2019, 16:40
(5888 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Hoții îți invadează intimitatea»

În perioada decembrie 2019-februarie 2020, Poliția Română derulează, la nivel național, Campania de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». În județul Ialomița, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 19:45
(3081 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Legume și fructe, confiscate de polițiști

Peste o tonă de legume și fructe au confiscat polițiștii ialomițeni de la un tânăr, de 22 de ani, din județul Prahova, care transporta bunurile în vederea comercializării, fără a îndeplini condițiile legale ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 19:40
(2741 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire în școlile din Fetești

Polițiștii feteșteni au desfășurat marți, 10 decembrie 2019, activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor la 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 19:35
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București și ai Ocolului Silvic Fetești au organizat marți, 10 decembrie 2019, o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 19:30
(5520 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Tânăr de 17 ani, reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a condus beat la volan

Un tânăr de 17 ani, din județul Buzău, a fost reținut de polițiștii ialomițeni după ce a furat un autoturism staționat în localitatea Manasia, pe care ulterior l-a condus sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 18:50
(3248 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evenimente dedicate memoriei muzicianului Ionel Perlea

Anul acesta, pe data de 13 decembrie, se împlinesc 119 ani de la naștererea dirijorului ialomițean Ionel Perlea. Pentru a marca acest eveniment, reprezentanții Centrului Cultural din Slobozia, al cărui ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 18:35
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-au pierdut viața sub roțile mașinilor

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu decesul a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 12, ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 18:20
(6132 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM a împlinit 21 de ani de activitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a împlinit marți, 10 decembrie 2019, 21 de ani de activitate. ANOFM funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și are rolul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 18:05
(4913 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști noi la IPJ Ialomița

Polițiști noi la IPJ Ialomița

44 de absolvenți ai unităților de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Cei 44 de absolvenți ai unităților de învățământ ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 18:55
(2804 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Peste 500 de kilograme de pește din speciile crap și fitofag precum și setci și unelte de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Sâmbătă, 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 18:35
(3229 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...