Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24752 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


moca:
(16 Februarie 2015, 12:56)
Da-ti in judecata!!!......nu stiti cum sa mai faceti bani!!!
proprietar de rate:
(16 Februarie 2015, 11:43)
Problema este alta; persoana care este tap ispasitor, ca nume nu merita sa poarte (ca fapt divers nu sunt de acord cu cei care il numesc altfel; cu acele animale nu are in comun decat gabaritul, caracterul lui fiind mult mai jos), nu a fost in stare sa aduca nici un investitor in saracia asta de oras. Cei 250 de oameni care se chinuie sa construiasca o casa si sa traiasca civilizat au adus in oras si au cheltuit in oras 12 milioane de euro (materiale de constructii, mesteri care au cheltuit apoi banii tot in oras, mobila, etc). Daca nici banii acestia nu sunt de ajuns, atunci sa faca o tiparnita tapul ispasitor si sa aduca el bani, ca de chinezii aia mici nu se mai aude nimic! Iar primarul mincinos sa se gandeasca ca nu o sa ramana pe vecie primar! O sa il ajunga gandurile celor pacaliti!
locuitor:
(16 Februarie 2015, 01:54)
Nu pot sa cred cat de mincinosi sunteti! O parte din angajatii primariei Slobozia nu stiu pe ce lume traiesc. Ma chinui sa fac documentele pentru apa si ma plimba de la o institutie la alta fara sa stie de capul lor. Este o mare bataie de joc!!!!
vlad tepes:
(14 Februarie 2015, 18:48)
Dar in Slobozia Noua cand se finalizeaza canalizarea si pietruirea strazilor ca si aici inotam in noroaie si balti. Primarul vine doar in campania electorala. Dar si mai grav este ca pe urmatoarea nu o va mai apuca. Afara voiam sa zic ca nu o va mai apuca. Si asta pt ca in loc sa faca 2 3 lucruri concrete s-a apucat de 100 de investitii dintre care unele total aiurea. Acuma asta e , sa speram sa ramanem tot asa ca de mai bine nici vorba sa mai fie.
Radu:
(14 Februarie 2015, 16:13)
Cine e ,,bivol"? Anemicu' de Băcanu? Ăsta suge...sângele poporului!
Mda:
(14 Februarie 2015, 15:34)
Va dati seama ce raspuns a dat Domnul viceprimar Valentin Bacanu, pai daca dumneavostra sunteti tap ispasitor trebuie sa platiti, dar cum?????? Astept propuneri.
Stoica:
(14 Februarie 2015, 13:14)
Pai, se vede Bacanu minte de ingheata apele, iar seful lui recunoaste ca nu o sa se faca nimic nici in 2015. Ei nu ar trebui sa mai zica nimic, ci sa faca ceva, numai daca te uiti ce mutre au nu poti sa mai crezi nimic.
Plavanu'primariei:
(14 Februarie 2015, 13:02)
Bravo bivolule!!Cum sa fie greu? Tap ispasitor? Esti boul baltilor din cartier!Iar pentru afirmatie,trebuie sa cazi in incidenta unui articol din CP.Adica 200 familii indura greutatile provocate de vina ta!Bravo ma!Iar tu stai linistit ca esti vice.Esti bun.
Suciu:
(14 Februarie 2015, 13:00)
Cred ca trebuie sa facem o asociatie din toti proprietarii de case din acest cartier si sa dam in judecata Primaria Slobozia, sa ne plateasca investitia facuta. Asta a fost motivul pentru care multi din acest cartier au ramas in orasul acesta imputit, dar se vede ca au ales gresit.
Cartierul de tineri:
(14 Februarie 2015, 11:22)
Multumim ziarului independent pentru nenumaratele articole despre cartier, dar nesimtirea si nepasarea primariei nu are margini.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 7 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10764, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 16:25
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 22 iunie-termenul de depunere a Formularului 097 «Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 22 iunie 2021, este termenul-limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 16:20
(4956 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2021

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 7 iunie 2021, 3 noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 2,95%, 3,35% și 3,65%. Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 15:40
(2377 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare

În zilele de sâmbătă și duminică, 5-6 iunie a.c., 57 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 15:25
(2606 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În cursul zilei de sâmbătă, 5 iunie ac.c., un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Gura Ialomiței, a fost depistat în flagrant în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu fără ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2021, 15:20
(2831 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10764, cu un singur caz mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2021, 17:05
(2532 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10763, cu un singur caz mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2021, 17:40
(2396 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 7-11 iunie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 18:20
(5649 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10762, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 16:25
(2106 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, arestat pentru infracțiuni comise în Germania

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un tânăr care era urmărit internațional pentru «infracțiuni contra proprietății», fapte comise în Germania. Astfel, joi, 3 iunie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 14:05
(3780 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prevenirea violenței domestice

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 13:55
(2079 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Sărățeni: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 iunie a.c., pe raza localității Sărățeni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat, în trafic, un tânăr de 25 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2021, 13:40
(3068 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lipsă apă în Cartierul Buliga

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 90 mm, de pe strada Brazilor din Fetești. În vederea executării acestor lucrări ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 22:05
(2738 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10756, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2021, 16:15
(4540 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Gheorghe Lazăr: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Miercuri, 2 iunie a.c., în jurul orelor 12,20, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 să intervină în comuna Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 19:10
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10753, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 16:45
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa declarată, a interdicțiilor privind organizarea de evenimente private, dar și purtarea măștii în spații închise și în spațiile aglomerate ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 16:10
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


Copaci rupți de vânt la Urziceni

Copaci rupți de vânt la Urziceni

În cursul nopții de luni spre marți, 31 mai/1 iunie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu mijloacele de intervenție din dotare pentru degajarea unor copaci căzuți ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 13:10
(1713 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 8 iunie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2021, 12:40
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Concurs de desene pentru copii, organizat de IPJ Ialomița

Cu ocazia Zilei Copilului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a organizat marți, 1 iunie a.c., concursul de desene «Siguranța în culorile copilăriei».  Astfel, elevi ai Liceului de Arte ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 18:30
(2712 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10751, cu un singur caz mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 16:15
(3271 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Coșereni: Bătrâni răniți într-un accident rutier

Accident rutier pe podul peste râul Ialomița din zona localității Coșereni. Potrivit informațiilor, evenimentul rutier s-a petrecut în ziua de marți, 1 iunie a.c., când un autoturism a intrat într-un parapet ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2021, 15:40
(2488 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Se aplică în continuare amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 48 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 17:05
(3520 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Un singur nou caz de COVID-19 în Ialomița

Luni, 31 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10750, cu un singur caz mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 16:40
(2760 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei victime

Ialomița: Două accidente, trei victime

Luni, 31 mai a.c., în jurul orei 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2021, 15:40
(2105 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Dridu

Accidente la Urziceni și Dridu

Polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a două accidente rutiere petrecute în ziua de duminică, 30 mai a.c., pe șoselele din județ. Primul eveniment rutier a fost anunțat la numărul de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2021, 21:00
(4192 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 30 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10749, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2021, 16:35
(2004 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 29 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10745, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2021, 16:40
(1085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 31 mai-4 iunie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 17:15
(7256 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Fetești

39 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în numai 2 ore de polițiștii feteșteni în cadrul unei acțiuni de prevenire a infracționalității stradale, riscului rutier precum și respectarea măsurilor ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2021, 17:10
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...