Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24735 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(19 Iulie 2026, 12:27)
Mafoame Oltenașu este acum mare parlamentar și mare consumator de narațiuni rusești. Ce a făcut pentru comunitate, în afară de a fi lacheul Șoșoacăi? TikTok-ul lui a devenit o colecție de conspirații, iar asta vine de la cineva cu pretenții de om din mediul corporatist. Ipocrizia marțafoiului pare să nu aibă limite.
Mariana:
(21 Februarie 2015, 21:50)
@Ralu: daca aveti dovezi in aceasta privinta, veniti cu dovezi, nu doar cu vorbe. este usor de acuzat, dar daca nu aveti nimic scris, atunci mai bine va abtineti de la comentarii. nu aruncati cu noroi in persoane pe care nu le cunoasteti, nu generalizati. 
DMG:
(19 Februarie 2015, 04:24)
Da treaba interesanta cu fotbalul este ca avem buget. Dar nu mai avem echipa :))
abc:
(18 Februarie 2015, 11:03)
Sper ca ati citit articolul despre echipa de fotbal, i se aloca 9 miiarde de lei vechi anul acesta. Bugetul pe anul trecut a fost dublu. Ce putea face primaria in 2 ani cu 27 miliarde de lei vechi la voi in cartier? Cit s-a cheltuit cu echipa de fotbal in toti acesti ani? Acum vedeti si voi ca guvernantilor locali nu le pasa de oras.
proprietar de rate:
(18 Februarie 2015, 10:51)
Dragi proprietari de rate ca si mine, care aveti casele in mlastina, hai sa ne organizam si sa il boicotam pe mincinosul de primar si pe tapul ispasitor de vice, ca altfel nu o sa vedem nimic! nu este orasul lui, este orasul nostru!
alice:
(18 Februarie 2015, 00:46)
Atâtea comentarii total fără sens fac ce vor isi privesc doar interesul ,buzunarul lor nu al tinerilor ce s-au chinuit sa facă ceva .....plecati cat puteri de repede nu mai investiti nimic ca totul se duce pe apa sâmbetei.
ralu:
(18 Februarie 2015, 00:00)
Asa le trebuie ca au lăcomit sa și.facă casa din bani nemunciți câștigați.la.jocuri de noroc.le a dat primăria loc.deși erau sg la părinți...acum.sa suporte consecințele dzeu nu e țigan pe unii ii răsplătește după cât rău au făcut.Sa se mute din tara
Eu:
(17 Februarie 2015, 23:46)
Voi nu știți un lucru:Slobozia nu are primar!nu va luați de sarmanul stoica,el nu știe nici pentru ce face groapa in mijlocul orașului!el si acum crede ca acolo se va amenaja un lac artificial la cum arată studiile de fezabilitate.adevaratul "primar",momentan este plecat la București in vizita.pentru cunoscători
sanatate verde:
(17 Februarie 2015, 20:20)
Apreciati pomi .!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 16:27)
Ai dreptate abc, doar cu o singura observatie; nu trebuie sa iesim cu vuvuzele, etc; trebuie sa avem bun simt, spre deosebire de tapul ispasitor si de primar si sa participam la sedintele de buget. In plus, odata la doua saptamani, sa solicitam ajutorul ziarelor si televiziunilor, sa vina sa faca cate un reportaj cu situatia din mlastina.
abc:
(17 Februarie 2015, 14:39)
Total de acord cu @persona, chiar daca a fost cam dur. Pina nu veti pune presiune pe ei, nu veti face nimic. Nu stiu citi sinteti cu totii dar ati putea sa protestati, prin rotatie, in fata primariei, in grupuri de cite 10. Asta nu v-o poate interzice nimeni. Cu tot arsenalul, cu goarne, vuvuzele, pancarte si veti vedea ca nu le va pica bine, mai ales ca vine 2016. Si adresati-va si catre PSD, puneti presiune si pe partid, primarul nu e aparut din spuma marii. PSD nu a fost sanctionat la vot niciodata in Slobozia, de aceea isi permit sa faca ce vor. Ia sa strige zilnic cineva contra lor, sa vedeti ce repede se gasesc fonduri. Succes!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 12:48)
Cei care aveti teren in mlastina asta, va rog sa dati de stire cand aflati ca mai sunt sedinte la primarie, in care se discuta bugetul; ca sa avem si noi posibilitatea sa discutam fata in fata cu tapul ispasitorul si cu primarul! Aceeasi rugaminte si catre redactia ziarului!
Gigel:
(17 Februarie 2015, 12:33)
Oare domnu Vice, a beneficiat de acelasi tratament din partea autoritatilor bulgare cand si-a ridicat casuta pe taramul castravetilor?
persona:
(17 Februarie 2015, 11:59)
de ce nu va revoltati mai oilor ! de ce nu sunteti in fata primariei sa le urlati sub geamuri? i-ai votat , v-au facut crater in centyru pe banii cu care va faceau cartierul normal,de oameni ! asa va trebuie !
In constructie :
(17 Februarie 2015, 10:45)
E tare!Ideea este ca la fiecare institutie de care ai nevoie pentru aprobari-se spune:legea aplicata in cazul de mai sus ad literam se lasa cu amenzi.Super.Si f♡♡♡ti si cu banii luati.Pai,am vrea cu finalizare(!)sa ne bucuram de spatiul oferit in urma cu 6 ani dar in conditiile anului 2015.Secolul XXI.Autorizatie pentru...pentru...De parca nu ar fi intreaga zona AUTORIZATA!!! Bani de muls.Impozit:53 leix300loc=15.900lei.Bani incasati anual DEGEABA.Inmultim suma cu 6 ani=95.400lei incasati abuziv.Nu ilegal.Cu vina vice.ului.Sa il premiati tovarasul primar.Ca merita.Sa faci calcule e greu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Jandarm ialomițean, campion național la karate

Jandarm ialomițean, campion național la karate

În vîrstă de 31 ani, plutonierul Florin Mihalcea, din cadrul Detașamentului Mobil de Jandarmi Slobozia, a reușit să obțină titlul de campion național la Campionatul Național de Arte Marțiale, desfășurat ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2012, 19:58
(10905 vizualizări - 3 comentarii)


Protest «Cartel Alfa» și la Slobozia

Protest «Cartel Alfa» și la Slobozia

Membrii Sindicatului «Cartel Alfa», precum și ai celorlate sindicate afiliate confederației, au protestat miercuri, 3 octombrie a.c., și la Slobozia. Aproximativ 150 de oameni au pichetat sediul Prefecturii ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2012, 18:14
(8850 vizualizări - 2 comentarii)


Luciu: I-au furat 13 curcani din curte

«Captura» vieții lor, 13 curcani, furați din gospodăria unei bătrîne din Luciu, a devenit pentru 3 hoți din orașul constănțean Hîrșova o corvoadă. Au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2012, 18:11
(7127 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu furt curcani


Slobozia: 75 de cartele SIM ascunse în cusătura unei pături, introduse în Penitenciar

Din vizitator al unui deținut, un tînăr de 23 de ani, din Dragalina, s-a transformat în infractor, încercînd să introducă 75 de cartele SIM Vodafone și Cosmote în Penitenciarul Slobozia. Planurile i-au ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2012, 18:10
(10946 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au furat căruciorul de la supermarket

Și-au făcut cumpărăturile la supermarket și în loc să-și care bunurile în sacoșe s-au gîndit să fure căruciorul. S-a întîmplat vineri, 28 septembrie a.c., la Fetești, iar autorii furtului sînt doi tineri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2012, 18:08
(10468 vizualizări - 3 comentarii)


Sărățeni: Copii-infractori, prinși de polițiști

4 copii, cu vîrste cuprinse între 7 și 10 ani, din Sărățeni, sînt cercetați de polițiști sub acuzația de «furt calificat». Aceștia au furat fier vechi și o bicicletă din locuința unei localnice. Duminică ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2012, 18:08
(10480 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Octombrie 2012, 18:15


Slobozia: «Salonul Anual de Carte», la a XXI-a ediție

Slobozia: «Salonul Anual de Carte», la a XXI-a ediție

Eveniment cultural de marcă la Slobozia. Luni, 1 octombrie 2012, «Salonul Anual de Carte» și-a redeschis porțile. Scriitori, editori, dar și iubitori ai cărții au participat la deschiderea oficială...
...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2012, 23:34
(9739 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tînăr beat și fără permis, la volanul unui autoturism furat

Joi, 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Amara au depistat pe raza localității un autoturism cu numere de înmatriculare străine, iar lîngă acesta se afla un tînăr de 24 ani, din comuna Cumpăna ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2012, 17:36
(9260 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul național de folclor «Ion Albeșteanu», la a IX-a ediție

În perioada 4-5 octombrie 2012, se va desfășura la Slobozia cea de-a IX-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Organizatorii acestui eveniment artistic sînt Consiliul Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2012, 17:29
(13196 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Dezvoltarea durabilă a județului Ialomița

Confederația Sindicală Națională «Meridian», împreună cu Federația Agricultorilor «Fermierul», parteneri în cadrul Proiectului «Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România», cofinanțat de ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2012, 16:52
(6255 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Un copil de 7 ani a murit înecat într-un bazin al unei fabrici dezafectate

Nenorocire în sînul unei familii din Fetești. În seara zilei de joi, 27 septembrie a.c., un băiețel de 7 ani a sfîrșit înecat într-un bazin adînc, plin cu apă, din curtea unei fabrici dezafectate. Copilul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2012, 21:38
(9708 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Slobozia

Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Slobozia

Mii de credincioși sînt așteptați luni, 1 octombrie a.c., să participe la cinstirea celui de-al doilea hram al Catedralei Episcopale din Slobozia. Evenimenul religios se va bucura de prezența celor mai ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2012, 18:32
(10068 vizualizări - 1 comentariu)


Cotorca: Groaznic accident rutier cu 4 morți și 12 răniți

Circulația rutieră pe DN2 Buzău-Urziceni este restricționată în zona localității ialomițene Cotorca, după un accident teribil. Astfel, la primele ore ale dimineții de joi, 27 septembrie a.c., un microbuz ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2012, 07:47
(15934 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

26 Septembrie 2012, 17:36


Accidente la Luciu și Lilieci

Marți, 25 septembrie, în jurul orei 10,30, Poliția a fost sesizată că pe raza localității Luciu s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:24
(11383 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul Neacșu sună goarna în Parlament: Mobilizare generală pentru o nouă sesiune parlamentară!

Deputatul ialomițean Marian Neacșu a declarat că «este absolut necesară o mobilizare generală pentru actuala sesiune parlamentară», care «deși este cea mai scurtă, este sesiunea pe umerii căreia fosta conducere ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:19
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Romi la expoziție

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială și cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița organizează vineri, 28 septembrie a.c., începînd cu orele 11,0 ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:14
(26044 vizualizări - 43 comentarii)


Pocora nu minte, e parlamentar cuminte: «Am reparat încă o nedreptate făcută românilor în guvernarea PD-L!»

Printr-un comunicat de presă, parlamentarul ialomițean Cristina Ancuța Pocora anunță că, în sfîrșit, activitatea ei de parlamentar a dat roade. După 4 ani, deputatul de Fetești-Țăndărei anunță electoratul ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:08
(9482 vizualizări - 1 comentariu)


Săptămînă plină pentru pompierii ialomițeni

În urma ploilor căzute în data de 21 septembrie a.c, gospodăria unui cetățean din cartierul Bora al municipiului Slobozia a fost inundată. Un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:06
(7320 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestată pentru că a furat un telefon mobil

O tînără de 27 ani, din Urziceni, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Fapta a fost sesizată Poliției sîmbătă, 22 septembrie a.c., de către un bărbat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 17:05
(8117 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 8 persoane, reținute în urma conflictului din cartierul Vlașca

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii ialomițeni cu privire la conflictul ce a avut loc în zilele de 19 și 20 septembrie, în cartierul Vlașca din Fetești, 8 persoane au fost reținute. Potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:57
(9548 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Furt calificat în familie

Polițiștii efectuează cercetări față de trei femei, cu vîrste cuprinse între 23 și 38 ani, toate domiciliate în comuna Vlădeni, suspecte de comiterea infracțiunii de furt calificat. Sîmbătă, 22 septembrie ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:55
(9793 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Vlădeni furt


IPJ Ialomița: «Săptămîna prevenirii criminalității»

În săptămîna 24-28 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară o serie de acțiuni specifice prin care marchează «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Sub acest slogan «Săptămîna ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:54
(10444 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fraude de milioane depistate de polițiști

Luni, 24 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au dispus începerea urmăririi penale față de patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 27 și 44 ani, doi ialomițeni, un ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:50
(6773 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 urmăriți internațional, prinși de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Birourile de Investigații Criminale Slobozia și Fetești, în colaborare cu Secțiile Rurale de Poliție Slobozia și Grivița și Serviciul de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:47
(8939 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A furat de două ori din aceeași biserică

Polițiștii au reținut vineri, 21 septembrie a.c., un tînăr de 27 ani, din comuna Grivița, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Suspectul a pătruns în noaptea de 19/20 septembrie ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:46
(9449 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la Amara

Incendiu la Amara

O dependință a unei gospodării din localitatea Amara a fost mistuită de flăcări în după amiaza zilei de marți, 25 septembrie. Focul a fost provocat din cauza unei pîini lăsată prea mult la cuptor... Proprietarul ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2012, 16:11
(8670 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Scrimă: Iulian Teodosiu și echipa CSS Slobozia, campioni naționali de juniori la sabie

În perioada 12-16 septembrie 2012, Sala Sporturilor din Iași a găzduit Finalele Campionatului Național de Scrimă-Juniori, în organizarea FRS și DJST Iași. Pentru a doua oară consecutiv, echipa masculină ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2012, 10:11
(11738 vizualizări - 2 comentarii)


Tenis de cîmp: Sorin Iordache, în primii 70 din Europa

Începînd cu 11 septembrie 2012, Sorin Iordache, tenismenul slobozean legitimat la TenisCon Slobozia, s-a aflat la Chișinău, unde a participat la două foarte puternice turnee internaționale de tenis. Într ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2012, 10:10
(24217 vizualizări - 32 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...